privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului din învățământ, salarizat potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
În anul 2003 salariile personalului din învățământ, stabilite potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 23 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se majorează în doua etape, astfel:
a) cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2003;
b) cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003 fata de nivelul din luna septembrie 2003.
Valorile coeficienților de multiplicare 1,000 prevăzuți la art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2000, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 662/2001, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/2001 și prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 187/2001, se majorează cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003 fata de luna septembrie.
(1) Coeficienții de multiplicare și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, utilizați pentru determinarea salariilor de baza stabilite potrivit art. 2, sunt prevăzuți în anexele Ia-IVa pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2003 și în anexele Ib-IVb pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2003.
(2) Indemnizațiile pentru persoanele care ocupa funcții de conducere specifice sunt prevăzute în anexa Va pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2003 și în anexa Vb pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2003.
(3) În valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care începând cu această dată este unica pentru toate anexele la prezenta ordonanță de urgență, este inclusă și majorarea de până la 8,29% acordată potrivit Hotărârii Guvernului nr. 403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Personalul didactic auxiliar din unitățile de învățământ preuniversitar și din cadrul unităților conexe, respectiv centre și cabinete de asistență psihopedagogică, centre logopedice, cabinete școlare, casa corpului didactic, cluburile sportive școlare, cluburile și palatele copiilor și elevilor, precum și personalul din învățământ, altul decât cel prevăzut în anexele la prezenta ordonanță de urgență, beneficiază în continuare de o creștere a salariilor de baza cu 5%, potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 33/2002 și Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 66/2002.
(1) Salariile de baza individuale avute în luna decembrie 2002, situate între limitele prevăzute în anexele la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2000, cu modificările și completările ulterioare, vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2003 cu 6% și începând cu data de 1 octombrie 2003 cu 9% fata de nivelul din luna septembrie.
(2) În cazul în care salariul de baza individual majorat cu 6% de la data de 1 ianuarie 2003 se situează sub limita minima stabilită pe baza coeficientului minim și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000, prevăzute în anexele la prezenta ordonanță de urgență, se acordă nivelul prevăzut la limita minima.
(1) În anul 2003 personalul salarizat între limitele prevăzute în anexele la prezenta ordonanță de urgență poate beneficia, pe lângă creșterile salariale acordate potrivit art. 1, și de o creștere salariala prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate în anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003.
(2) Evaluarea performantelor profesionale individuale se efectuează până la data de 31 mai 2003.
Salariile de baza calculate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență vor fi rotunjite din 1.000 în 1.000 lei în favoarea salariatului.
(1) Promovarea personalului în anul 2003 se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovata persoana, cu excepția cazurilor menționate în legi speciale și cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile de personal.
(2) Promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant, precum și a celor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.
Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurta durata, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigura o creștere de până la 20% a salariului de baza avut.
În vederea stabilirii salariului de baza, în termen de 15 zile de la reluarea activității, persoanele angajate în învățământ aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, persoanele angajate care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în concediu fără plata, potrivit legii, precum și persoanele angajate din instituțiile de învățământ, ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate, și persoanele care revin în funcția din care au fost suspendate, în condițiile legii, vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoștințelor profesionale, organizat în acest scop de angajator:
a) cu persoanele care promovează acest examen se va proceda în același mod ca și în cazul persoanelor angajate prin concurs;
b) persoanelor care nu promovează acest examen li se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcției avute anterior.
(1) Ordonatorii principali de credite pot aproba în anul 2003, o dată pe trimestru, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 și cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior, prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior.
(2) Pentru ordonatorii principali de credite finantati integral de la bugetul de stat aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Anexele la prezenta ordonanță de urgență modifica și înlocuiesc, începând cu data de 1 ianuarie 2003, anexele nr. 1, 2 și 3 la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2000, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 662/2001.
Ministrul educației și cercetării,
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Ministrul finanțelor publice,
București, 18 decembrie 2002.
Anexa I a)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 = 1.32 1.516.531 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul superior Funcții didactice Nr. crt.Funcția*)Nivelul studiilor Vechime în învățământ până la 3 ani3-6 ani6-10 ani10-15 ani15-20 ani20-25 ani25-30 ani30-35 ani35-40 anipeste 40 ani min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max. 1Profesor universitarS---3,9364,0834,1954,3444,5614,7895,028 ---8,1448,2818,3848,5228,9489,3969,865 2Conferențiar universitarS--3,3043,3783,5273,6393,7503,9384,1344,341 --7,5597,7187,7667,8697,9728,3708,7899,228 3Șef lucrări (lector)S-2,7102,8222,8953,0073,0323,1163,2713,435- -6,0096,1136,1816,2846,3886,5256,8517,194- 4Asistent universitarS2,3832,3982,4132,4282,4432,5142,6202,7512,889- 4,6664,7004,7344,7694,8724,9415,0445,2965,561- 5Preparator universitarS2,3522,365**)2,383**)-_-_--- 4,2134,281**)4,316**)-------
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic
**) Pentru preparatorii din domeniul medical
Anexa II a)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 = 1.516.531 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar Funcții didactice Nr. crt.FUNCȚIA*)Nivelul studiilor Vechimea în învățământ până la 2 ani2-6 ani6-10 ani10-14 ani14-18 ani18-22 ani22-25 ani25-30 ani30-35 ani35-40 anipeste 40 ani 1Profesor - cu grad didactic IS--2,7662,8812,9562,9953,1463,2593,3733,5253,638 - cu grad didactic II-2,3122,3502,3882,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - definitiv-2,1602,1992,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - debutant2,155---------- 2Profesor - cu grad didactic ISSD--2,3122,3502,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - cu grad didactic II-2,1222,1602,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - definitiv-2,0622,0702,0772,0852,1222,1602,3122,3882,4632,578 - debutant2,046---------- 3Institutor I - cu grad didactic IS--2,3122,3502,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - cu grad didactic II-2,0852,0992,1222,1602,2352,3122,4262,5392,6162,729 - definitiv-2,0622,0702,0772,0852,1222,1602,2352,3122,4262,501 - debutant2,046---------- 4Institutor II - cu grad didactic ISSD--2,2352,3122,3502,4262,5392,6912,8052,8812,995 - cu grad didactic II-2,0462,0852,0992,1222,1602,2352,3502,4632,5392,652 - definitiv-2,0162,0242,0322,0462,0852,1222,1992,2742,3882,463 - debutant2,009---------- 5Învățător, educatoare, educator, maistru-instructor - cu grad didactic IM--2,1602,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - cu grad didactic II-2,0092,0462,0852,0992,1222,1602,3122,3882,4632,578 - definitiv-1,9861,9932,0012,0092,0462,1222,1602,2352,3502,426 - debutant1,971---------- 6Profesor, învățător, educatoare, educator, maistru instructor; cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate*)M1,6811,6831,6851,6871,7001,7031,7141,7321,7541,8251,898
Notă *) Funcțiile se ocupa potrivit prevederilor Statutului personalului didactic.
Anexa III a)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 = 1.516.531 Coeficienți de multiplicare pentru funcțiile auxiliare din instituțiile de învățământ superior și preuniversitar*) Nr. crt.FuncțiaNivelul studiilor**)Coeficientul de multiplicare minimmaxim Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale 1Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I A***)S2,5263,429 2Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IS2,2743,104 3Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIS1,9132,599 4Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIIS1,7802,274 5Bibliotecar, documentarist, redactor debutantS1,747- 6Bibliotecar, documentarist, redactor gradul ISSD1,8412,491 7Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IISSD1,7142,166 8Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIISSD1,7141,913 9Bibliotecar, documentarist, redactor debutantSSD1,714- 10Informatician gradul I AS2,5993,537 11Informatician gradul IS2,3463,176 12Informatician gradul IIS2,0942,852 13Informatician gradul IIIS1,7802,346 14Informatician gradul IVS1,7472,166 15Informatician debutantS1,747- 16Informatician gradul ISSD1,8412,491 17Informatician gradul IISSD1,7142,165 18Informatician gradul IIISSD1,7141,913 19Informatician debutantSSD1,714- 20Instructor-animator gradul IS1,9862,707 21Instructor-animator gradul IIS1,7802,346 22Instructor-animator gradul IIIS1,7472,166 23Instructor-animator debutantS1,747- 24Instructor-animator gradul ISSD1,8412,491 25Instructor-animator gradul IISSD1,7142,166 26Instructor-animator gradul IIISSD1,7141,913 27Instructor-animator debutantSSD1,714- 28Asistent social gradul IS2,1662,923 29Asistent social gradul IIS1,8052,455 30Asistent social gradul IIIS1,7472,202 31Asistent social debutantS1,747- 32Asistent social gradul ISSD1,8412,491 33Asistent social gradul IISSD1,7142,166 34Asistent social debutantSSD1,714_ 35Corepetitor gradul IS1,9862,707 36Corepetitor gradul IIS1,7802,346 37Corepetitor gradul IIIS1,7472,166 38Corepetitor debutantS1,747_ 39Corepetitor gradul ISSD1,8412,491 40Corepetitor gradul IISSD1,7142,166 41Corepetitor gradul IIISSD1,7141,913 42Corepetitor debutantSSD1,714- 43Secretar IS2,2743,104 44Secretar IIS1,9862,707 45Secretar IIIS1,7802,346 46Secretar IVS1,7472,166 47Secretar debutantS1,714_ 48Secretar IS.S.D.1,8412,491 49Secretar IIS.S.D.1,7472,274 50Secretar IIIS.S.D.1,7142,129 51Secretar IVS.S.D.1,7141,913 52Secretar debutantS.S.D.1,714- 53Secretar I AM1,6812,166 54Secretar IM1,6812,021 55Secretar IIM1,6811,913 56Secretar IIIM1,6811,768 57Secretar debutantM1,681- 58Bibliotecar, documentarist, redactor I APL/M1,6812,166 59Bibliotecar, documentarist, redactor IPL/M1,6811,913 60Bibliotecar, documentarist, redactor IIPL/M1,6811,768 61Bibliotecar, documentarist, redactor debutantPL/M1,681- 62Informatician I APL/M1,6812,166 63Informatician IPL/M1,6812,021 64Informatician IIPL/M1,6811,805 65Informatician IIIPL/M1,6811,747 66Informatician debutantPL/M1,681- 67Instructor-animator I AM1,6812,166 68Instructor-animator IM1,6811,913 69Instructor-animator IIM1,6811,768 70Instructor-animator debutantM1,681- 71Instructor de educație extrașcolară I AM1,6812,166 72Instructor de educație extrașcolară IM1,6812,021 73Instructor de educație extrașcolară IIM1,6811,805 74Instructor de educație extrașcolară IIIM1,6811,747 75Instructor de educație extrașcolară debutantM1,681- 76Asistent social IPL/M1,8412,491 77Asistent social IIPL/M1,6812,166 78Asistent social IIIPL/M1,6811,877 79Asistent social debutantPL/M1,681- 80Corepetitor IM1,6811,913 81Corepetitor IIM1,6811,768 82Corepetitor IIIM1,6811,747 83Corepetitor debutantM1,681- 84Tehnician I A****)M1,6812,166 85Tehnician I****)M1,6812,021 86Tehnician II****)M1,6811,805 87Tehnician III****)M1,6811,768 88Tehnician debutant****)M1,681- 89Laborant IPL/M1,6811,877 90Laborant IIPL/M1,6811,747 91Pedagog școlar IM1,6811,877 92Pedagog școlar IIM1,681- 93Analist, programator, inginer sistem; I AS2,1254,050 94Analist, programator, inginer sistem; IS1,9243,847 95Analist, programator, inginer sistem; IIS1,7803,442 96Analist, programator, inginer sistem; IIIS1,7472,986 97Analist, programator, inginer sistem; IVS1,7472,733 98Analist, programator, inginer sistem; deb.S1,747- 99Analist (programator) ajutor; I AM1,6812,784 100Analist (programator) ajutor; IM1,6812,581 101Analist (programator) ajutor; IIM1,6812,328 102Analist (programator) ajutor; IIIM1,6812,125 103Analist (programator) ajutor; debutantM1,681- 104Operator, controlor date; IM1,6812,581 105Operator, controlor date; IIM1,6812,328 106Operator, controlor date; IIIM1,6812,125 107Operator, controlor date; IVM1,6811,924 108Operator, controlor date; debutantM1,681_ 109Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor, IS2,2064,413 110Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; IIS1,8493,697 111Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; IIIS1,7473,161 112ComandantS1,8424,270 113Șef mecanicS1,7473,451 114Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer electricianS1,7472,749 115CăpitanM1,6812,632 116Șef mecanicM1,6812,574 117Ofițer punteM1,6812,398 118Ofițer mecanic, ofițer electricianM1,6812,339 119Șef echipajM1,6812,457 120Conducător șalupă, șef timonier, ajutor ofițer mecanicM1,6811,710 121Inginer gradul I AS1,7803,442 122Inginer gradul IS1,7473,239 123Inginer gradul IIS1,7473,011 124Inginer gradul IIIS1,7472,784 125Inginer gradul debutantS1,747- 126Subinginer gradul ISSD1,7143,038 127Subinginer gradul IISSD1,7142,810 128Subinginer gradul IIISSD1,7142,505 129Subinginer debutantSSD1,714- 130Medic primarS2,2064,413 131Medic specialistS2,1254,050 132MedicS1,9243,847 133Medic stagiarS1,747- 134Farmacist primarS2,2064,413 135Farmacist specialistS1,9243,847 136FarmacistS1,7473,239 137Farmacist stagiarS1,747- 138Dentist principalSSD1,7143,038 139DentistSSD1,7142,810 140Dentist debutantSSD1,714- 141Tehnician dentar principalM1,6812,784 142Tehnician dentarM1,6812,581 143Tehnician dentar debutantM1,681- 144Biolog, biochimist, chimist, fizician principalS2,2064,413 145Biolog, biochimist, chimist, fizician specialistS1,9243,847 146Biolog, biochimist, chimist, fizicianS1,7473,239 147Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutantS1,747- 148Psiholog, sociolog principalS1,9243,847 149Psiholog, sociologS1,7803,442 150Psiholog, sociolog debutantS1,747- 151Cercetător științific principal IS2,2064,413 152Cercetător științific principal IIS2,1254,050 153Cercetător științific principal IIIS1,9243,847 154Cercetător științificS1,7803,442 155Asistent de cercetare științificăS1,7473,239 156Asistent de cercetare științifică stagiarS1,747- 157Asistent IM1,6812,784 158Asistent IIM1,6812,581 159Asistent IIIM1,6812,328 160Asistent stagiarM1,681- 161Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IS2,2064,413 162Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIS2,1254,050 163Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIIS1,9243,847 164Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IVS1,7803,442 165Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic VS1,7472,986 166Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutantS1,747- 167Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet IS2,1254,050 168Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIS1,9243,847 169Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIIS1,7803,442 170Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IVS1,7472,986 171Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutantS1,747- 172Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IS1,8493,697 173Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIS1,7473,161 174Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIIS1,7472,986 175Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutantS1,747 176Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 1,6812,784 177Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 1,6812,581 178Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 1,6812,328 179Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 1,681- 180Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IS1,8493,697 181Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIS1,7473,239 182Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIIS1,7473,161 183Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutantS1,747- 184Muzeograf, bibliograf ISSD1,7143,038 185Muzeograf, bibliograf IISSD1,7142,810 186Muzeograf, bibliograf IIISSD1,7142,505 187Muzeograf, bibliograf debutantSSD1,714- 188Secretar de redacție, tehnoredactor I AM1,6812,784 189Secretar de redacție, tehnoredactor IM1,6812,581 190Secretar de redacție, tehnoredactor IIM1,6812,328 191Secretar de redacție, tehnoredactor debutantM1,681- 192Regizor scenă (culise) IM1,6812,784 193Regizor scenă (culise) IIM1,6812,581 194Regizor scenă (culise) IIIM1,6812,328 195Regizor scenă (culise) debutantM1,681- 196Căpitan secund, șef electrician, șef mecanic secundS1,7473,161 197Ofițer aspirantS1,747- 198Șef static RTGM1,6812,784 199Ofițer RTG IM1,6812,328 200Ofițer RTG IIM1,6812,125 201Medic veterinar IS2,1254,050 202Medic veterinar IIS1,7803,442 203Medic veterinar IIIS1,7472,986 204Medic veterinar debutantS1,747- 205Inginer agronom, zootehnist, pedolog IS1,7803,442 206Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIS1,7473,011 207Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIIS1,7472,986 208Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutantS1,747- 209Conservator, muzeograf, bibliograf I AS2,2064,413 210Conservator, muzeograf, bibliograf IS1,7803,451 211Conservator, muzeograf, bibliograf IIS1,7473,161 212Conservator, muzeograf, bibliograf debutantS1,747- 213Conservator ISSD1,7143,038 214Conservator IISSD1,7142,810 215Conservator IIISSD1,7142,505 216Conservator debutantSSD1,714- 217Conservator IM1,6812,784 218Conservator IIM1,6812,581 219Conservator IIIM1,6812,328 220Conservator debutantM1,681- 221Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer, dragor; aspirantM1,681- 222Antrenor categoria I 1,8493,697 223Antrenor categoria II 1,6813,161 224Antrenor categoria III 1,6813,038 225Antrenor categoria IV 1,6812,810 226Antrenor categoria V 1,6812,505 227Antrenor debutant 1,681-
Notă *) Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului sa stabilească noi funcții didactice auxiliare.
Notă **) Alte cerințe pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare din învățământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art 8 din Legea nr. 128/1997 .
Notă ***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare.
Notă ****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor și al atelierelor - școala.
Anexa IV a)
Nr. crt.FuncțiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare minimmaxim 1Șef atelier-școală IM1,6811,949 2Șef atelier-școală IIM1,6811,913 3Șef atelier-școală IIIM1,6811,769 4Instructor IM1,6811,877 5Instructor IIM1,6811,747 6Model IM1,6811,769 7Model IIM1,6811,747 8Supraveghetor noapteG1,6481,714
Ianuarie 2003 Valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 = 1.516.531 Coeficienți de multiplicare pentru alte funcții specifice din instituțiile de învățământ
Anexa V a)
Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- minimmaxim 1.Rector3545 2.Prorector2530 3.Director general administrativ al universității2530 4.Decan2030 5.Secretar științific al senatului universitar2025 6.Prodecan1520 7.Administrator al facultății1520 8.Secretar științific al consiliului facultății1015 9.Director de departament1520 10.Șef de catedră1015 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- minimmaxim 1.Director de școală sau de liceu2535 2.Director adjunct de școală sau de liceu2025 3.Director (educatoare, învățător sau institutor)1525 4.Directorul Casei Corpului Didactic2535 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - limita maximă 1.Secretar-șef*)20 2.Secretar-șef**)20 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - limita maximă 1.Diriginte, învățător, institutor și educatoare*)10% din salariul de bază al funcției didactice deținute 1.Președintele Comisiei de bacalaureat -la o comisie de până la 100 de candidați50% din salariul de bază al funcției didactice în care este încadrat un salariu de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat -la o comisie de peste 100 de candidați 2.Personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practica pedagogică10-20% din salariul de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți
Indemnizații de conducere specifice 1. Funcțiile didactice din învățământul superior*)
----------- *) Indemnizația se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legea Nr. 128/1997. 2. Funcțiile didactice din învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri
3. Alte funcții specifice din instituțiile de învățământ
------------- *) Se utilizează numai în învățământul superior **) Se utilizează la centre bugetare, grupuri școlare sau la unitățile școlare stabilite de Ministerul Educației și Cercetării. 4. Indemnizații pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției didactice de predare de baza, care fac parte din salariul de baza, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 . Învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri
---------- *) Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) și (3) din Legea nr. 128/1997 . 5. Indemnizații și sporuri pentru activități prestate în afară obligațiilor funcției de baza și care nu fac parte din salariul de baza.
Anexa I b)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 = 1.32 1.653.018 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul superior Funcții didactice Nr. crt.Funcția*)Nivelul studiilor Vechime în învățământ până la 3 ani3-6 ani6-10 ani10-15 ani15-20 ani20-25 ani25-30 ani30-35 ani35-40 anipeste 40 ani min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max.min./max. 1Profesor universitarS---3,9364,0834,1954,3444,5614,7895,028 ---8,1448,2818,3848,5228,9489,3969,865 2Conferențiar universitarS--3,3043,3783,5273,6393,7503,9384,1344,341 --7,5597,7187,7667,8697,9728,3708,7899,228 3Șef lucrări (lector)S-2,7102,8222,8953,0073,0323,1163,2713,435- -6,0096,1136,1816,2846,3886,5256,8517,194- 4Asistent universitarS2,3832,3982,4132,4282,4432,5142,6202,7512,889- 4,6664,7004,7344,7694,8724,9415,0445,2965,561- 5Preparator universitarS2,3522,365**)2,383**)-_-_--- 4,2134,281**)4,316**)-------
Notă *) Funcțiile se ocupa potrivit prevederilor Statutului personalului didactic
Notă **) Pentru preparatorii din domeniul medical
Anexa II b)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 = 1.653.018 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar Funcții didactice Nr. crt.FUNCȚIA*)Nivelul studiilor Vechimea în învățământ până la 2 ani2-6 ani6-10 ani10-14 ani14-18 ani18-22 ani22-25 ani25-30 ani30-35 ani35-40 anipeste 40 ani 1Profesor - cu grad didactic IS--2,7662,8812,9562,9953,1463,2593,3733,5253,638 - cu grad didactic II-2,3122,3502,3882,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - definitiv-2,1602,1992,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - debutant2,155---------- 2Profesor - cu grad didactic ISSD--2,3122,3502,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - cu grad didactic II-2,1222,1602,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - definitiv-2,0622,0702,0772,0852,1222,1602,3122,3882,4632,578 - debutant2,046---------- 3Institutor I - cu grad didactic IS--2,3122,3502,4262,5012,6162,7662,8422,9563,069 - cu grad didactic II-2,0852,0992,1222,1602,2352,3122,4262,5392,6162,729 - definitiv-2,0622,0702,0772,0852,1222,1602,2352,3122,4262,501 - debutant2,046---------- 4Institutor II - cu grad didactic ISSD--2,2352,3122,3502,4262,5392,6912,8052,8812,995 - cu grad didactic II-2,0462,0852,0992,1222,1602,2352,3502,4632,5392,652 - definitiv-2,0162,0242,0322,0462,0852,1222,1992,2742,3882,463 - debutant2,009---------- 5Învățător, educatoare, educator, maistru-instructor - cu grad didactic IM--2,1602,2352,3122,3502,5012,6162,7292,8422,918 - cu grad didactic II-2,0092,0462,0852,0992,1222,1602,3122,3882,4632,578 - definitiv-1,9861,9932,0012,0092,0462,1222,1602,2352,3502,426 - debutant1,971---------- 6Profesor, învățător, educatoare, educator, maistru instructor; cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate*)M1,6811,6831,6851,6871,7001,7031,7141,7321,7541,8251,898
Notă *) Funcțiile se ocupa potrivit prevederilor Statutului personalului didactic.
