ORDIN nr. 541 din 17 februarie 2025

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 28 februarie 2025
Entered into force
28.02.2025
Consolidated form as of
28.11.2025

Văzând Referatul de aprobare cu nr. 541R din 17.02.2025 al Direcției generale asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,

având în vedere prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Lista alimentelor nerecomandate pentru a fi comercializate în unitățile de învățământ preuniversitar și tabelul de alegeri alimentare, cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Se aprobă principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase la copii și adolescenți, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Se aprobă necesarul zilnic de calorii și macronutrienți, vitamine și elemente minerale, necesarul zilnic de apă pentru copii și adolescenți, prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Se aprobă definirea porțiilor pe grupe alimentare și necesarul zilnic estimativ al numărului de porții pentru alcătuirea meniului la copii și adolescenți, prevăzute în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Pentru ducerea la îndeplinire a art. 10 și 11 din Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar se vor respecta reglementările din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările ulterioare, referitoare la alimentația școlarilor și preșcolarilor în unitățile de învățământ, precum și dispozițiile prezentului ordin.

Articolul 6

Operatorii economici care prepară, distribuie și/sau comercializează alimente în incinta unităților de învățământ preuniversitar trebuie să facă dovada compoziției alimentelor prin respectarea legislației în vigoare privind etichetarea și informarea corectă a consumatorilor.

(la 28-11-2025, Articolul 6 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDINUL nr. 1.582 din 18 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1101 din 28 noiembrie 2025 )

Articolul 7

Unitățile de învățământ și operatorii economici care prepară, distribuie și/sau comercializează alimente în incinta unităților de învățământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7^1

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se constată și se sancționează contravențional de către personalul de specialitate împuternicit, cu atribuții în domeniul inspecției sanitare de stat, din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății.

(la 28-11-2025, Actul a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDINUL nr. 1.582 din 18 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1101 din 28 noiembrie 2025 )

Articolul 8

La data publicării prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 15 septembrie 2008.

Articolul 9

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății, Adriana Pistol, secretar de stat

București, 17 februarie 2025.

Nr. 541.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).