REGULAMENT din 5 septembrie 2007

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 26 septembrie 2007
Entered into force
26.09.2007
Consolidated form as of
26.09.2007

de organizare și funcționare al Inspecției Sociale

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

(1) Inspecția Socială este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin care se exercită atribuții de autoritate de stat privind activitățile de inspecție în domeniul asistenței sociale și are sediul în municipiul București, str. Vasile Lascăr nr. 87, sectorul 2.

(2) Inspecția Socială are în subordine 8 inspectorate sociale regionale, cu personalitate juridică, denumite în continuare inspectorate regionale.

(3) În cadrul fiecărui inspectorat regional funcționează compartimente județene de inspecție socială, fără personalitate juridică, înființate la nivelul fiecărui județ din regiunea respectivă, precum și la nivelul municipiului București, denumite în continuare inspecții sociale județene.

(4) Pentru asigurarea neutralității și eliminării oricărui conflict de interese între activitatea de reglementare și cea de inspecție, Inspecția Socială se află în coordonarea directă a ministrului muncii, familiei și egalității de șanse.

(5) Cheltuielile de organizare și funcționare a Inspecției Sociale atât la nivel central, cât și la nivel regional sunt asigurate din fondurile alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Articolul 2

(1) Inspecția Socială asigură la nivel național aplicarea unitară și respectarea reglementărilor din domeniul său de competență.

(2) În realizarea obiectivului prevăzut la alin. (1), responsabilitățile și personalul aferent domeniului inspecției sociale ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, precum și ale structurilor sale deconcentrate stabilite de lege sunt preluate de Inspecția Socială.

Articolul 3

(1) În realizarea scopului său, Inspecția Socială colaborează cu ministere, alte autorități ale administrației publice centrale și locale, organisme private, reprezentanți ai partenerilor sociali și, după caz, poate contracta, în condițiile legii, serviciile unor experți sau ale unor organisme specializate.

(2) Inspecția Socială cooperează cu instituții similare din alte țări pe baza tratatelor internaționale la care România este parte, a protocoalelor încheiate pe bază de reciprocitate, precum și cu instituții din cadrul Uniunii Europene.

(3) Sunt supuse activității de inspecție autoritățile administrației publice, persoanele fizice și juridice publice și private cu atribuții și responsabilități în domeniul asistenței sociale, precum și furnizorii de servicii sociale, publici și privați, denumiți în continuare entități supuse inspecției.

Capitolul II — Organizarea și funcționarea Inspecției Sociale ↑ Contents

Articolul 4

(1) În cadrul Inspecției Sociale funcționează structuri și compartimente specializate care sunt organizate în funcție de următoarele criterii:

a) rolul și funcțiile Inspecției Sociale prevăzute de lege;

b) volumul, complexitatea și specificul atribuțiilor și misiunilor de inspecție aflate într-un proces evolutiv continuu;

c) frecvența și amploarea situațiilor care necesită intervenția Inspecției Sociale, în vederea asigurării respectării drepturilor sociale ale cetățenilor;

d) caracterul operativ, tehnic și administrativ al activităților desfășurate;

e) nivelul de pregătire necesar și nevoile de specializare/ perfecționare ale personalului;

f) nivelul de dotare cu echipamentele și mijloacele tehnice necesare derulării activității de inspecție.

(2) Structura organizatorică a aparatului central al Inspecției Sociale este prevăzută în anexa nr. 1.

(3) Structura organizatorică a inspectoratelor regionale este prevăzută în anexa nr. 2.

(4) Prin decizie a inspectorului general de stat se organizează compartimente de specialitate în cadrul direcțiilor, atât la nivel central, cât și la nivel regional, care asigură funcționarea Inspecției Sociale.

Articolul 5

Inspecția Socială funcționează cu un număr maxim de 350 de posturi, din care 62 în aparatul central și 288 la inspectoratele regionale, prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Articolul 6

(1) Repartizarea numărului de posturi la nivel regional și județean se stabilește prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea inspectorului general de stat, și se realizează după următoarele criterii:

a) specificul activităților și complexitatea atribuțiilor Inspecției Sociale la nivel regional și județean;

b) efectuarea misiunilor de inspecție în echipe de minimum 2 inspectori sociali;

c) efectuarea inspecțiilor tematice de către echipe pluridisciplinare de inspectori;

d) organizarea unor echipe de control cu inspectori sociali aparținând unor inspectorate regionale sau inspecții sociale județene diferite, pentru misiuni specifice, fără a perturba activitatea curentă a acestora;

e) numărul entităților supuse inspecției într-o unitate administrativ-teritorială dată;

f) specificul procedurilor de inspecție utilizate;

g) dificultăți de acces la entitățile supuse inspecției.

(2) Statul de funcții pentru Inspecția Socială la nivel central se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, iar la nivel regional se aprobă prin decizie a inspectorului general de stat.

