REGULAMENT din 10 noiembrie 2004

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1.145 din 3 decembrie 2004
Entered into force
03.12.2004
Consolidated form as of
03.12.2004

de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP București

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

(1) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP București, denumit în continuare institut național, este persoană juridică română, cu sediul în comuna Măgurele, str. Călugăreni nr. 12, județul Ilfov, aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, denumit în continuare minister coordonator.

(2) Institutul național funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează amortismente și conduce evidența contabilă în regim economic și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și ale prezentului regulament.

Articolul 2

(1) Institutul național este înființat în scopul desfășurării activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul fizicii Pământului, în general, și al seismologiei, în principal.

(2) Institutul național contribuie, în principal, la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului său potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.313/1996 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP București, cu modificările ulterioare, și la realizarea cu prioritate a obiectivelor științifice și tehnologice stabilite prin Programele naționale de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare.

Capitolul II — Obiectul de activitate ↑ Contents

Articolul 3

(1) Obiectul de activitate al institutului național, definit conform codurilor CAEN 73 și 74, cuprinde, în principal:

A. Activități de cercetare-dezvoltare:

I. În cadrul Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare, cu o pondere majoritară din total activități, institutul efectuează:

1. cercetări fundamentale și aplicative referitoare la:

a) procesele fizice din focarele cutremurelor de pământ;

b) procese seismotectonice;

c) predicția cutremurelor de pământ pe baza precursorilor geofizici și geodezici;

d) seismologie inginerească;

e) microzonarea seismică a localităților dens populate din România;

f) structura internă profundă a Pământului;

g) evaluarea și reducerea riscului seismic pe teritoriul României;

h) tomografie seismică;

i) monitorizarea desfășurării în timp real a cutremurelor puternice;

2. elaborarea de standarde în domeniul zonării (harta hazardului seismic al teritoriului românesc) și microzonării seismice (hazardul seismic local) a localităților dens populate.

II. Alte activități de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în cadrul cărora institutul efectuează elaborarea de studii și cercetări de amplasament seismic pentru centrale nuclearo-electrice și pentru alte obiective de importanță națională, precum baraje, construcții militare, poduri, spitale, școli și altele asemenea

III. Pentru realizarea planurilor sectoriale și a programelor nucleu în domeniul fizicii Pământului, institutul efectuează:

a) cercetări privind predicția cutremurelor puternice de pământ vrâncene, de teren lung și scurt;

b) cercetări privind realizarea unor sisteme de alarmare seismică în timp real a obiectivelor industriale și a altor instalații de interes național la cutremure puternice;

c) cercetări privind tomografia seismică a unor baraje pentru evitarea unor catastrofe;

d) cercetări privind realizarea hărții seismice a desfășurării cutremurului puternic în timp real (Shake/Quake Map);

e) cercetări privind realizarea hărții de hazard seismic al României în lumina normelor europene EC8.

IV. În cadrul programelor internaționale de cercetaredezvoltare, institutul efectuează:

a) cercetări privind regiunile seismice limitrofe României și cele care influențează seismicitatea României;

b) monitorizarea seismicității exploziilor nucleare și a altor surse seismice, asigurând participarea tehnică a României la activități în sprijinul aplicării prevederilor Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 septembrie 1996, ratificat de România prin Legea nr. 152/1999.

B. Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare, desfășurate în domeniul propriu de activitate, cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare și, după caz, cu autorizarea instituțiilor abilitate, constând în:

a) participarea la elaborarea strategiei domeniului, institutul desfășurând activitatea de coordonare pe plan național a programelor de seismologie, în principal, și de fizica Pământului, în general;

b) formarea și specializarea profesională în domeniul propriu de activitate și specializarea de cercetători în domeniul fizicii Pământului;

c) asistență tehnică, consultanță, furnizarea de servicii științifice și tehnologice economiei privind protecția antiseismică a populației și a instalațiilor industriale cu risc major la cutremurele puternice;

d) editarea și tipărirea publicațiilor din domeniul fizicii Pământului;

e) prestarea de servicii în domeniul siguranței în exploatare la cutremure a unor obiective de interes național, precum C.N.E. Cernavodă, baraje, construcții social-economice și culturale, obiective militare, poduri, rezervoare cu produse chimice și altele asemenea;

f) managementul transferului tehnologic, inclusiv urmărirea și participarea directă prin departamentul de transfer tehnologic;

g) execuția de unicate și serii mici în cadrul activității de microproducție a laboratoarelor și de transfer tehnologic;

h) activitatea de comerț interior și de import-export aferentă obiectului său de activitate, în condițiile legii.

