HOTĂRÂRE nr. 1.533 din 18 decembrie 2003

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 9 ianuarie 2004
Entered into force
09.01.2004
Consolidated form as of
09.01.2004

privind interoperabilitatea sistemului de transport feroviar de mare viteza

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 6, art. 7 alin. (1) și alin. (3) lit. b) și m) și al art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 89/1999, cu modificările ulterioare,

având în vedere art. 69 și 70 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 și ratificat prin Legea nr. 20/1993, și Directiva Consiliului nr. 96/48/CE privind interoperabilitatea sistemului de transport feroviar transeuropean de mare viteza,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

(1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru realizarea interoperabilitatii sistemului de transport feroviar de mare viteza din România cu sistemul de transport feroviar de mare viteza transeuropean, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Aceste condiții privesc proiectarea, construirea, modernizarea și exploatarea infrastructurii și a materialului rulant care contribuie la funcționarea acestui sistem și vor fi puse în aplicare după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 2

În sensul prezentei hotărâri, termenii de specialitate se definesc după cum urmează:

a) sistem de transport feroviar de mare viteza - ansamblul, prevăzut în anexa nr. 1, constituit din infrastructura feroviara, formată din liniile de cale ferată și instalațiile fixe ale rețelei feroviare, construite sau amenajate pentru transportul feroviar de mare viteza, precum și materialul rulant proiectat sa circule pe aceasta infrastructura;

b) interoperabilitate - capacitatea sistemului de transport feroviar de mare viteza de a permite circulația sigura și fără întreruperi a trenurilor de mare viteza, cu atingerea performantelor cerute de aceste linii. Aceasta capacitate se bazează pe ansamblul reglementărilor specifice privind condițiile tehnice și operationale care trebuie să fie îndeplinite pentru a satisface cerințele esențiale;

c) subsistem - rezultatul împărțirii sistemului de transport feroviar de mare viteza. Aceste subsisteme, pentru care trebuie să fie definite cerințele esențiale, sunt de natura structurală sau funcțională și sunt prevăzute în anexa nr. 2;

d) cerințe esențiale - ansamblul condițiilor prevăzute în anexa nr. 3, pe care trebuie să le îndeplinească sistemul de transport feroviar de mare viteza, subsistemele sale și constituentii de interoperabilitate;

e) constituent de interoperabilitate - oricare dintre componentele elementare, grupele de componente, subansamblul sau ansamblul complet de echipamente încorporate sau care se intenționează să fie încorporate într-un subsistem, de care depinde, direct sau indirect, interoperabilitatea sistemului de transport feroviar de mare viteza și care sunt prevăzute în anexa nr. 4;

f) specificație europeană - o specificație tehnica comuna, un agrement tehnic european sau un standard național care transpune o norma europeană;

g) specificație tehnica comuna - specificație tehnica elaborata după o procedură care este recunoscută de către statele membre ale Uniunii Europene în scopul aplicării uniforme în toate statele membre și care va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene;

h) agrement tehnic european - aprecierea tehnica favorabilă a aptitudinilor de utilizare ale unui produs pentru un anumit scop, bazată pe îndeplinirea cerințelor esențiale pentru lucrări de construcție, după caracteristicile intrinseci ale acestui produs și după condițiile stabilite de aplicare, de utilizare, de reglementare și administrative privitoare la produsele din domeniul construcțiilor. Agrementul tehnic european trebuie să fie dat de către organismul desemnat în acest scop de către autoritatea competentă;

i) norma europeană - norma aprobată de Comitetul European de Standardizare (CEN), de Comitetul European de Standardizare Electrotehnica (CENELEC) ca fiind norma europeană (EN) sau document de armonizare (HD), conformă cu regulile comune ale acestor organisme, sau de către Institutul European de Standarde de Telecomunicații (ETSI), conformă cu regulile sale proprii ca fiind standard european de telecomunicații (ETS);

j) norma - specificația tehnica aprobată de un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continua, conformitatea cu aceasta nefiind, în principiu, obligatorie;

k) specificații tehnice - cerințele tehnice conținute în special în caietele de sarcini, care definesc caracteristicile cerute unei lucrări, unui material, unui produs, unei furnituri sau unui serviciu și care permit să se caracterizeze în mod obiectiv o lucrare, un material, un produs, o furnitura sau un serviciu, astfel încât acestea sa corespundă utilizării căreia au fost destinate de către entitatea contractantă. Aceste prescripții tehnice pot include calitatea sau aptitudinile de utilizare, securitatea, dimensiunile, precum și cerințele aplicabile unui material, unui produs, unei furnituri sau unui serviciu, în ceea ce privește sistemul de asigurare a calității, terminologia, simbolurile, încercările și metodele de încercare, ambalarea, marcarea și etichetarea. În cazul lucrărilor aceste prescripții pot include și reguli pentru proiectarea și calcularea costurilor, pentru condițiile de încercare, pentru controlul și recepția lucrărilor, precum și tehnici, metode de construcție și toate celelalte condiții cu caracter tehnic pe care entitatea contractantă este indreptatita să le prescrie pe baza unei reglementări generale sau specifice, în ceea ce privește lucrările finalizate, precum și materialele sau elementele care compun aceste lucrări;

l) specificații tehnice de interoperabilitate, denumite în continuare ȘTI - specificațiile care se referă la un subsistem, cu scopul de a satisface cerințele esențiale, stabilind relații functionale reciproc necesare între subsistemele sistemului feroviar transeuropean de mare viteza și asigurându-se coerenta acestuia;

m) organism notificat - organismul care este responsabil cu evaluarea conformitatii și a aptitudinii de utilizare a constituentilor de interoperabilitate sau cu evaluarea procedurilor de verificare "CS" a subsistemelor, în concordanta cu prevederile prezentei hotărâri;

n) autoritate competentă - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau orice organism desemnat ori agreat de acesta pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 3

(1) Prevederile prezentei hotărâri se referă la subsisteme, la constituentii de interoperabilitate, la interfetele și procedurile specifice fiecărui subsistem, precum și la condițiile de compatibilitate globală a sistemului de transport feroviar de mare viteza din România, necesare pentru realizarea interoperabilitatii cu sistemul de transport feroviar de mare viteza transeuropean.

(2) Prezenta hotărâre se aplică cu respectarea altor reglementări naționale relevante. Reglementările pentru componentele de interoperabilitate, adoptate de Uniunea Europeană, se preiau în legislația naționala prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

(1) Sistemul de transport feroviar de mare viteza din România, subsistemele sale, constituentii de interoperabilitate și interfetele acestora vor satisface cerințele esențiale relevante.

(2) Specificațiile tehnice cuprinse în documentele pentru achiziții publice vor respecta cerințele esențiale referitoare la interoperabilitate.

Capitolul II — Specificații tehnice de interoperabilitate ↑ Contents

Articolul 5

(1) ȘTI sunt elaborate și adoptate de Uniunea Europeană și precizează cerințele esențiale necesare a fi respectate de subsisteme și interfetele lor. Fiecare subsistem face obiectul unei ȘTI. Pentru subsistemele care se referă la mediu, exploatare sau la consumabile, ȘTI vor fi elaborate în măsura în care aceasta se va dovedi necesară pentru asigurarea interoperabilitatii sistemului feroviar transeuropean de mare viteza în domeniile infrastructurii, energiei, controlului, comenzii și semnalizarii, cat și al materialului rulant.

(2) Subsistemele sistemului de transport feroviar de mare viteza din România vor fi conforme cu prevederile ȘTI, asa cum vor fi preluate prin ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, în temeiul art. 6; aceasta conformitate va fi menținută în permanenta pe toată durata de utilizare a fiecărui subsistem.

(3) Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului de preluare a ȘTI, în măsura în care este necesar pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1, va trebui:

a) sa precizeze cerințele esențiale pentru subsisteme și interfetele lor;

b) sa stabilească parametrii fundamentali, prevăzuți la pct. 3 din anexa nr. 2, care sunt necesari pentru satisfacerea cerințelor esențiale;

c) sa stabilească condițiile ce trebuie respectate pentru îndeplinirea performantelor specificate pentru fiecare dintre următoarele categorii de linii:

- linii special construite pentru mare viteza;

- linii special modernizate pentru mare viteza;

- linii special modernizate pentru mare viteza, care au caracteristici specifice ca rezultat al unor restrictii topografice, de relief sau de sistematizare urbana;

d) sa stabilească eventualele modalități de aplicare în anumite cazuri specifice;

e) sa determine constituentii de interoperabilitate și interfetele care fac obiectul specificatiilor europene, inclusiv al normelor europene care sunt necesare pentru realizarea interoperabilitatii sistemului de transport feroviar de mare viteza din România cu sistemul de transport feroviar de mare viteza transeuropean, cu respectarea cerințelor esențiale;

f) sa indice pentru fiecare caz procedurile de evaluare a conformitatii sau a aptitudinii de utilizare. Aceasta conține modulele sau combinatia de module specifice care trebuie utilizate pentru evaluarea fie a conformitatii, fie a aptitudinilor de utilizare a constituentilor de interoperabilitate, precum și pentru verificarea "CS" a subsistemelor; modulele și combinatia de module pentru evaluarea conformitatii se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Prevederile ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului de preluare a ȘTI, elaborate în temeiul art. 6, nu pot contraveni reglementărilor referitoare la utilizarea infrastructurii noi sau amenajate pentru circulația altor trenuri.

(5) Prevederile ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului de preluare a ȘTI, elaborate în temeiul art. 6, trebuie să asigure, într-o maniera adecvată, coerenta rețelei feroviare existente, care va fi inclusă și va permite constituirea unui sistem feroviar transeuropean de mare viteza coerent.

Articolul 6

În scopul realizării interoperabilitatii sistemului de transport feroviar de mare viteza din România, ȘTI adoptate și publicate de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene se transpun în legislația naționala, se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 7

Prevederile uneia sau mai multor ȘTI adoptate de Comisia Europeană, inclusiv cele referitoare la materialul rulant, pot sa nu fie preluate pe teritoriul României în următoarele situații:

a) pentru orice proiect de linie noua sau de modernizare a unei linii existente pentru mare viteza, dacă acesta se afla într-un stadiu avansat de realizare la momentul publicării respectivei ȘTI. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în calitate de autoritate competentă, notifica în prealabil, direct sau prin organismele desemnate/agreate, intenția sa de derogare Comisiei Europene, informează Comisia Europeană despre stadiul în care se afla proiectul și îi prezintă un dosar cuprinzând ȘTI sau părțile din ȘTI care intenționează sa nu fie aplicate, dispozițiile pe care intenționează să le pună în aplicare în realizarea proiectului pentru favorizarea finalizarii interoperabilitatii, precum și motivele tehnice, administrative sau economice care justifica aceasta derogare;

b) pentru orice proiect de modernizare sau reabilitare a unei linii existente, în vederea utilizării pentru viteze mari, atunci când gabaritul, ecartamentul ori distanta dintre axele liniilor de cale ferată au valori diferite față de cele existente pe marea majoritate a rețelei feroviare europene și atunci când aceasta cale nu constituie o conexiune directa cu rețeaua de mare viteza a unui alt stat membru al Uniunii Europene, care face parte din rețeaua transeuropeana de mare viteza. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului notifica în prealabil, direct sau prin organismele desemnate/agreate, intenția sa de derogare Comisiei Europene și îi înaintează un dosar cuprinzând ȘTI sau părțile din ȘTI care intenționează sa nu fie aplicate, referitoare la parametrii fizici sus-menționați, dispozițiile pe care intenționează să le pună în aplicare la realizarea proiectului pentru a favoriza finalizarea interoperabilitatii sale, măsurile tranzitorii care permit asigurarea unei compatibilitati de exploatare și motivele tehnice, administrative sau economice care justifica aceasta derogare;

c) pentru orice proiect de modernizare sau reabilitare a unei linii existente, în vederea utilizării pentru viteze mari, atunci când aplicarea acestor ȘTI compromite viabilitatea economică a proiectului. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului notifica în prealabil, direct sau prin organismele desemnate/agreate, intenția sa de derogare Comisiei Europene și îi transmite un dosar cuprinzând ȘTI sau părțile din ȘTI care intenționează sa nu fie aplicate.

