În sensul reglementărilor prezentei secțiuni, termenii de mai jos au următoarele înțelesuri:
a) "vehicul" înseamnă orice autovehicul care nu circulă pe șine, remorca sau semiremorca sa;
b) "autovehicul" înseamnă orice vehicul cu motor și pe roți care se deplasează prin propriile mijloace cu o viteză maximă prin construcție mai mare de 25 km/h;
c) "remorcă" înseamnă orice vehicul cu roți și fără autopropulsie, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
d) "semiremorcă" înseamnă orice remorcă concepută pentru a fi atașată unui autovehicul astfel încât o parte a sa să se sprijine pe autovehicul și o parte substanțială din masa ei și masa încărcăturii sale să fie suportate de autovehicul;
e) "încărcătură" înseamnă toate bunurile care ar fi în mod normal plasate în sau pe partea de vehicul destinată să transporte o sarcină și care nu sunt fixate permanent pe acesta, inclusiv obiectele din dispozitive de transport, cum ar fi lăzile, cutiile mobile sau containerele, plasate pe vehicule;
f) "vehicul comercial" înseamnă un autovehicul împreună cu remorca sau semiremorca sa, utilizat în principal pentru transportul de mărfuri sau de pasageri în scopuri comerciale, precum transportul pentru terți și în contul terților sau transport pe cont propriu sau în alte scopuri profesionale;
g) "vehicul înmatriculat într-un stat membru" înseamnă un vehicul înmatriculat sau pus în circulație într- un stat membru;
h) "deținător al unui certificat de înmatriculare" înseamnă persoana fizică sau juridică pe al cărei nume este înmatriculat vehiculul;
i) "întreprindere" înseamnă o întreprindere astfel cum este definită la art. 2 pct. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
j) "control tehnic în trafic" înseamnă un control tehnic inopinat al vehiculelor comerciale efectuat de I.S.C.T.R.;
k) "drum public" înseamnă un drum de utilitate publică generală, precum drumurile locale, regionale sau naționale, șoselele, drumurile expres sau autostrăzile;
l) "inspecție tehnică" înseamnă o inspecție în conformitate cu RNTR 1;
m) "certificat de inspecție tehnică periodică" înseamnă un raport al inspecției tehnice periodice eliberat de autoritatea competentă în domeniul ITP sau de o stație de inspecție tehnică periodică, care conține rezultatul inspecției tehnice periodice; în România, autoritatea competentă în sensul acestei definiții este R.A.R.;
n) "autoritate competentă" înseamnă o autoritate sau un organism public abilitat de un stat membru de a fi responsabil cu administrarea sistemului de control tehnic în trafic, inclusiv, dacă este cazul, cu efectuarea unor astfel de controale; în România, pentru controlul tehnic al vehiculelor ce fac obiectul prezentului ordin de ministru autoritatea competentă este I.S.C.T.R.;
o) "inspector" înseamnă o persoană autorizată să efectueze controale tehnice în trafic inițiale și/sau mai detaliate;
p) "deficiențe" se referă la defecțiuni tehnice și alte situații de neconformitate constatate în timpul unui control tehnic în trafic;
q) "control tehnic în trafic concertat" înseamnă un control tehnic în trafic întreprins în comun de autoritățile competente din două sau mai multe state membre;
r) "operator" înseamnă o persoană fizică sau juridică care exploatează vehiculul în calitate de proprietar sau este autorizat să exploateze vehiculul de către proprietarul acestuia;
s) "unitate mobilă de control" înseamnă un sistem transportabil de echipamente de inspecție necesare pentru efectuarea de controale tehnice în trafic mai detaliate, operat de inspectori competenți pentru a realiza controale tehnice în trafic mai detaliate;
t) "facilitate de control tehnic în trafic desemnată" înseamnă o zonă fixă pentru efectuarea controalelor tehnice în trafic inițiale și/sau mai detaliate care poate fi echipată și cu echipamente de inspecție instalate permanent;
u) "Acordul de la Viena" înseamnă Acordul privind adoptarea de condiții uniforme pentru inspecțiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere și recunoașterea reciprocă a acestor inspecții, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat de România prin Ordonanța Guvernului nr. 76/1998, aprobată prin Legea nr. 7/1999;
v) "inspecția tehnică periodică internațională" reprezintă controlul conformității vehiculelor înmatriculate în alte state cu cerințele tehnice referitoare la inspecția tehnică periodică internațională, prevăzute în regulile anexate la Acordul de la Viena.