(2) În cadrul obiectivului său de activitate, institutul național poate colabora și la realizarea unor activități de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice și de apărare națională sau poate desfășura și alte activități conexe, cu aprobarea ministerului coordonator și cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.

Capitolul III — Patrimoniul ↑ Contents

Articolul 4

(1) Patrimoniul institutului național, stabilit pe baza situațiilor financiare anuale la data de 30 iunie 2004, este de 25.272.122 mii lei, din care imobilizări corporale 8.959.693 mii lei și necorporale 1.007.187 mii lei și active circulante 15.305.242 mii lei.

(2) Institutul național administrează, cu diligența unui bun proprietar, bunuri proprietate publică și privată a statului, precum și bunurile proprii dobândite în condițiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică și privată a statului administrate de institutul național, precum și bunurile proprii dobândite în condițiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul acestuia.

(3) Rezultatele cercetărilor obținute în baza derulării unui contract finanțat din fonduri publice aparțin institutului național, în calitate de persoană juridică executantă, precum și ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Rezultatele cercetărilor concretizate în active corporale sau necorporale, obținute în baza derulării unor contracte finanțate din fonduri private, precum și rezultatele obținute din activități desfășurate în asocierea în participațiune sau în entități cu personalitate juridică născute în urma altor forme de asociere aparțin institutului național în calitate de persoană juridică executantă.

(4) Administrarea, înregistrarea în evidența contabilă a institutului național, precum și înstrăinarea, închirierea sau concesionarea și casarea rezultatelor cercetărilor obținute în baza derulării unui contract finanțat de la fonduri publice se fac potrivit Ordonanței Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.

(5) În exercitarea drepturilor sale, institutul național posedă și folosește bunurile aflate în patrimoniul său și, după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate.

(6) Institutul național poate efectua prestări de servicii sau activități de microproducție și comerț, în mod direct și prin asociere în participațiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.

(7) Patrimoniul institutului național poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

Capitolul IV — Structura organizatorică și funcțională ↑ Contents

Articolul 5

(1) Institutul național poate avea în structură subunități, cu sau fără personalitate juridică, departamente, secții, laboratoare și alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate. Sediul subunităților se prevede în hotărârea de înființare a institutului național, înființarea sau desființarea acestora fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(2) Structura organizatorică a institutului național se aprobă prin ordin al conducătorului ministerului coordonator, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, și cuprinde, pe lângă structura organizatorică prevăzută la alin. (1), și următoarele compartimente: compartimentul juridic, compartimentul de marketing, compartimentul financiar-contabil, compartimentul de audit și control financiar, compartimentul de diseminare a informațiilor, relații publice și mass-media.

(3) În funcție de specificul activității, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administrație, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unități din țară sau din străinătate.

Capitolul V — Organele de conducere ↑ Contents

Articolul 6

Conducerea institutului național este asigurată de:

a) consiliul de administrație;

b) comitetul de direcție;

c) directorul general.

Articolul 7

Orientarea și coordonarea activității tehnico-științifice din institutul național sunt asigurate de consiliul științific.

Articolul 8

(1) Relațiile dintre subunitățile aflate în structura institutului național, precum și relațiile acestora cu terții sunt stabilite de directorul general, care poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului național, cu avizul consiliului de administrație.

(2) Conducătorii subunităților din structura institutului național răspund în fața consiliului de administrație și a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților și competențelor încredințate de aceștia.

Consiliul de administrație

Articolul 9

(1) Consiliul de administrație este format din 7 membri, cetățeni români, numiți prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul autorității de stat pentru cercetaredezvoltare, la propunerea conducerii autorității de la care aceștia provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit.

(2) Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu:

a) directorul general al institutului național, care este președintele consiliului de administrație;

b) președintele consiliului științific al institutului național;

c) un reprezentant al autorității de stat pentru cercetaredezvoltare;

d) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;

e) un reprezentant al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Familiei;

f) doi specialiști din domeniu, propuși de ministerul coordonator.

(3) Revocarea membrilor consiliului de administrație se face de același organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin.

Articolul 10

(1) Membrii consiliului de administrație își păstrează calitatea de angajați la instituția sau unitatea de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile care derivă din această calitate.

