ORDIN nr. 586/979/2025

ORDIN Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 14 aprilie 2025
Entered into force
14.04.2025
Consolidated form as of
14.04.2025
Table of contents

Ținând cont de prevederile:

Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările ulterioare;

Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;

Deciziei de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României din data de 3 noiembrie 2021 (CID), cu modificările ulterioare;

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare;

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare și reziliență) dintre Comisia Europeană și România, semnat la București la 26 noiembrie 2021 și la Bruxelles la 15 decembrie 2021;

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare;

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 856/2022 privind aprobarea Programului pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru proiectele care se finanțează din cadrul Componentei C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția 4. Proiecte transfrontaliere și multinaționale - Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare, finanțate prin Mecanismul de redresare și reziliență;

art. 107 alin. (3) lit. (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

Comunicării Comisiei - 2021/C 528/02 - Criterii pentru analiza compatibilității cu piața internă a ajutorului de stat destinat să promoveze realizarea unor proiecte importante de interes european comun,

luând în considerare Decizia Comisiei Europene C(2023)3.817 din 8.06.2023 cu privire la aprobarea ajutoarelor de stat individuale pentru proiectul important de interes european comun în domeniul microelectronicii și al tehnologiilor comunicațiilor,

având în vedere Avizul Consiliului Concurenței nr. RG/16.421 din 29.11.2024, coroborat cu Adresa Consiliului Concurenței nr. RG/2.184 din 10.03.2025,

ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale dezvoltare regională, inovare și digitalizare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. G2025-26.167 din 11.03.2025,

în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

ministrul investițiilor și proiectelor europene și ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului emit prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar participanților indirecți la proiectul important de interes european comun, aferentă componentei C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, investiția 4. Proiecte transfrontaliere și multinaționale - Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare, din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență“, al cărei conținut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Schema de ajutor de stat este finanțată atât din fonduri europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, cât și de la bugetul de stat, în condițiile legii.

Articolul 3

Prezenta schemă de ajutor de stat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Bogdan-Gruia Ivan

ANEXĂ

SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT

pentru acordarea de sprijin financiar

participanților indirecți la proiectul important

de interes european comun, aferentă

componentei C9. Suport pentru sectorul

privat, cercetare, dezvoltare și inovare,

investiția 4. Proiecte transfrontaliere și

multinaționale - Procesoare cu consum

redus de energie și cipuri semiconductoare,

din cadrul Mecanismului de redresare

și reziliență

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).