Articolul 1
Prezentul regulament stabilește modalitatea de transmitere a informațiilor către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare ONPCSB.
Notă Aprobat prin ORDINUL nr. 192 din 28 iunie 2023 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 10 iulie 2023.
Prezentul regulament stabilește modalitatea de transmitere a informațiilor către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare ONPCSB.
Regulamentul se adresează entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege, autorităților și instituțiilor publice și private, de la care ONPCSB solicită informații în temeiul art. 33 alin. (1) din Lege.
Fac obiectul prezentului regulament următoarele categorii de informații transmise către ONPCSB:
a) datele și informațiile solicitate entităților raportoare;
b) datele și informațiile solicitate autorităților și instituțiilor publice;
c) datele și informațiile solicitate instituțiilor private.
Informațiile prevăzute la art. 3 se transmit către ONPCSB exclusiv în format electronic.
Informațiile prevăzute la art. 3 se transmit în formatul indicat de ONPCSB, în termen de maximum 15 zile de la data primirii cererii, pentru cererile care nu prezintă un caracter de urgență, respectiv în termenul indicat de ONPCSB, pentru cererile care prezintă un caracter de urgență, marcate în acest sens.
Transmiterea informațiilor prevăzute la art. 3 lit. a) se face exclusiv prin mesageria sistemului de raportare online pus la dispoziție de către ONPCSB la adresa de internet https://raportari.onpcsb.ro.
(1) Transmiterea informațiilor prevăzute la art. 3 lit. b) și c) se face prin sistemul de poștă electronică, la adresa de e-mail [email protected].
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt incluse într-o arhivă electronică, protejată printr-o parolă, stabilită de către emitent.
(3) Mesajul prin care se transmit informațiile prevăzute la alin. (1) cuprinde, în mod obligatoriu:
a) în rubrica „Subiect“ - titlul documentului transmis și data/perioada la care se referă;
b) în corpul mesajului - orice alte precizări considerate a fi necesare de către emitent, cu excepția parolei menționate la alin. (2), precum și un număr de telefon de contact al persoanei care a întocmit documentul transmis;
c) în atașament - arhiva electronică prevăzută la alin. (2) și adresa de înaintare, care fie este semnată electronic de către emitent, fie conține semnătura olografă a acestuia.
(4) Parola menționată la alin. (2) este transmisă, la solicitarea Oficiului, prin alte mijloace de comunicare.
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.