Articolul 7

Atribuțiile structurilor și compartimentelor specializate ale Inspecției Sociale, atât la nivel central, cât și regional, se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea inspectorului general de stat.

Articolul 8

(1) Inspectoratele regionale se organizează și funcționează în fiecare regiune de dezvoltare a României constituită potrivit legii și au sediul în localitățile reședință de județ prevăzute în anexa nr. 3.

(2) Inspectoratele regionale sunt conduse de inspectori sociali șefi, funcționari publici de conducere, salarizați la nivelul directorilor executivi din structurile deconcentrate ale ministerelor.

Capitolul III — Atribuțiile Inspecției Sociale ↑ Contents

Articolul 9

În îndeplinirea funcțiilor cu caracter general prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 211/2007, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006, Inspecția Socială îndeplinește următoarele atribuții corespunzătoare funcțiilor sale generale:

A. Funcția de autoritate de stat:

a) asigură exercitarea activităților de inspecție la nivel național în domeniul asistenței sociale, în scopul respectării drepturilor sociale ale cetățenilor;

b) coordonează și administrează aplicarea unitară, precum și respectarea reglementărilor din domeniul său de activitate;

c) planifică activitățile de inspecție și le include în planul anual de control, evaluare și consiliere;

d) coordonează, îndrumă metodologic și controlează activitatea inspectoratelor regionale;

e) elaborează propuneri în vederea inițierii, modificării și completării legislației din domeniile supuse inspecției, ca urmare a activităților de evaluare și control;

f) organizează activitatea de inspecție în baza deciziilor, instrucțiunilor, metodologiilor și procedurilor emise;

g) participă, prin reprezentanți, în comisiile interministeriale sau în alte comisii cu atribuții în domeniul asistenței sociale;

h) inițiază și implementează proiecte naționale și internaționale conform mandatului acordat în condițiile legii;

i) finanțează sau cofinanțează proiecte, programe, investiții în domeniul său de activitate;

j) inspectează furnizorii de servicii sociale publici și privați din punctul de vedere al eficienței și performanței acestora în îndeplinirea obiectivelor stabilite în conformitate cu standardele de calitate și de cost, conform reglementărilor în vigoare;

k) acționează pentru prevenirea și înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile și normele în domeniul asistenței sociale, stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte sau prin reglementările Uniunii Europene.

B. Funcția de comunicare:

a) elaborează strategia de comunicare internă și externă privind activitățile specifice inspecției;

b) informează autoritățile statului asupra rezultatelor misiunilor de control și evaluare;

c) comunică în mod obligatoriu Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap rapoartele de inspecție privind serviciile de protecție a copilului și a persoanelor cu handicap, în termen de 10 zile de la data redactării acestora;

d) comunică entităților supuse inspecției rezultatele controlului și evaluării atât pentru informarea acestora, cât și pentru formularea de observații și propuneri;

e) transmite ministrului muncii, familiei și egalității de șanse raportul anual de activitate al Inspecției Sociale, în vederea aprobării;

f) transmite spre publicare raportul anual de activitate, precum și rapoartele de inspecție, după caz;

g) realizează un permanent schimb de informații cu alte autorități ale administrației publice centrale, cu entitățile supuse inspecției, cu alte instituții naționale și internaționale cu atribuții în domeniu, precum și cu reprezentanți ai societății civile, în vederea creșterii eficienței și eficacității activității de inspecție;

h) organizează și realizează comunicarea permanentă cu publicul;

i) utilizează instrumentele și metodologiile specifice domeniului e-comunicare în vederea facilitării schimbului de informații;

j) organizează și gestionează Registrul electronic unic al serviciilor sociale;

k) inițiază și asigură schimbul de informații prin organizarea de dezbateri publice, conferințe, reuniuni și seminarii;

l) asigură pentru domeniul său de competență difuzarea și publicarea materialelor informative, ghidurilor, manualelor operaționale, metodologiilor;

m) desfășoară orice alte activități care contribuie la promovarea imaginii instituției.

C. Funcția de formare:

a) stabilește strategia de formare continuă în vederea perfecționării sau specializării personalului propriu și elaborează planul de măsuri pentru dezvoltarea carierei profesionale a acestuia;

b) stabilește cadrul tehnic și logistic pentru formarea continuă a personalului;

c) coordonează și controlează activitatea de instruire și perfecționare a personalului propriu;

d) cooperează cu instituții de formare profesională din țară și din străinătate în vederea creșterii calității actului de inspecție, prin dezvoltarea de programe comune de perfecționare și schimburi de bune practici.

D. Funcția de reprezentare:

a) asigură reprezentare pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;

b) participă la derularea unor proiecte naționale sau internaționale, conform mandatului acordat în condițiile legii;

c) asigură apărarea și reprezentarea intereselor proprii la instanțele de contencios administrativ și la alte instanțe judecătorești competente, potrivit legii;

d) reprezintă și, după caz, își apără interesele patrimoniale în relațiile cu terți.