Anexa III b)
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 = 1.653.018 Coeficienți de multiplicare pentru funcțiile auxiliare din instituțiile de învățământ superior și preuniversitar*) Nr. crt.FuncțiaNivelul studiilor**)Coeficientul de multiplicare minimmaxim Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale 1Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA***)S2,5263,429 2Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IS2,2743,104 3Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIS1,9132,599 4Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIIS1,7802,274 5Bibliotecar, documentarist, redactor debutantS1,747- 6Bibliotecar, documentarist, redactor gradul ISSD1,8412,491 7Bibliotecar, documentarist, redactor gradul nSSD1,7142,166 8Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIISSD1,7141,913 9Bibliotecar, documentarist, redactor debutantSSD1,714- 10Informatician gradul I AS2,5993,537 11Informatician gradul IS2,3463,176 12Informatician gradul IIS2,0942,852 13Informatician gradul IIIS1,7802,346 14Informatician gradul IVS1,7472,166 15Informatician debutantS1,747- 16Informatician gradul ISSD1,8412,491 17Informatician gradul IISSD1,7142,165 18Informatician gradul IIISSD1,7141,913 19Informatician debutantSSD1,714- 20Instructor-animator gradul IS1,9862,707 21Instructor-animator gradul IIS1,7802,346 22Instructor-animator gradul IIIS1,7472,166 23Instructor-animator debutantS1,747- 24Instructor-animator gradul ISSD1,8412,491 25Instructor-animator gradul IISSD1,7142,166 26Instructor-animator gradul IIISSD1,7141,913 27Instructor-animator debutantSSD1,714- 28Asistent social gradul IS2,1662,923 29Asistent social gradul IIS1,8052,455 30Asistent social gradul IIIS1,7472,202 31Asistent social debutantS1,747- 32Asistent social gradul ISSD1,8412,491 33Asistent social gradul IISSD1,7142,166 34Asistent social debutantSSD1,714- 35Corepetitor gradul IS1,9862,707 36Corepetitor gradul IIS1,7802,346 37Corepetitor gradul IIIS1,7472,166 38Corepetitor debutantS1,747- 39Corepetitor gradul ISSD1,8412,491 40Corepetitor gradul IISSD1,7142,166 41Corepetitor gradul IIISSD1,7141,913 42Corepetitor debutantSSD1,714- 43Secretar IS2,2743,104 44Secretar IIS1,9862,707 45Secretar IIIS1,7802,346 46Secretar IVS1,7472,166 47Secretar debutantS1,714- 48Secretar IS.S.D.1,8412,491 49Secretar IIS.S.D.1,7472,274 50Secretar IIIS.S.D.1,7142,129 51Secretar IVS.S.D.1,7141,913 52Secretar debutantS.S.D.1,714- 53Secretar I AM1,6812,166 54Secretar IM1,6812,021 55Secretar IIM1,6811,913 56Secretar IIIM1,6811,768 57Secretar debutantM1,681- 58Bibliotecar, documentarist, redactor I APL/M1,6812,166 59Bibliotecar, documentarist, redactor IPL/M1,6811,913 60Bibliotecar, documentarist, redactor IIPL/M1,6811,768 61Bibliotecar, documentarist, redactor debutantPL/M1,681- 62Informatician I APL/M1,6812,166 63Informatician IPL/M1,6812,021 64Informatician IIPL/M1,6811,805 65Informatician IIIPL/M1,6811,747 66Informatician debutantPL/M1,681- 67Instructor-animator I AM1,6812,166 68Instructor-animator IM1,6811,913 69Instructor-animator IIM1,6811,768 70Instructor-animator debutantM1,681- 71Instructor de educație extrașcolară I AM1,6812,166 72Instructor de educație extrașcolară IM1,6812,021 73Instructor de educație extrașcolară IIM1,6811,805 74Instructor de educație extrașcolară IIIM1,6811,747 75Instructor de educație extrașcolară debutantM1,681- 76Asistent social IPL/M1,8412,491 77Asistent social IIPL/M1,6812,166 78Asistent social IIIPL/M1,6811,877 79Asistent social debutantPL/M1,681- 80CorepetitoriM1,6811,913 81Corepetitor IIM1,6811,768 82Corepetitor IIIM1,6811,747 83Corepetitor debutantM1,681- 84Tehnician I A****)M1,6812,166 85Tehnician I****)M1,6812,021 86Tehnician II****)M1,6811,805 87Tehnician III****)M1,6811,768 88Tehnician debutant****)M1,681- 89Laborant IPL/M1,6811,877 90Laborant IIPL/M1,6811,747 91Pedagog școlar IM1,6811,877 92Pedagog școlar IIM1,681- 93Analist, programator, inginer sistem; I AS2,1254,050 94Analist, programator, inginer sistem; IS1,9243,847 95Analist, programator, inginer sistem; IIS1,7803,442 96Analist, programator, inginer sistem; IIIS1,7472,986 97Analist, programator, inginer sistem; IVS1,7472,733 98Analist, programator, inginer sistem; deb.S1,747- 99Analist (programator) ajutor; I AM1,6812,784 100Analist (programator) ajutor; IM1,6812,581 101Analist (programator) ajutor; IIM1,6812,328 102Analist (programator) ajutor; IIIM1,6812,125 103Analist (programator) ajutor; debutantM1,681- 104Operator, controlor date; IM1,6812,581 