Articolul 1
Prezentul regulament stabilește locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, precum și condițiile de acordare a acestora.
privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Prezentul regulament stabilește locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, precum și condițiile de acordare a acestora.
(1) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor sunt prevăzute în anexele nr. 1-7, care fac parte integrantă din prezentul regulament, după cum urmează:
a) anexa nr. 1, pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase, precum și în condiții periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și c) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
b) anexa nr. 2, pentru condiții deosebit de periculoase, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
c) anexa nr. 3, pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite (stres, risc etc.), conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și h) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
d) anexa nr. 4, pentru unități sanitare cu specific deosebit stabilite de Ministerul Sănătății, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. f) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
e) anexa nr. 5, pentru condiții grele de muncă, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. d) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
f) anexa nr. 6, pentru condiții periculoase, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. e) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
g) anexa nr. 7, pentru personalul care lucrează în unități sanitare aflate în localități izolate situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. g) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009.
(2) Sunt considerate locuri de muncă în condiții normale acele locuri de muncă definite la art. 5 lit. k) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, care îndeplinesc cerințele prevăzute de această lege, precum și de legislația subsecventă acesteia și la care, în urma efectuării determinărilor sau, după caz, expertizărilor de specialitate de către organele abilitate în acest sens, nu sunt constatate condiții de muncă periculoase sau vătămătoare.
În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, sporurile acordate în baza notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, paragraful "Sporuri și alte drepturi specifice", se grupează astfel:
- grupa I - spor pentru condiții periculoase, condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau vătămătoare, acordat conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a), b) și c) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
- grupa a II-a - spor pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite (stres, risc etc.), acordat conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a), f) și h) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
- grupa a III-a - spor pentru condiții grele de muncă, acordat conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. d) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
- grupa a IV-a - spor pentru personalul care lucrează în unități sanitare aflate în localități izolate situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. g) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
- grupa a V-a - spor pentru condiții periculoase, acordat conform prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. e) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009.
(1) În situația în care unele categorii de personal, datorită specificului activității, își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se regăsesc în una sau mai multe grupe, vor beneficia de un singur spor aferent fiecărei grupe, și anume de cel mai mare.
(2) Sporurile prevăzute în anexele nr. 1 și 3 nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane, cu excepția sporurilor prevăzute în anexa nr. 1 la pct. I lit. A și în anexa nr. 3 la lit. A.
(1) Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii:
a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă;
b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective;
c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă.
(2) Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă se eliberează de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică și se avizează de inspectoratele teritoriale de muncă, care constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal.
(3) Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă pentru unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale se eliberează de compartimentul de specialitate din cadrul Centrului de medicină preventivă al acestui minister, care constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal.
(4) Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă pentru unitățile sanitare din rețelele instituțiilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională se eliberează de compartimentul de specialitate din cadrul acestor instituții, care constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal.
La stabilirea concretă a cotelor de spor în cadrul procentelor aprobate se vor avea în vedere următoarele criterii:
a) riscul de îmbolnăvire și de accidentare;
b) solicitarea nervoasă;
c) indicii de morbiditate.
La acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase, condiții periculoase sau vătămătoare s-au avut în vedere următorii factori care determină încadrarea locului de muncă în una dintre cele trei categorii:
a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului;
b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;
c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi;
d) existența unor condiții de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibrații;
e) existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de îmbolnăvire;
f) structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă;
g) alte condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase care pot duce la uzura prematură a organismului.
(1) În toate cazurile în care se menționează personalul din unități, secții, compartimente etc. se va înțelege întregul personal al unităților, secțiilor, compartimentelor etc. respective.
(2) În celelalte cazuri în care se menționează personalul de specialitate medico-sanitar, personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare, personalul din activitatea de cercetare, personalul auxiliar sanitar, personalul de asistență și îngrijire etc. se înțelege numai personalul cuprins în categoriile respective, conform nomenclatorului de funcții în vigoare.
În unitățile care au în structură secții sau compartimente de diferite profiluri se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele la prezentul regulament (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii, preventorii, unități de asistență socială și medico-sociale etc.).
Beneficiază de spor conform prezentului regulament întregul personal care lucrează în secțiile și compartimentele exterioare care au sediul separat de unitatea cu personalitate juridică cu profil de TBC, SIDA, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii, preventorii etc.
Personalul altor unități, precum și personalul din alte compartimente din aceeași unitate, care își desfășoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în prezentul regulament, beneficiază de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporțional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.