E. Funcția de administrare:

a) administrează fondurile bugetare pe care le are la dispoziție, precum și bunurile din domeniul public sau privat al statului aflate în administrare și/sau în folosință;

b) elaborează proiectul anual de buget, pe care îl supune aprobării ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, și asigură exercițiul financiar-contabil al instituției, în condițiile legii;

c) achiziționează, concesionează sau închiriază, în condițiile legii, bunuri mobile ori imobile necesare desfășurării activităților proprii;

d) administrează bunurile mobile și imobile atribuite în condițiile legii de către autoritățile administrației publice centrale și locale, în conformitate cu prevederile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006;

e) administrează fondurile alocate prin bugetul aprobat și finanțează sau cofinanțează proiecte, programe și investiții din domeniul său de activitate, în condițiile legii.

Articolul 10

În îndeplinirea funcțiilor cu caracter specific prevăzute la art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006, Inspecția Socială îndeplinește următoarele atribuții:

A. Funcția de control:

a) controlează respectarea prevederilor legale privind gestionarea fondurilor alocate și modalitățile de stabilire și acordare a prestațiilor sociale și serviciilor sociale;

b) controlează respectarea prevederilor legale privind accesul egal și nediscriminatoriu al cetățenilor la drepturile sociale;

c) controlează respectarea standardelor minime de calitate specifice fiecărui tip de serviciu social;

d) controlează activitatea organismelor care dispun măsuri de protecție pentru toate categoriile de beneficiari prevăzute de lege, respectiv modul de încadrare a persoanei, familiei sau comunității în una dintre situațiile pentru care s-a dispus o măsură de asistență socială;

e) realizează inspecții tematice privind aspecte specifice politicilor sociale și strategiilor naționale în domeniul asistenței sociale;

f) constată săvârșirea faptelor care încalcă prevederile legale din domeniul asistenței sociale, propune instituțiilor competente aplicarea măsurilor legale pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate și, după caz, sesizează organele de urmărire penală competente;

g) constată contravenții și, după caz, aplică sancțiunile prevăzute de legile speciale care reglementează prestațiile și serviciile sociale, precum și de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006;

h) sesizează organele competente în cazul constatării încălcării altor dispoziții legale decât cele aplicabile în domeniul său de activitate, dacă există indicii temeinice că aceste fapte întrunesc elemente constitutive ale unor infracțiuni;

i) elaborează proceduri, instrumente standardizate, metodologii, ghiduri și altele asemenea necesare activității de control;

j) monitorizează modul în care entitățile supuse inspecției respectă dispozițiile legale cu privire la realizarea adaptărilor în vederea accesului neîngrădit al persoanei cu handicap și face propuneri de remediere/sancționare;

k) controlează modul de aplicare a prevederilor art. 77 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, și aplică sancțiunile corespunzătoare în cazul încălcării acestor prevederi legale.

B. Funcția de evaluare:

a) realizează evaluarea performanței și eficienței furnizorilor de servicii în raport cu respectarea standardelor de calitate din domeniul asistenței sociale;

b) elaborează propuneri și recomandări de îmbunătățire a cadrului legal și instituțional, precum și a sistemului de finanțare aferent domeniului asistenței sociale;

c) evaluează impactul politicilor sociale în ceea ce privește eficiența programelor de prestații și servicii sociale.

C. Funcția de consiliere:

a) acordă îndrumările și recomandările necesare îmbunătățirii activităților și remedierii deficiențelor constatate ca urmare a activităților de evaluare și control;

b) asigură îndrumarea metodologică privind respectarea standardelor de calitate a serviciilor sociale;

c) asigură consiliere în vederea prevenirii săvârșirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.

Capitolul IV — Personalul Inspecției Sociale ↑ Contents

Articolul 11

(1) Personalul Inspecției Sociale este constituit din:

a) inspectori sociali - persoane care ocupă funcții publice specifice;

b) funcționari publici cu atribuții și responsabilități cu caracter general, prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, republicată;

c) personal încadrat în baza contractului individual de muncă.

(2) Drepturile, îndatoririle și incompatibilitățile specifice ale personalului Inspecției Sociale se stabilesc prin statut special, care se aprobă prin lege.

Articolul 12

(1) În exercitarea atribuțiilor legale, inspectorii sociali sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, beneficiind de protecție, potrivit legii.

(2) Inspectorii sociali de la nivel central au competența de inspecție pe întreg teritoriul țării.

(3) Inspectorii sociali poartă însemnele Inspecției Sociale numai pe timpul și în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în limitele și competențele stabilite prin lege și prin prezentul regulament.

(4) Inspectorii sociali se pot constitui sau pot face parte din organizații profesionale și sindicale, cu respectarea dispozițiilor legale.

