privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității
(actualizată până la data de 11 decembrie 2011*)
*) Forma actualizata a acestui act normativ până la data de 11 decembrie 2011 este realizata de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor și completarilor aduse de către ORDONANȚA nr. 22 din 30 august 2011; LEGEA nr. 256 din 5 decembrie 2011.
Conținutul acestui act aparține exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamt și nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, ale cărui dispoziții sunt în vigoare de la data de 2 septembrie 2008 și se aplică în mod direct de către statele membre de la data de 1 ianuarie 2010,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.13 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă următoarea ordonanță:
Prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru organizarea activității de acreditare și măsurile necesare în vederea aplicării dispozițiilor ce privesc acreditarea prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 218 din 13 august 2008.
(1) În sensul prezentei ordonanțe, termenul "acreditare" și expresiile "organism național de acreditare", "evaluare a conformității" și "organism de evaluare a conformității" au semnificația prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.
(2) Prin expresia schemă de acreditare specifică se înțelege setul de reguli și cerințe aplicabile organismului național de acreditare și organismelor de evaluare a conformității, stabilite în scopul atestării competenței acestora din urmă de a realiza sarcinile specifice de evaluare prevăzute în legislația armonizată la nivel comunitar sau în legislația națională, după caz.
Activitatea de acreditare, ca activitate de autoritate publică, se încredințează organismului național de acreditare recunoscut prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Organismul național de acreditare este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, având statut juridic de asociație fără scop patrimonial, înființată conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare.
(1) Asociația prevăzută la art. 4 trebuie să asigure respectarea prevederilor aplicabile organismului național de acreditare, stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 1 și prin prezenta ordonanță.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
, cu modificările și completările ulterioare, statutul asociației și propunerile de modificare și de completare a acestuia se avizează de către ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri; avizarea se referă la respectarea prevederilor aplicabile organismului național de acreditare stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 1.
Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 256 din 5 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 8 decembrie 2011.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 26 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
, cu modificările și completările ulterioare, conducerea structurii executive a asociației, responsabilă pentru realizarea activității de acreditare, se asigură de către directorul general, numit și revocat din funcție de către ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, la propunerea consiliului director al asociației, recunoscută conform art. 4 ca organism național de acreditare.
Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 256 din 5 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 8 decembrie 2011.
(2) Durata mandatului, criteriile de numire și situațiile de revocare din funcție, precum și criteriile de incompatibilitate pentru directorul general al structurii executive a asociației se reglementează prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
(3) Directorul general al structurii executive a asociației nu poate participa la evaluarea organismelor de evaluare a conformității și nici la luarea deciziei privind acreditarea acestora.
(1) Organismul național de acreditare prevăzut la art. 3 este singurul organism care emite certificate de acreditare pentru organismele de evaluare a conformității, indiferent dacă acreditarea este solicitată cu titlu obligatoriu sau voluntar.
(2) Decizia organismului național de acreditare privind restrângerea, suspendarea, retragerea sau neacordarea acreditării, precum și absența acesteia poate fi contestată la instanța competentă, de organismele de evaluare a conformității, potrivit legislației aplicabile, dacă aceasta nu a fost soluționată, în prealabil, de organismul național de acreditare, potrivit procedurii acestuia.
(1) În situația în care, în aplicarea legislației armonizate la nivel comunitar sau a legislației naționale, o autoritate cu funcție de reglementare decide să utilizeze acreditarea în scopul verificării competenței organismelor de evaluare a conformității și dacă se justifică necesar, organismul național de acreditare dezvoltă scheme de acreditare specifice, stabilite cu autoritatea respectivă.
(2) În cazul în care organismul național de acreditare nu poate susține, din venituri proprii, cheltuielile aferente dezvoltării schemelor de acreditare specifice prevăzute la alin. (1), fondurile necesare pot fi asigurate de la bugetul statului, în limita fondurilor disponibile, pe bază de contracte încheiate de autoritățile cu funcție de reglementare interesate și organismul național de acreditare.
(3) Pentru schemele de acreditare specifice prevăzute la alin. (1), cerințele de acreditare se avizează de către autoritatea cu funcție de reglementare.
(1) Finanțarea activităților organismului național de acreditare se asigură din venituri proprii ale acestuia.
