(1) Direcția generală organizare internă și comunicare este condusă de un director general ajutat de un director general adjunct și este formată din două servicii și un birou: Serviciul juridic, contencios și resurse umane, Serviciul administrativ și contabilitate și Biroul petiții.
(2) Direcția generală organizare internă și comunicare are următoarele atribuții principale:
I.1. În domeniul comunicării:
a) colaborează cu instituțiile mediatice;
b) elaborează și transmite comunicatele de presă (pe site-ul propriu, la agențiile de presă) referitoare la evenimentele și activitățile desfășurate în cadrul Autorității și semnalează în mass-media inițiativele legislative din domeniul protecției persoanelor cu handicap;
c) sesizează situațiile cu potențial conflictual semnalate de mass-media, referitoare la persoanele cu handicap din familii sau din instituții aflate în coordonarea metodologică a Autorității, cu redactarea și transmiterea răspunsurilor, în virtutea dreptului la replică, acolo unde este cazul;
d) se implică în organizarea și participarea la evenimente pentru promovarea imaginii Autorității și a drepturilor persoanelor cu handicap;
e) elaborează și implementează strategia de comunicare a Autorității cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale;
f) promovează activitățile și mesajele Autorității în mediile de comunicare potrivite;
g) evaluează imaginea instituției și stabilește măsuri pentru îmbunătățirea acesteia;
h) elaborează, împreună cu celelalte compartimente, raportul periodic de activitate, cel puțin o dată pe an, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
i) asigură realizarea abonamentelor la presă și agențiile de presă, în condițiile legii;
j) coordonează sumarul paginii de Internet a Autorității și verifică modul de transmitere a informațiilor pe site-ul propriu de către direcțiile din cadrul Autorității;
k) furnizează informații centrelor de consiliere din cadrul consiliilor județene, respectiv locale, în domeniul protecției sociale;
I.2. Biroul petiții îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) asigură legătura dintre Autoritate și comunitate, facilitând accesul petentului la informațiile de interes din domeniul protecției persoanelor cu handicap prin intermediul audiențelor;
b) operează scăderea petițiilor soluționate în registrul de evidență a petițiilor primite și asigură expedierea acestora;
c) organizează și coordonează comunicarea cu persoanele fizice și juridice, cu instituțiile și organismele din domeniu sau interesate de domeniu;
d) coordonează punctul de informare, documentare și consiliere;
e) monitorizează problematica persoanelor cu handicap semnalată în corespondență și la audiențe;
f) furnizează informații la solicitările verbale sau scrise ale reprezentanților mass-media, cu referire la aspecte ale protecției persoanelor cu handicap și la respectarea standardelor de către instituțiile aflate în coordonarea Autorității, potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
g) asigură evidența actualizată a instituțiilor cu care colaborează Autoritatea.
I.3. Serviciul juridic, contencios și resurse umane îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) avizează documentele care pot angaja răspunderea patrimonială a Autorității, precum și orice alte acte ce produc efecte juridice;
b) efectuează studii, analize și documentații privind oportunitatea inițierii sau modificării unor acte normative;
c) participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;
d) face propuneri pentru soluționarea unor probleme rezultate din aplicarea legislației în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;
e) avizează, din punct de vedere legislativ, al tehnicii legislative și al corelării cu prevederile altor reglementări, toate proiectele de acte normative inițiate de ministere și organe centrale, care au ca obiect reglementarea unor aspecte legate de domeniul de activitate al serviciului, solicitând și punctul de vedere al Direcției integrare europeană în problemele cu strictă referire la armonizarea legislației cu acquis-ul comunitar;
f) avizează legalitatea contractelor civile și comerciale prin care este angajată răspunderea patrimonială a Autorității;
g) asigură reprezentarea Autorității în raporturile cu instanțele judecătorești de drept comun și de contencios administrativ;
h) participă la organizarea și urmărirea acțiunilor de informare privind legislația în domeniul protecției persoanelor cu handicap;
i) organizează și urmărește activitatea de cunoaștere a legislației în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, prin organizarea de instruiri, simpozioane etc. cu personalul din cadrul Autorității și din subordinea acesteia;
j) participă la pregătirea pentru ratificarea de convenții internaționale în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;