Articolul 13

Inspecția socială este condusă de un inspector general de stat ajutat de 2 inspectori generali adjuncți.

Articolul 14

(1) În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006, inspectorul general de stat are următoarele atribuții principale:

a) conduce activitatea Inspecției Sociale, având calitatea de ordonator secundar de credite;

b) organizează, coordonează și îndrumă activitatea Inspecției Sociale și a structurilor subordonate, exercitând toate prerogativele stabilite de lege;

c) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, în condițiile legii, proiectul de lege al Inspecției Sociale și al inspectoratelor regionale;

d) aprobă bugetele inspectoratelor regionale;

e) avizează strategia activității de inspecție, precum planul anual de inspecție și de inspecție tematică și le supune aprobării ministrului muncii, familiei și egalității de șanse;

f) avizează raportul anual de activitate al Inspecției Sociale, pe care îl înaintează spre aprobare ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, precum și Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială a Senatului și Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților;

g) aprobă rapoartele anuale privind rezultatele inspecțiilor efectuate anual de către inspectoratele regionale, precum și cel privind inspecțiile tematice;

h) coordonează implementarea planului anual de inspecție și urmărește punerea în aplicare a măsurilor dispuse ca urmare a misiunilor de inspecție;

i) aprobă ordinele de misiune pentru realizarea misiunilor de inspecție tematice la nivel național;

j) aprobă componența și repartizarea echipelor de inspectori sociali care realizează misiunile de inspecție;

k) decide, prin ordin de misiune special, emis în regim de urgență, orice misiune de control operativ și inopinat necesar prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte din domeniul asistenței sociale care conduc la încălcarea drepturilor sociale ale cetățeanului;

l) aprobă rapoartele de inspecție ale inspectoratelor regionale și le transmite instituțiilor și organismelor abilitate de lege pentru a remedia neregulile constatate și pentru a lua măsurile legale privind răspunderea juridică a persoanelor vinovate;

m) coordonează elaborarea proiectelor și programelor internaționale în domeniul inspecției;

n) aprobă planul anual de audit intern și calendarul misiunilor de evaluare anuală a activității inspectoratelor regionale și ia toate măsurile legale pentru îmbunătățirea activității acestora;

o) aprobă încadrarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului Inspecției Sociale, cu respectarea prevederilor legale;

p) numește inspectorii sociali șefi, în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată;

q) coordonează activitatea de evaluare a performanțelor profesionale ale personalului Inspecției Sociale la sfârșitul fiecărui an de activitate;

r) aprobă și coordonează implementarea planului anual de formare profesională și perfecționare a personalului propriu;

s) elaborează propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ din domeniile supuse inspecției și le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pentru promovare, precum și altor autorități ale administrației publice centrale spre informare;

t) aprobă metodologia, procedurile de inspecție, instrucțiunile și ghidurile specifice activității de inspecție;

u) reprezintă Inspecția Socială în raporturile cu autoritățile administrației publice, cu alte persoane juridice și fizice publice sau private, cu organismele internaționale în domeniu, precum și în relațiile cu mass-media și cu societatea civilă.

(2) Pentru exercitarea atribuțiilor ce îi revin în realizarea funcțiilor generale ale Inspecției Sociale, inspectorul general de stat emite decizii cu caracter individual și normativ.

(3) Pentru îndeplinirea funcțiilor specifice ale Inspecției Sociale, inspectorul general de stat emite ordine de misiune, metodologii și instrucțiuni.

(4) Atribuțiile inspectorului general de stat pot fi delegate, prin decizie a acestuia, inspectorilor generali adjuncți, precum și persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate ale Inspecției Sociale.

Articolul 15

(1) Inspectorii generali adjuncți îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) întocmesc raportul anual al activității și îl supun spre aprobare inspectorului general de stat;

b) coordonează activitatea de monitorizare și centralizare a rapoartelor de inspecție;

c) coordonează realizarea rapoartelor privind rezultatele inspecțiilor tematice și le supun spre avizare inspectorului general de stat;

d) coordonează realizarea proiectului de raport anual privind rezultatele inspecțiilor efectuate anual de către inspectoratele regionale;

e) coordonează realizarea proiectului anual privind strategia activității de inspecție, precum și planul anual de inspecție și le supun avizării inspectorului general de stat;

f) coordonează activitatea de informare, relații publice și managementul informației;

g) îndrumă activitatea de administrare a registrului electronic al furnizorilor de servicii sociale acreditați și organizează activitatea de monitorizare aferentă;

h) elaborează propuneri și recomandări de îmbunătățire a cadrului legal și instituțional, precum și a sistemului de finanțare aferent domeniului asistenței sociale;

i) întocmesc raportul anual al activității și îl supun spre aprobare inspectorului general de stat;

j) coordonează activitatea de relații externe, programe și parteneriate din domeniul de activitate al Inspecției Sociale;

k) organizează activitatea de arhivare a documentelor în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

l) coordonează activitatea administrativă și de protocol;

m) coordonează activitatea de relații cu publicul;

n) organizează activitatea de legislație și contencios administrativ;

o) răspund de buna desfășurare a activităților serviciilor pe care le coordonează;

p) reprezintă Inspecția Socială, la propunerea inspectorului general de stat, în relațiile cu autoritățile administrației publice locale, alte instituții publice sau private și cu reprezentanți ai societății civile;

q) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de inspectorul general de stat.