Personalul didactic medical sau farmaceutic care asigură activitate prin integrare clinică la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament beneficiază de spor proporțional cu timpul cât desfășoară activitate la aceste locuri de muncă.
Personalul care în cadrul programului normal de muncă își desfășoară activitatea fracționat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament, cu sporuri diferite, va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcție de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Evidența timpului lucrat efectiv (în ore și în zile) în diferite locuri de muncă unde se acordă spor în procente diferite, precum și certificarea efectuării acestuia se realizează de către șeful fiecărui compartiment (secție, laborator, formație de lucru, serviciu, birou etc.).
(1) Cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
(2) În anul 2010 sporurile se acordă într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu completările ulterioare, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
(3) În anul 2010 sporurile prevăzute în anexa nr. 1, la cap. I, lit. A pct. 3, 4 și 5, în anexa nr. 2, la lit. E pct. 12, 13, 14 și 15, și în anexa nr. 3, la lit. A pct. 2, se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, cu completările ulterioare, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
(1) Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistență socială.
(2) Nominalizarea personalului din rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale care beneficiază de spor pe locuri de muncă se stabilește de comisia tehnică pe linie de securitate și sănătate în muncă din unitatea respectivă și se aprobă de comandantul unității.
Sporurile prevăzute în anexele la prezentul regulament se plătesc cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistență socială.
(1) Sporurile pentru condiții de muncă se acordă pentru activitatea desfășurată, conform contractului individual de muncă, în cadrul programului normal de lucru.
(2) Sporurile pentru condiții de muncă nu se acordă pentru activitatea prestată în afara programului normal de lucru, respectiv pentru ore suplimentare sau gărzile organizate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara programului de lucru de la norma de bază.
Sporurile prevăzute în anexa nr. 3 la lit. B pct. 19 și în anexa nr. 5 la pct. 4 nu se acordă asistenților maternali profesioniști, în cazul în care copilul a fost încredințat sau dat în plasament la o rudă până la gradul al patrulea inclusiv.
Unitățile sanitare publice din sistemul sanitar, precum și unitățile publice de asistență socială și medico-socială vor lua toate măsurile necesare care să conducă la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru toate categoriile de personal, raportând anual comitetului director/organelor de conducere similare acțiunile întreprinse, fondurile cheltuite și rezultatele obținute.
Prevederile anexelor nr. 1-7 se aplică începând cu data reîncadrării și salarizării personalului în baza Legii-cadru nr. 330/2009.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și c)
din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, precum și în condiții periculoase sau vătămătoare
I. Spor pentru condiții periculoase
A. Spor de 25% din salariul de bază:
1. personalul din unități de boli infecțioase;
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de boli infecțioase;
3. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de neonatologie;
4. personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar din sala de nașteri;
5. personalul din laboratoarele și compartimentele de analize medicale.
II. Spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare
II.1. Spor pentru condiții periculoase
A. Spor de 15% din salariul de bază:
1. personalul din laboratoarele și secțiile de cercetare care execută cercetări chimice, fizico-chimice, sinteze chimice, analize instrumentale în stațiile-pilot și micropilot, în vederea obținerii unor noi substanțe;
2. personalul din laboratoarele și compartimentele de cercetări biologice, inframicrobiologice, microbiologice, virusologice și biochimice;
3. personalul din secțiile, laboratoarele și compartimentele pentru cercetarea, producerea și controlul serurilor și vaccinurilor;
4. personalul care lucrează neprotejat cu lasere de mare putere;
5. personalul din laboratoarele și compartimentele de colectare a sângelui, precum și personalul din laboratoarele și compartimentele de preparare a produselor sanguine labile din centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București;
6. personalul din secțiile, compartimentele și cabinetele de dermatovenerologie, unde se tratează boli transmisibile;
7. personalul din cabinetele de boli infecțioase;
8. personalul care efectuează lucrări de vidanjare și cel care efectuează lucrări de curățare canale ape uzate;
9. personalul din compartimentele de transfuzii sanguine, cu excepția personalului nominalizat la lit. E pct. 13 din anexa nr. 2 la regulament;
10. personalul din sterilizare;
11. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din laboratoarele de explorări funcționale;
B. Spor de 10% din salariul de bază:
1. personalul din preventoriile de pneumoftiziologie;
2. personalul care lucrează cu animale de experiență care prezintă pericol de contaminare;
3. personalul care deservește crescătoriile și depozitele de animale de experiență și personalul care deservește rampa de gunoi;
4. personalul care lucrează în laboratoarele și compartimentele de tehnică dentară;
5. personalul din laboratoarele de tratare și valorificare a nămolurilor reziduale unde există pericol de contaminare;
6. personalul de cercetare din secțiile, laboratoarele și compartimentele de neuropsihomotori și neuromotori;
7. personalul care lucrează cu aparate de electroterapie ce produc radiații electromagnetice;
8. personalul din spălătorii, călcătorii și crematorii;
9. personalul sanitar care lucrează permanent la dezinfecție, dezinsecție și deratizare;
10. preoții;
C. Spor de 7% din salariul de bază:
1. personalul mediu sanitar de igienă din structurile care acordă servicii medicale ambulatorii de specialitate, spitale, sanatorii și preventorii;
2. personalul care lucrează în compartimentele de infecții nozocomiale;
3. personalul care lucrează în laboratoare și compartimente de prevenire și combatere a bolilor transmisibile.
