HOTĂRÂREA nr. 27 din 19 martie 2025

1. Pe rol se află soluționarea contestației formulate de domnul Gelu Drăgan împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 45D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Drăgan Gelu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.

2. Contestația a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.233 din 18 martie 2025 și formează obiectul Dosarului nr. 1.090F/2025. Documentele de candidatură a domnului Gelu Drăgan la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 și Decizia nr. 45D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Drăgan Gelu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 au fost transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa nr. 430C/BEC/P.R./2025 din 17 martie 2025, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.184 din 18 martie 2025.

3. În motivarea contestației se susține că Biroul Electoral Central a decis respingerea candidaturii domnului Gelu Drăgan motivat de faptul că dosarul de candidatură depus nu a îndeplinit condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) și de art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 2D din 26 februarie 2025 privind documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți în vederea înregistrării candidaturilor și a semnelor electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Se arată că, potrivit deciziei de respingere a înregistrării candidaturii, motivul ar fi reprezentat de lipsa îndeplinirii numărului minim de semnături de susținere. Or, în opinia contestatarului, numărul de semnături cerut de lege a fost depășit, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 370/2004.

4. De asemenea, se susține că Legea fundamentală nu instituie condiția obținerii unui anumit număr de semnături de susținere a candidaturii la funcția de Președinte al României. Totodată, se arată că ar trebui făcută o diferențiere, din acest punct de vedere, între un candidat independent, pe de o parte, și o alianță politică, pe de altă parte.

5. În completarea celor susținute în contestație, domnul Gelu Drăgan a depus un alt înscris, înregistrat la Curtea Constituțională cu nr. 3.261 din 19 martie 2025, prin care solicită, în esență, renumărarea semnăturilor susținătorilor aflați pe listele depuse la Biroul Electoral Central. În acest sens, este invocată Hotărârea Curții Constituționale nr. 31 din 2 decembrie 2024 prin care s-a dispus renumărarea voturilor exprimate în primul tur de scrutin privind alegerea Președintelui României din anul 2024. De asemenea, este invocată Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 11 martie 2025 în ceea ce privește competența Curții Constituționale de a verifica corectitudinea sau incorectitudinea unei decizii a Biroului Electoral Central.

6. Contestatarul susține admiterea contestației sale chiar și în lipsa unui număr de 200.000 de susținători, întrucât Legea fundamentală este cea care stabilește criteriile de eligibilitate pentru funcția de Președinte al României și nicio altă lege nu poate impune condiții suplimentare care ar afecta exercitarea dreptului de a fi ales. De asemenea, arată că se creează o discriminare contrară prevederilor constituționale ale art. 16 și se aduce atingere dreptului de asociere, prevăzut de art. 40, întrucât asocierea într-un partid politic este un drept, iar nu o obligație a unui cetățean, iar impunerea condiției de a avea un număr de 200.000 de susținători reprezintă un impediment pentru un candidat independent, care nu este susținut de un partid politic. Mai mult, cetățenii au aceleași drepturi și libertăți, indiferent de situația lor financiară, iar criteriul stabilit de art. 4 alin. (2) și de art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004 reliefează un alt impediment în respectarea valorilor constituționale.

7. Curtea Constituțională a informat public candidatul, precum și orice persoană interesată că dosarul se soluționează pe baza sesizării și a celorlalte documente depuse până în ziua termenului stabilit pentru analizarea contestației și a afișat contestația pe site-ul instituției.

8. În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosare.

9. Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, pune concluzii de respingere a contestației, arătând că Biroul Electoral Central a apreciat corect asupra condițiilor de formă pe care trebuie să le îndeplinească propunerea de candidatură la alegerile pentru Președintele României.

10. Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 45D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Drăgan Gelu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.

11. Curtea constată că persoanele care candidează pentru funcția de Președinte al României trebuie să îndeplinească condițiile de formă și de fond prevăzute de Constituție și de Legea nr. 370/2004.

12. Examinând contestația, Curtea reține că aceasta privește îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de semnături de susținere a candidaturii, contestatarul susținând, pe de o parte, că Biroul Electoral Central în mod greșit a constatat neîndeplinirea acestei condiții, iar, pe de altă parte, că o astfel de condiție este contrară prevederilor constituționale ale art. 16, 37 și 40.

13. Referitor la susținerea potrivit căreia Biroul Electoral Central a reținut, în mod eronat, că nu este întrunit numărul minim de semnături pentru susținerea candidaturii domnului Gelu Drăgan, Curtea, în acord cu cele reținute anterior în jurisprudența sa prin Hotărârea nr. 7 din 5 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 10 octombrie 2024, amintește că nu are atribuția ca ea însăși să verifice listele de semnături. Potrivit art. 27 alin. (3^1) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Lista susținătorilor prevăzută la alin. (3) se depune într-un singur exemplar original la Biroul Electoral Central“. De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) și (2) din aceeași lege, „(1) Biroul Electoral Central verifică îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de prezenta lege pentru candidaturi, înregistrează candidaturile care îndeplinesc aceste condiții și respinge înregistrarea candidaturilor care nu îndeplinesc condițiile legale. (2) Înregistrarea și respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora“.

14. Cât privește invocarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 31 din 2 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 3 decembrie 2024, Curtea apreciază că, în realitate, contestatarul a avut în vedere Hotărârea nr. 30 din 2 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1263 din 16 decembrie 2024, prin care Curtea Constituțională a dispus, cu unanimitate de voturi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

15. Or, față de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că cele reținute prin Hotărârea nr. 30 din 2 decembrie 2024, antereferită, nu sunt incidente în cauză.

16. Întrucât în prezenta cauză nu au fost prezentate motive de natură să demonstreze nelegalitatea verificărilor efectuate și, respectiv, a înregistrării candidaturii contestate, Curtea urmează să respingă criticile formulate.

17. Analizând, în continuare, susținerile contestatarului care pun în discuție însăși constituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, din perspectiva condiției depunerii listei cu 200.000 de semnături la depunerea unei candidaturi independente pentru alegerea Președintelui României, Curtea reține că această condiție este apreciată de contestatar ca fiind excesivă, disproporționată și discriminatorie pentru un candidat independent în raport cu un candidat propus și susținut de formațiuni politice.

18. Cu privire la competența Curții Constituționale de a examina constituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 370/2004 în cadrul atribuției prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea observă că în cauză sunt aplicabile considerentele reținute în Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, prin care instanța constituțională a stabilit, de principiu, competența sa de a efectua un control de constituționalitate cu privire la dispozițiile legale ce reglementează procedura de alegere a Președintelui României în cadrul atribuției consacrate de art. 146 lit. f) din Constituție. Curtea a arătat la paragraful 29 al hotărârii menționate că, spre deosebire de situația alegerilor pentru Parlamentul European sau pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului, unde verificarea legalității desfășurării procesului electoral se realizează de instanțele judecătorești, în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Președintelui României nu există posibilitatea de principiu a creării unui cadru procesual în fața unei instanțe judecătorești pentru a putea fi ridicată, în condițiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, o excepție de neconstituționalitate care să vizeze prevederile Legii nr. 370/2004, în afară de contestațiile care vizează deciziile de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a alianțelor electorale, respectiv constituirea Biroului Electoral Central, unde competența de judecată revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât singurul cadru procesual în care se poate pune problema constituționalității prevederilor Legii nr. 370/2004 este cel reprezentat de contestațiile judecate de Curtea Constituțională în cadrul atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție.

19. Curtea a mai reținut, la paragraful 30 din aceeași hotărâre, că și Avocatul Poporului are atribuția de a formula o acțiune directă în fața instanței constituționale sub forma excepției de neconstituționalitate reglementate de art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și astfel poate contesta constituționalitatea prevederilor Legii nr. 370/2004, însă în acest caz sesizarea Curții Constituționale nu se realizează de persoana direct interesată și implicată în cadrul procedurii de alegere a Președintelui României, ci de o autoritate publică, Avocatul Poporului, care are o marjă exclusivă de apreciere atât în privința deciziei de a sesiza Curtea Constituțională, cât și în privința momentului temporal în care aceasta se realizează, astfel că atribuția antereferită a Avocatului Poporului nu reprezintă un remediu juridic suficient pentru a surmonta într-un mod util, prompt și eficient consecințele negative ce decurg dintr-o normă juridică adoptată cu încălcarea Constituției asupra dreptului de a fi ales.

20. Prin urmare, având în vedere că nu există un alt mecanism constituțional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret și prompt prezumția de constituționalitate a Legii nr. 370/2004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, Curtea a reținut că este de competența sa ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituție, să evalueze, la cerere, însăși constituționalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce privește procedura de alegere a Președintelui României. O soluție contrară ar nega însuși rolul constituțional al Curții Constituționale și ar acorda prevalență aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfășurării procesului electoral, așadar, exigențelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituțională, ceea ce este inacceptabil (a se vedea, în același sens, și Hotărârea nr. 21 din 14 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 11 februarie 2025, paragrafele 28 și 29).