(2) Inspectorii generali adjuncți coordonează direcțiile și compartimentele din structura centrală și regională a căror activitate se regăsește în atribuțiile acestora.

(3) Inspectorii generali adjuncți pot participa la misiuni de inspecție.

(4) Atribuțiile fiecărui inspector general adjunct se stabilesc în fișa postului.

Articolul 16

(1) Inspectoratul regional este condus de un inspector social șef numit pe bază de concurs, prin decizie a inspectorului general de stat.

(2) Inspectorul social șef are, în principal, următoarele atribuții:

a) organizează, coordonează și răspunde de activitatea inspectoratului regional;

b) elaborează și propune spre aprobare inspectorului general de stat planul anual de activitate la nivel regional, realizat în conformitate cu nevoile teritoriale, precum și bugetul instituției;

c) planifică și organizează misiunile de inspecție, în conformitate cu planul anual de inspecție;

d) propune spre aprobare inspectorului general de stat inspecțiile inopinate și organizează desfășurarea acestora;

e) repartizează sarcinile specifice de inspecție și stabilește componența echipelor de inspectori;

f) răspunde de patrimoniul, bunurile mobile și imobile ale inspectoratului regional și al inspecțiilor județene;

g) colaborează cu omologii săi de la celelalte inspectorate regionale pentru îndeplinirea activităților de inspecție aprobate de inspectorul general de stat;

h) elaborează rapoartele de sinteză privind rezultatele inspecțiilor efectuate și le transmite inspectorului general de stat;

i) transmite inspectorului general de stat rapoartele de inspecție, precum și cele privind activitatea desfășurată;

j) aprobă încadrarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului din cadrul inspectoratului regional, în condițiile legii;

k) evaluează nevoile de perfecționare a personalului propriu și propune participarea personalului din cadrul inspectoratului regional la programele de perfecționare profesională;

l) participă la misiunile de inspecție;

m) sesizează organele de urmărire penală competente în situația în care faptele supuse controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni;

n) organizează, prin decizie, controlul financiar preventiv propriu în cadrul inspectoratului regional;

o) reprezintă Inspecția Socială în relațiile cu autoritățile administrației publice locale, alte instituții publice sau private și cu reprezentanții societății civile;

p) promovează acțiuni de informare și conștientizare a cetățenilor asupra drepturilor sociale și stabilește programe de colaborare cu societatea civilă;

q) avizează lunar foaia colectivă de prezență a personalului din subordine, aprobă planificarea anuală a concediilor de odihnă, precum și acordarea de ore suplimentare, avizează concediile medicale și îndeplinește toate atribuțiile, potrivit legii, din domeniul managementului resurselor umane;

r) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin decizie a inspectorului general de stat, potrivit legii.

Articolul 17

În realizarea atribuțiilor prevăzute de art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006, inspectorii sociali îndeplinesc următoarele activități:

a) evaluează și controlează respectarea prevederilor legale privind stabilirea și acordarea prestațiilor sociale, serviciilor sociale și altor drepturi de asistență socială de către entitățile supuse inspecției;

b) controlează și evaluează activitatea organismelor care dispun măsuri de protecție pentru toate categoriile de beneficiari prevăzute de lege, respectiv modul de încadrare a persoanei, familiei sau comunității în una dintre situațiile pentru care s-a dispus o măsură de asistență socială;

c) controlează respectarea standardelor minime de calitate specifice fiecărui tip de serviciu social;

d) controlează respectarea procedurilor de acordare a serviciilor sociale de către furnizorii de servicii sociale publici și privați;

e) monitorizează modul în care entitățile supuse inspecției respectă dispozițiile legale cu privire la realizarea adaptărilor în vederea accesului neîngrădit al persoanei cu handicap și fac propuneri de remediere/sancționare;

f) controlează modul de aplicare a prevederilor art. 77 din Legea nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, și aplică sancțiunile corespunzătoare în cazul încălcării acestor prevederi legale;

g) întocmesc rapoartele scrise în care se consemnează constatările misiunii de control efectuate, recomandările de îmbunătățire a activității, precum și propunerile de aplicare a măsurilor legale pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate;

h) constată săvârșirea faptelor care încalcă prevederile legale din domeniul asistenței sociale, propune instituțiilor competente aplicarea măsurilor legale pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate și, după caz, sesizează organele de urmărire penală competente;

i) constată contravenții și, după caz, aplică sancțiunile prevăzute de legile speciale privind prestațiile și serviciile sociale, precum și de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006;

j) sesizează organele competente în cazul constatării încălcării altor dispoziții legale decât cele aplicabile în domeniul său de activitate, dacă există indicii temeinice că aceste fapte întrunesc elemente constitutive ale unor infracțiuni;

k) realizează consilierea entităților supuse controlului în ceea ce privește îmbunătățirea activității acestora;

l) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de inspectorul social șef sau de conducerea Inspecției Sociale.