II.2. Spor pentru condiții vătămătoare
A. Spor de 10% din salariul de bază:
1. personalul care efectuează lucrări de întreținere și reparații la AMC-uri și redresori cu mercur sau alte substanțe toxice;
2. personalul care efectuează activitate continuă de ascuțire prin polizare și șlefuire;
3. personalul care efectuează activitatea manuală de vidare și umplere cu agenți frigorifici și termici a agregatelor și instalațiilor (freon, xilen, toluen, amoniac etc.);
4. personalul care lucrează la tăierea și prelucrarea carotelor și epruvetelor, cu degajare de pulberi;
5. personalul care lucrează cu nămol sau hidrogen sulfurat;
6. personalul din unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Apărării care lucrează în locuri de muncă aflate sub acțiunea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători de radiodifuziune, televiziune, emițători pentru comunicații, stație de radiolocație, instalații de curenți de înaltă frecvență, stațiile de radio de US și UUS, radioreleele în unde metrice, decimetrice, centimetrice, radiogoniometrele și stațiile de bruiaj;
7. liftieri;
8. personalul care manipulează deșeuri toxice;
B. Spor de 7% din salariul de bază:
1. personalul care lucrează în cadrul laboratoarelor de analize fizico-chimice și în stațiile de clorinare, precum și personalul care recoltează și manipulează probe de ape reziduale și nămoluri;
2. personalul cu activitate continuă de sudură electrică și autogenă (cu excepția sudurii electrice prin puncte), dacă aceste lucrări se efectuează în spații închise;
3. personalul care lucrează la prepararea la locul de muncă a vopselelor, baițurilor, grundurilor, emailurilor și lacurilor pe bază de nitroceluloză, rășini sintetice, miniu de plumb, gudron și alte substanțe toxice, precum și personalul care utilizează aceste substanțe prin pulverizare sau pensulare;
4. vopsitorii duco cu activitate permanentă în spații închise;
5. muncitorii care lucrează la repararea, întreținerea și încărcarea acumulatorilor electrici din plumb;
6. personalul care lucrează prin suflarea aparaturii de laborator la flacără (repararea și confecționarea de piese și aparate de laborator);
7. personalul care lucrează în activități poligrafice: culegere manuală, imprimare tipar înalt și închis, forme pentru tipar înalt, tipăritor tipar plan, fotografiat și copiat la tifdruc, zincografie, ofset, monofoto, preparat chimicale pentru zincografie, tifdruc, ofset;
8. personalul de specialitate medico-sanitar din secții, laboratoare sau compartimente de medicina muncii, care lucrează peste 50% din timpul normal de lucru în unități sau sectoare industriale cu condiții deosebite;
9. personalul care lucrează în compartimentele de arhivă;
C. Spor de 5% din salariul de bază:
1. personalul mediu sanitar care lucrează cu aparate de fototerapie (ultraviolet, vizibil și infraroșu);
2. personalul care vulcanizează cauciucul la cald;
3. tinichigii manuali care lucrează la fasonarea și șpănuirea la cald a tablelor pentru învelișuri, caroserii, capotaje, aripi etc.;
4. personalul care lucrează la forjarea manuală, forjarea mecanică și matrițarea la cald de piese și scule;
5. personalul muncitor care lucrează la exploatarea centralelor termice cu cărbune, păcură, combustibil lichid ușor, gaze naturale și alți combustibili;
6. personalul care lucrează la aparatele de multiplicat: la orming, gestetner, rotaprint, xerox, piloris, heliograf;
7. personalul care lucrează permanent în activitățile frigorifice, în camere congelatoare unde temperatura este sub -10 grade C;
8. personalul care lucrează la instalații și echipamente producătoare de zgomot și trepidații (pompe, compresoare, motoare, turbine etc.);
9. personalul care lucrează în laboratoarele sau compartimentele de microproducție de medicamente (pulberi, chimicale etc.).