21. Cât privește criticile referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, este de observat că soluția legislativă de principiu care prevede condiția depunerii unor liste de susținători cu prilejul depunerii candidaturilor pentru participarea la alegeri a fost analizată de Curtea Constituțională în numeroase rânduri, atât în cadrul atribuției exercitate în cadrul contenciosului electoral specific alegerilor pentru funcția de Președinte al României, prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție, cât și pe calea controlului de constituționalitate a posteriori, exercitat în temeiul art. 146 lit. d) din Legea fundamentală. În bogata sa jurisprudență astfel consolidată, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că (i) dimensionarea în concret, prin norme legale, a numărului necesar de semnături de susținere intră exclusiv în marja de apreciere a legiuitorului, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituție, că (ii) cerința criticată nu este de natură să încalce dreptul de a fi ales și că (iii) aceasta este o măsură adecvată și necesară, justificată de necesitatea dovedirii de către candidat a unui anumit potențial de reprezentativitate, care să îi demonstreze credibilitatea și să permită prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a fi ales.

22. Astfel, în ceea ce privește analiza constituționalității condiției criticate și în prezenta cauză, efectuată în cadrul procedurii de contencios constituțional electoral întemeiat pe art. 146 lit. f) din Legea fundamentală, Curtea, de exemplu, prin Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996, analizând motivarea contestației potrivit căreia condiția legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituție, astfel că dispozițiile legale care instituie această condiție ar intra în conflict cu dispozițiile constituționale referitoare la eligibilitate, a constatat că această susținere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales și propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Curtea a reținut că „o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întrunește condițiile constituționale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcția de Președinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992 (n.n. în prezent abrogată), adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituție. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, așa încât cerința ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puțin 100.000 de susținători, constituie o condiție legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituțional al contestatorului de a fi ales“.

23. Curtea a reiterat considerente jurisprudențiale de aceeași natură, care au stabilit constituționalitatea prevederilor art. 4 alin. (2) teza întâi și ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, și prin, de exemplu, Hotărârea nr. 11 din 7 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 11 octombrie 2024, sau Hotărârea nr. 19 din 16 martie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei hotărâri.

24. De asemenea, problematica listelor de susținători care trebuie să însoțească dosarul de candidatură al unui candidat independent a fost analizată de Curtea Constituțională și în cadrul controlului de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate cu privire la diferite legi electorale.

25. Prin Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, Curtea, constatând constituționalitatea art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, introduse prin art. I pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 4 martie 2009 [în prezent, art. 17 alin. (1) din aceeași lege, în versiunea republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012], a reținut că instituirea condiției legale privind depunerea listei cu 100.000 de semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul independent la o funcție sau demnitate publică își dovedește potențialul de reprezentativitate și arată, în același timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar și de a asigura accesul efectiv la exercițiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea și susținerea electoratului, astfel încât să existe șanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european, pe de altă parte.

26. Prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, paragrafele 86-95, Curtea, analizând constituționalitatea unor prevederi aplicabile alegerilor locale, referitoare la listele de susținători ale candidaților, a statuat, în ceea ce privește alegerile, că art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituție stabilește competența exclusivă a Parlamentului de a reglementa sistemul electoral prin lege organică, constituantul acordându-i așadar legiuitorului o largă marjă de apreciere în stabilirea regulilor de organizare și desfășurare a procesului electoral, a modalităților concrete de exercitare a dreptului de vot și a dreptului de a fi ales, singura limită impusă fiind raportată la respectarea normelor fundamentale. Condițiile de fond și de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituțional, în art. 16 alin. (3), art. 37 și 40, precum și, la nivelul legislației infraconstituționale, de norme cuprinse în legile electorale, care se subordonează condițiilor generale constituționale și le dezvoltă, totodată, după criteriul funcției publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. Curtea a observat că același este și sensul dispozițiilor art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și al jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reținut, în esență, că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral și a condițiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuție atât de mult încât să afecteze esența acestora și să le golească de conținut [a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 2 martie 1987, pronunțată în Cauza Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, paragrafele 52 și 54; Hotărârea din 22 mai 2012, pronunțată în Cauza Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 și 84; Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61; Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Yumak și Sadak împotriva Turciei, paragraful 109; Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunțată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34].

27. Curtea s-a raportat în raționamentul său și la pct. 2 - Niveluri normative și stabilitatea dreptului electoral din Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare și raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002), prin care se recomandă ca elementele cele mai sensibile ale sistemului electoral (sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale, circumscripțiile sau regulile de constituire a circumscripțiilor) să fie definite la cel mai înalt nivel normativ (în Constituție sau într-un text superior legii ordinare), în timp ce restul elementelor specifice sistemului electoral ar trebui reglementate la un nivel legislativ obișnuit, iar normele privind implementarea și cele referitoare la chestiuni de ordin tehnic și de detaliu pot fi prezentate chiar și sub formă de regulament.

