LEGE nr. 28 din 15 martie 2021

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 15 martie 2021
Entered into force
18.03.2021
Consolidated form as of
18.03.2021

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84 din 21 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate - POAD, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 29 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarea modificare:

La articolul 3 alineatul (1), literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, LAURENȚIU-DAN LEOREANU PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București, 15 martie 2021.

Nr. 28.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).