(1) În îndeplinirea funcțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2021, Departamentul îndeplinește următoarele atribuții:
a) organizează grupuri de lucru și întâlniri strategice și tehnice cu instituțiile cu responsabilități în Programul național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - „Din grijă pentru copii“, denumit în continuare Program, cu reprezentanți ai societății civile, cu reprezentanți ai colegiilor profesionale, specialiști în domeniile vizate de Program;
b) solicită, colectează și analizează date cantitative și calitative, precum și rapoarte de activitate de la instituțiile și/sau organizațiile care implementează măsurile prevăzute de Program;
c) prin Secretariatul General al Guvernului, urmărește calendarul de implementare a Programului și propune autorităților implicate măsuri de eficientizare sau îmbunătățire a ritmului și/sau procesului de implementare;
d) organizează echipe tematice de specialiști pentru stabilirea conținuturilor materialelor destinate formării specialiștilor, ghidurilor și procedurilor aferente, necesare implementării Programului;
e) elaborează materiale de comunicare, informare și promovare a măsurilor din Program;
f) organizează în colaborare cu partenerii din Program evenimente și activități destinate promovării măsurilor din Program;
g) încheie, prin Secretariatul General al Guvernului, acorduri de parteneriat cu mass-media, organizații neguvernamentale și/sau alți actori publici sau privați în vederea promovării și eficientizării implementării Programului;
h) prin Secretariatul General al Guvernului, propune măsuri de implicare și responsabilitate socială comunitară prin facilitarea colaborării public-private în vederea implementării de către autoritățile competente de soluții la nivel de comunitate pentru diferitele categorii vulnerabile;
i) analizează stadiul îndeplinirii obiectivelor și indicatorilor asumați prin documentele programatice și elaborează rapoarte de progres în vederea informării prim-ministrului, prin care pot fi propuse, după caz, recomandări de ajustare a termenelor și obiectivelor-țintă pe plan național;
j) prin Secretariatul General al Guvernului, facilitează cooperarea interinstituțională în procesul de elaborare și implementare a documentelor programatice și a planurilor naționale de acțiune;
k) asigură asistență și îndrumare autorităților administrației publice centrale și locale în vederea evaluării implementării obiectivelor din documentele programatice;
l) facilitează cooperarea interinstituțională în procesul de elaborare a rapoartelor naționale către organismele europene și internaționale, în domeniile vizate de documentele strategice;
m) colaborează cu organismele responsabile pentru implementarea documentelor programatice în domeniul protecției și promovării drepturilor categoriilor vulnerabile, precum drepturile copilului, drepturile victimelor violenței domestice, ale traficului de persoane și ale altor categorii vulnerabile, precum și cu structuri specializate din cadrul Parlamentului României și Administrației Prezidențiale, alte instituții publice sau private, organizații neguvernamentale, precum și cu organizații internaționale cu activități în domeniu;
n) prin Secretariatul General al Guvernului, accesează fonduri externe, inclusiv în colaborare cu autorități ale administrației publice centrale, instituții publice sau organizații neguvernamentale, naționale și internaționale, pentru proiecte și acțiuni de comunicare, informare și conștientizare publică, în condițiile legii, având ca obiectiv stimularea dezbaterii publice privind drepturile categoriilor vulnerabile, precum și diseminarea informațiilor de interes public privind documentele programatice și orice alte politici și strategii sectoriale ale Guvernului în aceste domenii, în condițiile legii.
(2) Departamentul îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative, precum și alte sarcini specifice încredințate de prim-ministru, prin decizie emisă în condițiile legii, în domeniul său de activitate.
(3) În realizarea atribuțiilor sale, Departamentul cooperează cu instituții și organisme de drept public sau privat care au responsabilități în coordonarea implementării obiectivelor și prevederilor convențiilor și acordurilor internaționale din domeniul drepturilor copilului, drepturilor persoanelor cu dizabilități, drepturilor victimelor traficului de persoane ori din domeniile convergente cu domeniul incluziunii sociale, ratificate de România.