LEGE nr. 28 din 5 martie 2009

LEGE Abrogat Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 13 martie 2009
Intrat în vigoare
16.03.2009
Forma consolidată din
16.03.2009

privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 41 din 22 august 2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, adoptată în temeiul art. 1 pct. IV. 3 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 28 august 2007, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Comercializarea pe teritoriul României a produselor de protecție a plantelor, fabricate în țară sau provenite din import, se poate face numai de către persoanele prevăzute la art. 3, pe baza unui certificat de înregistrare eliberat de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor, conform modelului din anexa nr. 1, denumit în continuare certificat de înregistrare.

(2) Perioada pentru care se emite certificatul de înregistrare este de maximum 5 ani, cu viză anuală. Nesolicitarea vizei anuale, în termen de o lună de la expirarea acesteia, atrage nulitatea certificatului de înregistrare și interzicerea comercializării produselor de protecție a plantelor. Nulitatea se constată de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor."

2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) În unitățile fitofarmaceutice pot fi comercializate și produse auxiliare utilizate în agricultură, cu respectarea legislației specifice privind comercializarea acestora."

3. La articolul 3 alineatul (1), litera b) a punctului A și literele a) și b) ale punctului B se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) dispun de personal încadrat, cu pregătire în domeniul agricol/biologic/biochimic sau silvic de nivel superior ori de nivel mediu, atestat prin certificat de atestare profesională, eliberat nominal, de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea comercială. Modelul de certificat de atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de protecție a plantelor este prevăzut în anexa nr. 3;

..........................................................................

a) sunt autorizate pentru activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor pe care o desfășoară potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale;

b) au pregătire în domeniul agricol/biologic/biochimic sau silvic, de nivel superior ori de nivel mediu, și sunt atestate prin certificat de atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de protecție a plantelor, eliberat nominal, în urma examinării de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea comercială, conform modelului din anexa nr. 3;".

4. La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor pot fi înregistrate persoanele fizice sau juridice din alte state membre ale Uniunii Europene care sunt atestate de către autoritățile competente din statele respective, în condițiile prevăzute de Directiva Consiliului 74/556/CEE de stabilire a normelor de aplicare privind măsurile tranzitorii din domeniul activităților de comerț și de distribuție a produselor toxice și activităților de utilizare profesională a acestor produse, inclusiv activitățile de intermediari, publicată în Jurnalul Oficial seria L nr. 307/1974, și Directiva Consiliului 74/557/CEE privind realizarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii pentru activitățile independente și activitățile intermediarilor din comerțul și distribuția produselor toxice, publicată în Jurnalul Oficial seria L nr. 307/1974, cu modificările ulterioare."

5. La articolul 7 punctul 1, literele a) și d) ale articolului 15 din Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea și utilizarea lor vor fi înregistrate/autorizate numai persoanele juridice care dispun de persoane calificate, confirmate prin certificatul de atestare profesională, cu pregătire în domeniul agricol/biologic/biochimic sau silvic, de nivel superior ori de nivel mediu, precum și de mijloacele necesare depozitării, manipulării și utilizării în siguranță a acestor produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor, a animalelor și de poluare a mediului înconjurător, precum și pentru protejarea albinelor;

.........................................................................

d) utilizatorii autorizați pentru folosirea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) se vor înregistra la unitățile fitosanitare și inspectoratele teritoriale de muncă, care au obligația să notifice aceasta la inspectoratele județene pentru protecția muncii, agențiile județene pentru protecția mediului și la inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială aceștia urmează să își desfășoare activitatea;".

6. La articolul 7 punctul 3, litera a) a punctului 1 și litera h) a punctului 2 ale articolului 31 din Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) nerespectarea obligațiilor ce revin deținătorilor de terenuri agricole pentru menținerea culturilor agricole într-o stare fitosanitară corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

.........................................................................

h) neprezentarea operatorilor economici înregistrați/autorizați pentru comercializarea, utilizarea sau prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) în vederea înregistrării la unitățile fitosanitare și la inspectoratele teritoriale de muncă;".

7. La articolul 7 punctul 6, litera a) a articolului 33 din Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) când aceasta este cerută de către personalul împuternicit cu atribuții de control din partea unității fitosanitare, agenției județene pentru protecția mediului, inspectoratului județean de poliție, inspectoratului teritorial de muncă și a altor unități competente;".

