Ministerul Transporturilor este organul de specialitate al administrației publice centrale care stabilește politica transporturilor la nivel național, elaborează strategia de dezvoltare și armonizare a activităților de transport, în cadrul politicii generale a Guvernului, și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor.
În îndeplinirea rolului sau, Ministerul Transporturilor exercita următoarele funcții:
a) funcția de autoritate de stat - prin care se asigura urmărirea și controlul respectării reglementărilor specifice în domeniul transporturilor;
b) funcția de strategie - prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului și cu tendintele pe plan mondial, strategia de dezvoltare a transporturilor și se proiectează instrumentele financiare necesare;
c) funcția de reglementare - prin care se asigura, în conformitate cu strategia, elaborarea reglementărilor specifice ce stau la baza serviciilor publice de transport și a exploatării infrastructurii de transport;
d) funcția de reprezentare - prin care asigura, în numele Guvernului României, reprezentarea în organismele internaționale ca autoritate de stat pentru fiecare modalitate de transport și stabilește legături cu celelalte ministere, alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice sau fizice din țara sau din străinătate;
e) funcția de administrare a proprietății publice din domeniul transporturilor - prin care exercită atribuțiile ce îi revin, conform dispozițiilor legale, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, sub a cărui autoritate funcționează regiile autonome și instituțiile publice care au în administrare bunuri proprietate publică.
În vederea exercitării funcțiilor sale, Ministerul Transporturilor, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor, are următoarele atribuții principale:
a) exercita atribuțiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administrației publice centrale sub a cărui autoritate funcționează regiile autonome și instituțiile publice din domeniul transporturilor;
b) stabilește norme obligatorii de siguranță a navigației și a circulației în transporturi și controlează respectarea acestora;
c) exercita controlul de stat privind respectarea reglementărilor interne și internaționale în activitățile specifice transporturilor;
d) asigura, în numele Guvernului României, reprezentarea în organismele internaționale ca autoritate de stat pentru fiecare modalitate de transport;
e) reprezintă autoritatea de registru pentru toate sistemele și mijloacele de transport;
f) autorizeaza și acorda agenților economici licenta pentru efectuarea transporturilor de marfa și de călători pe căile de comunicații, pentru lucrările ce se executa la acestea, precum și la porturi, aeroporturi și stații de cale ferată;
g) acorda, în condițiile legii, navelor comerciale dreptul de arborare și de schimbare a pavilionului românesc;
h) asigura autorizarea pentru intrarea în și plecarea din porturi a navelor și a altor mijloace plutitoare, precum și pentru survolarile, aterizarile și decolarile de aeronave în spațiul aerian și pe aeroporturile din România;
i) autorizeaza deplasarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport străine și executa controlul acestei activități, iar pentru transporturile speciale, strategice, cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale și în conformitate cu dispozițiile acestuia;
j) asigura atestarea, brevetarea, licentierea și autorizarea personalului navigant, de dirijare și de sol, precum și a celui din domeniul operarii portuare, certificarea și înmatricularea navelor și aeronavelor civile;
k) autorizeaza activitatea porturilor și activitatea pe terenurile de aeronautica civilă, asigura autorizarea funcționarii agenților economici în perimetrul infrastructurilor de transport și al zonelor libere, precum și pentru activitățile de pilotaj, remorcaj, căutare și salvare; avizează lucrările de investiții pe terenurile cu restrictii aeronautice;
l) stabilește zonele din marea teritorială, căile navigabile interioare și porturile în care pilotajul navelor este obligatoriu;
m) reglementează și controlează, conform legii, navigația în apele naționale, precum și circulația aeronavelor civile în spațiul aerian al României, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale;
n) stabilește politica globală a transporturilor la nivel național și elaborează strategia de dezvoltare și armonizare a activității de transport, în spiritul și în concordanta cu Programul Guvernului;
o) elaborează și supune spre aprobare cadrul legislativ adecvat domeniului transporturilor;
p) stabilește, potrivit legii, norme și normative tehnice, obligatorii, de proiectare, construcții, reparare și exploatare a mijloacelor de transport, drumurilor, autostrazilor, porturilor, aeroporturilor, liniilor și statiilor de cale ferată și metrou, astfel încât acestea sa corespundă și pentru nevoile de apărare; asigura supravegherea aplicării acestor norme și autorizeaza agenții economici să efectueze astfel de activități;
r) stabilește, în condițiile legii, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și cu Ministerul de Interne, potrivit reglementărilor interne și internaționale, norme unitare ale activităților de intervenție, căutare și salvare a navelor, aeronavelor, a altor mijloace de transport, precum și a vietilor omenești;
s) asigura buna organizare a activităților de supraveghere a traficului, de cercetare a evenimentelor și situațiilor de pericol pentru limitarea sau, după caz, înlăturarea acestora, solicitând, la nevoie, sprijinul altor ministere și organe de stat; coordonează sistemul de securitate în transporturi și activitățile de protecție împotriva actelor de intervenție ilicită;
s,) aproba, potrivit legii, instrucțiuni și regulamente obligatorii pentru activitățile specifice feroviare, auto, navale și aeriene;
t) reglementează, controlează și asigura, conform legii și specificului activității din transporturi, asistența medicală, inclusiv cea psihologică, precum și asistența medicală de urgenta la bordul navelor, în porturi, aeroporturi și stații de cale ferată;
t,) asigura funcționarea și dezvoltarea armonioasă a tuturor sectoarelor de transport public și complementaritatea modurilor și sistemelor de transport, pe baza reglementărilor interne și internaționale;
u) controlează respectarea de către deținătorii de mijloace de transport a normelor privind calitatea, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, conform reglementărilor interne și internaționale;
v) elaborează, în condițiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
w) coordonează activitățile industriale, de construcții, de cercetare și proiectare, de sănătate, precum și alte activități specifice transporturilor și zonelor libere;
x) aplica și urmărește, în sectorul de transporturi, prevederile Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană și strategia naționala și sectoriala de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană;
y) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.
(1) În structura organizatorică a Ministerului Transporturilor pot funcționa departamente, direcții generale, direcții, servicii și birouri. Controlul ministrului se organizează la nivel de direcție generală. Agenția zonelor libere, Inspectoratul feroviar, Inspectoratul navigației civile, Inspectoratul aviației civile, Inspectoratul rutier și Secretariatul Consiliului interministerial pentru siguranța rutiera se organizează la nivel de direcție.
(2) Structura organizatorică a Ministerului Transporturilor este prevăzută în anexa nr. 1.
În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului transporturilor, se pot organiza numai servicii sau birouri, precum și colective temporare conform prevederilorart. 9 din Legea nr. 40/1991, republicată.
(3) Numărul maxim de posturi este de 342, exclusiv demnitarii.
(4) Conducerea Ministerului Transporturilor este asigurata de ministru. Pe lângă ministru poate funcționa un colegiu al ministrului, ca organ consultativ.
Componenta colegiului se stabilește prin ordin al ministrului transporturilor.
(5) Atribuțiile și sarcinile secretarilor de stat și ale compartimentelor din aparatul propriu al ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului și se aproba prin ordin al ministrului transporturilor.