Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 112 din 10 septembrie 2002 pentru modificarea alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 26 septembrie 2002, cu următoarea modificare:
- La articolul unic, alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Agenții economici - comercianți, persoane juridice, care nu își îndeplinesc în mod intentionat obligațiile asumate prin contract, vor sista orice plata reprezentând sporuri, cu excepția celui de vechime, indemnizații și premii pentru membrii consiliilor de administrație, directorii generali, directorii generali adjuncți, directorii și directorii adjuncți, precum și achiziții de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de producție."
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 octombrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 21 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
București, 7 decembrie 2002.
Nr. 647.
--------