referitoare la aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000 privind stingerea unor obligații bugetare ale unor agenți economici care au suferit pierderi, datorită blocarii navigației în trafic internațional pe Dunăre, în perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000
1. - Agenții economici care își desfășoară activitatea în domeniul transportului fluvial și de operare portuara, prevăzuți în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000, care au suferit pierderi datorită blocarii navigației pe Dunăre în trafic internațional, în urma conflictului din Iugoslavia, beneficiază de stingerea obligațiilor datorate bugetului de stat, pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, precum și a majorărilor de întârziere aferente, după cum urmează:
- obligațiile datorate bugetului de stat pentru această perioadă, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și majorările de întârziere aferente, care nu au fost achitate, se anulează la data de 17 noiembrie 2000, data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000;
- obligațiile datorate bugetului de stat în aceeași perioadă și majorările de întârziere aferente, care au fost achitate, se compensează cu obligațiile restante datorate bugetului de stat aferente altor perioade decât cea specificată în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000 sau cu obligații viitoare, după caz, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările și completările ulterioare.
2. - Agenții economici care beneficiază de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000, denumiți în continuare agenți economici, precum și tipurile de impozite și taxe care au fost achitate sau neachitate de către aceștia, după caz, sunt nominalizate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000.
Obligațiile datorate bugetului de stat, care intra sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000, constau numai în impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe salarii, pentru cota de 50% datorată bugetului de stat în anul 1999, și în impozitul pe veniturile din salarii, pentru obligația datorată pe anul 2000.
Suma înscrisă în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000 pentru fiecare obligație datorată bugetului de stat reprezintă limita maxima și nu poate fi depășită, chiar dacă în urma controalelor ulterioare efectuate de organele competente rezultă sume mai mari.
Prin obligații datorate bugetului de stat pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 se înțelege obligațiile curente aferente acestei perioade, ale căror scadente sunt cuprinse expres în perioada 25 mai 1999 - 25 iulie 2000.
Obligațiile datorate bugetului de stat până la data de 1 aprilie 1999, deci inclusiv cele datorate pe luna martie 1999, a căror scadenta se înregistrează până la data de 25 aprilie 1999, nu intra sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000.
3. - Nivelul majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare datorate pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, conform pct. 2, se stabilește de organele competente prin procese-verbale de control.
Majorările de întârziere aferente obligațiilor datorate bugetului de stat, nominalizate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000, se vor calcula de la data scadentei acestora până la data de 17 noiembrie 2000, data intrării în vigoare a acesteia.
Majorările de întârziere stabilite conform alineatului precedent, care nu au fost achitate, se vor anula, iar cele care au fost stabilite de organele competente prin documente de control anterioare sau de înșiși agenții economici respectivi pe propria răspundere și au fost achitate se vor compensa.
În cuantumul majorărilor de întârziere care urmează să fie anulate sau compensate nu se includ majorările de întârziere aferente obligațiilor datorate bugetului de stat până la data de 1 aprilie 1999, a căror scadenta se înregistrează până la data de 25 aprilie 1999. Pentru soldul acestor obligații, rămase de achitat după data de 25 aprilie 1999, se calculează în continuare majorări de întârziere, până la data achitării sau stingerii acestora prin alte modalități prevăzute de lege, data care poate interveni în perioada prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000, respectiv 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, sau după această perioadă.
4. - În cazul în care din controalele efectuate de organele competente se constată că obligațiile bugetare datorate pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 au fost achitate cu întârziere de agenții economici, majorările de întârziere aferente obligațiilor respective, calculate de organele competente, nu intra sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2000, urmând să fie achitate de către agenții economici respectivi în termen de cel mult 15 zile de la data constatării acestora.
De asemenea, dacă prin aceste controale se constata unele diferențe ale obligațiilor datorate bugetului de stat menționate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000 și prin urmare neachitate, acestea, potrivit art. 5 din aceasta, urmează să fie achitate în termen de cel mult 15 zile de la data constatării. În cazul în care diferențele respective nu se achită în acest termen, se aplică dispozițiile privind executarea silită, cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 11/1996, cu modificările și completările ulterioare.
5. - În vederea anulării obligațiilor datorate bugetului de stat pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, neachitate de agenții economici, precum și a majorărilor de întârziere aferente, organele fiscale competente vor proceda la stabilirea acestor majorări de întârziere, conform pct. 3 alin. 2 din prezentele norme metodologice, și la întocmirea, până la data de 15 decembrie 2000, a procesului-verbal de anulare a obligațiilor bugetare, prevăzut în modelul din anexa la prezentele norme metodologice.
