În conformitate cu prevederile:
– art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 137 alin. (2) lit. a), art. 138 alin. (2) și (3) și ale art. 223 și 224 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 25/2023 privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul European de Cercetare, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică;
– Hotărârii Guvernului nr. 138/2024 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea performanței pentru integrarea activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a organizațiilor de cercetare, precum și pentru stabilirea criteriilor de selectare a experților evaluatori prevăzute la art. 19 din Legea nr. 25/2023 privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul European de Cercetare, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică;
– Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.027/2025 privind stabilirea misiunii instituției de învățământ superior;
– Ordinului ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 20.488/2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei de evaluare a performanței pentru integrarea activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a organizațiilor de cercetare,
luând în considerare principiile CoARA (The Coalition for Advancing Research Assessment),
ținând cont de Referatul de aprobare nr. 281 din 19.06.2025,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
În analiza rapoartelor de autoevaluare, a raportului individual/preliminar/final de evaluare, întocmite de instituțiile de învățământ superior de stat sau particulare, pentru evaluarea performanței în vederea integrării activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a organizațiilor de cercetare, comisia de evaluare ține cont de misiunea asumată în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.027/2025 privind stabilirea misiunii instituției de învățământ superior și în concordanță cu principiile CoARA, inclusiv în comunicarea publică a rezultatelor.
Direcția generală învățământ universitar, Autoritatea Națională pentru Cercetare și instituțiile de învățământ superior vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării, Daniel-Ovidiu David
București, 20 iunie 2025.