(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedura de acordare, suspendare și retragere a statutului de prestator de servicii de încredere calificat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 se aprobă, la propunerea ADR, prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) La data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la alin. (2) se abrogă Ordinul ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 449/2017 privind procedura de acordare, suspendare și retragere a statutului de prestator de servicii de încredere calificat, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014.
(4) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, ADR stabilește sursele de timp precise, legate de ora universală coordonată și elaborează normele tehnice și metodologice de aplicare a legii, care se aprobă prin decizie a președintelui ADR.
(5) Dispozițiile legale în vigoare care cuprind sintagma „semnătură electronică extinsă“ sunt interpretate în sensul utilizării semnăturii electronice avansate. Dispozițiile legale în vigoare care cuprind sintagma „semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat“ sunt interpretate în sensul utilizării semnăturii electronice calificate.
(6) Prevederile legale din alte acte normative referitoare la semnarea unui document electronic de către personalul din administrația publică cu o semnătură electronică calificată sunt considerate a fi îndeplinite și dacă semnarea se face cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de către o autoritate sau instituție publică din România.
(7) Orice referire din legislația în vigoare la sintagma „furnizor de servicii de certificare“ este considerată ca făcând referire la sintagma „prestator de servicii de încredere“.
(8) Prestatorii de servicii de încredere care au dobândit acest statut înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își mențin acest statut.
(9) Certificatele pentru semnături electronice emise potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează statutul conferit de legea respectivă până la expirarea sau revocarea acestora. Mărcile temporale emise potrivit prevederilor Legii nr. 451/2004 privind marca temporală sunt considerate mărci temporale electronice în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014 și al prezentei legi.
(10) În cazul în care acte normative naționale de tipul ordin, instrucțiune, regulament, circulară, precizare, normă, normă metodologică, normă tehnică, îndrumare metodologică, decizie, reglementări, reguli sau orice act normativ cu forță juridică inferioară Ordonanței Guvernului conțin dispoziții contrare prezentei legi, în special în ceea ce privește utilizarea semnăturii electronice potrivit art. 4, emitenții acestor acte le modifică pentru aliniere cu prezenta lege în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Până la data intrării în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se aplică prevederile actelor normative în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia.
(11) În cazul în care ordinele cu caracter normativ și alte acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate conțin dispoziții contrare prezentei legi, emitenții acestor acte le modifică și/sau completează în acord cu dispozițiile prezentei legi, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acesteia.
Modificarea unor acte normative
(1) Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 117, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Convocarea poate fi făcută și numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, semnată cu o semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată, expediată, cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acționar.
2. La articolul 185, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consiliul de administrație, respectiv directoratul, este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, purtând o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România, situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.
(2) La articolul 34^1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) La cererea solicitantului, comunicările prevăzute la alin. (1) se pot face și prin poștă electronică, la adresa de poștă electronică indicată de acesta în cuprinsul cererii depuse. În acest caz, comunicarea va fi însoțită de semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instituției și semnătura președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie. Actele și corespondența Autorității Naționale pentru Cetățenie se consideră comunicate la momentul la care s-a primit mesajul din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. Mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare.
(3) Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 21, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Regulile privind organizarea și funcționarea adunării generale se stabilesc prin statut. Adunarea generală poate avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar hotărârile adunării generale pot fi semnate de asociați inclusiv cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată.
2. La articolul 24, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Regulile generale privind organizarea și funcționarea consiliului director se stabilesc prin statut. Consiliul director își poate elabora un regulament intern de funcționare. Ședințele consiliului director pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar deciziile consiliului director pot fi semnate de membri inclusiv cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată.
3. La articolul 29, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Regulile generale privind organizarea și funcționarea consiliului director se stabilesc prin statut. Consiliul director își poate elabora un regulament intern de funcționare. Ședințele consiliului director pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar deciziile consiliului director pot fi semnate de membri inclusiv cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată.
(4) La articolul 10 alineatul (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) mesajul este semnat utilizându-se semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată a emitentului;
(5) La articolul 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (3^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3^1) Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate încheia ca înscris în formă electronică. Prin derogare de la prevederile art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat ca înscris în formă electronică se semnează de agentul constatator cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România. Data încheierii acestui proces-verbal este data aplicării semnăturii electronice.