Capitolul III — Constituentii de interoperabilitate ↑ Contents

Articolul 8

(1) Producătorii, comercianții și utilizatorii implicați iau toate măsurile necesare astfel încât constituentii de interoperabilitate:

a) sa nu fie introdusi pe piața decât dacă permit realizarea interoperabilitatii sistemului de transport feroviar de mare viteza, cu satisfacerea cerințelor esențiale;

b) să fie folosiți în domeniul lor de utilizare, conform destinației lor, și să fie instalati și intretinuti în mod corespunzător.

(2) Autoritatea competența ia toate măsurile necesare în vederea asigurării respectării de către producătorii, comercianții și utilizatorii implicați a prevederilor alin. (1).

(3) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu constituie impedimente pentru punerea pe piața a acestor constituenti în alte domenii de activitate sau pentru utilizarea lor pentru sistemul feroviar convențional.

Articolul 9

Pe teritoriul României nu se admite interzicerea, restrangerea sau împiedicarea punerii pe piața a constituentilor de interoperabilitate pentru utilizarea lor în cadrul sistemului de transport feroviar de mare viteza, dacă aceștia îndeplinesc prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 10

(1) Se considera conformi cu cerințele esențiale aplicabile, prevăzute de prezenta hotărâre, acei constituenti de interoperabilitate care sunt prevăzuți în declarația "CS" de conformitate sau în declarația "CS" de aptitudini de utilizare.

(2) Conformitatea unui constituent de interoperabilitate cu cerințele esențiale corespunzătoare și, dacă este cazul, aptitudinea sa de utilizare sunt stabilite în conformitate cu condițiile prevăzute de ȘTI corespunzătoare, inclusiv cu specificațiile europene relevante, atunci când acestea exista.

(3) Prevederile specificatiilor europene prevăzute la alin. (2), publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, se transpun în legislația naționala, se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 11

Atunci când se considera ca normele sau specificațiile tehnice nu îndeplinesc cerințele esențiale, autoritatea competentă le retrage parțial ori în totalitate, după caz.

Articolul 12

În cazul în care se constată că un constituent de interoperabilitate, prevăzut în declarația "CS" de conformitate sau a aptitudinii de utilizare, introdus pe piața și utilizat pe teritoriul României conform destinației sale, nu satisface cerințele esențiale, autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru a-i restrânge domeniul de aplicare, pentru a-i interzice folosirea sau pentru a-l retrage de pe piața, mai ales dacă neconformitatea este datorată:

a) unei nerespectari a cerințelor esențiale;

b) unei aplicari gresite a specificatiilor europene, atunci când se bazează pe aplicarea acestor specificații europene;

c) unei insuficiente a specificatiei europene.

Articolul 13

(1) Pentru stabilirea declarației "CS" de conformitate sau a aptitudinii de utilizare a unui constituent de interoperabilitate, producătorul sau reprezentantul sau autorizat aplica dispozițiile prevăzute de ȘTI relevanta, asa cum sunt preluate în ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(2) Evaluarea conformitatii sau a aptitudinii de utilizare a unui constituent de interoperabilitate este efectuată de organismul notificat, conform prevederilor prezentei hotărâri, căruia producătorul sau reprezentantul sau autorizat i-a încredințat cererea.

(3) În cazul în care constituentii de interoperabilitate fac obiectul altor reglementări legale care acoperă alte subiecte, declarația "CS" de conformitate sau a aptitudinii de utilizare indica faptul ca acești constituenti de interoperabilitate răspund, de asemenea, și cerințelor respectivelor reglementări.

(4) În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu are sediul în România, obligațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (3) se afla în sarcina importatorului. Aceleași obligații se aplică oricărei persoane fizice sau juridice române care asambleaza constituentii de interoperabilitate sau părți ale constituentilor de interoperabilitate de origini diverse ori care produce constituenti de interoperabilitate pentru uz propriu, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(5) Fără a încalcă prevederile art. 12:

a) atunci când se constată că declarația "CS" de conformitate a fost stabilită neadecvat, producătorului, reprezentantului sau autorizat sau importatorului, după caz, i se cere de către autoritatea competentă sa readuca constituentul de interoperabilitate în stare de conformitate și sa procedeze astfel încât sa înceteze aceasta situație;

b) în cazul în care neconformitatea persista, organismul desemnat sau agreat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului ia toate măsurile necesare pentru a restrânge sau a interzice punerea pe piața a constituentilor de interoperabilitate în cauza ori asigura retragerea sa de pe piața conform procedurilor prevăzute în art. 12.

Capitolul IV — Subsisteme ↑ Contents

Articolul 14

(1) Punerea în funcțiune a subsistemelor de natura structurală, componente ale sistemului de transport feroviar de mare viteza, pe teritoriul României, trebuie să fie autorizata de Autoritatea Feroviara Română - AFER, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 95/1998 privind înființarea unor instituții publice în subordinea Ministerului Transporturilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În acest scop Autoritatea Feroviara Română - AFER ia toate măsurile adecvate pentru ca aceste subsisteme sa nu poată fi puse în funcțiune decât dacă sunt proiectate, construite și instalate astfel încât sa îndeplinească cerințele esențiale ale sistemului de transport feroviar de mare viteza în care se integreaza.

Articolul 15

Pe teritoriul României nu se admite interzicerea, restrangerea sau împiedicarea construirii, punerii în funcțiune și exploatării subsistemelor de natura structurală, componente ale sistemului de transport feroviar de mare viteza, care satisfac cerințele esențiale relevante.

Articolul 16

(1) Se considera ca interoperabile și conforme cu cerințele esențiale implicate subsistemele de natura structurală, componente ale sistemului de transport feroviar de mare viteza, care sunt prevăzute în declarația "CS" de verificare, în conformitate cu anexa nr. 5.

(2) Verificarea interoperabilitatii, în concordanta cu cerințele esențiale, a unui subsistem de natura structurală, component al sistemului de transport feroviar de mare viteza, este stabilită prin referire la ȘTI, atunci când acestea exista.

Articolul 17

(1) În vederea stabilirii declarației "CS" de verificare, entitatea contractantă sau reprezentantul sau autorizat invita organismul notificat pe care l-a ales în acest scop să aplice procedura de verificare "CS", prevăzută în anexa nr. 6.

(2) Sarcina organismului notificat, însărcinat cu verificarea "CS" a unui subsistem, începe din etapa de proiectare și acoperă întreaga perioadă de construire până la etapa de recepție, înaintea punerii în funcțiune a subsistemului.

(3) Organismul notificat este responsabil cu întocmirea dosarului tehnic care trebuie să însoțească declarația "CS" de verificare. Acest dosar tehnic conține toate documentele necesare referitoare la caracteristicile subsistemului, precum și, dacă este cazul, toate documentele care certifica conformitatea constituentilor de interoperabilitate. Dosarul conține, de asemenea, toate elementele referitoare la condițiile și limitele de utilizare, instrucțiuni de întreținere, de supraveghere continua sau periodică, de reglaj și exploatare.

Capitolul V — Organismul notificat ↑ Contents

Articolul 18

(1) Organismul care solicită să fie notificat, pentru a fi desemnat cu aplicarea procedurii de evaluare a conformitatii sau a aptitudinilor de utilizare a constituentilor de interoperabilitate la care s-a făcut referire în art. 13, precum și cu aplicarea procedurii de verificare a subsistemelor la care s-a făcut referire în art. 17, adresează o cerere în acest sens Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

(2) Evaluarea organismului care solicită să fie notificat se face de o comisie de specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, numita prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. Președintele comisiei este secretarul de stat cu atribuții în domeniul transportului feroviar, iar în componenta comisiei trebuie numiți specialiști în domeniile de expertiza relevante; din comisie nu pot lipsi specialiști din domeniile: feroviar, integrare europeană, economic și juridic.

(3) Pentru evaluarea organismului care solicită să fie notificat, comisia menționată la alin. (2) aplica criteriile prevăzute în anexa nr. 7. Metodologia de evaluare a organismelor notificate se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(4) Organismul care satisface criteriile de evaluare prevăzute în normele europene relevante, adoptate în România, este desemnat ca organism notificat prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, în care se precizează domeniul de competența al acestuia și care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului retrage desemnarea acordată unui organism care nu mai satisface criteriile prevăzute în anexa nr. 7, prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Capitolul VI — Sancțiuni ↑ Contents

Articolul 19

Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați.

Articolul 20

(1) Constituie contravenții și se sancționează astfel:

a) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1), cu amendă de la 50.000.000 lei la 200.000.000 lei, retragerea de pe piața și/sau interzicerea utilizării și introducerii pe piața a constituentilor de interoperabilitate în cauza;

b) nerespectarea prevederilor art. 9, cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei;

c) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (5) lit. b), cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei;

d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei;

e) nerespectarea prevederilor art. 22, cu amendă de la 50.000.000 lei la 200.000.000 lei.

(2) Sancțiunile se aplică și persoanelor juridice.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de control împuternicite prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(4) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.

Capitolul VII — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Contents

Articolul 22

Toate deciziile luate de organismul desemnat sau agreat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în aplicarea prezentei hotărâri privind evaluarea de conformitate sau a aptitudinilor de utilizare a constituentilor de interoperabilitate, verificarea constituentilor sistemului de transport feroviar de mare viteza, precum și deciziile luate în aplicarea art. 12 și 13 trebuie motivate. Ele sunt notificate în termen de 30 de zile părților interesate, cu indicarea căilor de acțiune prevăzute de legislația în vigoare și a termenelor la care aceste acțiuni trebuie introduse.

Articolul 23

Dispozițiile corespunzătoare utilizării constituentilor de interoperabilitate și punerii în funcțiune și exploatare a subsistemelor conform prezentei hotărâri vor fi puse în aplicare prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 24

Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul transporturilor,

construcțiilor și turismului,

Miron Tudor Mitrea

București, 18 decembrie 2003.

Nr. 1.533.

Anexa 1

SISTEMUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARE VITEZA

1. Infrastructura

a) Infrastructura sistemului feroviar de mare viteza este formată din acele linii ale rețelei de transport feroviar, prevăzute în Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes național și european, care sunt:

- special construite pentru a fi parcurse cu viteza mare;

- special modernizate pentru a fi parcurse cu viteza mare.

Ele pot include linii de manevra și de racordare, în particular jonctiuni de linii noi sau amenajate pentru mare viteza cu stațiile de cale ferată din centrul orașului, pentru care vitezele trebuie să țină cont de condițiile locale.

b) Liniile de mare viteza cuprind:

- linii special construite pentru mare viteza, echipate pentru viteze în general egale sau mai mari de 250 km/h;

- linii special modernizate pentru mare viteza, echipate pentru viteze de ordinul a 200 km/h;

- linii special modernizate pentru mare viteza, care au caracteristici deosebite ca rezultat al unor restrictii topografice, de relief sau de sistematizare urbana, pentru care viteza trebuie adaptată de la caz la caz.

