Capitolul VI — Particularitățile sprijinului logistic acordat forțelor aeriene și navale

On this page

Secțiunea 1 — Particularitățile sprijinului logistic acordat forțelor aeriene

Articolul 241

Logistica forțelor aeriene este parte integrantă a logisticii Armatei României și o componentă de bază a forțelor aeriene, cu structuri specifice la toate nivelurile ierarhice, specializată în selectarea, coordonarea și eșalonarea resurselor și a priorităților în domeniul logistic, având rolul de asigurare a structurilor de comandă-control-execuție, supraveghere aeriană și avertizare timpurie și de luptă, cu resursele materiale necesare la locul, momentul și pe perioada solicitată în scopul îndeplinirii cu succes a operațiilor aeriene.

Articolul 242

(1) Planificarea, organizarea și execuția sprijinului logistic în operațiile aeriene trebuie să se efectueze având la bază următoarele principii, astfel:

a) unicitatea organizării sprijinului logistic se materializează prin faptul că organizarea sprijinului logistic al operației aeriene este unică, în scopul de a garanta permanența funcționării acestuia și necesitatea adaptării lui la diferite situații din teatrul de operații;

b) unitatea de acțiune - conducerea și sprijinul logistic al operației aeriene sunt inseparabile deoarece constituie părți componente ale manevrei unice de forțe și mijloace;

c) coerența economiei de forțe - este necesar ca sprijinul logistic să se integreze armonios în organizarea generală a forțelor; pentru ca modulul logistic să sprijine acțiunea modulului de luptă, trebuie să fie disponibil în orice moment, să fie flexibil, să facă față oricăror cerințe de sprijin al modulului de luptă;

d) modularitatea structurilor și resurselor permite satisfacerea rapidă a diferitelor nevoi generate de varietatea situațiilor din teatrul de operații și înscrierea în timpul de sprijin logistic necesar;

e) flexibilitatea logisticii presupune eliminarea existenței unei scheme rigide de dispunere a elementelor de suport logistic; recurgerea, în cadrul acestui principiu, la externalizarea unor servicii de sprijin logistic trebuie să răspundă imperativelor de disponibilitate, suplețe, reactivitate și reversibilitate și să nu îngreuneze în niciun fel îndeplinirea misiunilor forțelor aeriene;

f) interoperabilitatea - presupune ca structurile logistice și sistemul informatic al acestora să fie interoperabile atât la toate nivelurile categoriilor de forțe, cât și cu cele ale armatelor cu care se intră într-o coaliție în teatrele de operații;

g) anticiparea logistică - organizarea unui modul logistic și definirea resurselor componente ale acestuia; nu poate fi proiectată fără anticiparea resurselor și serviciilor-suport necesare sprijinului logistic al operațiilor aeriene, în timpul și locul cerut de aceasta; pentru aceste nevoi, sistemul de sprijin logistic trebuie să fie capabil să își concentreze efortul pe acele acțiuni care presupun o adaptare a deciziei logisticienilor pe măsura derulării rapide a etapelor operației, recunoscute sub denumirea de "decizii din mers";

h) sprijinul eșalonului subordonat de către eșalonul superior - izvorăște din necesitatea ca eșalonul superior să asigure toate condițiile de care are nevoie eșalonul inferior pentru desfășurarea operațiilor aeriene cu succes;

i) unicitatea și centralizarea resurselor de întreținere - pentru ducerea unei operații aeriene atât pe teritoriul național, cât și în teatrul de operații, resursa logistică trebuie să fie unică.

(2) Când operația aeriană are loc în bloc multinațional, se cer respectate principiile:

a) responsabilității;

b) asigurării multinaționale;

c) cooperării;

d) coordonării;

e) transparenței.

Secțiunea a 2-a — Particularitățile sprijinului logistic acordat forțelor navale

1. Sprijinul logistic al forțelor navale în operații naționale

Articolul 243

Logistica forțelor navale reprezintă un complex de măsuri și activități organizate și desfășurate într-o concepție unitară în scopul asigurării forțelor participante la operație cu tehnica, materialele, produsele, ansamblele, subansamblele și piesele de schimb, precum și prestările de servicii necesare, în cantitățile și locurile stabilite.