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1
lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase
A. Spor de 50-100% din salariul de bază:
1. personalul care lucrează la Spitalul Tichilești - leprozerie;
2. personalul care lucrează la morgi, necropsii și în prosecturi din unități sanitare, institutele de medicină legală și serviciile de medicină legală județene;
3. personalul care participă efectiv în campaniile de prevenire și combatere de epidemii deosebit de grave și la alte asemenea acțiuni stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin, cum ar fi: pestă, holeră, poliomielită, variolă, tetanos, leptospiroză etc.;
4. personalul care lucrează în unități de pneumoftiziologie (spitale și sanatorii), Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" București, Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular "Foișor" București, personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de TBC, TBC osteoarticular, TBC genital, TBC ganglionar, din laboratoarele sau compartimentele care deservesc aceste paturi, din cabinetele de consultații TBC și dispensarele medicale de pneumoftiziologie (TBC);
5. personalul care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, în compartimentele de producere a vaccinurilor BCG sau a altor produse de degradare a BK;
6. personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din secțiile sau compartimentele cu paturi în care sunt îngrijiți bolnavi de SIDA și din laboratoarele ce deservesc aceste paturi;
7. personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele de microbiologie din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C. T. Nicolau" București și din centrele de transfuzie sanguină, care lucrează teste HIV/SIDA;
8. personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele medicale, care lucrează teste HIV/SIDA.
B. Spor mediu de 75% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi în specialitățile: recuperare neuromotorie, recuperare neuropsihomotorie, recuperare neuromusculară și recuperare neurologică;
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din structurile de primire a urgențelor - UPU-SMURD și UPU;
3. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar de intervenție din serviciile de ambulanță;
4. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de ATI și de terapie intensivă.
C. Spor de 50-75% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secțiile și compartimentele cu paturi din specialitățile psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă;
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din laboratoarele și compartimentele paraclinice și din structurile de primire a urgențelor din spitalele de psihiatrie;
3. muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoși.
D. Spor de 50% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele de psihiatrie, altul decât cel prevăzut la lit. C pct. 1 și 2, precum și personalul din structurile de cercetare științifică ale spitalelor de psihiatrie;
2. personalul TESA, muncitori și personalul de deservire din spitalele de psihiatrie, cu excepția muncitorilor prevăzuți la lit. C pct. 3;
3. personalul din cabinetele medicale de psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă, precum și personalul din laboratoarele/ centrele de sănătate mintală.
E. Spor de 50% din salariul de bază:
1. personalul care lucrează la histopatologie, toxicologie medico-legală, tanatologie, genetică medico-legală, în cabinetele de medicină legală, compartimentele de medicină legală, laboratoarele de medicină legală, precum și în celelalte structuri medicale din institutele de medicină legală și din serviciile de medicină legală județene;
2. personalul care lucrează în celelalte compartimente din serviciile de anatomie patologică;
3. personalul care transportă cadavre pentru serviciile de anatomie patologică și medicină legală;
4. personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator;
5. personalul care lucrează în unități de dializă;
6. personalul din unități de recuperare neuromotorie, recuperare neuropsihomotorie, recuperare neuromusculară și recuperare neurologică, cu excepția personalului prevăzut la lit. B pct. 1;
7. personalul din centrele de recuperare și reabilitare persoane cu handicap neuropsihic;
8. personalul din CPU;
9. personalul din serviciile de ambulanță, cu excepția personalului prevăzut la lit. B pct. 3;
10. personalul din structurile de primire a urgențelor - UPUSMURD și UPU, cu excepția personalului prevăzut la lit. B pct. 2;
11. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de îngrijiri paliative;
12. medicii de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfășoară activitate în blocul operator;
13. personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la punctele de transfuzii din spitale;
14. personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la laboratoarele de cardiologie intervențională;
15. personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la laboratoarele de endoscopie intervențională.
I. Nivelul sporurilor în cadrul procentelor stabilite în prezenta anexă, pe categorii de personal și locuri de muncă, se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și h) din nota
aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite (stres, risc etc.)