Articolul 18

(1) Formarea și perfecționarea personalului Inspecției Sociale se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, și ale Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu planul anual de formare aprobat prin decizie a inspectorului general de stat.

(2) Prin planul anual de formare se stabilesc domeniile și tematicile de formare, respectiv specializare sau perfecționare, și instituțiile sau organismele de formare.

Capitolul V — Procedurile privind activitatea de inspecție ↑ Contents

Articolul 19

(1) Activitatea de inspecție socială se desfășoară cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2006, a celor cuprinse în legile care reglementează domeniul asistenței sociale, precum și cu alte prevederi legale care stabilesc atribuții și competențe de control în sarcina Inspecției Sociale.

(2) În activitatea de inspecție socială, precum și la redactarea actelor de control se utilizează limba română. Dispozițiile legale cu privire la folosirea limbii minorităților naționale se aplică în mod corespunzător.

Articolul 20

(1) Misiunile de control cuprind controlul operativ, inopinat și tematic.

(2) Controlul operativ constă în verificarea periodică a activităților derulate de entitățile supuse inspecției.

(3) Controlul inopinat constă în verificarea punctuală și neanunțată a activității entităților supuse inspecției, ca urmare a unei sesizări de la persoane fizice sau juridice, publice ori private, sau ca urmare a autosesizării.

(4) Controlul tematic constă în activități de control și evaluare referitoare la obiective specifice privind eficiența și eficacitatea politicilor și programelor sociale, precum și a strategiilor naționale în domeniul asistenței sociale.

Articolul 21

(1) Activitatea de inspecție se desfășoară numai în baza unui ordin de misiune scris, aprobat de inspectorul general de stat, al cărui model se aprobă prin decizie a acestuia.

(2) Ordinul de misiune cuprinde în mod obligatoriu numele inspectorilor care vor efectua inspecția, entitatea supusă inspecției, tematica inspecției, perioada de timp necesară, precum și data de depunere a raportului de inspecție.

(3) Pentru realizarea controlului stabilit prin ordin de misiune, inspectorii sociali acționează în echipe de minimum două persoane. Echipele de inspecție se pot constitui din inspectori sociali care își desfășoară activitatea în cadrul inspecțiilor județene, inspectoratelor regionale, precum și în aparatul central al Inspecției Sociale.

(4) Inspectorii sociali pot participa în echipe de lucru pluridisciplinare, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu implicare în activitatea de asistență socială, în vederea evaluării, controlului și monitorizării respectării prevederilor legale referitoare la stabilirea și acordarea prestațiilor sociale, serviciilor sociale și altor drepturi de asistență socială de către entitățile supuse inspecției.

(5) Inspectorilor sociali li se asigură protecție din partea organelor de poliție, atunci când pe parcursul derulării misiunii de inspecție întâmpină acțiuni care pot împiedica desfășurarea activității sau care pot leza integritatea fizică a acestora.

(6) Pe tot parcursul desfășurării misiunii, inspectorii sociali trebuie să aibă asupra lor legitimația de serviciu, precum și ordinul de misiune.

(7) Inspectorii sociali pot efectua misiuni, în funcție de ordinele de misiune, pe tot teritoriul țării.

Articolul 22

(1) Principalele documente utilizate în activitatea de inspecție sunt:

a) notificarea referitoare la misiunea de control reprezintă actul transmis anterior demarării acțiunii de inspecție entităților ce urmează a fi inspectate;

b) raportul de inspecție reprezintă documentul care cuprinde, în principal, datele de identificare ale entităților supuse inspecției, obiectivele controlate și evaluate, descrierea faptelor constatate și încadrarea juridică a acestora, propunerile și recomandările formulate față de situația constatată, precum și organismul abilitat să aplice sancțiunile corespunzătoare sau, după caz, sancțiunea aplicată direct de echipa de inspectori;

c) procesul-verbal reprezintă actul încheiat în cazul aplicării de sancțiuni ca urmare a constatării unei contravenții, la ridicarea unor documente de la entitățile supuse inspecției, la constatarea unor stări de fapt în prezența unor martori, precum și în alte cazuri prevăzute expres de lege;

d) alte documente sau formulare specifice activității de control și evaluare, potrivit legii.