28. Curtea a conchis că dispozițiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) și ale art. 40 din Constituție, stabilesc doar condițiile de principiu, de fond și de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar instituirea condiției de a prezenta o listă de susținători la depunerea candidaturii este, de principiu, în acord cu normele constituționale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum și cu prevederile art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituție (Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 95).

29. Cât privește proporționalitatea acestei măsuri, Curtea, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 102) a constatat aplicabilitatea, mutatis mutandis, a considerentelor jurisprudențiale privind constituționalitatea aceleiași cerințe legale impuse candidaților independenți, în care a reținut că o astfel de soluție legislativă impune „o condiție necesară, rezonabilă și legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale“ (cu referire la alegerile locale - Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008; ad similis, cu referire la alte categorii de alegeri, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată, Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, precitată, și Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996). Curtea a statuat că, „indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral național prevede, în esență, aceeași condiție: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaților este unul obiectiv și rezonabil, aplicabil în condiții de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanți la alegeri: candidații independenți, pe de o parte, și cei propuși pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiției legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcție sau demnitate publică își dovedește potențialul de reprezentativitate și arată, în același timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar și de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exercițiul acestui drept persoanelor eligibile [...] care într-adevăr beneficiază de credibilitatea și susținerea electoratului, astfel încât să existe șanse reale de reprezentare a acestuia [...]“ (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată). Deși o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituției, decât o persoană ce întrunește condițiile constituționale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, așa încât cerința ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiție legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituțional de a fi ales (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată, cu referire la Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, precitată, și Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, precitată).

30. Curtea a remarcat cu același prilej (paragraful 103 al Deciziei nr. 286 din 11 mai 2016, precitată) că cerința depunerii la înregistrarea candidaturii a unor liste cu semnături de susținere corespunde recomandărilor cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare și raport explicativ, anterior menționat, prin care Comisia de la Veneția statuează, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i și ii, că: „i. Prezentarea candidaților individuali sau a listelor de candidați pot fi condiționate de obținerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripției respective.“

31. Prin urmare, cerința legală a demonstrării unui anumit prag de reprezentativitate constituie un instrument legal adecvat și, totodată, o măsură necesară adoptată cu scopul legitim al evitării exercitării abuzive a dreptului fundamental de a fi ales, opozabilă tuturor competitorilor electorali în aceleași condiții care urmăresc, în principal, descurajarea eventualelor candidaturi abuzive sau neserioase, fiind așadar o măsură proporțională cu scopul urmărit.

32. Problema proporționalității măsurilor utilizate de legiuitor în privința limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales a fost analizată și în cadrul jurisdicției europene de contencios a drepturilor omului, care a reținut că un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, de exemplu, referitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi, sau care impune condiția ca o listă electorală să obțină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului național pentru a putea avea reprezentare în Parlament nu a fost considerat că depășește marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunțată în Cauza Magnago și Südtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluție legislativă impune o condiție necesară, rezonabilă și legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 105), aspect valabil și în cauza de față.

33. Curtea a mai reținut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiții pentru exercitarea unui drept constituțional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condițiilor prevăzute de Legea fundamentală pentru realizarea acestui drept, neputându-se susține, astfel, incidența dispozițiilor art. 53 din Constituție.

34. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 290 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 1 august 2016, Decizia nr. 360 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018, Decizia nr. 536 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 16 ianuarie 2020.

35. Prin Decizia nr. 418 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 13 iulie 2020, analizând o excepție de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, Curtea, aplicând mutatis mutandis considerentele reținute în jurisprudența sa menționată anterior, a constatat că, prin stabilirea condiției de a prezenta lista susținătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru alegerea în funcția de Președinte al României, prevederile art. 4 alin. (2) teza întâi și ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, criticate și în prezenta cauză pentru aceleași motive, nu încalcă dispozițiile invocate din Legea fundamentală.

36. Așadar, față de criticile formulate în cadrul prezentei contestații, Curtea constată că acestea își găsesc răspunsul în întreaga jurisprudență constituțională dezvoltată în materie electorală, cu referire specială la condiția prezentării, la depunerea dosarelor de candidatură, a listei cu semnături de susținere.

