NORME din 28 august 2007

NORMĂ Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 20 septembrie 2007
Entered into force
20.09.2007
Consolidated form as of
20.09.2007
Table of contents

de analiză a rețelei de transport de interes național și european

Articolul 1

Prevederile prezentelor norme se aplică atât pentru analiza rețelei de transport de interes național și european în ansamblul ei, cât și a proiectelor prioritare care o compun.

Articolul 2

Rețeaua de transport de interes național și european în ansamblul său are următoarele elemente componente:

a) infrastructura de transport compusă din rețele de căi rutiere, rețele de căi feroviare, rețele de căi navigabile interioare, noduri/puncte de distribuție compuse din porturi pe căi navigabile interioare, porturi maritime, aeroporturi, terminale de transport combinat;

b) infrastructura de management și de informare asupra traficului, compusă din instalații tehnice, sisteme de informații, sisteme de comunicații;

c) infrastructura de determinare a poziției transportului și de navigație.

Articolul 3

Finanțarea realizării rețelei de transport de interes național și european se va asigura din fonduri publice, așa cum sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și din alte surse legal constituite și presupune:

a) stabilirea necesarului de documentații tehnico-economice pentru realizarea proiectelor prioritare;

b) elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele cuprinse în cadrul proiectelor prioritare ale rețelei de transport de interes național și european, care nu au aceste documentații;

c) avizarea documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele cuprinse în cadrul proiectelor prioritare ale rețelei de transport de interes național și european de către Comitetul tehnico-economic/Consiliul interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe și aprobarea acestora de către ordonatorul principal de credite și/sau de către Guvern, conform nivelului de competență prevăzut în Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, cu modificarea limitelor valorice ulterioare privind competențele de aprobare a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi.

Articolul 4

Analiza rețelei de transport de interes național și european, respectiv a proiectelor prioritare care o compun se realizează prin:

a) identificarea obiectivelor aferente proiectelor prioritare din cadrul rețelei de transport de interes național și european, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 203/2003, republicată, pe fiecare element de rețea;

b) stabilirea termenului de finalizare și a calendarului etapizat în vederea finalizării proiectelor prioritare din cadrul rețelei de transport de interes național și european;

c) identificarea stadiului de realizare a proiectelor prioritare privind promovarea documentațiilor tehnico-economice și realizarea obiectivelor.

Articolul 5

În analiza realizării proiectelor prioritare corespunzătoare rețelei de transport de interes național și european se va ține cont de:

a) asigurarea îmbunătățirii continue a libertății de mișcare a persoanelor și mărfurilor pe întreg teritoriul României, în cele mai bune condiții sociale, de mediu și de siguranță posibile;

b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al utilizatorilor la infrastructurile de transport, în condiții economice acceptabile, de calitate și de siguranță;

c) asigurarea legării regiunilor izolate și periferice cu regiunile centrale, precum și a legăturii fără strangulări între marile centre urbane și restul țării;

d) asigurarea dezvoltării echilibrate și utilizarea tuturor modurilor de transport, ținându-se cont de avantajele lor comparative;

e) utilizarea optimă a capacităților de infrastructură de transport existente;

f) asigurarea interoperabilității în cadrul modurilor de transport și încurajarea intermodalității;

g) viabilitatea economică;

h) interconectarea la rețeaua transeuropeană de transport și la rețelele țărilor vecine, precum și interoperabilitatea și accesul la aceste rețele;

i) proiectarea și dimensionarea rețelei de transport de interes național și european, astfel încât să asigure efectuarea transporturilor necesare realizării nevoilor de apărare a țării, pe timp de pace, în situații de criză și pe timp de război.

Articolul 6

Fiecare proiect prioritar va fi detaliat conform unei fișe de proiect al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme de analiză.

Articolul 7

Analiza rețelei de transport de interes național și european, respectiv a proiectelor prioritare care o compun va conduce la:

a) prioritizarea proiectelor prioritare și stabilirea unui calendar de finalizare a proiectelor prioritare din cadrul rețelei;

b) elaborarea și monitorizarea Planului de măsuri pentru începerea sau finalizarea proiectelor prioritare, în conformitate cu termenele asumate în calendar, și stabilirea măsurilor pentru eliminarea deficiențelor;

c) identificarea și asigurarea resurselor financiare pentru finalizarea la termenele stabilite a obiectivelor aferente proiectelor prioritare;

d) monitorizarea obiectivelor finalizate privind respectarea parametrilor proiectați.

Anexa

la norme

--------

FIȘA PROIECTULUI

1. Descrierea proiectului prioritar:

1.1. obiectivele proiectului prioritar;

1.2. descrierea obiectivelor;

1.3. cost estimat inițial: ..... mii lei, în prețuri la data de ..... (lună/an - data aprobării documentației tehnico-economice - studiu de fezabilitate).

1.4. principalele beneficii așteptate de la proiectul prioritar:

- asigurarea utilizării optime a capacităților de infrastructură de transport existente;

- acoperirea integrală a teritoriului României;

- posibilitatea conectării la rețeaua transeuropeană de transport;

- asigurarea interoperabilității în cadrul modurilor de transport.

1.5. rezultate planificate:

1.5.1. indicatori fizici privind:

- eliminarea strangulărilor și a zonelor periculoase;

- finalizarea rutelor principale;

- asigurarea legăturilor dintre diverse localități;

- asigurarea interoperabilității;

- completarea secțiunilor lipsă;

- optimizarea capacității infrastructurii existente;

- îmbunătățirea nodurilor rețelelor;

- îmbunătățirea platformelor intermodale;

1.5.2. număr de persoane deservite/suprafață acoperită: se specifică numărul de populație și/sau aria care va beneficia de investiție - oraș, județ, regiune, întreaga țară.

2. Planul de finanțare a proiectului prioritar:

2.1. structura costurilor totale: pe surse de finanțare, categorii de cheltuieli și metode de contractare;

2.2. plan detaliat de finanțare, incluzând fonduri proprii, fonduri de la buget, fonduri europene, fonduri speciale, fonduri ale administrației locale, împrumuturi interne sau externe și potențiale contribuții ale donatorilor;

2.3. alte obligații, plăți sau garanții, care rezultă din proiectul prioritar;

2.4. costuri recurente anuale generate de proiect.

3. Stadiul actual al proiectului prioritar:

3.1. costul total al proiectului prioritar rezultat din însumarea costurilor totale decontate și a restului de executat, actualizat pe baza indicilor de prețuri de consum lunari comunicați de Institutul Național de Statistică;

3.2. durata aprobată/durata efectivă de realizare;

3.3. execuție: procente de execuție fizică, procente din valoarea totală la deschiderea finanțării.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).