Articolul 293
Dispozițiile privind atribuțiile parchetelor, cuprinse în prezentul regulament, se completează cu cele prevăzute în legi și în alte acte normative în legătură cu activitatea Ministerului Public.
Dispozițiile privind atribuțiile parchetelor, cuprinse în prezentul regulament, se completează cu cele prevăzute în legi și în alte acte normative în legătură cu activitatea Ministerului Public.
Până la înființarea tribunalelor pentru minori și familie, atribuțiile parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori și familie vor fi exercitate de parchetele de pe lângă tribunale sau judecătorii, potrivit competenței materiale a acestora.
Dispozițiile privind managerii economici ai parchetelor se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2005. Până la această dată atribuțiile managerilor economici vor fi exercitate de directorii economici.
La intrarea în vigoare a prezentului regulament își încetează aplicabilitatea dispozițiile contrare din Ordinul ministrului justiției nr. 3.765/C/2003 pentru aprobarea structurii și organizării aparatului Ministerului Public, precum și a statelor de personal și de funcții ale acestuia, precum și următoarele ordine ale procurorului general:
1. Ordinul nr. 16 din 2 aprilie 1997 privind activitatea de grefă;
2. Ordinul nr. 57 din 23 octombrie 1998 privind componența Colegiului Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție;
3. Ordinul nr. 83 din 11 decembrie 2000 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Ministerului Public, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 69 din 3 septembrie 2002;
4. Ordinul nr. 36 din 22 mai 2001 privind scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, precum și declasarea ori casarea unor bunuri materiale aparținând Ministerului Public, cu excepția anexei;
5. Ordinul nr. 103 bis din 10 decembrie 2001 privind Centrul de pregătire continuă a procurorilor;
6. Ordinul nr. 16 din 25 martie 2002 cu privire la accesul la documentele și informațiile arhivate;
7. Ordinul nr. 42 din 7 iunie 2002 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea compartimentelor de informare și relații publice din Ministerul Public;
8. Ordinul nr. 68 din 28 august 2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Parchetului Național Anticorupție;
9. Ordinul nr. 4 din 12 ianuarie 2004 privind conducerea, structura și atribuțiile Secției de îndrumare și control;
10. dispozițiile contrare cuprinse în ordinele procurorului general nr. 8/1983, nr. 9/1983, nr. 103/2001 și orice alte dispoziții contrare.
Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
------------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.