În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 1 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2024 pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a zăcământului de andezit industrial și de construcție Dealul Jgheabului din perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a zăcământului de calcar industrial și de construcție Pârâul Româneasa din perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon va opera, împreună cu Ministerul Finanțelor, modificările corespunzătoare în anexa nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna p. Secretarul general al Guvernului, Mihnea-Claudiu Drumea Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Adriana Petcu
București, 28 ianuarie 2025.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE a bunului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Elementele-cadru de descriere tehnică
(țara, județul, localitatea, artera, numărul, sectorul, denumirea perimetrului concesionat, alte date de localizare, după caz)
Anul dobândirii/ dării în folosință
Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din coloana 9 în evidența financiar-contabilă
Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite
Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere*
Înscrierea bunurilor în inventar
Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.
Zăcământul de andezit industrial și de construcție Dealul Jgheabului
Zăcământul de andezit industrial și de construcție Dealul Jgheabului este localizat în perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba
Suprafața: 0,055 kmp, nr. topo. 4071-03
România, județul Alba, UAT Lupșa, perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba
Zăcământul de andezit industrial și de construcție Dealul Jgheabului este situat în partea nordică a perimetrului de exploatare Roșia Poieni, unitatea Munților Metaliferi
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon
Legea minelor nr. 85/2003
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE a bunului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Elementele-cadru de descriere tehnică
(țara, județul, localitatea, artera, numărul, sectorul, denumirea perimetrului concesionat, alte date de localizare, după caz)
Anul dobândirii/ dării în folosință
Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din coloana 9 în evidența financiar-contabilă
Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite
Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere*
Înscrierea bunurilor în inventar
Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.
Zăcământul de calcar industrial și de construcție Pârâul Româneasa
Zăcământul de calcar industrial și de construcție Pârâul Româneasa este localizat în perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba
Suprafața: 0,24 kmp, nr. topo. 4071-03
România, județul Alba, UAT Lupșa, perimetrul de exploatare Roșia Poieni, județul Alba
Zăcământul de calcar industrial și de construcție Pârâul Româneasa este situat în partea estică a perimetrului de exploatare Roșia Poieni, versantul stâng al Văii Seșei, între afluenții ei stângi, Pârâul Româneasa și Pârâul Scaiului
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon
Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare