(1) Poliția Română achiziționează etapizat, conform art. 5, dispozitive electronice de supraveghere necesare asigurării monitorizării electronice.
(2) Necesarul de dispozitive electronice de supraveghere prevăzute la alin. (1) se distribuie unităților teritoriale de poliție existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 5 în funcție de evoluția situației operative.
(3) Dispozitivele electronice de supraveghere prevăzute la alin. (1) se montează persoanei supravegheate, respectiv se predau persoanei protejate în cazul ordinelor de protecție, ordinelor de protecție provizorii și ordinelor europene de protecție emise începând cu data operaționalizării SIME, corespunzător etapelor prevăzute la art. 5 alin. (2).
(4) La achiziționarea dispozitivelor electronice de supraveghere potrivit alin. (1) se va avea în vedere asigurarea unui procent de 20% de dispozitive electronice de supraveghere suplimentare necesare înlocuirii celor care se defectează sau sunt distruse pe parcursul monitorizării electronice, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de monitorizare electronică a unităților teritoriale de poliție existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 5.
(5) Serviciul de Telecomunicații Speciale achiziționează de pe piața publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, servicii de comunicații necesare funcționării dispozitivelor electronice de supraveghere prevăzute la alin. (1).
(6) Modalitatea de decontare a sumelor reprezentând costul serviciilor prevăzute la alin. (5), precum și orice alte detalii se stabilesc prin protocol de colaborare, încheiat între Poliția Română și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
(7) Sumele încasate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale de la Poliția Română, în baza protocolului prevăzut la alin. (6), reprezentând contravaloarea serviciilor achiziționate potrivit alin. (5), se utilizează pentru plata acestora.
(1) Pentru realizarea activităților necesare de monitorizare electronică, Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale de poliție trebuie să dispună de personal propriu specializat, selecționat, pregătit și instruit pentru executarea atribuțiilor de supraveghere, tehnice, respectiv de intervenție în situația generării unei alerte în cadrul SIME, context în care numărul maxim de posturi se suplimentează cu 497 de posturi de ofițeri de poliție și 5.637 de posturi de agenți de poliție.
(2) Suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Poliția Română prevăzută la alin. (1) se realizează etapizat, în funcție de evoluția activităților de monitorizare electronică în sistem-pilot potrivit art. 5 alin. (2), după cum urmează:
a) în cazul prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. a), cu un număr de 651 de funcții, din care 47 de ofițeri de poliție și 604 agenți de poliție;
b) în cazul prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. b), cu un număr de 2.691 de funcții, din care 205 ofițeri de poliție și 2.486 de agenți de poliție;
c) în cazul prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. c), cu un număr de 2.792 de funcții, din care 245 de ofițeri de poliție și 2.547 de agenți de poliție.
(3) Implementarea etapelor prevăzute la art. 5 alin. (2) se realizează succesiv numai în condițiile suplimentării numărului maxim de posturi conform alin. (2).
(4) Pentru realizarea activităților necesare de monitorizare electronică în sistem-pilot, Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale de poliție existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 5 organizează ședințe de pregătire cu personalul implicat în gestionarea acestor activități.
(5) Numărul total de posturi repartizat Ministerului Afacerilor Interne se suplimentează cu numărul de posturi necesar Poliției Române pentru operaționalizarea SIME prevăzute la alin. (1), în condițiile legii, urmând ca prevederea acestora în statele de organizare să se realizeze etapizat, la propunerea Inspectoratului General al Poliției Române.
(1) Pentru punerea în aplicare a art. 26 din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, informațiile referitoare la poziționarea organelor de ordine publică aflate în serviciu sunt disponibile în sistemul informatic geografic din cadrul SNUAU. Aspectele tehnice privind transmiterea informațiilor referitoare la poziționare se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare.
(2) Procesul-verbal întocmit de către organele de ordine publică conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, altele decât cele din cadrul Poliției Române, se înaintează de îndată organului de supraveghere.
(3) În situația în care, cu ocazia verificării respectării măsurii de supraveghere, organele de ordine publică constată încălcarea acesteia, procedează la conducerea persoanei supravegheate la cea mai apropiată unitate de poliție în vederea dispunerii măsurilor legale.
(4) Actele întocmite de organele de ordine publică se înaintează organului de supraveghere împreună cu o informare asupra măsurilor dispuse.
(5) Serviciul de Telecomunicații Speciale instalează, configurează, operaționalizează și administrează la nivelul municipiului București, respectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale un sistem de tip hotline pentru anunțarea operativă între structurile Poliției Române, Jandarmeriei Române și ale Poliției de Frontieră, prin dispeceratele acestora.
(6) Resursele pentru realizarea rețelei private de tip hotline sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale, potrivit legii, prin bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale.
(1) Monitorizarea electronică realizată în condițiile prezentei hotărâri nu se desfășoară în perioada în care persoana supravegheată se află în afara teritoriului României.
