Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Benke Károly
- prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea contestației formulate de doamna Violeta Valentina Tertiu împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
2. Contestația a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.716 din 7 martie 2025 și formează obiectul Dosarului nr. 901F/2025.
3. În motivarea contestației doamna Violeta Valentina Tertiu solicită constatarea neconstituționalității candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru funcția de Președinte al României și invalidarea candidaturii sale, întrucât acesta a încălcat ordinea constituțională și susține doctrine contrare valorilor democratice. În acest sens se arată că domnul Călin Georgescu promovează ideologiile extremiste, fiind suspectat de implicare în formarea unei organizații cu caracter fascist și antisemit, subminează angajamentele internaționale ale României, exprimând poziții contrare apartenenței României la NATO și la Uniunea Europeană, și a atacat instituțiile statului și partidele politice, vehiculând retorici care pun la îndoială existența unor instituții esențiale pentru statul de drept. Se mai arată că a făcut declarații care pun sub semnul întrebării granițele României cu Ucraina sau care minimizează sau neagă crimele comise împotriva evreilor în timpul regimului Antonescu ori atrocitățile comise de regimul comunist în România. Prin urmare, domnul Georgescu promovează o viziune contrară valorilor democratice și loialității față de stat, prevăzute de art. 1 alin. (3) și de art. 54 din Constituție.
4. Se mai arată că domnul Călin Georgescu are posibile legături cu structurile de influență străine, întrucât a menținut relații cu entități și persoane asociate cu interese ostile României, ceea ce indică suspiciuni cu privire la respectarea obligației de loialitate față de statul român prevăzute de art. 54 alin. (1) din Constituție.
5. Se mai susține că există anchete penale în curs împotriva domnului Călin Georgescu, anchete care au ca obiect cercetarea unor fapte precum instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale, constituirea unei organizații fasciste și antisemite și săvârșirea unor nereguli în finanțarea campaniei electorale. Aceste anchete penale în curs subminează grav credibilitatea și integritatea domnului Călin Georgescu, făcându-l incompatibil cu funcția de Președinte al României.
6. Se apreciază că, în cauză, sunt valabile considerentele de principiu statuate în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 5 octombrie 2024, care trebuie aplicate în mod corespunzător și în cazul domnului Călin Georgescu, ale cărui declarații și acțiuni pun în pericol ordinea constituțională și valorile democratice ale statului român.
7. Prin urmare, se consideră că domnul Călin Georgescu nu îndeplinește condițiile constituționale pentru a candida la alegerile pentru funcția de Președinte al României, întrucât declarațiile și pozițiile sale publice contravin valorilor fundamentale ale statului român, precum și angajamentelor internaționale și legislației interne ale acestuia.
8. În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar. Până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, la dosar nu au mai fost transmise alte documente suplimentare.
9. Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, motivat de faptul că aceasta a fost formulată în condițiile în care nu a fost emisă încă nicio decizie a Biroului Electoral Central cu privire la candidatura domnului Călin Georgescu.
examinând contestația în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:
10. Curtea reține că în cursul zilei de 7 martie 2025 a fost înregistrată la Biroul Electoral Central propunerea de candidatură a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, Biroul Electoral Central neemițând însă, până la data soluționării prezentei cereri, o decizie de înregistrare sau de respingere a înregistrării candidaturii acestuia.
11. Cu privire la legalitatea sesizării sale, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 5/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 7 februarie 2025 (denumit în continuare Regulament), actele de sesizare se depun personal sau se transmit prin curier, poștă sau orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului supus comunicării, precum și confirmarea primirii actului. De asemenea, în conformitate cu art. 7 alin. (3) teza întâi din același regulament, constituirea dosarelor pe rolul Curții se face numai pe baza actelor de sesizare prezentate în original, cuprinzând semnătura olografă, sau în copie certificată pentru conformitate cu originalul ori transmise pe orice fel de suport dacă sunt semnate cu semnătură electronică. Ținând seama de redactarea art. 7 alin. (3) teza întâi din Regulament, care stabilește exigențe sporite în privința calificării înscrisurilor ca acte de sesizare a instanței constituționale, precum și de necesitatea atestării certe a identității persoanei care inițiază o procedură în fața instanței constituționale, Curtea constată că textul antereferit are în vedere utilizarea semnăturii electronice calificate, care, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 8 iulie 2024, produce aceleași efecte juridice ca semnătura olografă, fără nicio condiționare.
12. În cauză, contestația formulată a fost transmisă în copie scanată pe adresa de poștă electronică a Curții Constituționale, fără să cuprindă semnătura electronică a contestatarei, ceea ce reprezintă o încălcare a condițiilor de formă de ordine publică ale sesizărilor înaintate Curții Constituționale. Prin urmare, în lipsa însușirii valide a contestației formulate, Curtea nu poate proceda la examinarea acesteia în cadrul activității sale jurisdicționale exercitate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, înscrisul analizat având, în realitate, regimul juridic al unei petiții ce face obiectul înregistrării la Compartimentul registratură și arhivă generală al Curții Constituționale. În consecință, Curtea reține că cererile referitoare la deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare sau respingere a înregistrării candidaturilor care nu îndeplinesc exigențele antereferite vor urma calea administrativă, și nu cea jurisdicțională.
13. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că nu a fost legal sesizată potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt dezvoltate prin art. 7 alin. (1) și (3) din Regulament.
14. Totodată, Curtea observă că o asemenea contestație depusă anterior emiterii deciziei Biroului Electoral Central de înregistrare sau de respingere a înregistrării candidaturii este lipsită de obiect, instanța constituțională având competența, în temeiul art. 29 alin. (2) și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, de a soluționa numai contestațiile formulate împotriva deciziei Biroului Electoral Central.
15. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de doamna Violeta Valentina Tertiu împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Definitivă.
Hotărârea se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 martie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Prim-magistrat-asistent, Benke Károly
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.