Ministerul Apelor și Protecției Mediului are următoarele atribuții principale:
1. stabilește prioritățile programelor de dezvoltare și cercetare în domeniile sale de activitate, elaborează studii, prognoze și strategii de dezvoltare și urmărește aplicarea și realizarea acestora, având și calitatea de titular al investițiilor cu finanțare din bugetul de stat sau al celor pentru a căror finanțare sunt asigurate garanții de către stat;
2. elaborează proiecte de acte normative privind activitatea în domeniul sau, avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere și autorități ale administrației publice centrale și locale, care privesc sfera sa de competența;
3. asigura la nivel național controlul respectării de către persoanele juridice și fizice a legilor și a reglementărilor din domeniile gospodăririi apelor și al protecției mediului;
4. reprezintă Guvernul în relațiile cu organisme interne și internaționale din domeniile apelor și al protecției mediului;
5. inițiază și dezvolta programe de educație și de formare a specialiștilor în domeniul sau, colaborează cu ministerele economice, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, cu instituțiile de învățământ, știința și cultura, cu mijloacele de informare în masa;
6. aplica prevederile legale în raporturile cu companiile naționale de sub autoritatea sa, îndeosebi în ceea ce privește administrarea bunurilor din patrimoniul public;
7. emite acordurile de mediu, avizează licentele sau permisele speciale prevăzute de actele normative în vigoare pentru activitățile de import-export sau supuse unui regim special de autorizare, omologheaza împreună cu alte autorități competente tehnologii, echipamente, produse și aparatura din domeniile sale de activitate și acorda asistența tehnica de specialitate;
8. inițiază și sprijină dezvoltarea activității de cercetare științifică și inginerie tehnologică în domeniile sale de activitate, validează rezultatele cercetării și proiectării în domeniile menționate și acționează pentru realizarea acestora, organizează elaborarea unor studii necesare obiectului sau de activitate, pe baze contractuale, prin unitățile din subordinea, din coordonarea sau de sub autoritatea sa;
9. asigura baza metodologică și atesta persoanele juridice pentru întocmirea studiilor de meteorologie, hidrologie și hidrometeorologie, a studiilor de impact asupra surselor de apa și apelor riverane acestora, precum și lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele, a studiilor și a proiectelor de gospodărire a apelor, pentru executarea de expertize la lucrările hidrotehnice, precum și pentru execuția lucrărilor specifice;
10. asigura controlul în domeniul gospodăririi apelor și siguranței construcțiilor hidrotehnice și constata contravențiile la normele legale în vigoare, aplica sancțiunile contravenționale în domeniul apelor și sesizează organele de urmărire sau de cercetare penală, potrivit prevederilor legale;
11. organizează periodic acțiuni de verificare a stării tehnice și functionale a lucrărilor hidrotehnice de apărare împotriva inundațiilor din administrarea unităților subordonate sau coordonate și stabilește măsurile ce se impun;
12. organizează și sprijină editarea publicațiilor de specialitate și de informare specifice;
13. exercita atribuțiile ce îi revin, potrivit legii, față de unitățile economice care funcționează sub autoritatea sa;
14. organizează, sprijină și urmărește elaborarea de studii și proiecte pentru investiții în domeniile protecției mediului, gospodăririi apelor, meteorologiei și hidrologiei și asigura elaborarea de studii și prognoze de dezvoltare în domeniul sau de activitate;
15. elaborează și propune indicatori specifici de ramura și colaborează cu Institutul Național de Statistica și Studii Economice în scopul adaptării continue a statisticii de ramura la cerințele naționale și al corelării cu datele statistice internaționale;
16. organizează și exercită, potrivit legii, direct și prin autoritățile teritoriale pentru protecția mediului, controlul privind respectarea legislației și a standardelor de protecție a mediului, precum și al aplicării sancțiunilor și stabilirii măsurilor corespunzătoare de inlaturare a situațiilor care contravin reglementărilor legale;
17. acreditează personalul împuternicit sa exercite controlul privind protecția mediului, conform procedurilor legale;
18. promovează măsurile necesare pentru conservarea naturii, a diversitatii biologice și pentru utilizarea durabila a componentelor acestora, stabilește regimul de administrare a rețelei naționale de arii protejate, organizează și exercită controlul asupra respectării acestuia;
19. dezvolta cadrul legal pentru facilitarea accesului societății civile la informațiile privind calitatea factorilor de mediu, precum și la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniile sale de activitate;
20. avizează programele de exploatare a resurselor naturale ale tarii în raport cu cerințele dezvoltării economico-sociale pe termen mediu și lung, formulează și propune autorităților naționale competente strategii și politici pentru mediu și dezvoltare durabila, corelate cu capacitatea de suport a ecosistemelor;