8. Anexele nr. 1-4 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta lege.

Articolul II

Prezenta lege a fost adoptată cu respectarea prevederilor Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 204 din 21 iulie 1998 privind procedura pentru schimb de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, amendată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 217 din 5 august 1998.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE

CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 5 martie 2009.

Nr. 28.

Anexa 1

-------

-------------------------------------------------

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Unitatea Fitosanitară ..........................

CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE

pentru comercializarea produselor

de protecție a plantelor

nr. ...... din .......

Se înregistrează ..............., cu sediul în localitatea ............., str. ......... nr. ....., județul ............, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ..... din ........., pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca:

- foarte toxice (T+) și toxice (T)*): DA NU - nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare de periculozitate*): DA NU

-----------

Notă *) Se barează clasificarea produselor pentru care nu se eliberează certificatul de înregistrare.

Prezentul certificat de înregistrare nu îl scutește pe deținător de răspunderile care îi revin potrivit legislației în vigoare. Solicitantul înregistrării are obligația să îl anunțe pe emitentul prezentului certificat de înregistrare despre orice modificare intervenită în documentația depusă pentru înregistrare, în termen de 15 zile de la producerea modificării.

Director executiv adjunct, ...................... Avizul inspectoratului Avizul inspectoratului județean de poliție teritorial de muncă Nr. ......... din ......... Nr. ......... din ......... Semnătura și ștampila Semnătura și ștampila ................ ................ NOTĂ: Prezentul certificat de înregistrare este valabil 5 ani de la data eliberării cu viza anuală. Vize anuale ┌───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┐ │ anul .... │ anul .... │ anul .... │ anul .... │ anul .... │ └───────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────┘

Avizul inspectoratului județean de poliție și cel al inspectoratului teritorial de muncă se solicită numai pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T).

Avizul eliberat de poliție pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) se obține de la Serviciul arme, explozivi și substanțe toxice din cadrul inspectoratului județean de poliție.

Anexa 2

-------

-------------------------------------------------

CONDIȚII

de organizare și funcționare

a unităților fitofarmaceutice

I. Fitofarmacia

1. În fitofarmacii își desfășoară activitatea comercianții înregistrați pe baza certificatului de înregistrare și care au ca domeniu de activitate comerțul cu amănuntul cu produse de protecție a plantelor clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau a celor fără clasificare de periculozitate.

2. Localul fitofarmaciei trebuie să fie situat la parterul clădirilor și să aibă o suprafață utilă pentru desfășurarea activității.

3. Este interzisă amplasarea fitofarmaciei în spații improvizate, în barăci, chioșcuri sau alte construcții provizorii.

4. Încăperile fitofarmaciei vor fi legate funcțional între ele, nefiind permisă dispersarea acestora în interiorul aceleiași clădiri.

5. În cazul amplasării fitofarmaciei la parterul clădirilor, accesul se face direct din stradă.

6. În cazul în care fitofarmacia este situată la parterul unui bloc de locuințe, este obligatoriu ca intrarea în aceasta să fie diferită de intrarea pentru locatari.

7. Fitofarmacia va fi racordată la sursă de curent electric și va fi prevăzută cu grup sanitar care va fi racordat în mod obligatoriu la instalația de apă curentă sau la o sursă de apă, canalizare ori fosă septică, după caz, și va fi prevăzută cu pardoseală din ciment sau gresie.

8. Fitofarmacia trebuie să aibă următoarele încăperi:

a) o încăpere în care are acces publicul și în care se comercializează produsele pentru care are aprobare;

b) o încăpere destinată depozitării și păstrării produselor de protecție a plantelor. Produsele se depozitează în ambalajul original, sigilat în încăperi uscate, destinate produselor de protecție a plantelor, fără acțiunea directă a razelor solare și a căldurii;

c) grup sanitar.

9. La sediul fitofarmaciei trebuie să existe următoarele documente:

a) acte care să ateste proveniența și calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză și certificate de conformitate;

b) lista furnizorilor;

c) documente care atestă efectuarea recepției calitative a produselor;

d) registrul unic de control.

Documentele se vor arhiva și se vor păstra în fitofarmacie într-un spațiu special amenajat, pe perioada prevăzută de legislația în vigoare.

10. Personalul fitofarmaciei poate fi compus din:

a) personal cu pregătire de specialitate corespunzătoare, atestat prin certificat de atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de protecție a plantelor eliberat de unitatea fitosanitară a județului în raza căruia își desfășoară activitatea;

b) personal administrativ.