k) oferă consiliere juridică în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap persoanelor fizice și juridice interesate și rezolvă orice alte lucrări cu caracter juridic;
l) elaborează proiectele de hotărâri ale Guvernului privind recunoașterea utilității publice a asociațiilor, fundațiilor sau federațiilor care își desfășoară activitatea în sfera de competență a Autorității;
m) verifică îndeplinirea de către persoanele juridice fără scop patrimonial a condițiilor cerute de lege în vederea obținerii personalității juridice, propunând președintelui eliberarea sau neeliberarea avizului necesar;
n) verifică documentația depusă de solicitanți în vederea autorizării ca unități protejate și avizează pentru legalitate autorizația de funcționare;
o) asigură întocmirea ordinelor de încadrare, promovare sau încetare a activității și difuzarea acestora către direcțiile și persoanele interesate;
p) păstrează și completează la zi registrul general de evidență a salariaților și dosarele personale ale fiecărui salariat;
q) întocmește și înaintează spre avizare ordonatorului principal de credite statul de funcții al aparatului propriu;
r) verifică și înaintează spre aprobare președintelui statul de funcții al Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap;
s) întocmește necesarul de credite pentru cheltuielile de personal;
t) organizează, participă și coordonează, implicând toți factorii relevanți, la activitățile legate de recrutarea și selecția personalului nou pentru aparatul propriu și pentru structurile din subordinea/În coordonarea Autorității;
u) întocmește ordinele de încetare sau de modificare a raporturilor juridice de muncă ori de serviciu ale salariaților și asigură comunicarea acestora direcțiilor și persoanelor interesate;
v) se asigură de respectarea confidențialității documentelor;
w) asigură evaluarea performanțelor profesionale individuale pentru personalul contractual nou-angajat și promovat și pentru funcționarii publici;
x) organizează și coordonează, în limitele competențelor legale și în relație cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, activitățile de evaluare a personalului Autorității și al instituțiilor din subordinea acesteia, inclusiv la nivelul serviciilor specializate;
y) asigură înregistrarea în evidențe și înaintarea spre plată Serviciului administrativ și contabilitate a drepturilor bănești, în cazul concediilor medicale;
z) asigură stabilirea drepturilor de concediu de odihnă, precum și a altor concedii prevăzute de legislația în vigoare și ține evidența efectuării acestora;
aa) asigură evidența declarațiilor pe baza cărora se acordă deducerile personale suplimentare;
bb) întocmește dosarele de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare pentru invaliditate sau pentru pensie de urmaș;
cc) întocmește fișa colectivă de prezență;
dd) păstrează evidența orelor prestate peste programul de lucru;
ee) întocmește statele de plată pentru personalul Autorității, precum și toată documentația necesară pentru plata drepturilor salariale cuvenite personalului Autorității și al Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, inclusiv documentația pentru declarațiile privind obligațiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente salariilor;
ff) întocmește statul de funcții al aparatului propriu, în vederea aprobării de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, precum și lucrările pentru modificarea și completarea lui;
gg) ține evidența sancțiunilor disciplinare ale angajaților și efectuează reținerile din salarii, după caz;
hh) face demersurile necesare promovării angajaților și eliberează, la cererea acestora, copii de pe actele aflate la dosarul personal;
îi) asigură condica de prezență la începutul și la terminarea programului;
jj) păstrează fișele postului, coordonează întocmirea și actualizarea acestora pentru toți angajații Autorității;
kk) întocmește și ține evidența fișelor fiscale pentru toți salariații Autorității;
ll) se asigură că toți angajații Autorității au semnat documentele de luare la cunoștință și de instruire pentru protecția muncii, conform prevederilor legale în vigoare, îndeplinind toate formalitățile necesare;
mm) asigură cunoașterea și respectarea Regulamentului de organizare și funcționare și a Regulamentului de ordine interioară ale Autorității. Pentru aceasta se va îngriji de afișarea celor două documente la sediul instituției;
nn) propune și coordonează diferite programe de formare, instruire și specializare, în vederea creșterii gradului de profesionalism al personalului Autorității, inclusiv pentru personalul de la nivelul instituțiilor subordonate/coordonate și al serviciilor specializate;
oo) informează personalul executiv și conducerea instituției în legătură cu prevederile legislației referitoare la resursele umane, la statutul funcționarilor publici, precum și ale altor legi din aria de activitate a serviciului; asigură cunoașterea și respectarea acestora la nivelul Autorității și al instituțiilor din subordine.