21. propune autorităților competente sau, după caz, stabilește, în condițiile legii, instrumentele juridice, economico-financiare, instituționale și administrative, menite sa stimuleze și sa accelereze integrarea principiilor și obiectivelor strategiei naționale pentru mediu și dezvoltare durabila în strategiile sectoriale și locale pentru reforma și dezvoltare;
22. analizează împreună cu autoritățile publice centrale și locale, după caz, strategiile sectoriale și locale de reforma și dezvoltare și face propuneri și/sau stabilește măsuri care să asigure integrarea obiectivelor politicii și strategiei naționale pentru mediu și dezvoltare durabila în politicile și strategiile sectoriale și locale de reforma și dezvoltare;
23. face propuneri și recomandări autorităților competente sau, după caz, stabilește măsuri care să asigure conformarea politicilor și programelor de dezvoltare regionala și locală cu politica și strategia naționala pentru mediu și dezvoltare durabila;
24. stabilește sau, după caz, propune autorităților competente, în conformitate cu dispozițiile legii, măsurile instituționale, administrative și financiare corespunzătoare pentru asigurarea punerii în aplicare a dispozițiilor convențiilor și acordurilor internaționale în sfera sa de competența, precum și pentru îndeplinirea responsabilităților ce revin Guvernului în cadrul organismelor și organizațiilor internaționale, al programelor subregionale, regionale și globale pentru mediu și dezvoltare durabila;
25. întreprinde acțiuni și inițiative, potrivit competentelor stabilite de lege, pentru aprofundarea și creșterea participării României la acțiunile de cooperare internationala bilaterala și multilaterala, la nivel subregional, regional și global, pentru valorificarea oportunitatilor și facilităților de asistența financiară, tehnica, tehnologică, științifică și informationala și în acest scop identifica, fundamentează și promovează noi proiecte de cooperare pentru atingerea obiectivelor strategiei naționale pentru mediu și dezvoltare durabila;
26. inițiază și negociaza, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale, reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvolta relații de cooperare cu organe și organizații similare din alte state și cu organismele internaționale competente;
27. avizează, potrivit legii, planurile de intervenție pentru cazurile de accident ecologic industrial, nuclear și participa la asigurarea intervenției;
28. în îndeplinirea responsabilităților generale Ministerul Apelor și Protecției Mediului va acordă prioritate problemelor identificate ca fiind de importanța majoră pentru procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană;
29. Ministerul Apelor și Protecției Mediului exercita și alte responsabilități în conformitate cu dispozițiile legislației naționale și ale actelor juridice internaționale la care România este parte, precum și cu prevederile Programului național de aderare la Uniunea Europeană;
30. asigura relația cu Parlamentul României, cu sindicatele și patronatele din sfera sa de activitate, cu populația, precum și cu mass-media;
31. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de legile în vigoare.
Ministerul Apelor și Protecției Mediului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, îndeplinește și următoarele atribuții specifice domeniilor de activitate pe care le coordonează:
I. În domeniul gospodăririi apelor:
a) stabilește regimul de utilizare a resurselor de apa și asigura elaborarea de cercetări, studii, prognoze și strategii pentru domeniul gospodăririi cantitative și calitative a apelor, precum și a programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor;
b) realizează unitatea de conceptie în domeniul gospodăririi apelor și colaborează cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale pentru amenajarea complexa a bazinelor hidrografice, valorificarea unor noi surse de apa în concordanta cu dezvoltarea economicosociala a tarii, protecția apelor împotriva epuizarii și degradării, precum și pentru apărarea împotriva efectelor distructive ale apelor;
c) asigura reactualizarea schemelor-cadru de amenajare și gospodărire a apelor pe bazine sau pe grupe de bazine hidrografice și desfășurarea activităților de interes public din domeniul meteorologiei și hidrologiei;
d) coordonează activitatea de avizare și de autorizare, din punct de vedere al gospodăririi apelor, a lucrărilor care se construiesc pe ape sau în legătură cu apele;
e) organizează activitatea de avizare și reglementare a regimului de utilizare a surselor de apa minerale și geotermale;
f) organizează întocmirea cadastrului apelor și a evidentei dreptului de folosire cantitativă și calitativă a apelor;
g) asigura documentațiile necesare pentru concesionarea resurselor de apa și a lucrărilor de gospodărire a apelor aparținând domeniului public și urmărește îndeplinirea de către concesionar a sarcinilor din caietele de concesionare;
h) stabilește strategia organizării la nivel național a activităților de meteorologie, hidrologie și hidrogeologie, a sistemului de informare, prognoza și avertizare asupra fenomenelor hidrometeorologice periculoase și a sistemului de avertizare în caz de accident la construcțiile hidrotehnice;
