Articolul 1
(1) Prezenta normă stabilește taxele care sunt percepute de Comisie în cadrul sistemului de pensii facultative.
(2) Comisia percepe taxe de autorizare, avizare și de administrare.
privind taxele de autorizare, avizare și administrare în sistemul pensiilor facultative
Având în vedere prevederile art. 27, 28 și 35 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, denumită în continuare Lege,
în temeiul dispozițiilor art. 17, art. 23 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.
(1) Prezenta normă stabilește taxele care sunt percepute de Comisie în cadrul sistemului de pensii facultative.
(2) Comisia percepe taxe de autorizare, avizare și de administrare.
Plata taxelor prevăzute în prezenta normă se va face de către:
a) societățile de pensii;
b) societățile de pensii, societățile de asigurare, societățile de administrare a investițiilor, pentru obținerea autorizării ca administrator al fondurilor de pensii facultative;
c) administratorii fondurilor de pensii facultative;
d) depozitarii activelor fondurilor de pensii facultative;
e) auditorii financiari ai fondurilor de pensii facultative;
f) agenții de marketing.
Se vor plăti taxe de autorizare în următoarele cazuri:
a) autorizarea de constituire a societății de pensii, conform art. 4 alin. (3) lit. k) din Lege;
b) autorizarea ca administrator de pensii facultative, conform art. 10 alin. (2) lit. h) din Lege;
c) autorizarea prospectului schemei de pensii facultative, conform art. 30 alin. (2) din Lege;
d) autorizarea fondului de pensii facultative, conform art. 42 alin. (1) din Lege;
e) autorizarea de funcționare a agenților de marketing persoane juridice, conform Normei nr. 10/2006 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2006;
f) autorizarea modificării actelor care au stat la baza autorizărilor menționate la lit. a), b), d) și e).
Cuantumul taxelor de autorizare este de:
a) 80.000 lei pentru taxa de autorizare de constituire a societății de pensii;
b) 200.000 lei pentru taxa de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative;
c) 12.000 lei pentru taxa de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative;
d) 8.000 lei pentru taxa de autorizare a fondului de pensii facultative;
e) 5.000 lei pentru taxa de autorizare a agenților de marketing persoane juridice;
f) 1.000 lei pentru taxa de autorizare a modificărilor menționate la art. 3 lit. f).
Taxele de autorizare vor fi achitate de către:
a) societatea de pensii, în cazul taxei pentru autorizarea de constituire;
b) persoanele juridice, în cazul taxei pentru autorizarea ca administrator de fonduri de pensii facultative;
c) administrator, pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative;
d) administrator, pentru autorizarea fondului de pensii facultative;
e) administrator, pentru modificarea actelor menționate la art. 3 lit. f);
f) agentul de marketing persoană juridică pentru autorizarea de funcționare.
Taxele de avizare se percep în următoarele cazuri:
a) avizarea depozitarului activelor fondului de pensii facultative, conform art. 107 alin. (1) lit. b) din Lege;
b) avizarea auditorului financiar al fondului de pensii facultative, conform art. 81 alin. (2) din Lege și potrivit Normei nr. 8/2006 privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii facultative, aprobate prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 20/2006;
c) avizarea modificării prospectului schemei de pensii facultative, conform art. 36 alin. (2) din Lege;
d) avizarea deținerilor mai mari de 5% din capitalul social al administratorului, ulterior autorizării acestuia, conform art. 21 alin. (2) din Lege;
e) avizarea agenților de marketing persoane fizice, respectiv agentul de marketing persoană juridică, conform art. 28 alin. (1) din Lege și potrivit Normei nr. 10/2006 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative;
f) avizarea materialelor publicitare conform art. 28 alin. (1) din Lege și art. 9 din Norma nr. 5/2006 privind informațiile conținute în materialele publicitare referitoare la fondurile de pensii facultative și administratorii acestora, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 17/2006.