37. În contestația sa, autorul insistă asupra caracterului vădit disproporționat al condiției celor 200.000 de semnături de susținere pe care trebuie să le prezinte un candidat independent, acesta fiind plasat a priori într-o poziție net dezavantajată față de candidatul propus de diferite forțe politice, care astfel beneficiază de toate resursele pe care o formațiune politică le poate oferi în cursa electorală.

38. Din această perspectivă, Curtea observă o anumită confuzie între noțiunea de „candidat“ și cea de „candidatură“. Tocmai pentru că ceea ce interesează în procesul electoral este candidatura, în sensul că aceasta trebuie să îndeplinească cerințele de legalitate, și nu candidatul, ca entitate individuală, condițiile de depunere a dosarului de candidatură trebuie, în lumina principiului egalității de tratament și de șanse consacrat de art. 16 alin. (1) și (3) din Constituție, să fie egale, uniforme și aceleași pentru toți candidații, indiferent că sunt independenți sau sunt propuși de formațiuni politice, astfel că și pragul de reprezentativitate în cursa alegerilor pentru funcția de Președinte al României trebuie să fie același. Cu alte cuvine, competiția electorală trebuie să aibă aceleași reguli pentru toți candidații.

39. Pe de altă parte, un candidat independent nu se poate plânge de lipsa resurselor pe care le implică operațiunile preelectorale, de înscriere a candidaturii și cele electorale propriu-zise, întrucât nu poate exista grad de comparație între o persoană fizică și o persoană juridică și cu atât mai puțin cea organizată sub forma unui partid politic. Curtea a reținut, în considerarea statutului constituțional al partidelor politice, configurat de art. 8 din Legea fundamentală și detaliat de art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, că, prin activitatea lor, aceste asociații promovează valorile și interesele naționale, contribuind la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, în cadrul democrației constituționale. Prin urmare, reținând că partidele politice beneficiază de un statut constituțional, care nu există în cazul candidaților independenți, este de netăgăduit că anvergura acțiunilor pe care partidul politic este capabil să le desfășoare, prin însăși forma de organizare bazată pe exercitarea dreptului de liberă asociere, nu poate fi comparată cu cea pe care un singur individ, candidat independent, o poate întreprinde, aceasta fiind mult mai amplă (Hotărârea nr. 21 din 14 octombrie 2024, paragraful 33). Cu toate acestea, pentru respectarea drepturilor politice cetățenești și a pluralismului politic specific unui stat democratic, toate legile electorale permit și persoanelor neafiliate unor formațiuni politice să participe la alegeri, în calitate de candidați independenți, acestea asumându-și, prin urmare, toate cerințele legale stabilite în acest sens, inclusiv sub aspectul competiției cu ceilalți candidați propuși de partide sau alianțe politice. Având în vedere unicitatea funcției de Președinte al României, este absolut firesc ca potențialul de reprezentativitate al candidaților la această funcție să fie același și să se reflecte într-un număr semnificativ de semnături de susținere, indiferent de apartenența sau neapartenența candidatului la un anumit partid politic; în caz contrar, nu doar că este afectat principiul egalității de șanse, ci chiar este aruncată în derizoriu importanța crucială a acestui tip de sufragiu, prin depunerea unor candidaturi neserioase, lipsite de șanse reale de câștig sau chiar abuzive.

40. Dincolo de reperele jurisprudențiale reiterate și precizările de mai sus, Curtea observă că legiuitorul este cel abilitat de Constituție să prevadă condițiile infralegale de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales, în marja sa de apreciere și, desigur, cu respectarea limitelor impuse de însăși Legea fundamentală. În domeniul legislației electorale se constată o anumită dinamică referitoare la numărul minim de semnături de susținere necesare a fi prezentate pe listele incluse în dosar cu prilejul depunerii candidaturii. Astfel, dacă inițial numărul minim al cetățenilor cu drept de vot care să își exprime susținerea pentru depunerea candidaturii de către o anumită persoană pentru funcția de Președinte al României era stabilit, prin Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Președintelui României, în prezent abrogată, la 100.000 de cetățeni cu drept de vot, acesta a crescut apoi la 300.000 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2000 privind modificarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, pentru ca în prezent să fie stabilit, prin Legea nr. 370/2004, la 200.000.

41. Reglementarea sistemului electoral reprezintă un proces complex, care implică, prin natura sa, o permanentă adaptare la dinamica relațiilor sociale, la evoluția dreptului, în general, și a dreptului electoral, în special. Legiuitorul este singura autoritate competentă să aprecieze asupra eventualelor perfecționări de ordin legislativ și să decidă asupra eventualei modificări a regimului juridic aplicabil inclusiv candidaților independenți.

42. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că prezenta contestație urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

43. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,