Articolul 244

Factorii specifici care influențează logistica forțelor navale în operație/luptă sunt:

a) situația operativă din zona de acțiune;

b) compunerea de luptă și înzestrarea marilor unități/unităților din organică sau primite ca întărire;

c) grupările/grupurile de nave ce se constituie și concepția folosirii lor în operație;

d) caracterul eterogen al înzestrării cu tehnică a marilor unități/unităților de nave sub aspectul autonomiei și consumurilor de produse și materiale;

e) posibilitățile limitate de acces la mare și fluviu, îndeosebi în zona lagunară și în Delta Dunării;

f) dispunerea neuniformă a surselor de aprovizionare de teritoriu în cadrul zonei de acțiune, dezvoltarea mare a zonei de acțiune la fluviu și altele.

Articolul 245

Logistica forțelor navale se realizează diferențiat pentru marile unități/unitățile de nave, prezentând un pronunțat caracter zonal, iar pentru unitățile de uscat, aceasta este organizată și se desfășoară în principiu după regulile stabilite pentru forțele terestre.

Articolul 246

Aprovizionarea marilor unități/unităților forțelor navale se realizează prin structurile logistice subordonate Bazei navale.

Articolul 247

(1) Susținerea logistică a forțelor în sistem zonal este realizată de către Baza navală.

(2) În operația întrunită, în funcție de situația operativă/tactică din zona de acțiune a forțelor navale, de concepția de folosire a forțelor, Baza navală funcționează în raionul de dislocare permanentă sau se redislocă în alte raioane.

(3) În cazul redislocării, componentele terestre ale Bazei navale se dispun în raioane care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie în aproprierea raioanelor de refacere a capacității de luptă a navelor;

b) să ofere posibilitatea de staționare în siguranță a navelor, indiferent de condițiile hidrometeorologice;

c) să poată beneficia de măsurile necesare de asigurare de luptă luate de forțele luptătoare;

d) să permită conducerea lor de la punctul de comandă al Bazei navale.

Articolul 248

Pentru asigurarea continuității logisticii grupărilor/grupurilor de nave la ordin, Baza navală poate organiza și pregăti puncte/raioane de refacere a capacității de luptă a navelor la litoral/pe fluviu, cu spații la uscat sau pe mijloace plutitoare, care cuprind forțe și mijloace pentru pregătirea și ambarcarea rachetelor, torpilelor, minelor, executarea unor reparații la nave, strângerea, trierea și evacuarea răniților și bolnavilor, precum și stocuri de materiale pentru completarea consumurilor și pierderilor.

Articolul 249

Subunitățile și formațiunile Batalionului de infanterie marină ce acționează în Delta Dunării se dispun, de regulă, tot în două raioane:

a) un raion în afara deltei, unde se dispune majoritatea mijloacelor de transport auto;

b) un raion în apropierea forțelor luptătoare, unde se dispun depozitele de materiale, ambarcate pe mijloace plutitoare sau pe uscat.

Articolul 250

(1) Stocul trupelor, corespunzător marii unități de nave, se constituie și se păstrează în depozitele Bazei navale, repartizat în funcție de misiunile de aprovizionare ce le are de îndeplinit, iar cel al unităților de nave, la bordul navelor.

(2) La nave, completarea stocurilor de produse și materiale se execută de regulă la 2-4 zile, în funcție de autonomia navei, misiunile primite și gradul de completare.

Articolul 251

(1) Transporturile de materiale se execută de regulă cu mijloace din dotarea Bazei navale.

(2) Pentru efectuarea unor transporturi ce depășesc posibilitățile Bazei navale, se utilizează, la cerere și în condițiile legislației în vigoare, mijloace de transport de la operatorii economici autorizați.

Articolul 252

Transporturile logistice navale și mixte auto și navale se organizează de către Baza navală.

Articolul 253

Asigurarea tehnică a marilor unități/unități de nave cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în scopul asigurării funcționării sigure, neîntrerupte și în parametri optimi a navelor, armamentului și tehnicii, a evacuării și reparării tehnicii avariate.