(2) Veniturile proprii ale organismului național de acreditare se realizează din tarife pentru activitățile de acreditare și alte activități asociate acestora, stabilite în statutul asociației prevăzute la art. 4, și din fonduri atrase, potrivit legii. Tarifele pentru activitățile de acreditare se avizează de către ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri.
(3) În completarea veniturilor proprii, organismul național de acreditare poate beneficia de fonduri de la bugetul de stat pentru plata cotizațiilor la organizațiile europene și internaționale, precum și pentru plata obligațiilor ce decurg din participarea acestuia la lucrările organizațiilor europene și internaționale de acreditare, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale cu această destinație Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Organismul național de acreditare supune auditului statutar situațiile financiare anuale și publică aceste situații, precum și raportul de audit aferent, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, și ale reglementărilor contabile aplicabile.
În calitate de coordonator al infrastructurii calității conform prevederilor Legii nr. 608/2001
privind evaluarea conformității produselor, republicată, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri:
a) îndeplinește atribuțiile ce revin statului în aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în relația cu organismul național de acreditare, statele membre, Comisia Europeană și organismul recunoscut în temeiul art. 14 al aceluiași regulament;
b) întreprinde măsurile necesare în vederea corelării politicilor ce privesc acreditarea cu politicile comunitare în domeniu;
c) se asigură și ia măsuri, atunci când este cazul, ca organismul național de acreditare, prin politicile, strategia și practicile sale, să răspundă cu competență, promptitudine și fără a impune condiții oneroase sarcinilor și solicitărilor în legătură cu acreditarea;
d) prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
, cu modificările și completările ulterioare, desemnează, prin ordin al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri, un reprezentant al său, care are calitatea de vicepreședinte al organismului național de acreditare.
Litera d) a art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 256 din 5 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 8 decembrie 2011.
(1) Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri este titular al mărcii naționale de acreditare care are reprezentarea grafică prevăzută în anexa ce face parte integrantă din prezenta ordonanță. Marca națională de acreditare este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și se administrează conform prevederilor legislației aplicabile.
(2) Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri transmite, potrivit legii, organismului național de acreditare prevăzut la art. 3 dreptul asupra mărcii naționale de acreditare.
(3) Organismul național de acreditare prevăzut la art. 3 utilizează marca națională de acreditare atât pentru identificarea sa, cât și ca parte a simbolurilor de acreditare.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul, la propunerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, va adopta hotărârea prevăzută la art. 3.
Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3, Asociația de Acreditare din România își menține calitatea de organism național de acreditare, dobândită potrivit prevederilor Ordinului ministrului industriei și resurselor nr. 354/2003 privind recunoașterea Asociației de acreditare din România - RENAR ca organism național de acreditare.
În aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și ale prezentei ordonanțe, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri emite ordine și instrucțiuni.
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor și organismelor pentru evaluarea conformității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Constantin Claudiu Stafie,
Ministrul finanțelor publice,
București, 29 august 2009.
Anexa
MARCA NAȚIONALĂ DE ACREDITARE "RENAR"
Marca națională de acreditare "RENAR" constă dintr-o elipsă ce are raportul semiaxa orizontală/semiaxa verticală 2:1 și care include în interiorul său cuvintele "ROMÂNIA" și "RENAR", precum și stema României.
Dimensiunile axei orizontale și verticale sunt de 95 mm, respectiv 47,5 mm, iar linia ce conturează elipsa are grosimea de 1 mm.
Stema României are înălțimea și lățimea de 16,5 mm, respectiv de 12 mm și este situată la distanță egală față de cuvintele "ROMÂNIA" și "RENAR".
Axa verticală este axa de simetrie pentru "ROMÂNIA", stema României și "RENAR".
"ROMÂNIA" - font Times New Roman, corp 24.
"RENAR" - font Times New Roman, corp 36.
Cuvintele "ROMÂNIA" și "RENAR" urmează conturul elipsei la interior.
Marca are forma prezentată în figura următoare:
Figura reprezentând marca de acreditare "RENAR" se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 601 din 31 august 2009, la pagina 8. A se vedea imaginea asociată.
Marca este colorată după cum urmează:
- literele "RO" albastru;
- stema României: în culorile oficiale;
- literele "RE" albastru;
În cazul în care marca trebuie să fie mărită sau micșorată, este necesar să se respecte proporțiile prezentate în figura de mai sus.