(2) Persoana supravegheată ori persoana protejată care urmează să părăsească teritoriul României are obligația de a informa, în prealabil, organul de supraveghere cu privire la intenția de părăsire a țării, precum și cu privire la întoarcerea pe teritoriul național.
(3) Organul de supraveghere care a fost informat potrivit alin. (2) informează, de îndată, organul judiciar competent pentru a dispune potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare.
(4) Cu excepția situației în care organul judiciar competent a dispus menținerea obligației de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, ca urmare a informării potrivit alin. (3), persoana supravegheată are obligația de a preda dispozitivul electronic de supraveghere la unitatea de poliție stabilită de organul de supraveghere, atunci când se deplasează pe teritoriul unui stat care este membru al Spațiului Schengen, respectiv în punctul de trecere a frontierei aflat la ieșirea de pe teritoriul României, când se deplasează pe teritoriul unui stat care nu este membru al Spațiului Schengen, demontarea fiind realizată de către personalul Poliției Române desemnat în condițiile art. 2 alin. (2).
(5) La intrarea în țară, persoana supravegheată este obligată să contacteze și să informeze, de îndată, organul de supraveghere, care stabilește locul sau unitatea de poliție la care aceasta este obligată să se prezinte în cel mai scurt timp în vederea montării dispozitivului electronic de supraveghere, după caz.
(6) În situația în care, la efectuarea controlului de securitate pe aeroporturi, este identificată o persoană care poartă un dispozitiv electronic de supraveghere, personalul din cadrul structurii care efectuează controlul de securitate are obligația de a anunța, de îndată, polițiștii din cadrul unității de poliție din aeroport sau unitatea de poliție desemnată de Poliția Română.
Notă Potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 735 din 28 iunie 2024 , publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 2 iulie 2024, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, Inspectoratul General al Poliției Române comunică Serviciului Român de Informații datele de contact ale unităților de poliție desemnate, care trebuie anunțate atunci când, la controlul de securitate pe aeroporturi, este identificată o persoană care poartă un dispozitiv electronic de supraveghere.
(1) La primirea ordinului de protecție, organul de supraveghere invită persoana protejată la sediul unității de poliție și îi predă dispozitivul de supraveghere electronică prevăzut la art. 12 din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, și stabilește, sub semnătură, consimțământul utilizării dispozitivului, respectiv o informează cu privire la modul de utilizare, limitările acestuia, precum și cu privire la modul de acțiune în cazul primirii unei alerte. Cu această ocazie se vor stabili și modalitatea de verificare a dispozitivelor electronice de supraveghere puse la dispoziția persoanei protejate, precum și modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere.
(2) În situația emiterii unui ordin de protecție provizoriu, polițistul predă persoanei protejate dispozitivul de supraveghere electronică prevăzut la art. 12 din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, și stabilește, sub semnătură, consimțământul utilizării dispozitivului, respectiv o informează cu privire la modul de utilizare, limitările acestuia, precum și cu privire la modul de acțiune în cazul primirii unei alerte. Cu această ocazie se vor stabili și modalitatea de verificare a dispozitivelor electronice de supraveghere puse la dispoziția persoanei protejate, precum și modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere.
(3) În situația în care persoana protejată se află în imposibilitatea de a se prezenta la sediul unității de poliție ori în situația în care pentru realizarea supravegherii electronice este necesară utilizarea unor dispozitive electronice de supraveghere fixe, organul de supraveghere/operatorul tehnic se deplasează la domiciliul persoanei/persoanelor protejate pentru montarea și configurarea acestora, cu consimțământul persoanei protejate, al reprezentantului legal al persoanei protejate sau al reprezentantului direcției de asistență socială, după caz.
(4) Refuzul persoanei protejate de primire și utilizare a dispozitivelor de supraveghere electronică necesare punerii în executare a ordinului de protecție ori a ordinului de protecție provizoriu conduce la imposibilitatea punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere electronică din conținutul acestora.
(5) În situația prevăzută la alin. (4), în cazul ordinelor de protecție, organul de supraveghere întocmește un proces-verbal, care se înaintează organului judiciar competent pentru a dispune potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare.
(6) Aspectele referitoare la montarea, predarea și verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere, instruirea realizată potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, și consecințele nerespectării acesteia, precum și la eventualele obiecții sau explicații ale persoanei protejate sau ale persoanelor care locuiesc cu aceasta se consemnează de către organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, într-un proces-verbal. O copie a procesului-verbal se înmânează, după caz, persoanei protejate ori reprezentantului legal al acesteia.
(7) În situația prevăzută de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, organul de supraveghere invită la sediul unității de poliție reprezentantul legal al persoanei protejate sau reprezentantul direcției de asistență socială, după caz. Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător.