(2) Redactarea documentului prevăzut la alin. (1) lit. b) se realizează în termen de maximum 15 zile de la finalizarea misiunii de inspecție. În situații excepționale, perioada de redactare se poate prelungi până la 30 de zile, cu aprobarea inspectorului social șef sau, după caz, a inspectorului general de stat.

(3) Modelul standard al documentelor prevăzute la alin. (1), precum și metodologia de completare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea inspectorului general de stat.

Articolul 23

Etapele desfășurării misiunii de inspecție constau în:

a) lansarea misiunii, stabilirea obiectivelor și documentarea prealabilă asupra activității entității supuse inspecției. Entitățile și obiectivele supuse inspecției sunt stabilite prin ordinul de misiune aprobat de inspectorul general de stat sau, după caz, de inspectorul social șef și sunt conforme cu prevederile planului anual de inspecție. În anumite situații prevăzute prin ordinul de misiune, precum și în cazul inspecțiilor tematice se realizează investigația socială;

b) notificarea prealabilă a vizitei de inspecție transmisă entității inspectate, cu excepția controlului inopinat;

c) activitatea de inspecție propriu-zisă se realizează cu respectarea următoarelor etape:

1. solicitarea documentelor considerate relevante pentru realizarea obiectivelor inspecției;

2. verificări privind respectarea conformității (există sau nu/respectă ori nu condițiile) și constatări asupra stării de fapt condiții prealabile continuării acțiunii, în limitele obiectivelor prestabilite sau ale obiectivelor extinse;

3. interviuri individuale cu personalul serviciului;

4. interviuri individuale cu beneficiarii serviciilor sociale, dacă există acordul acestora, iar în situația în care aceștia sunt copii, adaptate gradului de dezvoltare fizică și psihică a acestora, cu acordul scris al reprezentantului legal, respectiv cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani și numai în prezența persoanei de referință pentru copil sau, după caz, în prezența psihologului;

5. întâlniri sau interviuri cu orice altă persoană care poate deține informații suplimentare utile atingerii obiectivelor inspecției;

6. consultarea cu persoana desemnată să reprezinte entitatea supusă inspecției;

7. încadrarea juridică a faptelor și actelor constatate;

8. aplicarea de sancțiuni, după caz;

9. formularea de propuneri și recomandări cu privire la deficiențele constatate;

10. înscrierea observațiilor formulate de entitatea supusă inspecției;

d) finalizarea activității de inspecție se realizează după transmiterea către entitatea inspectată a raportului de inspecție care cuprinde datele prevăzute la lit. c), în vederea formulării de observații, și constă în:

1. analiza constatărilor, a concluziilor și a măsurilor preconizate;

2. refacerea, dacă este cazul, a constatărilor, a concluziilor și a măsurilor preconizate;

3. întocmirea documentului/documentelor de control sau de evaluare;

4. prezentarea raportului de inspecție, spre însușire, inspectorului social șef;

5. transmiterea raportului semnat și asumat de echipa de inspectori sociali la structura responsabilă de monitorizarea acestora din cadrul Inspecției Sociale la nivel central;

6. comunicarea către persoanele responsabile pentru luare la cunoștință despre cele constatate, ca urmare a activității de inspecție socială;

7. aplicarea de sancțiuni contravenționale sau, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente în situația în care faptele constatate în urma controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni;

e) activități ulterioare inspecției:

1. monitorizarea respectării recomandărilor din rapoartele de inspecție;

2. realizarea, după caz, a activităților de investigație socială.

Articolul 24

(1) Constatările și măsurile cuprinse în documentele de inspecție prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul contestațiilor formulate împotriva măsurilor de sancționare dispuse sau în cazul intentării unor acțiuni pe cale judecătorească, Inspecția Socială asigură apărarea și reprezentarea intereselor proprii la instanțele de contencios administrativ și la alte instanțe judecătorești competente, conform legii.

Articolul 25

Metodologia și procedurile de inspecție detaliate în funcție de specificul entităților supuse inspecției, obiectivelor de inspectat, tipurilor de misiuni de control, evaluare și consiliere, precum și instrumentele de lucru standardizate și ghidurile metodologice se aprobă prin decizie a inspectorului general de stat.

Capitolul VI — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 26

Până la adoptarea legii salarizării speciale a personalului din Inspecția Socială, salarizarea personalului încadrat în aparatul central al Inspecției Sociale se face la nivelul utilizat pentru ministere, iar salarizarea personalului încadrat la nivel teritorial se face la nivel utilizat pentru structurile deconcentrate ale ministerelor.

Articolul 27

(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice de serviciu se vor folosi mijloace de transport, aparatură tehnică adecvată și alte mijloace de lucru necesare pentru asigurarea operativității și rapidității.

(2) Inspecția Socială poate deține un număr de 66 de autoturisme pentru realizarea acțiunilor de inspecție, cu un consum lunar de carburanți conform anexei nr. 4.