2. Materialul rulant

Trenurile de mare viteza de tehnologie avansată trebuie să fie concepute pentru a garanta o circulație sigura și fără întreruperi:

- la o viteză de cel puțin 250 km/h pe liniile special construite pentru viteze mari, permitand în circumstanțe adecvate să se depășească viteze de 300 km/h;

- la o viteză de ordinul a 200 km/h pe liniile existente special modernizate;

- la viteza cea mai ridicată pe celelalte linii.

3. Compatibilitatea infrastructurii și a materialului rulant

Serviciile de trenuri de mare viteza presupun existenta unei depline compatibilitati între caracteristicile infrastructurii și ale materialului rulant. De aceasta compatibilitate depinde nivelul performantelor, siguranța, calitatea serviciilor și prețul lor.

Anexa 2

SUBSISTEME

1. Pentru aplicarea prezentei hotărâri, sistemul de transport feroviar de mare viteza poate fi subdivizat în următoarele doua subsisteme:

1.1. referitor la domenii de natura structurală:

- infrastructura;

- energie;

- comanda, control și semnalizare;

- material rulant;

1.2. referitor la domenii de natura funcțională:

- întreținere;

- mediu;

- exploatare;

- utilizatori.

2. Pentru fiecare subsistem, lista elementelor și aspectelor legate de interoperabilitate este propusă cu ocazia elaborării proiectelor ordinelor ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, care preiau ȘTI elaborate de Comisia Europeană.

3. În sensul art. 5 alin. (3) lit. b) din hotărâre, elementele următoare sunt considerate în special ca parametri fundamentali pentru realizarea interoperabilitatii:

Parametrii fundamentali:

- gabarit minim al infrastructurii;

- raza de curbura minima;

- ecartamentul liniilor;

- efort maxim asupra caii;

- lungimea minima a peroanelor;

- înălțimea peroanelor;

- tensiunea de alimentare;

- geometria catenarelor;

- caracteristici ale sistemului de management al traficului feroviar european (ERTMS);

- sarcina pe osie;

- lungimea maxima a trenurilor;

- gabaritul materialului rulant;

- caracteristici minime de franare;

- caracteristici electrice limita ale materialului rulant;

- caracteristici mecanice limita ale materialului rulant;

- caracteristici de exploatare legate de siguranță trenurilor;

- caracteristici limita legate de zgomotele exterioare;

- caracteristici limita legate de vibratiile exterioare;

- caracteristici limita legate de perturbatiile electromagnetice exterioare;

- caracteristici limita legate de zgomotele interioare;

- caracteristici limita legate de aerul condiționat;

- caracteristici legate de transportul persoanelor cu handicap.

Anexa 3

CERINȚE ESENȚIALE

1. Cerințe generale

1.1. Siguranța circulației trenurilor

1.1.1. Conceptia, construcția sau asamblarea, întreținerea și monitorizarea componentelor critice pentru securitate și, în mod deosebit, a elementelor care participa la circulația trenurilor trebuie să garanteze securitatea la nivelurile corespunzătoare obiectivelor fixate pentru rețea, inclusiv în situațiile degradate specificate.

1.1.2. Parametrii implicați în contactul roata-sina trebuie să respecte criteriile de stabilitate a rularii, necesare pentru a garanta o circulație în deplina securitate la viteza maxima autorizata.

1.1.3. Componentele utilizate trebuie să reziste la solicitarile normale sau excepționale specifice în timpul duratei lor de serviciu. Repercusiunile defectarilor accidentale asupra siguranței circulației trenurilor trebuie limitate prin mijloace corespunzătoare.

1.1.4. Conceptia instalațiilor fixe și a materialului rulant, precum și alegerea materialelor utilizate trebuie să aibă în vedere limitarea producerii, propagarii și efectelor focului și fumului în caz de incendiu.

1.1.5. Dispozitivele destinate a fi manevrate de către utilizatori trebuie concepute în asa fel încât sa nu compromita exploatarea sigura a lor sau sănătatea și securitatea utilizatorilor, chiar în cazul utilizării necorespunzătoare a acestora față de instrucțiunile afișate.

1.2. Fiabilitate și disponibilitate

Monitorizarea și întreținerea elementelor fixe sau mobile care participa la circulația trenurilor trebuie organizate, efectuate și cuantificate astfel încât sa mențină funcționarea lor în condițiile prevăzute.

1.3. Sănătate

1.3.1. Materialele susceptibile în modul lor de utilizare de a pune în pericol sănătatea persoanelor care au acces la acestea nu trebuie să fie folosite în trenurile și în infrastructurile feroviare.

1.3.2. Alegerea, punerea în opera și utilizarea acestor materiale trebuie să vizeze limitarea emiterii de fum sau gaze nocive și periculoase în caz de incendiu.

1.4. Protecția mediului

1.4.1. Impactul asupra mediului, datorat realizării și exploatării sistemului feroviar de mare viteza, trebuie evaluat și luat în calcul la proiectarea sistemului în concordanta cu dispozițiile legale în vigoare.

1.4.2. Materialele utilizate în trenuri și în infrastructuri trebuie să evite emisia de fum sau gaze nocive și periculoase pentru mediu, mai ales în caz de incendiu.

1.4.3. Materialul rulant și sistemele de alimentare cu energie trebuie concepute și realizate pentru a fi compatibile din punct de vedere electromagnetic cu instalațiile, echipamentele și rețelele publice sau private cu care acestea pot interfera.

1.5. Compatibilitate tehnica

Caracteristicile tehnice ale infrastructurii și instalațiilor fixe trebuie să fie compatibile între ele și cu cele ale trenurilor ce vor fi folosite în sistemul de transport feroviar de mare viteza.

În cazul în care respectarea acestor caracteristici se arata dificila în unele părți ale rețelei, vor putea fi puse în opera soluții temporare care să garanteze compatibilitatea pe viitor.

2. Cerințe specifice fiecărui subsistem

2.1. Infrastructuri

2.1.1. Securitate

Pentru evitarea accesului sau interventiilor nedorite în instalații, trebuie luate măsuri corespunzătoare.