i) stabilește metodologia de fundamentare a sistemului de plati în domeniul apelor, precum și procedura de elaborare a acesteia;
j) dispune măsuri de instituire a unui regim de supraveghere specială sau de oprire a activității poluatorului ori a instalației care provoacă poluarea apelor;
k) reprezintă statul în calitate de unic acționar la companiile naționale din domeniile meteorologiei, hidrologiei și gospodăririi resurselor de apa, care se afla sub autoritatea sa;
l) elaborează, potrivit legii, regulamente, instrucțiuni și norme tehnice specifice domeniilor meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei și gospodăririi apelor;
m) asigura secretariatele tehnice ale Comisiei Centrale pentru Apărare împotriva Inundatiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice, Comisiei Naționale pentru Siguranța Barajelor și a Altor Lucrări Hidrotehnice și Comitetului Național Roman pentru Programul Hidrologic Internațional;
n) actualizează și, după caz, pune în aplicare strategia naționala și planul național de acțiuni pentru gospodărirea resurselor de apa;
o) reglementează modul de desfășurare a activității privind hidrometria de exploatare și emite norme specifice;
p) îndeplinește funcțiile de secretariat tehnic și administrativ pentru tratatele, acordurile și convențiile internaționale din domeniul gospodăririi apelor, precum și de punct focal național și/sau de autoritate naționala competența pentru activitățile aflate în coordonarea unor instituții, organisme și organizații internaționale, în conformitate cu prevederile actelor juridice internaționale la care România este parte; asigura secretariatele comisiilor mixte pentru apele transfrontaliere.
II. În domeniul protecției mediului:
a) emite avize și, după caz, acorduri, autorizații, permise speciale, în conformitate cu dispozițiile legii și ale actelor juridice internaționale la care România este parte;
b) pune în aplicare, prin unitățile sale teritoriale, în cadrul procesului de privatizare, reglementările speciale privind stabilirea organizațiilor și a raspunderilor referitoare la mediu;
c) organizează activitățile de monitorizare a stării mediului și a resurselor naturale, elaborează și publică informații și rapoarte privind starea mediului, participa la programele subregionale, regionale și globale de monitorizare a stării mediului și a resurselor naturale;
d) organizează și coordonează activitatea de elaborare a procedurilor și de acreditare a laboratoarelor în domeniul mediului și gospodăririi apelor și de certificare a sistemelor de management de mediu;
e) îndeplinește funcțiile de secretariat tehnic și administrativ pentru tratatele, convențiile și acordurile internaționale din domeniul mediului, precum și de punct focal național și/sau de autoritate naționala competența pentru activitățile aflate în coordonarea unor instituții, organisme și organizații internaționale, în conformitate cu prevederile actelor juridice internaționale la care România este parte;
f) asigura elaborarea de cercetări, studii, prognoze, politici și strategii în domeniul protecției mediului, în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare în vederea fundamentarii deciziilor privind mediul și dezvoltarea durabila, precum și al promovării programelor de dezvoltare în domeniul protecției mediului;
g) promovează instrumentele juridice, economice și financiare pentru stimularea introducerii tehnologiilor și produselor curate, schimbarea modelelor de producție și de consum, susținerea și consolidarea mecanismelor pieței libere și a concurentei loiale;
h) elaborează și promovează proiecte de acte normative, norme metodologice și instrucțiuni de aplicare în domeniul protecției mediului;
i) inițiază proiecte de standarde și revizuirea acestora în conformitate cu evoluția lor pe plan internațional și cu cerințele de imbunatatire;
j) atesta persoanele fizice și juridice pentru elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra mediului și a bilanțurilor de mediu;
k) răspunde de protecția și conservarea habitatelor naturale, de conservarea diversitatii biologice și utilizarea durabila a componentelor acesteia, dezvoltarea și buna administrare a rețelei naționale de arii protejate, în acord cu politicile și cu practicile aplicate la nivel european și global;
l) asigura formarea cadrului juridic și instituțional pentru facilitarea și stimularea dialogului între autorități, comunitatea științifică și societatea civilă asupra politicilor, strategiilor și deciziilor privind mediul și dezvoltarea economico-socială a tarii;
m) actualizează și, după caz, pune în aplicare strategia și Planul național de acțiuni pentru protecția mediului, strategia naționala și Planul național de acțiuni pentru conservarea diversitatii biologice și utilizarea durabila a componentelor acesteia, precum și a altor politici și strategii în domeniul protecției mediului;
n) asigura secretariatele tehnice și coordonarea Comitetului interministerial pentru promovarea obiectivelor prioritare stabilite în Planul național de acțiune pentru protecția mediului, a Comitetului național pentru modificări climatice și a Comitetului național pentru protecția stratului de ozon;
o) orice alte atribuții specifice, prevăzute de lege.