(8) Prevederile alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător și în situația în care, pe timpul aplicării ordinului de protecție, persoana protejată, reprezentantul legal al persoanei protejate sau reprezentantul direcției de asistență socială, după caz, revine asupra consimțământului utilizării dispozitivului/ dispozitivelor electronic(e) de supraveghere.
(1) Dispozitivele electronice de supraveghere se montează persoanei supravegheate în condițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, de regulă, la sediul unității de poliție din care face parte organul de supraveghere. Cu această ocazie, organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, fotografiază persoana supravegheată și o instruiește/instruiesc cu privire la modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere, modalitatea de verificare a dispozitivelor electronice de supraveghere folosite, modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere, precum și cu privire la obligațiile pe care le are în cazul primirii unei alerte.
(1^1) În cazul arestului la domiciliu, dispozitivul electronic de supraveghere, atât cel mobil, cât și cel fix, se montează în condițiile prevăzute la art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/2021, cu modificările și completările ulterioare, în imobilul în care aceasta execută măsura arestului la domiciliu. Cu această ocazie, organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, procedează potrivit dispozițiilor alin. (1).
(2) Din rațiuni ce țin de eficiența măsurii dispuse sau de imposibilitatea obiectivă a montării dispozitivului electronic de supraveghere la sediul unității de poliție sau în imobilul în care persoana supravegheată execută măsura arestului la domiciliu, activitățile prevăzute la alin. (1) și (1^1) se realizează de organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, în alt loc decis de către acesta/aceștia.
(3) Aspectele referitoare la montarea, predarea și verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere, instruirea realizată potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, și consecințele nerespectării acesteia, la modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere, precum și la eventualele obiecții sau explicații ale persoanei supravegheate se consemnează de către organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, într-un proces-verbal. O copie a procesului-verbal se înmânează persoanei supravegheate.
(4) Pentru verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere, persoana supravegheată este obligată să se prezinte la sediul unității de poliție sau în alt loc decis de organul de supraveghere, în condițiile stabilite de acesta.
(1) În situația prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/2021, cu modificările ulterioare, comunicarea organului de supraveghere și/sau a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, cu persoana supravegheată sau cu cea protejată se consemnează în procesul-verbal referitor la montarea, predarea și verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere.
(2) În situațiile prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 146/2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru realizarea activităților prevăzute la art. 11 și 12 din aceeași lege, organul de supraveghere și/sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, invită la sediul unității de poliție un traducător autorizat, un interpret de limbaj mimico-gestual ori o persoană care poate comunica cu persoana supravegheată sau cu cea protejată. Comunicarea organului de supraveghere și/sau a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, cu traducătorul autorizat, interpretul de limbaj mimico-gestual ori cu persoana care poate comunica cu persoana supravegheată sau cu cea protejată se poate realiza și prin mijloace de comunicare la distanță.
(3) Comunicarea organului de supraveghere, a operatorului tehnic sau a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, cu persoana supravegheată sau cu cea protejată prin intermediul traducătorului autorizat, al interpretului de limbaj mimico-gestual ori al persoanei care poate comunica cu persoana supravegheată sau cu cea protejată, după caz, se consemnează în procesul-verbal referitor la montarea, predarea și verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere.
(1) Verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere se realizează la sediul organului de supraveghere sau în alt loc decis de acesta, stabilit în condițiile art. 10 și 11.
(1^1) În cazul arestului la domiciliu, verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere fixe se realizează la imobilul în care persoana supravegheată execută măsura. Verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere mobile se realizează la imobilul în care persoana supravegheată execută măsura arestului la domiciliu, la sediul organului de supraveghere sau în alt loc decis de acesta, stabilit în condițiile prevăzute la art. 10 și 11.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (1^1), verificarea se poate realiza și prin intermediul funcționalităților aplicației SIME, în situația în care persoana protejată sau persoana supravegheată folosește dispozitiv/dispozitive de supraveghere care permite/permit semnalizarea parametrilor de funcționare și de securitate fizică de la distanță.
(3) Organul de supraveghere consemnează într-un proces-verbal aspectele constatate cu ocazia desfășurării activităților prevăzute la alin. (1), (1^1) și (2).
Persoana protejată și persoana supravegheată au obligația de a preda dispozitivul electronic de supraveghere mobil, respectiv dispozitivul electronic de supraveghere fix în ziua următoare celei în care s-a împlinit termenul pentru care a fost dispusă măsura monitorizării electronice prin ordinul de protecție, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, respectiv arestul la domiciliu ori la solicitarea organului de supraveghere, atunci când prin hotărârea instanței de judecată sau prin ordonanța procurorului s-a dispus, după caz, revocarea/modificarea ordinului de protecție sau încetarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, revocarea/modificarea controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune, respectiv arestului la domiciliu ori înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă sau încetarea obligației de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, pe durata controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune sau a arestului la domiciliu, după caz.