(2) Pentru activitatea desfășurată membrii consiliului de administrație beneficiază de o indemnizație lunară stabilită de consiliul de administrație, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului național.

(3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administrație nu pot face parte din mai mult de două consilii de administrație ale institutelor naționale și nu pot participa în aceeași calitate la alte unități cu care institutul național are relații contractuale sau interese concurente.

(4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal, soțul/soția ori rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt, în același timp, patroni sau asociați la alte unități cu același profil sau cu care institutul național se află în relații comerciale directe.

Articolul 11

(1) Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) aprobă, la propunerea consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a institutului național, de introducere a unor tehnologii de vârf și de modernizare a celor existente, în concordanță cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;

b) propune modificarea structurii de organizare și funcționare a institutului național, înființarea, desființarea și comasarea de subunități din structura acestuia;

c) analizează și avizează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, care se depune la ministerul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

d) analizează și avizează situațiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare ministerului coordonator, și aprobă raportul de gestiune asupra activității desfășurate de institutul național în anul precedent;

e) analizează realizarea criteriilor de performanță și raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul național și aprobă măsuri pentru desfășurarea acesteia în condiții de echilibru ale bugetului de venituri și cheltuieli;

f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care urmează a fi realizate de institutul național;

g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum și concesionarea sau închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului național, în condițiile legii;

h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;

i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 32 și stabilește modul de rambursare a acestora;

j) aprobă utilizarea disponibilităților în valută;

k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

l) aprobă criteriile și comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului național.

(2) Consiliul de administrație exercită orice alte atribuții stabilite, potrivit prevederilor legale.

Articolul 12

Consiliul de administrație își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare avizat de ministerul coordonator. Acesta hotărăște în problemele privind activitatea institutului național, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența altor organe.

Articolul 13

(1) Consiliul de administrație se întrunește, de regulă, o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului național o cer, la convocarea președintelui sau la solicitarea unei treimi din numărul membrilor consiliului de administrație.

(2) Dezbaterile consiliului de administrație sunt conduse de președintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreședintele ales de către membrii consiliului.

Articolul 14

(1) Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin 5 membri. Dacă nu este îndeplinită această condiție, ședința consiliului de administrație poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.

(2) Hotărârile consiliului de administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dar nu mai puțin de 4 membri.

Articolul 15

La ședința consiliului de administrație participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul național sau un reprezentant al salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți în sindicat.

Articolul 16

Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale.

Articolul 17

(1) Membrii consiliului de administrație sunt răspunzători, în condițiile legii, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin și răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului național.

(2) Membrii consiliului de administrație care s-au abținut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul național nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de administrație și dacă au anunțat în scris despre aceasta ministerul coordonator.

(3) Membrii consiliului de administrație care nu respectă prevederile art. 10 alin. (3) și (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului național ca urmare a acestui fapt.

Articolul 18

În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administrație prezintă ministerului coordonator un raport asupra activității desfășurate în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Articolul 19

Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de institutul național. Atribuțiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului de administrație.

Comitetul de direcție

Articolul 20

(1) Conducerea operativă a institutului național este asigurată de un comitet de direcție, compus din directorul general și conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului național.

(2) La ședințele comitetului de direcție participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul național sau un reprezentant al salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți în sindicat.

Articolul 21

(1) Comitetul de direcție exercită atribuții și are răspunderi în limita competențelor propuse de directorul general și aprobate de consiliul de administrație.

(2) Comitetul de direcție stabilește acțiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:

a) strategia programelor de dezvoltare a institutului național;

b) programul anual de cercetare-dezvoltare;

c) bugetul de venituri și cheltuieli;

d) programul de investiții;

e) sistemul de asigurare a calității;

f) alte obligații.

Articolul 22

Comitetul de direcție se întrunește decadal și ori de câte ori interesele institutului național o impun, la convocarea directorului general sau, după caz, a înlocuitorului acestuia.

Articolul 23

(1) La nivelul subunităților din institutul național se organizează și funcționează comitetul de conducere, care își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare și funcționare aprobat de consiliul de administrație al institutului național și este prezidat de directorul subunității respective.

(2) Comitetul de conducere exercită atribuții și are răspunderi în limita competențelor stabilite de directorul general al institutului național și aprobate de consiliul de administrație.

Directorul general

Articolul 24

(1) Activitatea curentă a institutului național este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecție organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcție de performanțele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.