Cuantumul taxelor de avizare este de:
a) 80.000 lei pentru taxa de avizare a depozitarului;
b) 35.000 lei pentru taxa de avizare a auditorului financiar;
c) 1.000 lei pentru taxa de avizare a modificării prospectului schemei de pensii facultative;
d) 4.000 lei pentru taxa de avizare a deținerilor mai mari de 5% din capitalul social al administratorului;
e) 100 lei pentru taxa de avizare a agenților de marketing persoane fizice;
f) 4.000 lei pentru taxa de avizare a agenților de marketing persoane juridice;
g) 1.000 lei pentru taxa de avizare a materialelor publicitare.
Taxele de avizare vor fi achitate de către:
a) depozitar, pentru obținerea avizului de depozitare;
b) auditorul financiar, pentru obținerea avizului de auditor;
c) administrator, pentru obținerea avizelor prevăzute la art. 6 lit. c), d) și f);
d) agentul de marketing persoană fizică, respectiv agentul de marketing persoană juridică, pentru obținerea avizului prevăzut la art. 6 lit. e).
Administratorul achită Comisiei, de la momentul autorizării administrării primului fond de pensii facultative, pe durata existenței acestuia, o taxă lunară de administrare conform art. 27 alin. (1) din Lege.
(1) Taxa de administrare este compusă din:
a) o cotă de 0,50% din valoarea contribuțiilor brute încasate de administrator, suportată de acesta din comisionul de administrare dedus din contribuțiile plătite, conform art. 92 alin. (2) lit. a) din Lege;
b) o cotă de 0,02% din valoarea activului net al fondului de pensii facultative, suportată de administrator din comisionul de administrare dedus de acesta din activul net total al fondului de pensii facultative, conform art. 92 alin. (2) lit. b) din Lege.
(2) În cazul în care un administrator administrează mai multe fonduri de pensii facultative, taxa prevăzută la alin. (1) se plătește pentru fiecare fond de pensii facultative.
(1) Administratorii sunt obligați să întocmească și să transmită lunar Comisiei, pentru luna precedentă, raportarea privind modul de constituire și virare a taxei de administrare, potrivit anexei.
(2) Raportarea prevăzută la alin. (1) se semnează de către reprezentantul legal al administratorului.
(3) Raportarea prevăzută la alin. (1) se transmite în formă scrisă și în format electronic până la data de 25 a fiecărei luni calendaristice pentru luna precedentă.
(1) Taxele prevăzute în prezenta normă vor fi virate în contul Comisiei deschis la Trezoreria Municipiului București.
(2) Virarea sumelor datorate lunar se va realiza cel târziu până la data de 25 a fiecărei luni calendaristice pentru luna precedentă, fără deducerea din obligația de plată a comisioanelor bancare.
(1) Pentru neachitarea la termen a taxei de administrare prevăzute la art. 10, administratorii datorează dobânzi și penalități de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările în vigoare, aplicabile la colectarea creanțelor bugetare.
(2) Dobânzile și penalitățile de întârziere vor fi evidențiate separat pe ordinul de plată și vor fi virate în contul Comisiei deschis la Trezoreria Municipiului București.
(1) Verificarea respectării prevederilor legale privind virarea sumelor prevăzute la art. 10 alin. (1) se face de către Comisie.
(2) În cazul raportării eronate a bazei de calcul, pentru diferențele constatate, Comisia aplică în mod corespunzător dobânzile și/sau penalitățile de întârziere prevăzute la art. 13, calculate pe perioada cuprinsă între data la care aceste sume erau scadente și data plății efective.
Sumele provenind din taxe de autorizare, avizare, administrare, precum și din dobânzi și/sau penalități de întârziere virate de administratori se constituie venituri la bugetul Comisiei, conform art. 17 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005.
Eventualele sume virate în plus se vor regulariza ulterior la inițiativa plătitorului, cu avizul prealabil al Comisiei.
Anexa face parte integrantă din prezenta normă.
-----
la normă
--------
RAPORTARE
privind taxa de administrare
Administrator (Denumire) .....................
Fond de Pensii Facultative (Denumire) ...................
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Comision Comision Comision Comision Taxa Total Valoarea de de de de de contribuții activului administrare administrare administrare administrare administrare Documentul/ Luna brute net încasat din încasat din datorat din datorat din datorată data încasate total total activul total activul (6+7) contribuții net total contribuții net total ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 2 3 4 5 6 7 8 9 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Numele și prenumele ................. Semnătura ........................... Ștampila ............................
-----------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.