Articolul 19
Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 este de 9.192 lei.
Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 este de 9.192 lei.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul:
a) asiguratului sau pensionarului, la 9.192 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 4.596 lei.
În anul 2026, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cota contribuției pentru persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, este de 17% din contribuția asiguratorie pentru muncă prevăzută la art. 220^3 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra sumelor plătite.
(2) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.
(3) Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin. (1) și (2) se suportă din bugetul din care se finanțează drepturile respective.
Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.
(1) Creditele de angajament prevăzute în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj reprezintă limită maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamentele legale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze la nivel de subcapitol și paragraf, precum și la nivel de articol și alineat creditele de angajament aprobate pe anul 2026 și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze creditele bugetare aprobate la titlul 10 „Cheltuieli de personal“ și titlul 20 „Bunuri și servicii“ la nivel de articol și alineat, potrivit clasificației bugetare.
(4) Ordonatorul principal de credite are obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea prevăzută la alin. (3) în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(1) Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru șomaj are obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea în structură, pe funcții, a numărului maxim de posturi finanțate în condițiile legii și salariul mediu de bază pe funcții din anul 2026, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), Ministerul Finanțelor este abilitat să restituie ordonatorului principal de credite deschiderile de credite bugetare.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi, ministrul finanțelor aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament și credite bugetare, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cadrul cărora pot fi încheiate angajamente legale, respectiv pot fi efectuate deschideri de credite.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu se aprobă limite lunare de credite de angajament și credite bugetare pentru:
a) dobânzi;
b) utilizarea, în condițiile legii, a fondurilor la dispoziția Guvernului;
c) utilizarea sumelor primite prin donații și sponsorizări, conform prevederilor art. 63 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Se autorizează ministrul finanțelor să aprobe modificarea limitelor ordonatorului principal de credite stabilite potrivit prevederilor alin. (1) în cazuri deosebite și pe baza fundamentărilor justificate.
Anexele nr. 1/03-4/03 și nr. 1/04-6/04*) fac parte integrantă din prezenta lege.
*) Anexele nr. 1/03-4/03 și nr. 1/04-6/04 sunt reproduse în facsimil.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.