105Operator, controlor date; nM1,6812,328 106Operator, controlor date; IIIM1,6812,125 107Operator, controlor date; IVM1,6811,924 108Operator, controlor date; debutantM1,681- 109Maestru (balet-dans. corepetit.), dirij. cor; IS2,2064,413 110Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; IIS1,8493,697 111Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; IIIS1,7473,161 112ComandantS1,8424,270 113Șef mecanicS1,7473,451 114Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer electricianS1,7472,749 115CăpitanM1,6812,632 116Șef mecanicM1,6812,574 117Ofițer punteM1,6812,398 118Ofițer mecanic, ofițer electricianM1,6812,339 119Șef echipajM1,6812,457 120Conducător șalupă, șef timonier, ajutor ofițer mecanicM1,6811,710 121Inginer gradul I AS1,7803,442 122Inginer gradul IS1,7473,239 123Inginer gradul IIS1,7473,011 124Inginer gradul IIIS1,7472,784 125Inginer gradul debutantS1,747- 126Subinginer gradul ISSD1,7143,038 127Subinginer gradul IISSD1,7142,810 128Subinginer gradul IIISSD1,7142,505 129Subinginer debutantSSD1,714- 130Medic primarS2,2064,413 131Medic specialistS2,1254,050 132MedicS1,9243,847 133Medic stagiarS1,747- 134Farmacist primarS2,2064,413 135Farmacist specialistS1,9243,847 136FarmacistS1,7473,239 137Farmacist stagiarS1,747- 138Dentist principalSSD1,7143,038 139DentistSSD1,7142,810 140Dentist debutantSSD1,714- 141Tehnician dentar principalM1,6812,784 142Tehnician dentarM1,6812,581 143Tehnician dentar debutantM1,681- 144Biolog, biochmist, chimist, fizician principalS2,2064,413 145Biolog, biochimist, chimist, fizician specialistS1,9243,847 146Biolog, biochimist, chimist, fizicianS1,7473,239 147Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutantS1,747- 148Psiholog, sociolog principalS1,9243,847 149Psiholog, sociologS1,7803,442 150Psiholog, sociolog debutantS1,747- 151Cercetător științific principal IS2,2064,413 152Cercetător științific principal IIS2,1254,050 153Cercetător științific principal IIIS1,9243,847 154Cercetător științificS1,7803,442 155Asistent de cercetare științificăS1,7473,239 156Asistent de cercetare științifică stagiarS1,747- 157Asistent IM1,6812,784 158Asistent IIM1,6812,581 159Asistent IIIM1,6812,328 160Asistent stagiarM1,681- 161Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IS2,2064,413 162Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIS2,1254,050 163Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIIS1,9243,847 164Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IVS1,7803,442 165Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic VS1,7472,986 166Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutantS1,747- 167Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IS2,1254,050 168Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIS1,9243,847 169Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIIS1,7803,442 170Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IVS1,7472,986 171Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutantS1,747- 172Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IS1,8493,697 173Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIS1,7473,161 174Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIIS1,7472,986 175Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutantS1,747 176Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 1,6812,784 177Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 1,6812,581 178Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 1,6812,328 179Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 1,681- 180Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IS1,8493,697 181Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIS1,7473,239 182Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIIS1,7473,161 183Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutantS1,747- 184Muzeograf, bibliograf ISSD1,7143,038 185Muzeograf, bibliograf IISSD1,7142,810 186Muzeograf, bibliograf IIISSD1,7142,505 187Muzeograf, bibliograf debutantSSD1,714- 188Secretar de redacție, tehnoredactor I AM1,6812,784 189Secretar de redacție, tehnoredactor IM1,6812,581 190Secretar de redacție, tehnoredactor IIM1,6812,328 191Secretar de redacție, tehnoredactor debutantM1,681- 192Regizor scenă (culise) IM1,6812,784 193Regizor scenă (culise) IIM1,6812,581 194Regizor scenă (culise) IIIM1,6812,328 195Regizor scenă (culise) debutantM1,681- 196Căpitan secund. șef electrician, șef mecanic secundS1,7473,161 197Ofițer aspirantS1,747- 198Șef stație RTGM1,6812,784 199Ofițer RTG IM1,6812,328 