Articolul 254

Principalele activități care se execută în cadrul asigurării tehnice sunt:

a) întreținerea navelor, tehnicii și armamentului de la bord;

b) verificarea și pregătirea pentru lansare a rachetelor, torpilelor și minelor;

c) demagnetizarea navelor;

d) andocări și ridicări pe cală;

e) pregătirea și reglarea armamentului;

f) evacuarea navelor și tehnicii avariate.

Articolul 255

(1) La bordul navelor, după acordarea primului ajutor medical, răniții și bolnavii se pregătesc pentru evacuare.

(2) Evacuarea se execută cu nave specializate și nespecializate din cadrul detașamentelor de salvare-avarii, nave de luptă sau elicoptere.

(3) La litoral/fluviu, în locuri favorabile, de regulă în punctele/raioanele de refacere a capacității de luptă, se organizează puncte de primire, triaj și evacuare.

(4) La realizarea asigurării medicale, pe lângă formațiunile medicale din compunerea forțelor navale participă și forțe de protecție, precum și din rețeaua teritorială.

Articolul 256

Conducerea logisticii forțelor navale și a marilor unități/unităților de nave se realizează de la punctul de comandă de bază sau rezervă.

Articolul 257

(1) Dispozitivul logistic al marii unități/unității se adoptă în funcție de situația operativă, hotărârea comandantului, starea și dezvoltarea căilor de comunicație, posibilitățile logistice ale zonei și condițiile oferite de teren.

(2) Dispozitivul logistic al marilor unități/unităților din compunerea forțelor navale trebuie să asigure:

a) concentrarea efortului logistic pe direcțiile unde efortul operativ este mai mare;

b) stabilitate în funcționare, manevră rapidă și în ascuns a elementelor sistemului logistic pentru realizarea unei susțineri logistice operative;

c) vulnerabilitate redusă împotriva armelor de nimicire în masă și mijloacelor incendiare;

d) folosirea judicioasă a căilor de comunicație;

e) conducerea fermă și neîntreruptă.

2. Sprijinul logistic al forțelor navale în operații multinaționale

Articolul 258

Sprijinul logistic se desfășoară pe baza unui plan, corelat cu planul de operații al comandantului Forței maritime multinaționale, pentru a finaliza cu succes misiunea încredințată.

Articolul 259

Comandantul forței multinaționale poate avea controlul asupra alocării propriilor resurse și realizării sprijinului logistic al unităților subordonate pentru a conduce forțele și mijloacele subordonate.

Articolul 260

(1) Planificarea se execută de regulă pe baze multinaționale, prin diferite metode și procedee.

(2) Planificarea logistică va cuprinde și acordurile oficiale între participanți și stabilirea de responsabilități clare pentru derularea eficientă a planurilor elaborate.

Articolul 261

Grupările navale sunt alcătuite în general din nave de clase și tipuri diferite, ale unor națiuni diferite, astfel încât pe mare sprijinul logistic este asigurat de către nave specializate aparținând mai multor marine, aflate la dispoziția comandantului grupării.

Articolul 262

Ca element de bază, concepția de execuție a sprijinului logistic trebuie să corespundă condițiilor misiunii, să fie îndeajuns de flexibilă pentru a facilita modurile diferite de abordare a problemei logistice de către națiunile Forței maritime multinaționale, să beneficieze de avantajele oferite de mijloacele acestora și să demonstreze că oferă beneficii atât națiunilor contribuitoare, cât și Alianței.

Articolul 263

Logistica operațiilor maritime multinaționale cuprinde următoarele componente:

a) aprovizionarea cuprinde procesul de primire, depozitare, distribuire și reaprovizionare cu muniții, alimente, combustibili și alte materiale pentru desfășurarea operațiilor; este de regulă o responsabilitate națională, dar în cazul utilizării unor resurse comune, comandantul Forței maritime multinaționale este dator, prin organele sale logistice, să coordoneze și să dirijeze întregul proces;

b) întreținerea și repararea - având în vedere necesitatea executării reparațiilor periodice la nave și aeronave, comandantul forțelor multinaționale trebuie să ia în considerație acest aspect în planificarea operației; deși unele dintre revizii și reparații se pot executa în marea liberă, cu mijloacele bordului sau ale navelor specializate, se recomandă ca pentru realizarea unei eficiențe maxime lucrările de întreținere complexe să se execute în porturi sau baze special destinate, pentru diferite perioade de timp, în funcție de amploarea lor;