11. În cazul în care fitofarmacia se află în același imobil cu depozitul fitofarmaceutic, constituind un tot unitar, aflat în proprietatea aceleiași societăți, nu se impune existența a două grupuri sanitare și nici existența unui depozit separat pentru depozitarea produselor care se comercializează în fitofarmacie.

II. Depozitul fitofarmaceutic

1. În depozitele fitofarmaceutice își desfășoară activitatea comercianții înregistrați pe baza certificatului de înregistrare și care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al produselor de protecție a plantelor, incluzând achiziția, stocarea, asigurarea calității acestora și distribuția produselor de protecție a plantelor.

2. Spațiul în care funcționează depozitul fitofarmaceutic trebuie să aibă o suprafață utilă suficientă și adecvată pentru desfășurarea activității. Pentru depozitarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) se va amenaja o încăpere distinctă în cadrul depozitului, astfel încât aceste produse să fie separate de celelalte produse.

3. Depozitul fitofarmaceutic va fi racordat în mod obligatoriu la instalația de apă curentă sau la o sursă de apă, canalizare ori fosă septică, după caz, sursă de curent electric și grup sanitar și va fi prevăzut cu pardoseală din ciment sau gresie.

4. Depozitul fitofarmaceutic va fi organizat pe diviziuni, în număr suficient, în funcție de complexitatea activității, care să asigure recepția/livrarea produselor, depozitarea corespunzătoare, stocarea produselor expirate, retrase sau returnate din diferite motive.

5. Depozitul fitofarmaceutic trebuie dotat cu:

a) rafturi metalice și paleți;

b) sistem pentru asigurarea condițiilor optime de climatizare;

c) sisteme de prevenire și stingere a incendiilor și sisteme antiefracție.

6. La sediul depozitului fitofarmaceutic trebuie să existe următoarele documente:

a) acte care să ateste proveniența și calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză și certificate de conformitate;

b) registru special de evidență a distribuirii pentru produsele de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T);

c) lista furnizorilor;

d) documente care atestă efectuarea recepției calitative a produselor;

e) registrul unic de control.

Documentele se vor arhiva și se vor păstra în depozitul fitofarmaceutic într-un spațiu special amenajat, pe perioada prevăzută de legislația în vigoare.

Anexa 3

-------

-------------------------------------------------

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Unitatea Fitosanitară ..........................

CERTIFICAT DE ATESTARE PROFESIONALĂ

pentru activități de comercializare

a produselor de protecție a plantelor

nr. ....... din ............

Subsemnații, .................., desemnați pentru verificarea profesională a specialistului prezentat în fișa de prezentare depusă la dosarul Cererii nr. ........ din .......... pentru obținerea certificatului de înregistrare, am procedat astăzi,.........., la atestarea profesională a domnului/doamnei .........(numele și prenumele)........., domiciliat(ă) în .........(domiciliul stabil).............., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ........ nr. ......., eliberat(ă) de .............. la data de ..........., și apreciem că are competența și experiența necesare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor de protecție a plantelor.

Data ........ Semnătura examinatorilor

..............

NOTĂ:

Se admite la atestare profesională numai personalul cu studii medii și superioare, absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil agricol/biologic sau silvic.

Anexa 4

-------

-------------------------------------------------

CERERE

privind obținerea certificatului de înregistrare

pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor

Solicitantul, .............., cu sediul în localitatea ..........., str. ............. nr. ....., județul ..........., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ........ din ............., reprezentat prin ................., având funcția de ................ (numele și prenumele persoanei împuternicite), solicit eliberarea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca:

- foarte toxice (T+) și toxice (T)*): DA NU - nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare de periculozitate*): DA NU

------------

Notă *) Se barează clasificarea produselor pentru care nu se eliberează certificatul de înregistrare.

Declar pe propria răspundere că nu am suferit sancțiuni în legătură cu activitatea pentru care solicităm înregistrarea și ne-am însușit dispozițiile legale cu privire la normele generale de comerț, precum și dispozițiile speciale referitoare la comercializarea produselor de protecție a plantelor.

Semnătura solicitantului

...................

Data ..........

NOTĂ:

1. Certificatul de înregistrare se solicită și se eliberează pentru fiecare unitate fitofarmaceutică.

2. Cererile se verifică obligatoriu pe teren și se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare, dacă documentația depusă și situația din teren sunt conforme cu dispozițiile legale.

3. Cererea va fi însoțită de documentele prevăzute la art. 4 sau 5 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.