(3) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, inspectorul social va purta legitimație și insignă cu însemnele specifice Inspecției Sociale, ale căror modele se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea inspectorului general de stat.

Articolul 28

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

la regulament

Numărul maxim de posturi = 62 (inclusiv inspectorul general de stat și inspectorii generali adjuncți) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a aparatului central al Inspecției Sociale ┌────────────────────┐ │ INSPECTOR GENERAL │ │ DE STAT │ └─────────┬──────────┘ │ │ ┌─────────────────────┐ │ │ Compartiment ├────────────────┤ │ audit public intern │ │ └─────────────────────┘ │ │ │ ┌────────────┐ │ ┌───────────┐ │ Inspector │ │ │ Inspector │ │ general ├──────────────────────┼────────────────────┤ general │ │ adjunct │ │ │ adjunct │ └──────┬─────┘ │ └─────┬─────┘ │ │ │ ┌──┴─────────────────┬──────────┴──────────┬───────────────┴────┐ │ │ │ │ ┌──────┴────────┐ ┌──────┴───────┐ ┌─────┴────┐ ┌───────┴──────┐ │ Direcția │ │ Direcția │ │ Direcția │ │ Direcția │ │ economică - │ │ juridică, │ │ analiză, │ │metodologie și│ │financiară și │ │ contencios │ │sinteze și│ │ planificare │ │administrativă │ │ și relații │ │ programe │ └──────────────┘ └───────────────┘ │internaționale│ └──────────┘ └──────────────┘

Anexa 2

la regulament

Numărul maxim de posturi = 288 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a inspectoratelor regionale ┌────────────────────┐ │INSPECTOR SOCIAL ȘEF│ └─────────┬──────────┘ │ │ │ ┌──────────────┐ │ ┌─────────────┐ │ Financiar, │ │ │ Control, │ │contabilitate,├────────────────────┼────────────────────┤ sinteze, │ │administrativ,│ │ │monitorizare,│ │șef serviciu │ │ │șef serviciu │ └──────────────┘ │ └─────────────┘ │ │ │ ┌───────┴──────────┐ │Inspecții sociale │ │ județene*) │ └──────────────────┘

_____________

Notă *) Inspecțiile sociale județene se înființează în fiecare județ și în municipiul București.

Anexa 3

LOCALITĂȚILE REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ în care se organizează și funcționează inspectoratele regionale

la regulament

┌────┬───────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────┐ │Nr. │Regiunea de dezvoltare │ Județe │Localitatea reședință │ │crt.│ │ │de județ a inspectora-│ │ │ │ │tului social regional │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 1. │Nord-Est │Bacău │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Botoșani │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Iași │ │ │ │ ├────────────────────────┤ Bacău │ │ │ │Neamț │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Suceava │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Vaslui │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 2. │Sud-Est │Brăila │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Buzău │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Constanța │ │ │ │ ├────────────────────────┤ Galați │ │ │ │Galați │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Tulcea │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Vrancea │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 3. │Sud-Muntenia │Argeș │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Călărași │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Dâmbovița │ │ │ │ ├────────────────────────┤ Pitești │ │ │ │Giurgiu │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Ialomița │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Prahova │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Teleorman │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 4. │Sud-Vest Oltenia │Dolj │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Gorj │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Mehedinți │ Râmnicu Vâlcea │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Olt │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Vâlcea │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 5. │Vest │Arad │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Caraș-Severin │ │ │ │ ├────────────────────────┤ Timișoara │ │ │ │Hunedoara │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Timiș │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 6. │Nord-Vest │Bihor │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Bistrița-Năsăud │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Cluj │ Baia Mare │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Maramureș │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Satu Mare │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Sălaj │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 7. │Centru │Alba │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Brașov │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Covasna │ Târgu Mureș │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Harghita │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Mureș │ │ │ │ ├────────────────────────┤ │ │ │ │Sibiu │ │ ├────┼───────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤ │ 8. │București-Ilfov │Ilfov │ │ │ │ ├────────────────────────┤ București │ │ │ │Municipiul București │ │ └────┴───────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────┘

Anexa 4

PARCUL NORMAT de mijloace de transport și consumul lunar de carburanți pentru Inspecția Socială Nr. crt. Denumirea instituției Tipul mijlocului de transport Parc normat Consumul lunar de carburanți - litri lună/mijloc de transport - 1. Inspecția So- cială - aparatul central autoturism 1 Inspector general de stat 300 autoturism 2 Inspectori generali adjuncți 250 autoturism 3 Activități de inspecție 250 autovehicul pentru trans- port marfă și persoane 1 Activități administrative 350 2. Inspectoratele regionale autoturism 14 2/inspectorat regional 300 3. Inspectoratul social al Regiunii București și Ilfov autoturism 5 București 2 Ilfov 250 4. Inspecțiile sociale județene autoturism 40 1/inspecție socială județeană 250

la regulament

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).