(1) Contribuția la fondul de pensii este parte din contribuția individuala de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii.
(2) Contribuția la fondul de pensii se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuția individuală de asigurări sociale, împreună și în aceeași modalitate de calcul cu contribuția obligatorie datorată conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Contribuția la fondul de pensii se constituie și se virează împreună și în aceleași condiții stabilite prin Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru contribuția individuală de asigurări sociale.
(4) Participantul care a fost detașat în alta țara are dreptul la continuarea plații contribuțiilor la fondul de pensii din România, pe toată durata detașării.
(5) În situația continuării plații contribuțiilor la un fond de pensii dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, lucrătorul detașat în România și angajatorul acestuia, după caz, vor fi exonerați de obligația de a contribui la un fond de pensii din România.
(1) Baza de calcul, reținerea și termenele de plata a contribuției la fondul de pensii sunt aceleași cu cele stabilite pentru contribuția de asigurări sociale.
(2) Din momentul începerii activității de colectare, cota de contribuție la fondul de pensii este de 2% din baza de calcul, stabilită potrivit art. 42 alin. (2).
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 cota de contribuție la fondul de pensii este de 3,75%.
(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuție la fondul de pensii este de 4,75%.
(1) Instituția de evidență calculează, pentru fiecare participant, cuantumul contribuției datorate fondului de pensii, luând în considerare baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale înscrisă în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declarația de asigurare la sistemul public de pensii.
(2) Instituția de evidență întocmește liste nominale de viramente, distinct, pentru fiecare fond de pensii, liste în care sunt înregistrați participanții și cuantumul contribuției datorate de către aceștia.
(3) Listele prevăzute la alin. (2) se transmit fondurilor de pensii de către instituția de evidență, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei de depunere a declarației prevăzute la alin. (1).
(4) În situația în care instituția de evidență constată că declarația prevăzută la alin. (1) nu a fost depusă în termenul legal, participanții pentru care nu s-a efectuat declararea sunt înscriși în listele nominale de viramente, care se transmit fondurilor de pensii fără a se completa rubrica referitoare la cuantumul contribuției.
(5) Declarațiile depuse peste termenul legal sunt prelucrate de către instituția de evidență la următorul termen prevăzut la alin. (3), în funcție de data depunerii acestor declarații, participanții fiind înscriși în listele nominale de viramente și/sau cu sume restante, după caz.
(6) În termenul prevăzut la alin. (3), instituția de evidență transmite instituției de colectare situația, pe plătitori, persoane juridice și persoane fizice care au calitatea de angajator sau entități asimilate angajatorului, a sumelor datorate cu titlu de contribuție de asigurări sociale, astfel cum au fost declarate, în vederea verificării plăților efectuate.
(7) Instituția de evidență răspunde de întocmirea, actualizarea și păstrarea evidenței privind contribuțiile la fondurile de pensii, pe fiecare participant.
(8) În vederea realizării evidenței contribuției la fondurile de pensii, precum și pentru asigurarea corelării conținutului propriilor baze de date, instituția de evidență și instituția de colectare își transmit reciproc informațiile referitoare la sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale, declarate și, respectiv, plătite.
(1) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 43^1 alin. (1), instituția de evidență virează de la bugetul asigurărilor sociale de stat suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii, pentru fiecare fond de pensii în parte.
(2) Virarea contribuțiilor pentru fondurile de pensii se realizează de către instituția de evidență prin diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, pe baza informațiilor cuprinse în listele nominale de viramente, întocmite separat, pentru fiecare fond de pensii.
(3) Pentru situațiile prevăzute la art. 43^1 alin. (4) nu se efectuează viramente pentru fondurile de pensii.
(4) În cazul persoanelor asigurate la sistemul public de pensii pe bază de declarație de asigurare, contribuția pentru fondurile de pensii se virează numai pentru luna/lunile pentru care, conform legii, se realizează stagiu de cotizare.
(5) În orice situație în care intervin elemente care conduc la modificarea unor date sau sume privind contribuțiile pentru fondurile de pensii, inclusiv în cazurile depunerii unor declarații nominale rectificative la sistemul public de pensii, instituția de evidență procedează la regularizarea acestora în termen de maximum 6 luni de la data constatării situațiilor.
(6) Procedura de regularizare prevăzută la alin. (5) se stabilește prin ordin comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor.
(1) A.S.F., cu avizul instituției de evidența și al instituției de colectare, emite norme privind:
a) modalitatea de efectuare a plații contribuțiilor către fondurile de pensii;
b) modalitatea transmiterii informațiilor legale;
c) operațiunile care trebuie efectuate de instituția de evidența, de instituția de colectare sau de alte persoane, în cazul întârzierii plații contribuțiilor, în caz de neplata a acestora, precum și pentru remedierea erorilor apărute;
d) activitatea instituției de evidența și a instituției de colectare, în vederea protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor;
e) orice alte aspecte considerate necesare.
(2) A.S.F., împreună cu instituția de evidența și cu instituția de colectare, poate propune masuri privind îmbunătățirea activității acestora.