Măsurile trebuie luate pentru limitarea pericolelor la care sunt supuse persoanele, mai ales la trecerea trenurilor prin stații.

Infrastructurile la care publicul are acces trebuie să fie concepute și realizate astfel încât să se limiteze riscul pentru securitatea persoanelor (stabilitate, incendiu, acces, evacuare, peroane etc.).

Trebuie prevăzute măsuri corespunzătoare pentru a lua în calcul condițiile particulare din tunelurile de lungimi mari.

2.2. Energie

2.2.1. Securitate

Funcționarea instalațiilor de alimentare cu energie nu trebuie să compromita siguranța circulației trenurilor de mare viteza sau securitatea persoanelor: utilizatorii, personalul de exploatare, locuitorii din vecinătatea caii și terțe părți.

2.2.2. Protecția mediului

Funcționarea instalațiilor de alimentare cu energie electrica sau termica nu trebuie să perturbe mediul peste limitele specificate.

2.2.3. Compatibilitate tehnica

Sistemele de alimentare cu energie electrica/termica utilizate trebuie:

- să permită trenurilor sa realizeze performanțele specificate;

- în cazul sistemelor de alimentare cu energie electrica, să fie compatibile cu dispozitivele de captare a curentului instalate pe trenuri.

2.3. Comanda, control și semnalizare

2.3.1. Siguranța circulației trenurilor

Instalațiile și operațiile de comanda, control și semnalizare utilizate trebuie să permită o circulație a trenurilor care să prezinte nivelul de securitate corespunzător obiectivelor fixate pentru rețea.

Sistemele de comanda, control și semnalizare trebuie să continue să permită circulația în deplina siguranța a trenurilor autorizate pentru a circula în caz de avarie.

2.3.2. Compatibilitate tehnica

Toată infrastructura noua și tot materialul rulant nou, construite sau dezvoltate după adoptarea sistemelor de comanda, control și semnalizare compatibile, trebuie să fie adaptate pentru a utiliza aceste sisteme.

Echipamentele de comanda, control și semnalizare instalate în cabina de conducere a trenurilor trebuie să permită o exploatare normală, în condițiile specificate, în cadrul sistemului de transport feroviar de mare viteza.

2.4. Material rulant

2.4.1. Siguranța circulației trenurilor

Structurile materialului rulant și legăturilor dintre vehiculele feroviare trebuie concepute astfel încât sa protejeze spațiile unde se afla călătorii și spațiile de conducere, în caz de coliziune sau de deraiere.

Echipamentele electrice nu trebuie să compromita siguranța în funcționare a instalațiilor de comanda, control și semnalizare.

Tehnicile de franare și eforturile exercitate trebuie să fie compatibile cu conceptia liniilor, a lucrărilor de arta și a sistemelor de semnalizare.

Trebuie luate măsuri corespunzătoare în ceea ce privește accesul la componentele sub tensiune, pentru a nu pune în pericol securitatea persoanelor.

În caz de pericol, dispozitivele trebuie să permită călătorilor sa informeze mecanicul de locomotiva și totodată să permită personalului de însoțire al trenului sa comunice cu acesta. Ușile de acces trebuie să fie dotate cu un sistem de închidere și deschidere care să garanteze securitatea pasagerilor.

Trebuie prevăzute și semnalizate iesiri de siguranță.

Trebuie prevăzute dispoziții corespunzătoare pentru a lua în calcul condițiile particulare de siguranță în tunelurile de lungimi mari.

La bordul trenurilor este obligatoriu un sistem de iluminare de siguranță, cu o intensitate și o autonomie suficiente.

Trenurile trebuie echipate cu un sistem de sonorizare care să permită transmiterea mesajelor către pasageri de către personalul de bord și de cel de la sol.

2.4.2. Fiabilitate și disponibilitate

Conceperea echipamentelor esențiale, de rulare, de tracțiune și de franare, precum și cele de comanda și control trebuie să permită trenului, în situația de avarie specificată, să-și continue deplasarea fără consecințe nefaste pentru echipamentele rămase în serviciu.

2.4.3. Compatibilitate tehnica

Echipamentele electrice trebuie să fie compatibile cu funcționarea instalațiilor de comanda, control și semnalizare.

În cazul tractiunii electrice, caracteristicile dispozitivelor de captare a curentului trebuie să permită circulația trenurilor folosind sistemele de alimentare cu energie a sistemului de transport feroviar de mare viteza.

Caracteristicile materialului rulant trebuie să-i permită acestuia sa circule pe toate liniile pe care este prevăzută exploatarea sa.

2.5. Întreținere

2.5.1. Sănătate și securitate

Instalațiile tehnice și procedeele utilizate în unitățile de întreținere trebuie să garanteze securitatea exploatării subsistemelor și sa nu constituie un pericol pentru sănătate și securitate.

2.5.2. Protecția mediului

Instalațiile tehnice și procedeele utilizate în unitățile de întreținere nu trebuie să depășească nivelurile de zgomot admisibile pentru mediul înconjurător.

2.5.3. Compatibilitate tehnica

Instalațiile de întreținere pentru materialul rulant de mare viteza trebuie să permită să se efectueze operațiunile de siguranță, de igiena și de confort asupra întregului material rulant pentru care au fost proiectate.

2.6. Mediu

2.6.1. Sănătate

Exploatarea sistemului feroviar de mare viteza trebuie să respecte reglementările privind nivelul de poluare sonora.

2.6.2. Protecția mediului

Exploatarea sistemului de transport feroviar de mare viteza nu trebuie să producă în sol un nivel inadmisibil de vibratii pentru activitățile și spațiul adiacent infrastructurii, în condiții normale de întreținere.

2.7. Exploatarea

2.7.1. Siguranța circulației trenurilor

Punerea în concordanta a regulilor de exploatare a rețelelor, precum și calificarea mecanicilor de locomotiva și a personalului de bord și din centrele de comanda trebuie să garanteze o exploatare sigura, ținându-se cont de exigențele diferite ale serviciilor transfrontaliere și interioare.