I.4. Serviciul administrativ și contabilitate îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) asigură repartizarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor cuvenite persoanelor cu handicap către consiliile județene sau consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, inclusiv pentru proiecte derulate în sensul sprijinirii persoanelor cu handicap;
b) organizează evidența contabilă a Autorității;
c) întocmește situații privind monitorizarea cheltuielilor de personal;
d) fundamentează și elaborează propuneri de buget atât pentru proiectul anual, cât și pentru cel rectificativ;
e) primește, analizează și întocmește necesarul fizic și valoric al activelor fixe achiziționate din investiții, în limita bugetului aprobat prin lege;
f) urmărește angajarea patrimonială a Autorității în baza aprobării conducerii acesteia, cu avizul Serviciului juridic, contencios și resurse umane;
g) întocmește și verifică situația financiară a Autorității, darea de seamă contabilă și raportul explicativ;
h) asigură schimbul permanent de date și informații cu direcțiile de resort din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
i) întocmește notele contabile pentru operațiuni specifice;
j) întocmește fișele de conturi;
k) propune conducerii Autorității declanșarea inventarierii anuale a patrimoniului instituției;
l) recuperează eventualele pagube constatate conform procesului-verbal întocmit de comisia de inventariere a patrimoniului, stabilită prin ordin al președintelui;
m) analizează și avizează propunerile privind scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe și clasarea sau declasarea celorlalte dotări și materiale, conform propunerilor făcute de cei în drept;
n) verifică și centralizează trimestrial situațiile financiare ale Autorității și ale Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap;
o) urmărește încadrarea în creditele bugetare aprobate prin lege a cheltuielilor planificate;
p) acordă viza de control financiar preventiv;
q) întocmește și transmite lunar ordonatorului principal de credite documentația necesară deschiderilor de credit (pentru cheltuieli materiale, transferuri și subvenții, în baza necesarului transmis de consiliile județene și locale, Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap și asociații, iar pentru cheltuieli de personal, în baza necesarului transmis de Serviciul juridic, contencios și resurse umane);
r) asigură plata efectivă a drepturilor salariale ale personalului Autorității, în urma întocmirii și verificării documentației Serviciului juridic, contencios și resurse umane;
s) în baza dispoziției Serviciului juridic, contencios și resurse umane, propune decizii de imputare privind recuperarea eventualelor pagube aduse patrimoniului instituției;
t) emite ordine de plată privind achitarea facturilor furnizorilor de bunuri materiale și servicii, beneficiarilor de subvenții și pentru achitarea obligațiilor către buget, ce decurg din plata drepturilor salariale;
u) întocmește documentația în baza căreia se efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar;
v) verifică și centralizează lunar execuția bugetară a Autorității, Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap și direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (drepturile persoanelor cu handicap);
w) prezintă președintelui lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, necesarul de materiale pe direcții, servicii, birouri și cabinete, pentru luna următoare;
x) organizează și supraveghează efectuarea curățeniei în sediul Autorității și pe căile de acces;
y) păstrează în stare bună de funcționare toate bunurile materiale și utilitățile aflate în proprietatea sau în folosința Autorității, face propuneri de înnoire, îmbunătățire și reparare a acestora;
z) organizează și asigură respectarea normelor P.S.I.;
aa) întocmește notele de intrare-recepție pentru achizițiile Autorității și asigură semnarea acestora de către cei în drept;
bb) înregistrează mijloacele fixe și obiectele de inventar în registrul de inventar și completează fișele de inventar pe locuri de folosință și persoane;
cc) asigură protocolul pentru întâlniri de lucru cu invitați interni sau externi și pentru cabinetul președintelui și vicepreședintelui, în condițiile legii;
dd) urmărește și verifică deconturile pentru cheltuielile angajate de personalul Autorității privind deplasările în țară și în străinătate și plata achizițiilor efectuate prin casierie;
ee) întocmește necesarul de credite pentru cheltuielile de personal;
ff) asigură administrarea tuturor resurselor Autorității pentru bunul mers al instituției;
gg) completează în baza de date a furnizorilor și potențialilor furnizori ofertanți informațiile solicitate de conducerea Autorității;
hh) ia măsurile necesare pentru paza sediului Autorității;
îi) coordonează activitatea șoferilor și administrarea mijloacelor de transport ale Autorității;
jj) întocmește ordonanțările de plată în urma verificării existenței angajamentelor;
kk) întocmește repartizarea pe trimestre a cheltuielilor aprobate în buget;
ll) efectuează amortizarea lunară a activelor fixe corporale și necorporale aflate în patrimoniu;
mm) verifică lunar cheltuielile efectuate de asociațiile care primesc subvenții de la Autoritate;
nn) monitorizează lunar cheltuielile de personal ale Autorității și ale Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, urmând a fi raportate Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
oo) asigură organizarea arhivei conform reglementărilor în vigoare;
pp) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau repartizate de președinte, vicepreședinte ori de secretarul general, conform raportului de subordonare.
(3) Direcția generală organizare internă și comunicare îndeplinește orice alte atribuții stabilite de conducerea Autorității în legătură cu activitatea generală a instituției.