(2) Numirea și eliberarea din funcție a directorului general se fac prin ordin al conducătorului ministerului coordonator.

Articolul 25

Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:

a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului național în relațiile cu celelalte organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice și/sau juridice din țară și din străinătate;

b) stabilește atribuțiile, competențele și relațiile la nivelul subunităților și departamentelor institutului național, precum și relațiile acestora cu terții, cu avizul consiliului de administrație;

c) propune consiliului de administrație modificarea structurii organizatorice și funcționale a institutului național;

d) numește directorii și conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului național, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcție, și îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administrație;

e) angajează și concediază personalul institutului național conform prevederilor legale și ale contractului colectiv de muncă;

f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului național și a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcție; aprobă salariile rezultate din negocierea directă;

g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

h) adoptă măsuri și urmărește realizarea operațiunilor de comerț interior și de import-export, prin compartimentele proprii specializate;

i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului marketing;

j) este ordonator de credite pentru sumele alocate institutului național de la bugetul de stat;

k) poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului național;

l) exercită orice alte atribuții ce îi sunt delegate de consiliul de administrație.

Consiliul științific

Articolul 26

(1) Consiliul științific este format din minimum 5 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului național care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare.

(2) Consiliul științific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariați ai institutului național, aleși pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institutul național;

(3) Din consiliul științific fac parte, de drept, directorul general și directorul științific al institutului național;

(4) Consiliul științific este condus de un președinte și un vicepreședinte, aleși prin vot secret de către membrii consiliului științific;

(5) Consiliul științific se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administrație.

Articolul 27

Atribuțiile principale ale consiliului științific sunt următoarele:

a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare a domeniului și la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;

b) analizează, avizează și urmărește realizarea lucrărilor de cercetare științifică;

c) propune spre aprobare consiliului de administrație programul anual de cercetare-dezvoltare și inovare al institutului național;

d) avizează hotărârile consiliului de administrație care implică politica de cercetare a institutului național;

e) propune măsuri pentru perfecționarea profesională și încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

f) organizează și coordonează desfășurarea manifestărilor cu caracter științific;

g) avizează acțiunile de cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;

h) avizează acordarea de burse de studii și stagii de perfecționare în țară și în străinătate.

Capitolul VI — Bugetul de venituri și cheltuieli și execuția acestuia. ↑ Contents

Relații financiare

Articolul 28

(1) Institutul național întocmește anual buget de venituri și cheltuieli, situații financiare anuale, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(2) Situațiile financiare anuale se aprobă de către ministerul coordonator, în condițiile legii.

Articolul 29

(1) Veniturile și cheltuielile institutului național se stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar.

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește pe baza indicatorilor de performanță stabiliți de ministerul coordonator și se aprobă prin ordin al ministerului coordonator, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 30

Institutul național determină anual volumul de venituri de realizat și de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată.

Articolul 31

(1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale și prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plății salariilor, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli stabilit, potrivit legii.

(2) Salariul de bază al directorului general se stabilește prin ordin al ministrului coordonator, potrivit reglementărilor în vigoare.

Articolul 32

(1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului național nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.

(2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea ministerului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 33

(1) Institutul național hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanțarea efectuându-se din surse proprii și din credite bancare, precum și din surse bugetare, prin ministerul coordonator, potrivit legii.

(2) Ministerul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, achiziționări de aparatură, echipamente și instalații pentru institut.

(3) Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudecă potrivit legii.

Articolul 34

(1) Operațiunile de încasări și plăți ale institutului național se efectuează prin conturi deschise la bănci cu sediul în România și prin unități de trezorerie.

(2) Institutul național poate efectua operațiuni de încasări și plăți în lei și valută, prin casierie proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă și a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin acte normative în vigoare.

(3) Institutul național poate efectua operațiuni de comerț exterior, aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operațiunile de încasări și plăți cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unitățile bancare specializate cu sediul în România.

Articolul 35

Institutul național își va organiza controlul financiar preventiv propriu și auditul financiar, potrivit legii.

Capitolul VII — Reglementarea litigiilor ↑ Contents

Articolul 36

Litigiile institutului național cu persoane fizice sau persoane juridice, nesoluționate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanțelor judecătorești române de drept comun.

Capitolul VIII — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 37

Modificările și completările prezentului regulament se pot face la propunerea consiliului de administrație, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 38

Statutul de institut național se reînnoiește periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani, sau la modificarea obiectului de activitate al institutului național.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).