200Ofițer RTG IIM1,6812,125 201Medic veterinar IS2,1254,050 202Medic veterinar IIS1,7803,442 203Medic veterinar IIIS1,7472,986 204Medic veterinar debutantS1,747- 205Inginer agronom, zootehnist, pedolog IS1,7803,442 206Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIS1,7473,011 207Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIIS1,7472,986 208Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutantS1,747- 209Conservator, muzeograf, bibliograf I AS2,2064,413 210Conservator, muzeograf, bibliograf IS1,7803,451 211Conservator, muzeograf, bibliograf IIS1,7473,161 212Conservator, muzeograf, bibliograf debutantS1,747- 213Conservator ISSD1,7143,038 214Conservator IISSD1,7142,810 215Conservator IIISSD1,7142,505 216Conservator debutantSSD1,714- 217Conservator IM1,6812,784 218Conservator IIM1,6812,581 219Conservator IIIM1,6812,328 220Conservator debutantM1,681- 221Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer, dragor; aspirantM1,681- 222Antrenor categoria I 1,8493,697 223Antrenor categoria II 1,6813,161 224Antrenor categoria III 1,6813,038 225Antrenor categoria IV 1,6812,810 226Antrenor categoria V 1,6812,505 227Antrenor debutant 1,681-
Notă *) Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului sa stabilească noi funcții didactice auxiliare.
Notă **) Alte cerințe pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare din învățământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997 .
Notă ***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare.
Notă ****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor și al atelierelor - școala.
Anexa IV b)
Nr. crt.FuncțiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare minimmaxim 1Șef atelier-școală IM1,6811,949 2Șef atelier-școală IIM1,6811,913 3Șef atelier-școală IIIM1,6811,769 4Instructor IM1,6811,877 5Instructor IIM1,6811,747 6Model IM1,6811,769 7Model IIM1,6811,747 8Supraveghetor noapteG1,6481,714
Octombrie 2003 Valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 = 1.653.018 Coeficienți de multiplicare pentru alte funcții specifice din instituțiile de învățământ
Anexa V b)
Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- minimmaxim 1.Rector3545 2.Prorector2530 3.Director general administrativ al universității2530 4.Decan2030 5.Secretar științific al senatului universitar2025 6.Prodecan1520 7.Administrator al facultății1520 8.Secretar științific al consiliului facultății1015 9.Director de departament1520 10.Șef de catedră1015 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- minimmaxim 1.Director de școală sau de liceu2535 2.Director adjunct de școală sau de liceu2025 3.Director (educatoare, învățător sau institutor)1525 4.Directorul Casei Corpului Didactic2535 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- limita maximă 1.Secretar - șef*)20 2.Secretar - șef**)20 Nr. crt.FuncțiaIndemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % - ----------------------------- limita maximă 1.Diriginte, învățător, institutor și educatoare*)10% din salariul de bază al funcției didactice deținute 1.Președintele Comisiei de bacalaureat - la o comisie de până la 100 de candidați50% din salariul de bază al funcției didactice în care este încadrat un salariu de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat - la o comisie de peste 100 de candidați 2.Personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practica pedagogică10-20% din salariul de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți.
Indemnizații de conducere specifice 1. Funcțiile didactice din învățământul superior*)
----------- *) Indemnizația se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legea Nr. 128/1997. 2. Funcțiile didactice din învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri
3. Alte funcții specifice din instituțiile de învățământ
------------- *) Se utilizează numai în învățământul superior **) Se utilizează la centre bugetare, grupuri școlare sau la unitățile școlare stabilite de Ministerul Educației și Cercetării. 4. Indemnizații pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției didactice de predare de baza, care fac parte din salariul de baza, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 . Învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri
---------- *) Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) și (3) din Legea nr. 128/1997 . 5. Indemnizații și sporuri pentru activități prestate în afară obligațiilor funcției de baza și care nu fac parte din salariul de baza.