c) transportul cuprinde metodele, procedeele, forțele și mijloacele necesare deplasării în afara și în interiorul teatrului de operații a unităților, personalului, echipamentelor și materialelor. Utilizarea eficientă a mijloacelor de transport este o îndatorire principală a Comandamentului logistic multinațional și a celui operațional;

d) asigurarea tehnică presupune construirea și întreținerea facilităților, întreținerea și repararea tehnicii și mijloacelor de luptă; este o funcție națională, dar, în cazul unei coaliții, se recomandă membrilor acesteia să își asigure servicii tehnice reciproce în caz de urgență sau să contribuie direct la asigurarea sprijinului în domeniu pentru asigurarea eficienței generale a grupării;

e) sprijinul medical - în teatrul de operații este o responsabilitate comună a națiunilor și a comandantului Forței maritime multinaționale; tratamentele curente și acordarea primului ajutor sunt responsabilități naționale, dar responsabilitatea evacuării răniților și bolnavilor și a tratamentului celor mai grav afectați revine comandantului forțelor multinaționale; după evacuarea răniților în spitalele organizate în teatru, națiunile vor efectua aranjamentele necesare pentru repatrierea lor; date fiind condițiile în care se asigură sprijinul medical, personalul unităților de profil trebuie să aibă în vedere eventualele probleme de ordin religios și cultural ale participanților la operațiile multinaționale, pentru acordarea unui tratament corespunzător;

f) alte servicii cuprind sprijinul administrativ și de personal pentru menținerea în stare operațională a forțelor, rezolvarea problemelor de ordin juridic, hrănirea și cazarea personalului, recreere, înmormântare, poștă și serviciu religios; asigurarea acestor servicii este o responsabilitate națională, dar comandantul Forței maritime multinaționale trebuie să le coordoneze atunci când rezolvarea în timp util a unor asemenea funcții mărește eficiența grupării.

Articolul 264

La baza organizării logisticii forțelor maritime multinaționale stau doi factori principali:

a) responsabilitatea comună - în același timp și principiu al logisticii multinaționale, prevede responsabilitatea colectivă a alianței și a națiunilor pentru sprijinul logistic al operațiilor maritime multinaționale; doctrina logistică a NATO prevede reguli pentru cooperarea dintre națiuni și dintre acestea și Alianță.

b) sprijinul logistic colectiv, necesar pentru asigurarea unui flux continuu de materiale și mijloace pe liniile de aprovizionare și între structurile sistemului logistic, asigurarea necesarului de materiale pentru ducerea operațiilor de către forțele maritime multinaționale și micșorarea cheltuielilor structurilor logistice naționale; principiul logisticii colective prevede participarea tuturor națiunilor la asigurarea sprijinului logistic comun pentru forțele maritime multinaționale, prin împărțirea cheltuielilor sau prin punerea la dispoziția grupărilor navale a facilităților de care dispun: mijloace de transport și depozitare, combustibili și lubrifianți, nave petroliere, atelier sau logistice, unități medicale, elicoptere etc.

Articolul 265

Metodele pentru execuția logisticii comune în operațiile maritime multinaționale, utilizate individual sau combinate cu altele, sunt:

a) rol specializat, care beneficiază de avantajele oferite de logistica fiecărei națiuni în așa fel încât să servească interesele Forței maritime multinaționale; o națiune acceptă responsabilitatea de a prelua și asigura o anumită categorie de servicii sau materiale;

b) unități multinaționale integrate de sprijin logistic, alcătuite din subunități specializate ale mai multor națiuni; se folosesc atunci când există posibilitatea ca o națiune să ofere nucleul unității și structura de comandament a acesteia, fiind întărită sau completată ulterior cu subunități din alte națiuni;

c) elemente de sprijin național, dislocate în afara teatrului de operații, care constituie poziții intermediare între națiunile participante și forțele acestora din grupările multinaționale și a căror activitate este coordonată cu concepția operației și organizarea sprijinului logistic al comandamentelor multinaționale, ele având ca principal obiect de activitate aprovizionarea cu materiale specifice fiecărei națiuni;

d) asigurarea logistică națională, respectiv folosirea unităților, facilităților, materialelor și serviciilor de către fiecare națiune în parte;

e) resurse comune - o anumită cantitate de materiale, provizii sau servicii puse de către națiuni sub controlul comandamentului multinațional pentru folosire în comun.