Anexa 1*)
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Apelor și Protecției Mediului Numărul maxim de posturi = 200, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului ┌──────────────────┐ │ MINISTRU │ └────────┬─────────┘ │ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐ │COLEGIUL MINISTERULUI ├──────┼───────┤PURTĂTOR DE CUVÂNT ȘI │ │ │ │ │ RELAȚII MASS-MEDIA │ └──────────────────────┘ │ └──────────────────────┘ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐ │DIRECȚIA JURIDICĂ ȘI ├──────┼───────┤ CONSILIER DIPLOMATIC │ │ CONTENCIOS │ │ │ │ └──────────────────────┘ │ └──────────────────────┘ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐ │CABINETUL MINISTRULUI ├──────┼───────┤ AUDIT INTERN │ │ │ │ │ │ └──────────────────────┘ │ └──────────────────────┘ │ ┌──────────────────────┐ ├───────┤CORP DE CONTROL AL │ │ │ MINISTRULUI │ │ └──────────────────────┘ │ ┌───────────┬───────────────┬┴──────────────────────┬────────────────┐ │ │ │ │ │ ┌────┴────┐ ┌────┴────┐ ┌────────┴───────┐ ┌──────┴──────┐ ┌─┴─┐ │ A │ │ B │ │ C │ │ D │ │ E │ └────┬────┘ └────┬────┘ └────────┬───────┘ └──────┬──────┘ └─┬─┘ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────┐ ┌──┴────────┐ │ │ │ ┌──┴─┐ │ ┌──┴─┐ ┌──┴─┐ │ │ │ │ C1 │ │ │ D1 │ │ D2 │ │ │ │ └─┬──┘ │ └──┬─┘ └──┬─┘ │ ┌───┼───┐ ┌───┼────┐ ┌────┼────┬────┐ │ ┌───┼────┐ ┌┴──┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐ ┌┴─┐┌┴─┐┌─┴┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐│ ┌──┴┐┌─┴─┐┌─┴─┐ ┌─┴─┐┌┴──┐ │ │a1││a2││a3│ │b1││b2││b3│ │c11││c12││c13││c14││ │d11││d12││d13│ │d21││d22│ │ └──┘└──┘└──┘ └──┘└──┘└──┘ └───┘└───┘└───┘└───┘│ └───┘└───┘└───┘ └───┘└───┘ │ │ │ ┌──┴─┐ │ │ C2 │ ┌───────────┘ └────┘ │ ┌───┼──┐ │ │ │ ┌─┴┐┌─┴┐┌┴─┐ │e1││e2││e3│ └──┘└──┘└──┘
A = SECRETAR DE STAT PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL
a1 = RELAȚII CU PARLAMENTUL
a2 = RELAȚII CU SINDICATE ȘI PATRONATE
a3 = DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE
B = SECRETAR DE STAT PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ
b1 = DIRECȚIA DE PROGRAME ȘI PROIECTE INTERNAȚIONALE
b2 = DIRECȚIA DE INTEGRARE EUROPEANĂ, RELAȚII INTERNAȚIONALE
b3 = DIRECȚIA DE POLITICI ȘI ARMONIZARE LEGISLATIVĂ
C = SECRETAR DE STAT PENTRU APE
C1 = DIRECȚIA GENERALĂ DE GOSPODĂRIRE A APELOR
c11 = DIRECȚIA STRATEGII, REGLEMENTĂRI ȘI AUTORIZARI
c12 = DIRECȚIA SINTEZE CADASTRU ȘI RESURSE
c13 = DIRECȚIA APĂRARE IMPOTRIVA INUNDATIILOR, SISTEM INFORMAȚIONAL HIDROMETEOROLOGIC
c14 = DIRECȚIA APELOR MINERALE ȘI GEOTERMALE
C2 = INSPECȚIA DE STAT A APELOR
D = SECRETAR DE STAT PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
D1 = DIRECȚIA GENERALĂ DE REGLEMENTARE, AUTORIZARE, ATESTARE MEDIU ȘI GESTIUNE A DEȘEURILOR
d11 = DIRECȚIA GESTIUNE DEȘEURI ȘI SUBSTANȚE CHIMICE PERICULOASE
d12 = DIRECȚIA STRATEGII, POLITICI, REGLEMENTĂRI
d13 = DIRECȚIA DE AUTORIZARE ȘI ATESTARE
D2 = DIRECȚIA GENERALĂ DE PROTECȚIA MEDIULUI
d21 = DIRECȚIA DE CONTROL ECOLOGIC ȘI MONITORING
d22 = DIRECȚIA PROTECȚIE ȘI CONSERVARE A BIODIVERSITATII, ARII PROTEJATE ȘI MONUMENTE ALE NATURII
e1 = DIRECȚIA MANAGEMENT ȘI RESURSE UMANE
e3 = DIRECȚIA DE DEZVOLTARE
Notă *) Anexa este reprodusa în facsimil.