(6) La articolul 37^3 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) În cazul în care se justifică solicitarea de către autoritățile competente a semnăturilor electronice prevăzute de legislația în vigoare, pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (4), acestea sunt acceptate. Autoritățile competente acceptă documente semnate cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România și asigură mijloace tehnice pentru prelucrarea documentelor semnate electronic, conform normelor legale în vigoare.
(7) La articolul 12^1 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 25 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Solicitările, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, se semnează cu o semnătură electronică calificată sau cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România. Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde, potrivit legii, pentru integritatea și securitatea acestor date.
(8) Legea nr. 589/2004 privind regimul juridic al activității electronice notariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1227 din 20 decembrie 2004, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) să fie semnate cu semnătura electronică calificată a notarului public eliberată de un prestator de servicii de încredere. Certificatele emise pentru notarii publici vor conține informații privind biroul notarial, stabilite prin reglementări de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu;
2. La articolul 7 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) să dispună de mijloace corespunzătoare, conform dispozițiilor legale și procedurilor prevăzute în reglementările emise de autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu, pentru verificarea identității solicitantului și a valabilității certificatului utilizat pentru aplicarea semnăturii electronice;
3. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Cererile pentru întocmirea unui act notarial electronic pot fi înaintate notarului public de către solicitant, în formă electronică, în acest caz fiind semnate cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau instituție publică din România.
(2) În cazul în care cererea este făcută prin reprezentant, se va anexa actul în baza căruia părțile sunt reprezentate, care poate fi și în formă electronică dacă este semnat cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România.
4. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea cererii în formă electronică, notarul public va efectua verificările necesare cu privire la legalitatea actului notarial solicitat, va stabili identitatea părților, prin verificarea semnăturii electronice calificate sau a semnăturii electronice avansate create cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau instituție publică din România, și va trimite către solicitant un mesaj de răspuns în care va indica, după caz, taxele de timbru și onorariul aferente actului sau motivele de refuz al efectuării actului notarial solicitat în formă electronică.
5. La articolul 18, literele f)-h) se modifică și vor avea următorul cuprins:
f) semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată a părților, ultima creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, dacă este cazul;
g) semnătura electronică a solicitantului, fie o semnătură electronică calificată, fie o semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România, în cazul în care acesta este o altă persoană decât partea;
h) semnătura electronică calificată a notarului public;
6. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Traducerile în formă electronică pot fi legalizate de notarul public dacă poartă semnătura unui traducător autorizat, respectiv semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau instituție publică din România, conform legii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), încheierea de legalizare va cuprinde elementele prevăzute la art. 18 lit. a)-e), h) și i) și semnătura electronică a traducătorului autorizat, respectiv o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România.
(9) La articolul 7 din Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 25 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) semnarea documentelor în formă electronică cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată aparținând titularului dreptului de dispoziție asupra documentului, denumită în continuare semnătură electronică;
(10) Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 154, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată bazată pe un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației.
2. La articolul 154^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Comunicarea hotărârilor judecătorești se va face, din oficiu, prin poștă electronică dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanței în timpul procesului. Comunicarea va fi semnată cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință.
(11) La articolul 50 alineatul (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) dacă utilizatorul final este de acord, ca înscris în formă electronică, semnat cu semnătură electronică calificată sau, prin excepție de la prevederile legale speciale care reglementează semnătura electronică, cu semnătură electronică avansată, în ambele cazuri aplicarea semnăturii electronice îndeplinind condițiile de validitate ale contractului;
(12) Articolul 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 24 mai 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 35/2016, se modifică și va avea următorul cuprins:
Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii pot vota și prin corespondență. Scrisoarea prin care se exprimă votul este semnată de creditor. Scrisoarea legalizată de notarul public ori certificată și atestată de către un avocat sau înscrisul în format electronic semnat cu o semnătură electronică calificată sau, după caz, cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România se comunică prin orice mijloace și este înregistrat la administratorul judiciar, cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului.
(13) La articolul 48 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Dacă prin lege nu se interzice în mod expres, creditorii vor putea vota și prin corespondență. Scrisoarea prin care își exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic semnat cu o semnătură electronică calificată sau, după caz, cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România poate fi comunicat prin orice mijloace, până în ziua și la ora fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar.