Articolul 266

Sprijinul logistic al grupărilor navale se caracterizează prin:

a) flexibilitate, implicând un nivel adecvat asigurării Forței maritime multinaționale, oportunitatea sprijinului, modalitatea de transport a echipamentului, includerea planurilor de sprijin logistic în planurile de operații, asigurarea comandantului forței cu autoritatea necesară de a aloca și redistribui mijloacele și materialele logistice, conform situației operaționale;

b) mobilitate, asigurată de un număr suficient de mijloace de transport aerian și naval și de infrastructura necesară;

c) standardizare, cu influență directă asupra eficacității militare, în domeniile echipamentului, metodelor și procedurilor de sprijin;

d) sprijinul națiunii gazdă, crucial pentru susținerea tuturor categoriilor de forțe;

e) asigurarea mijloacelor consumabile la un nivel suficient pentru ducerea acțiunilor;

f) folosirea infrastructurii naționale și multinaționale, acolo unde este cazul;

g) cooperarea și coordonarea acțiunilor cu cele ale agențiilor civile, pentru utilizarea resurselor comerciale și industriale.

Articolul 267

Comandantul Forței maritime multinaționale are ca responsabilitate organizarea unui sistem de sprijin logistic coerent, stabil și multifuncțional, adecvat situației din teatrul de operații.

Articolul 268

Sistemul logistic multinațional cuprinde:

a) forțe și mijloace navale, respectiv nave pentru aprovizionarea cu combustibili, muniție, hrană, piese de schimb; nave atelier și nave spital; navele se pot afla sub controlul operațional sau tactic al comandantului Forței maritime multinaționale, care are în subordine un ofițer coordonator logistic al acesteia, ajutat de mai mulți ofițeri care coordonează sprijinul logistic al grupurilor tactice;

b) forțe și mijloace de sprijin la uscat: locuri de ancorare, porturi, baze și unități logistice; organizarea sprijinului la uscat este responsabilitatea comandantului forțelor operative multinaționale întrunite;

c) mijloace de sprijin naționale, destinate transportului de pasageri, poștă și încărcătură, muniții, piese de schimb și combustibili speciali.

Articolul 269

Pentru a asigura eficiența operațiilor maritime multinaționale, este necesar ca toți participanții să înțeleagă și să aplice doctrina logistică a coaliției, să cunoască posibilitățile unităților de sprijin logistic, procedeele standard de operare, terminologia și metodele de calcul stabilite la nivelul forțelor multinaționale.

Articolul 270

Structurile logistice din subordinea comandantului Forței maritime multinaționale trebuie:

a) să identifice materialele necesare aprovizionării și serviciile solicitate de către forțele naționale, care pot fi asigurate de forțele altei națiuni din cadrul coaliției;

b) să stabilească modalitatea prin care comandantului forțelor multinaționale i se asigură transferul asupra mijloacelor logistice naționale, condițiile și perioada în care acesta își exercită autoritatea asupra lor;

c) să stabilească responsabilitățile la nivelul grupării și metodele de acordare a sprijinului logistic dintre națiuni;

d) să cunoască situația mijloacelor logistice de la bazele logistice naționale până la unitățile înaintate;

e) să asigure compatibilitatea comunicațiilor în cadrul sistemului logistic.

Articolul 271

(1) Sprijinul de litoral este esențial în desfășurarea aprovizionării cu materiale din toate categoriile a Forței maritime multinaționale.

(2) Prin bazele de la uscat se asigură depozite și facilități portuare.

(3) Mărfurile și serviciile pot fi contractate și din sectorul privat, cu ajutorul HN, al cărui sprijin este încorporat în centre logistice înaintate.

(4) O atenție deosebită se acordă procurării și stocării materialelor pentru forța maritimă, respectându-se principiile suficienței și oportunității, dar fără a se depozita stocuri mult mai mari decât nevoile.

(5) Sprijinul națiunii gazdă reduce de regulă transportul materialelor necesare.

