Capitolul IV — Negocierea colectivă în sistemul bugetar

On this page

Articolul 105

(1) Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații/lucrătorii din sistemul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi salariale ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 97, contractele colective de muncă în sistemul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea.

(3) Drepturile salariale din sistemul bugetar se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective.

(4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate.

(5) Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) revine angajatorului, care este obligat la recuperarea sumelor acordate necuvenit.

(la 25-05-2023, Articolul 105 din Capitolul IV , Titlul VI a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 25 mai 2023 )

Notă Decizie de respingere: HP nr. 335/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1030 din 6 noiembrie 2025.

Articolul 106

(1) Negocierea acordurilor colective de muncă pentru funcționarii publici se face în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și ale Hotărârii Guvernului nr. 302/2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor paritare, componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acestora, precum și a normelor privind încheierea și monitorizarea aplicării acordurilor colective.

(2) Înregistrarea și publicarea pe pagina de internet și în Monitorul Oficial al României, după caz, a acordurilor colective de muncă negociate pentru funcționarii publici se fac conform procedurii prevăzute de lege pentru înregistrarea contractelor colective de muncă.

(la 25-05-2023, Articolul 106 din Capitolul IV , Titlul VI a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 25 mai 2023 )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).