Operațiunile și periodicitatea de întreținere, formarea și calificarea personalului de întreținere din centrele de comanda, precum și sistemul de asigurare a calității aplicat în centrele de comanda și de întreținere ale operatorilor de transport feroviar implicați trebuie să garanteze un nivel ridicat de securitate.

2.7.2. Fiabilitate și disponibilitate

Operațiunile și periodicitatea de întreținere, formarea și calificarea personalului de întreținere din centrele de comanda, precum și sistemele de asigurare a calității aplicate de operatorii de transport feroviar interesați în centrele de comanda și de întreținere trebuie să garanteze un înalt nivel de fiabilitate și de disponibilitate a sistemului.

2.7.3. Compatibilitate tehnica

Punerea în concordanta a regulilor de exploatare a rețelelor, precum și calificarea mecanicilor de locomotiva, a personalului de bord și a personalului însărcinat cu gestionarea circulației trebuie să garanteze eficacitatea exploatării sistemului de transport feroviar de mare viteza.

Anexa 4

CONSTITUENTI DE INTEROPERABILITATE

1. Constituenti de interoperabilitate

Declarația "CS" se aplică constituentilor de interoperabilitate care se referă la interoperabilitatea sistemului de transport feroviar de mare viteza, prevăzut la art. 3 din hotărâre. Acești constituenti de interoperabilitate pot fi:

1.1. constituenti de uz general - constituenti care nu sunt specifici sistemului feroviar și care pot fi utilizați asa cum sunt în alte domenii;

1.2. constituenti de uz general cu caracteristici specifice - constituenti care nu sunt specifici sistemului feroviar, dar care trebuie să demonstreze performanțe specifice atunci când sunt utilizați în domeniul feroviar;

1.3. constituenti specifici - constituenti care sunt specifici aplicatiilor feroviare.

2. Domeniul de aplicare

Declarația "CS" prevede:

- fie evaluarea de către unul sau mai multe organisme notificate a conformitatii intrinsece a unui constituent de interoperabilitate, considerat izolat, cu specificațiile tehnice pe care trebuie să le respecte;

- fie evaluarea/aprecierea de către unul sau mai multe organisme notificate a aptitudinii de utilizare a unui constituent de interoperabilitate, considerat în mediul sau feroviar, în particular în cazul în care interfetele sunt implicate, în raport cu specificațiile tehnice, mai ales de natura funcțională, care trebuie verificate.

Procedurile de evaluare se aplică de către organismul notificat atât în stadiul de proiect, cat și în stadiul de producție, conform modalităților indicate în ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului de preluare a ȘTI.

3. Conținutul declarației "CS"

Declarația "CS" de conformitate sau a aptitudinilor de utilizare și documentele care o însoțesc trebuie datate și semnate.

Aceasta declarație trebuie să cuprindă următoarele elemente:

- referiri la prezenta hotărâre;

- numele și adresa completa ale producătorului sau ale reprezentantului autorizat, care este persoana fizica sau juridică cu sediul în România; în cazul reprezentantului autorizat se indica, de asemenea, și numele producătorului sau constructorului;

- descrierea constituentului de interoperabilitate: marca, tip etc.;

- indicarea procedurii de urmat pentru declararea conformitatii sau a aptitudinii de utilizare, conform art. 13 din hotărâre;

- toate descrierile relevante la care răspunde constituentul de interoperabilitate și, în particular, condițiile de utilizare;

- numele și adresa organismului sau organismelor notificate care aplica procedura privind conformitatea sau aptitudinea de utilizare și data certificatului de examinare, precizând, dacă este cazul, durata și condițiile de valabilitate a certificatului;

- dacă este cazul, referire la specificațiile europene preluate în legislația naționala;

- identificarea semnatarului împuternicit sa angajeze producătorul sau reprezentantul autorizat.

Anexa 5

DECLARAȚIA

de verificare a subsistemelor

Declarația "CS" de verificare și documentele care o însoțesc trebuie să fie datate și semnate. Aceasta declarație trebuie să cuprindă următoarele elemente:

- referințe la prezenta hotărâre;

- numele sau denumirea, adresa sau sediul entitatii contractante ori ale reprezentantului autorizat, cu indicarea numelui și a adresei complete; în cazul reprezentantului se indica, de asemenea, numele comercial al entitatii contractante;

- descrierea succintă a subsistemului;

- numele și adresa organismului notificat care a procedat la verificarea "CS" prevăzută la art. 17 din hotărâre;

- referiri la documentele conținute în dosarul tehnic;

- toate dispozițiile pertinente provizorii sau definitive la care trebuie să răspundă subsistemul și, în particular, dacă este cazul, restricțiile sau condițiile de exploatare;

- durata de valabilitate a declarației "CS", dacă aceasta este provizorie;

- identificarea semnatarului.

Anexa 6

PROCEDURA

de verificare pentru subsisteme

1. Verificarea "CS" este procedura prin care un organism notificat verifica și certifica, la cererea unei entități contractante sau a reprezentantului autorizat, ca un subsistem este:

- conform dispozițiilor prezentei hotărâri;

- conform cu alte dispoziții reglementate care sunt aplicabile și ca poate fi pus în funcțiune.

2. Verificarea subsistemului cuprinde următoarele etape:

- conceptia și proiectarea de ansamblu;

- construcția subsistemului, cuprinzând în special execuția lucrărilor de inginerie civilă, montajul constituentilor, reglajul ansamblului;

- încercările finale ale subsistemului.

3. Organismul notificat care este responsabil cu verificarea "CS" eliberează certificatul de conformitate destinat entitatii contractante sau reprezentantului autorizat care, la rândul sau, a eliberat declarația "CS" de verificare.