(6) La uscat se organizează, pentru operațiile maritime multinaționale de amploare, un Centru logistic multinațional întrunit/Multinational Joint Logistic Centre - MJLC, sub coordonarea compartimentului logistic al Comandamentului multinațional întrunit din teatrul de operații.

(7) Misiunea MJLC este de a coordona sau controla activitățile logistice ale organizației militare de care aparține; centrul asigură mijloacele logistice necesare comandamentului și coordonează sprijinul logistic oferit de fiecare categorie de forțe, elementele de sprijin național, HN, alte agenții sau organizații.

(8) Prin acest centru se coordonează implementarea acordurilor de înțelegere între diferitele organizații și națiuni și se stabilesc metodele de asigurare a sprijinului logistic.

(9) Un asemenea centru este alcătuit din compartimente cu responsabilități privind: transporturile în teatrul de operații, lucrările de geniu și de întreținere a facilităților, contractările, asigurarea medicală și coordonarea sprijinului HN.

Articolul 272

(1) Procesul de activare a unui Centru logistic multinațional cuprinde mai multe faze, începe odată cu identificarea situației de criză și se încheie cu elaborarea documentelor de conducere a sprijinului logistic:

a) elaborarea concepției de sprijin logistic, care vizează verificarea planurilor logistice existente, actualizarea sau modificarea, după caz, a acestora; elaborarea cerințelor logistice imediate și analiza posibilităților de rezolvare a acestora, recunoașterea locurilor destinate desfășurării activităților logistice; revederea acordurilor sau a memorandumurilor de înțelegere cu națiunea gazdă și efectuarea demersurilor necesare pentru revederea acestora și încheierea acordurilor tehnice; identificarea resurselor și a aspectelor care împiedică desfășurarea în bune condiții a sprijinului logistic; revederea ofertelor naționale și evaluarea posibilităților de coordonare a asigurării logistice;

b) rezolvarea problemelor legate de dislocarea Centrului logistic multinațional; se stabilesc locurile de amplasare a statului major și centrelor avansate și înaintate, echipamentele necesare, contribuțiile naționale cu personal și tehnică, metodele și procedeele utilizate pentru sprijin, cerințele financiare și modalitatea de soluționare a acestora;

c) finalizarea problemelor de personal și echipament; totodată, se rezolvă problemele privind aprovizionarea continuă a forțelor, se semnează acordurile logistice bilaterale și comune, se antrenează statele majore prin exerciții și se desfășoară conferințele logistice;

d) elaborarea documentelor de planificare și coordonare, finalizarea planurilor logistice, stabilirea datelor de începere a operațiilor.

(2) În subordinea Centrului logistic multinațional se pot afla unul sau mai multe centre avansate/înaintate de sprijin logistic.

(3) Centrul avansat de sprijin logistic trebuie:

a) să aibă acces la un port și un aeroport de capacitate mare;

b) să aibă o poziție sigură față de zona de operații, dar nu în imediata apropiere a acestora sau a zonelor de conflict;

c) să fie capabil să mânuiască, să depoziteze și să expedieze carburanți-lubrifianți, provizii, muniție și echipament medical;

d) să aibă posibilități de acordare a sprijinului medical pentru triajul, tratamentul și internarea răniților, până când aceștia se pot întoarce în serviciu sau sunt evacuați de către națiuni;

e) să aibă mijloace specializate în evacuarea aero-medicală;

f) să dispună de șantiere navale pentru reparațiile curente și de avarii ale navelor.

(4) Centrul înaintat de sprijin logistic constituie o punte de legătură între Centrul avansat de sprijin logistic și navele aflate în mare, care trebuie:

a) să fie stabilit într-o poziție care să-i permită recepționarea și expedierea pe calea aerului a materialelor, inclusiv a munițiilor, primite de la Centrul avansat de sprijin logistic sau de la națiuni;

b) să aibă posibilități de sprijin medical, în spitale, pentru a tria răniții, pentru a le oferi condiții de stabilizare a situației medicale și pentru a-i interna până când se pot întoarce în serviciu sau până când vor fi evacuați.

(5) Cele două categorii de centre se activează la ordinul comandantului Centrului logistic multinațional și nu se subordonează unul altuia, dar lucrează într-o strânsă cooperare.

