MODELE
pentru anunțurile care se publică în conformitate cu prevederile art. 17 și 29
Anunțul de intenție
A. Achiziția de produse
1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare.
2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. Natura și cantitatea sau valoarea produselor care se intenționează să fie achiziționate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire
5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru.
6. Alte informații
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare.
2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. Valoarea totală estimată a achizițiilor în fiecare din categoriile de servicii prevăzute în anexa 2A; codul/codurile CPV (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA)
4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire;
5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru.
6. Alte informații
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare.
2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Natura și dimensiunile lucrărilor și, în cazul în care lucrarea este împărțită în mai multe loturi, caracteristicile esențiale ale respectivelor loturi
b) Amplasamentul lucrării
c) codul/codurile CPV (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA)
4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire
5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru.
6. Alte informații
Anunțul de participare la licitația deschisă
A. Achiziția de produse
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. (a) Procedura de atribuire aplicată;
(b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
(c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
(d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul de livrare a produselor
5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată.
7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
12. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire.
13. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire.
14. a) Termenul limita de primire a ofertelor;
b) Adresa la care se transmit ofertele;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele.
15. Data, ora și locul deschiderii ofertelor.
16. Dacă este cazul, garanțiile solicitate.
17. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
18. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
19. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma.
20. Criterii de calificare privind situația economico - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse.
21. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
22. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
23. Criteriul de atribuire a contractului.
24. Alte informații.
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul prestării serviciilor.
5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate.
7. Opțiunea de achiziționare a unor servicii noi similare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea).
10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
11. Termenul de finalizare sau durata contractului.
12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
13. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire.
14. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire.
15. a) Termenul limita de primire a ofertelor;
b) Adresa la care se transmit ofertele;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele.
16. Data, ora și locul deschiderii ofertelor.
17. Dacă este cazul, garanțiile solicitate.
18. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
19. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
20. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma
21. Criterii de calificare privind situația economico - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse.
22. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
23. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
24. Criteriul de atribuire a contractului.
25. Alte informații.
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul execuției lucrărilor
5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Opțiunea de achiziționare a unor lucrări noi similare.
7. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi;
8. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare.
9. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru,
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
11. Termenul de finalizare sau durata contractului.
12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
13. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire.
14. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire.
15. a) Termenul de primire a ofertelor;
b) Adresa la care se transmit ofertele;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele.
16. Data, ora și locul deschiderii ofertelor.
17. Dacă este cazul, garanțiile solicitate.
18. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
19. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
20. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma.
21. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse.
22. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
23. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
24. Criteriul de atribuire a contractului.
25. Alte informații.
Anunțul de participare la licitația restrânsă
A. Achiziția de produse
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul de livrare a produselor
5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată.
7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
12. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
13. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
14. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
15. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
16. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
17. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați;
b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41).
21. Alte informații.
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul prestării serviciilor.
5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate.
7. Opțiunea de achiziționare a unor servicii noi similare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea).
10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
11. Termenul de finalizare sau durata contractului.
12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
13. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
14. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
15. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
16. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41).
17. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
18. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
19. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați;
b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
20. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
21. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
22. Alte informații.
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție;
d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul execuției lucrărilor
5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Opțiunea de achiziționare a unor lucrări noi similare.
7. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi;
8. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare.
9. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, indicații se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
11. Termenul de finalizare sau durata contractului.
12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative.
13. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
14. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
15. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
16. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
17. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
18. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
19. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați;
b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
20. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
21. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
22. Alte informații.
Anunțul de participare la dialogul competitiv
A. Achiziția de produse
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
4. Locul de livrare a produselor
5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată.
7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 47).
15. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
21. Alte informații.
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
4. Locul prestării serviciilor.
5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate.
7. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
8. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea).
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
15. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
21. Alte informații.
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
4. Locul execuției lucrărilor
5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi;
7. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru,
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
15. Criterii de calificare privind situația economică-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47).
21. Alte informații.
Anunțul de participare la negociere
A. Achiziția de produse
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul de livrare a produselor
5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată.
7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
15. Criterii de calificare privind situația economică-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea negocierilor în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de oferte preliminare care urmează să fie negociate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
21. Alte informații.
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul prestării serviciilor.