4. Dosarul tehnic care însoțește declarația de verificare trebuie constituit astfel:

- pentru infrastructuri: planuri de lucrări, procese-verbale de recepție a sapaturilor și armaturilor, rapoarte de încercări și de control al betoanelor;

- pentru alte subsisteme: planuri generale și de detaliu conforme cu execuția, scheme electrice și hidraulice, scheme ale circuitelor de comanda, descrierea sistemelor informatice și de automatizare, manuale de funcționare și întreținere etc.;

- lista constituentilor de interoperabilitate încorporați în subsistem, conform art. 3 din hotărâre;

- copii de pe declarația "CS" de conformitate sau a aptitudinilor de utilizare pe care constituentii menționați mai sus trebuie să le îndeplinească, conform dispozițiilor art. 13 din hotărâre, însoțite, dacă este cazul, de note de calcul corespunzătoare și de o copie de pe înregistrările încercărilor și examinarilor făcute de organismele notificate pe baza specificatiilor tehnice comune;

- certificatul organismului notificat responsabil cu verificarea "CS", însoțit de note de calcul corespunzătoare, contrasemnate de organism, prin care se stabilește ca proiectul respecta prevederile prezentei hotărâri și care precizează orice rezerva formulată în timpul verificării și care nu a fost retrasă; certificatul trebuie, de asemenea, însoțit de rapoarte de inspecție și de audit pe care organismul le-a redactat în cadrul misiunii sale, asa cum este precizat la pct. 5.3. și 5.4.

5. Supraveghere

5.1. Scopul supravegherii "CS" este de a se asigura ca în timpul realizării subsistemului obligațiile care decurg din dosarul tehnic au fost îndeplinite.

5.2. Organismul notificat însărcinat sa verifice realizarea subsistemului trebuie să aibă acces în permanenta în santiere, în atelierele de producție, în locuri de depozitare și, dacă este cazul, de prefabricare, la instalațiile de încercări și, în general, în toate locurile pe care el le considera necesare pentru îndeplinirea misiunii sale. Entitatea contractantă sau mandatarul sau trebuie să-i trimită toate documentele necesare în acest sens, în special planurile de execuție și documentația tehnica referitoare la subsistem.

5.3. Organismul notificat însărcinat sa verifice realizarea subsistemului efectuează periodic audituri cu scopul de a se asigura ca dispozițiile prezentei hotărâri sunt respectate. El furnizează cu aceasta ocazie un raport de audit la responsabilii însărcinați cu realizarea subsistemului.

Organismul notificat poate solicita să fie convocat pentru a participa la anumite faze ale producției.

5.4. În plus organismul notificat poate efectua vizite inopinate pe șantier sau în atelierele de producție. Cu ocazia acestor vizite organismul notificat poate proceda la audituri complete sau parțiale. El furnizează un raport al vizitei și, dacă este cazul, un raport de audit responsabililor însărcinați cu realizarea subsistemului.

6. Dosarul tehnic complet, întocmit conform pct. 4, trebuie depus de entitatea contractantă sau de reprezentantul autorizat pentru susținerea certificatului de conformitate, certificat eliberat de organismul notificat însărcinat cu verificarea subsistemului, în ordinea lucrărilor. Dosarul tehnic trebuie atasat la declarația "CS" de verificare pe care entitatea contractantă o trimite autorității competente.

O copie a dosarului tehnic este păstrată de entitatea contractantă pe timpul întregii durate de viața a subsistemului.

7. Fiecare organism notificat publică periodic informațiile relevante referitoare la:

- cererile primite pentru verificarea "CS";

- certificatele de conformitate eliberate;

- certificatele de conformitate refuzate.

8. Dosarele și corespondenta referitoare la procedurile de verificare "CS" sunt redactate în limba română.

Anexa 7

CRITERIILE MINIMALE

care trebuie luate în considerare pentru notificarea organismelor

1. Organismul, directorul sau și personalul însărcinat să execute operațiunile de verificare nu pot sa intervină nici în mod direct, nici ca mandatari în proiectarea, producerea, construirea, comercializarea sau întreținerea constituentilor de interoperabilitate sau a subsistemelor ori în exploatarea lor. Aceasta nu exclude posibilitatea unui schimb de informații între producător sau constructor și organism.

2. Organismul și personalul însărcinat să efectueze verificarea trebuie să execute operațiunile de verificare cu cea mai mare integritate profesională și cea mai mare competența tehnica și trebuie să fie liberi de orice presiuni și stimulente, îndeosebi de ordin financiar, care pot sa influenteze decizia lor sau rezultatele verificării lor, în special de cele care vin din partea unor persoane sau grupuri de persoane interesate de rezultatele verificărilor.

3. Organismul trebuie să dispună de personal și să dețină mijloacele necesare pentru a îndeplini în mod corespunzător sarcinile tehnice și administrative legate de efectuarea verificărilor; el trebuie, de asemenea, să aibă acces la materialul necesar pentru verificările speciale.

4. Personalul însărcinat să efectueze controale trebuie să posede:

- pregătire tehnica și profesională temeinica;

- cunoștințe corespunzătoare în ceea ce privește cerințele referitoare la controalele pe care el le efectuează și o practica suficienta în aceste controale;

- aptitudinea cerută pentru a redacta certificatele, procesele-verbale și rapoartele care constituie materializarea controalelor efectuate.

5. Independenta personalului însărcinat să efectueze controlul trebuie să fie garantată.

Remunerarea fiecărui agent nu trebuie să fie nici în funcție de numărul controalelor pe care le efectuează, nici de rezultatele acestor controale.

6. Organismul trebuie să semneze o asigurare de răspundere civilă numai dacă aceasta răspundere nu este acoperită de stat pe baza prevederilor legale în vigoare sau dacă aceste controale nu au fost efectuate în mod direct de către stat.

7. Personalul organismului este obligat sa păstreze secretul profesional pentru informațiile dobândite în exercitarea atribuțiilor sale, ce decurg din respectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a altor reglementări, cu excepția situației în care informațiile sunt solicitate de autoritățile competente ale statului.

--------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).