Articolul 273

Sprijinul de durată. Asigurarea logistică îndelungată a forțelor proprii și a celor cu care se cooperează este un atribut important al puterii maritime.

Articolul 274

(1) Sprijinul extern. Folosirea organizațiilor neguvernamentale, antreprenorilor civili și a diferitelor agenții ale națiunii gazdă mărește capacitatea logistică a Forței maritime multinaționale; aceste agenții și mecanismele necesare coordonării lor pot fi incluse în planurile logistice pentru a asigura modul cel mai eficient de utilizare a lor.

(2) Comandantul Forței maritime multinaționale statuează regulile privind stabilirea de relații cu aceste agenții și modul de reziliere a contractelor sau de încetare a colaborării; el trebuie să aibă în vedere problemele legale, financiare, tehnice și administrative în cazul încheierii contractelor, pentru a preveni orice probleme nedorite la plecarea din teatrul de operații.

(3) Comandantului Forței maritime multinaționale i se poate acorda autoritatea de a realiza aranjamentele logistice pentru întreaga forță sau numai pentru anumite unități din subordine, în funcție de aprobarea națiunilor participante.

Articolul 275

Sprijinul acordat altor organizații este o acțiune specifică operațiilor umanitare, când o forță maritimă multinațională poate aloca o parte din resursele sale logistice unor organizații guvernamentale sau nonguvernamentale; autorizarea comandantului și asigurarea finanțării sunt, deopotrivă, responsabilități naționale și multinaționale.

Articolul 276

(1) Rotația/rularea forțelor. Deși navele de luptă și auxiliare au capacitatea de a rămâne în teatrul de operații perioade de timp îndelungate, în funcție de sprijinul logistic acordat, ele vor fi periodic înlocuite; acest proces duce la sporirea numărului de nave în grupare și are ca scop menținerea unui înalt grad de pregătire și reacție a forțelor.

(2) Rularea poate fi limitată de condițiile operaționale și suferă dese schimbări generate de disponibilitatea navelor și echipamentelor; procesul este coordonat de către comandantul Forței maritime multinaționale, cu sprijinul comandanților componentelor maritime naționale.

Articolul 277

(1) Reaprovizionarea pe mare se execută în scopul de a permite unităților navale/grupărilor să rămână în raionul operațiilor militare o perioadă mai mare de timp decât cea dată de caracteristicile și posibilitățile navelor, prin asigurarea combustibilului, apei, munițiilor și a altor materiale necesare de la mijloacele de sprijin logistic, folosind sisteme standardizate de transfer și recepție a acestora.

(2) Factorii care influențează reaprovizionarea pe mare sunt:

a) cererile unităților navale/grupărilor;

b) mijloacele de transport al materialelor avute la dispoziție;

c) cantitatea de combustibili existentă în stocuri la bordul navelor de sprijin logistic;

d) existența sistemelor standardizate de transfer-recepție;

e) cunoașterea terminologiei, metodelor și procedurilor de lucru NATO;

f) condițiile hidrometeorologice în raionul destinat realimentării navelor de luptă;

g) acordurile la nivel NATO pentru reglementarea aspectelor financiare.

(3) Reaprovizionarea pe mare se poate executa cu: nave de luptă: distrugătoare, fregate; nave auxiliare: nave de transport personal, nave de transport muniții, nave de sprijin logistic, tancuri petroliere, nave-atelier, nave-spital etc.; nave comerciale înzestrate cu mijloace standard; elicoptere.

(4) Ca modalități de execuție pot fi utilizate:

a) aprovizionarea pe verticală cu elicopterele;

b) realimentarea cu combustibil, folosind cuple și furtunuri compatibile;

c) realimentarea cu materiale, folosind sistemul standardizat de transfer materiale;

d) transportul de poștă.

Articolul 278

Statutul forțelor definește obligațiile legale și drepturile Forței maritime multinaționale într-un anumit stat/națiune gazdă și poate influența considerabil acțiunile acesteia; atunci când este necesară semnarea unui asemenea statut, fiecare națiune participantă cu forțe la operația maritimă multinațională trebuie să fie inclusă în acesta sau în memorandumul de înțelegere ori să încheie înțelegeri separate cu națiunea gazdă.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).