Rândul "TOTAL" al coloanelor 2-5 din procesul-verbal de anulare, reprezentând sumele obligațiilor datorate și neachitate la bugetul de stat în lunile aferente perioadei 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, va trebui sa nu depășească sau să fie cel mult egal cu cel înscris pentru fiecare agent economic în coloanele 6-9 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000.
Același rând, în cazul coloanelor 6-9 din procesul-verbal de anulare, va insuma majorările de întârziere aferente obligațiilor datorate și neachitate la bugetul de stat, calculate de organele de control fiscale.
Pentru "Director", în cazul contribuabililor mari, la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene va semna directorul Direcției administrării veniturilor statului, iar pentru ceilalți agenți economici procesul-verbal de anulare va fi semnat de directorul administrației financiare sau al circumscripției fiscale, după caz.
Procesul-verbal de anulare se întocmește în doua exemplare originale, un exemplar al procesului-verbal fiind transmis agentului economic, pentru operarea acestuia în evidentele contabile proprii, iar celălalt exemplar va rămâne la organul fiscal la care este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe agentul economic respectiv, pentru a fi înregistrată anularea obligațiilor bugetare în cauza, în evidenta pe plătitor.
6. - Pentru compensarea obligațiilor datorate bugetului de stat pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, precum și a majorărilor de întârziere aferente acestora, achitate de agenții economici, organele fiscale competente vor verifica dacă aceste obligații au fost achitate în termene legale, procedând la stabilirea majorărilor de întârziere pentru plățile efectuate cu întârziere.
Dacă majorările de întârziere calculate cu ocazia acestor verificări au fost achitate, acestea vor intra în procedura de compensare alături de obligațiile bugetare care le-au generat.
Compensarea obligațiilor datorate bugetului de stat, inclusiv a majorărilor de întârziere aferente acestora, care au fost achitate, se va efectua în ordinea prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în limita sumelor achitate, cu obligațiile datorate bugetului de stat restante, altele decât cele menționate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2000, sau cu obligații bugetare viitoare, după caz.
În condițiile compensării cu alte obligații restante, atunci când cuantumul obligațiilor datorate și achitate la bugetul de stat pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 este egal sau mai mic decât soldul obligațiilor restante datorate bugetului de stat până la data de 1 aprilie 1999, compensarea obligațiilor restante se va efectua în limita sumelor datorate pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, care au fost achitate.
Dacă cuantumul obligațiilor datorate și achitate la bugetul de stat pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 este mai mare decât soldul obligațiilor restante datorate bugetului de stat până la data de 1 aprilie 1999, compensarea se va efectua în limita obligațiilor restante respective, cu diferența obligațiilor datorate și achitate la bugetul de stat pentru perioada menționată mai sus, urmând să fie compensate obligațiile restante datorate bugetului de stat după data de 30 iunie 2000, a căror scadenta se înregistrează după data de 25 iulie 2000, sau cu obligații bugetare viitoare, după caz.
Documentul prin care se realizează procedura de compensare este Nota de compensare prevăzută în Normele metodologice privind aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 11/1996, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2.051/1997.
7. Reglementări contabile
Reflectarea în contabilitatea agenților economici a operațiunilor prevăzute la pct. 1 din prezentele norme metodologice:
a) anularea majorărilor de întârziere:
- majorările de întârziere reflectate în creditul contului 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul statului" și, respectiv, în bilanțul contabil la data de 31 decembrie 1999:
- majorările de întârziere înregistrate în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2000 în creditul contului 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul statului" (articol contabil 6718 = 448) vor fi stornate prin efectuarea aceluiași articol contabil în roșu sau cu semnul minus, astfel:
b) reflectarea în contabilitate a obligațiilor datorate bugetului de stat, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și T.V.A. de plată, neachitate, care se anulează:
c) obligațiile datorate bugetului de stat (inclusiv majorări de întârziere) achitate, care se compensează cu obligațiile restante datorate bugetului de stat aferente altor perioade sau cu obligații viitoare, se vor reflecta în contabilitate prin trecerea la venituri excepționale, pe măsura compensării sumelor datorate cu sumele achitate în perioadele anterioare, astfel:
-------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.