privind trecerea unor construcții, aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții situate în localitatea Halmeu, str. Nicolae Titulescu nr. 89, județul Satu Mare, aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor se face în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor, Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Ministrul finanțelor publice,
București, 9 decembrie 2009.
Anexa
a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, care se transmit din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora
┌─────────────────────┬───────────────┬────────────────────────────────┬───────┐ │Adresa imobilului │Persoana juri- │ Caracteristicile bunurilor │Nr. de │ │ │dică care admi-│care trec în domeniul privat al │înre- │ │ │nistrează imo- │ statului │gistra-│ │ │bilul │ │re atri│ │ │ │ │buit de│ │ │ │ │M.F.P. │ ├─────────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────┼───────┤ │Localitatea Halmeu, │Ministerul Ad- │Pavilion administrativ (coperti-│ │ │str. Nicolae Titules-│ministrației și│nă sens intrare) │105.124│ │cu nr. 89, județul │Internelor - │Suprafața construită = 195 mp │(parți-│ │Satu Mare │Inspectoratul │Valoarea contabilă = 20.948 lei │al) │ │ │Județean al ├────────────────────────────────┤ │ │ │Poliției de │Pavilion administrativ (coperti-│ │ │ │Frontieră │nă sens ieșire) │ │ │ │Satu Mare │Suprafața construită = 195 mp │ │ │ │ │Valoarea contabilă = 20.948 lei │ │ └─────────────────────┴───────────────┴────────────────────────────────┴───────┘