LEGE nr. 129 din 11 iulie 2019

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 18 iulie 2019
Intrat în vigoare
21.07.2019
Forma consolidată din
19.12.2025

Notă Articolul 2 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 191 din 28 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 30 octombrie 2020, prevede: Articolul 2 (1) Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (2) pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Prezenta lege transpune:

1. Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 5 iunie 2015;

2. Directiva (UE) 2016/2.258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342 din 16 decembrie 2016;

3. dispozițiile art. 18 din Directiva (UE) 2024/1.226 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii și de modificare a Directivei (UE) 2018/1.673, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2024/1.226 din 29 aprilie 2024.

(la 19-12-2025, Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost modificată de Articolul VII din LEGEA nr. 224 din 12 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1164 din 16 decembrie 2025 )

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 11 iulie 2019.

Nr. 129.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.