(14) La articolul 28 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Accesul unei persoane autorizate în Registrul electoral se face prin utilizarea datelor de autentificare furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă sau prin utilizarea unei semnături electronice calificate ori a unei semnături electronice avansate create cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România.
(15) La articolul 12 din Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) În vederea asigurării respectării dispozițiilor alin. (3), prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe o pagină de internet pusă la dispoziție de ANCOM, sub forma înscrisului în formă electronică semnat cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, furnizorii de rețele de comunicații electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică sau privată au obligația de a transmite ANCOM informații privind datele de identificare a imobilului care face obiectul dreptului de acces, cuantumul prețului sau tarifului și unitatea de măsură pentru care acesta se calculează, precum și o copie a fiecărui contract de acces.
(16) La articolul 74 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 10 august 2021, cu modificările și completările ulterioare, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Notificarea către emitent se efectuează în format fizic sau prin e-mail, cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată, la adresa indicată de emitent, în limba română sau într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional, în mod prompt, dar nu mai târziu de 4 zile de tranzacționare de la data la care acționarul sau persoana menționată la art. 72:
(17) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2020 pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăților, în vederea desfășurării reuniunilor organelor statutare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Organul statutar care are competența de a convoca adunarea generală decide modalitatea sau combinația de modalități de convocare - prin scrisoare recomandată, prin curier, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, semnată cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată, prin telefax ori prin alte mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea textului. Convocarea se publică și pe pagina de internet a societății, dacă societatea deține o pagină proprie de internet, precum și, dacă este cazul, pe o pagină de internet adresată anumitor tipuri de societăți și va fi transmisă și prin poștă electronică, dacă sunt cunoscute de către societate adresele acționarilor/asociaților.
2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Acționarii/Asociații comunică votul prin corespondență în modalitățile indicate în convocator, și anume prin scrisoare recomandată, servicii de poștă sau curier ori prin scrisoare transmisă pe cale electronică, semnată cu o semnătură electronică calificată sau cu o semnătură electronică avansată, astfel încât votul să fie primit de societate până la data ținerii ședinței. Prevederile art. 5 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
3. La articolul 5, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În cazul în care acționarii/asociații participă la adunarea generală prin reprezentant, procurile în original sunt transmise sau depuse la locul indicat în convocare, prin scrisoare recomandată sau servicii de poștă ori curier, respectiv prin poștă electronică în situația procurilor semnate cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată, astfel încât să fie primite de societate până la data ținerii ședinței.
4. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
Președintele consiliului de administrație sau administratorul cu puteri de reprezentare ori președintele directoratului sau, după caz, persoana împuternicită de acesta, în cazul în care președintele sau administratorul ori președintele directoratului se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția, va întocmi și va semna cu semnătură olografă sau cu semnătură electronică calificată ori semnătură electronică avansată hotărârea adunării generale a acționarilor/asociaților care va cuprinde toate punctele de pe ordinea de zi aprobate în cadrul adunării generale.
(18) La articolul 36 din Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 18 mai 2021, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Solicitările, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, se semnează cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România. Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde, potrivit legii, pentru integritatea și securitatea acestor date.
(19) La articolul VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 14 aprilie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 378/2023, cu modificările ulterioare, partea introductivă a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În vederea contractării cu casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale acordate în centrele de evaluare, unitățile sanitare cu paturi vor transmite caselor de asigurări de sănătate următoarele documente asumate prin semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România, aparținând reprezentantului legal:
(20) La articolul 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022 privind licența industrială unică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1023 din 20 octombrie 2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu completările ulterioare, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Transmiterea licenței industriale unice, precum și a răspunsului unei autorități competente către solicitantul sau titularul licenței industriale unice se efectuează prin intermediul PCUEL, ca document semnat cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România și marcat temporal în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Fiecare autoritate competentă este responsabilă de achiziționarea propriului certificat calificat cu ajutorul căruia se efectuează semnătura electronică calificată.
(21) La articolul 18 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, cu modificările ulterioare, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Hotărârile judecătorești pot fi semnate și cu semnătură electronică calificată sau cu semnătură electronică avansată bazată pe un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România.