5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate.
7. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru;
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
8. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea).
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
15. Criterii de calificare privind situația economică-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) Dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea negocierilor în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de oferte preliminare care urmează să fie negociate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
21. Alte informații.
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante.
2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata.
3. a) Procedura de atribuire aplicată;
b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență].
4. Locul execuției lucrărilor
5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
6. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se precizează dimensiunea respectivelor loturi;
7. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare.
8. În cazul încheierii unui acord-cadru:
a) durata prevăzută pentru respectivul acord;
b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru,
c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite.
9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
10. Termenul de finalizare sau durata contractului.
11. a) Data limita de primire a candidaturilor;
b) Adresa la care se transmit candidaturile;
c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile.
12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează.
13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.
14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
15. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
16. Pentru acordul-cadru:
a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru;
b) durata acordului-cadru;
c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani.
17. Dacă este cazul, se precizează derularea negocierilor în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de oferte preliminare care urmează să fie negociate.
18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați;
b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă.
20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41).
21. Alte informații.
Anunțul de atribuire
A. Achiziția de produse
1. Denumirea și adresa autorității contractante.
2. Procedura de atribuire aplicată. În cazul aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, se prezintă motivele justificative.
3. Contractul de furnizare: natura și cantitatea produselor furnizate, după caz, pe furnizor; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
4. Data atribuirii contractului de furnizare.
5. Criteriul de atribuire a contractului de furnizare.
6. Numărul de oferte primite.
7. Denumirea și adresa ofertantului/ ofertanților câștigător/câștigători.
8. Prețul sau gama prețurilor plătite.
9. Data publicării anunțului de participare.
10. Alte informații.
B. Achiziția de servicii
1. Denumirea și adresa autorității contractante.
2. Procedura de atribuire aplicată. În cazul aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, se prezintă motivele justificative.
3. Categoria, descrierea și cantitatea serviciilor prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA).
4. Data atribuirii contractului de servicii.
5. Criteriul de atribuire a contractului de servicii.
6. Numărul de oferte primite.
7. Denumirea și adresa ofertantului/ ofertanților câștigător/câștigători.
8. Prețul sau gama prețurilor plătite.
9. Data publicării anunțului de participare.
10. Alte informații.
C. Achiziția de lucrări
1. Denumirea și adresa autorității contractante.
2. Procedura de atribuire aplicată. În cazul aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, se prezintă motivele justificative.
3. Contractul de lucrări: natura și dimensiunea prestațiilor, caracteristicile generale ale lucrării.
4. Data atribuirii contractului de lucrări.
5. Criteriul de atribuire a contractului de lucrări.
6. Numărul de oferte primite.
7. Denumirea și adresa ofertantului/ ofertanților câștigător/câștigători.
8. Prețul sau gama prețurilor plătite.
9. Data publicării anunțului de participare.
10. Alte informații.
Anunțuri pentru concursul de soluții
Anunțul de participare la concurs
1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail a autorității contractate și ale biroului de la care se pot obține documentele suplimentare.
2. Descrierea proiectului.
3. Tipul de concurs: deschis sau restrâns.
4. În cazul unui concurs deschis: termenul de depunere a proiectelor.
5. În cazul unui concurs restrâns:
(a) numărul de participanți care vor fi selectați;
(b) criterii de selecție a participanților;
(c) termenul de depunere a cererilor de participare.
6. După caz, se precizează dacă participarea este rezervată unei profesii specifice.
7. Criteriile care urmează să fie aplicate la evaluarea proiectelor.
8. Numele membrilor juriului.
9. Se precizează dacă decizia juriului are caracter obligatoriu pentru autoritatea contractantă.
10. După caz, numărul și valoarea premiilor.
11. Se precizează dacă, în urma concursului, contractul/contractele va/vor fi sau nu atribuite câștigătorului sau câștigătorilor concursului.
12. Alte informații.
Anunțul privind rezultatul concursului
1. Numele, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail a autorității contractante.
2. Descrierea proiectului.
3. Numărul total de participanți.
4. Numărul de participanți străini.
5. Câștigătorul (câstigătorii) concursului.
6. După caz, premiul (premiile) acordate.
7. Referințe privind publicarea anunțului de participare la concurs.
8. Alte informații.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.