A. Spor de 25% din salariul de bază:
1. personalul din unitățile de urgență neurovasculare;
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de neurologie și neurochirurgie;
B. Spor de 15% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi din specialitățile: traumatologie vertebro-medulară și neuromotorie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie cardiacă și a vaselor mari, chirurgie vasculară, cardiologie intervențională, chirurgie toracică, ortopedie și traumatologie, arși, chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă, oncologie medicală, chirurgie și ortopedie pediatrică, transplant de organe, radioterapie, hematologie, chirurgie generală, urologie;
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din institutele și centrele de sănătate publică reorganizate în Institutul Național de Sănătate Publică;
3. personalul de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale organizate în grădinițe, școli și unitățile de învățământ superior;
4. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile de transport neonatal specializat;
5. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care asigură urgențele medico-chirurgicale de gradele 0 și 1 până la restabilirea funcțiilor vitale ale pacienților, încadrat în spitalele județene și în spitalele de urgență din centrele universitare;
6. personalul de specialitate medico-sanitar din laboratoarele de angiografie;
7. personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul normal de lucru;
8. personalul din spitale de boli cronice;
9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de neonatologie, medicină internă, cardiologie, gastroenterologie;
10. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de otorinolaringologie (ORL), oftalmologie, chirurgie orală și maxilofacială;
11. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de recuperare, medicină fizică și balneologie;
12. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi de pediatrie;
13. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele medicale de unitate (infirmerii) din cadrul Ministerului Apărării;
14. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din Centrul de medicină preventivă al Ministerului Apărării Naționale;
15. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din compartimente cu paturi postoperator;
16. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi de obstetrică-ginecologie;
17. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de nefrologie;
18. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de endocrinologie;
19. personalul din unitățile de asistență socială, respective centre rezidențiale, centre de zi și servicii acordate în stradă, unități de îngrijiri la domiciliu, inclusiv serviciile de asistență maternală, precum și unitățile medico-sociale.
C. Spor de 10% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi de neuropsihomotori;
2. personalul numit și autorizat să îndeplinească atribuții de șef de unitate nucleară, responsabil cu radioprotecția și responsabil cu gestiunea surselor nucleare, pe timpul cât execută aceste atribuții;
3. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
D. Spor de 5% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din structurile ambulatorii de specialitate care acordă asistență medicală în specialitățile: neurochirurgie, chirurgie cardiacă și a vaselor mari, chirurgie vasculară, cardiologie intervențională, chirurgie toracică, ortopedie și traumatologie, chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă, oncologie medicală;
2. personalul de specialitate medico-sanitar din spitalele județene, altele decât cele clinice, și din Spitalul Municipal Hunedoara;
3. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din structurile ambulatorii de specialitate care acordă servicii medicale în specialitățile: pediatrie, neonatologie, hematologie, obstetrică-ginecologie și ocrotire.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1
lit. f) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Personalul încadrat în unitățile sanitare cu specific deosebit
A. Spor de 15% din salariul de bază:
1. spitalele orășenești Lupeni și Vulcan;
2. Spitalul de Urgență Petroșani;
3. Spitalul de Boli Cronice Petrila;
4. Centrul de Sănătate Sulina;
5. Spitalul "Prof. dr. Constantin Angelescu" București;
6. structura de asistență medicală a Serviciului de Informații Externe;
7. Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiției.
B. Spor de 10% din salariul de bază:
1. Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" București;
2. Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL "Prof. dr. Dorin Hociotă" București;
3. Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C. T. Nicolau" București;
4. centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București;
5. Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București;
6. institutele de medicină legală;
7. Spitalul Universitar de Urgență Elias București;
8. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" București;
9. Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator și Medicină Preventivă;
10. Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulator "Academician Ștefan Milcu";
11. Centrul de Medicină Preventivă al Ministerului Apărării Naționale;
12. Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale;
13. Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare "Dr. Constantin Zamfir";
14. Centrul de Medicină Navală;
15. Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială "General doctor aviator Victor Anastasiu";
16. Institutul Național de Endocrinologie "C.I. Parhon" București.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1
lit. d) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții grele de muncă
Spor de 15% din salariul de bază:
1. personalul sanitar care acordă asistență medicală în subteran (mine), pe platforme marine și pe nave de pescuit oceanic;
2. muncitori care execută lucrări de foraj balnear;
3. personalul care deservește termobarocamerele și termobarocamera cu decompresie explozivă;
4. asistenții maternali profesioniști pe perioada în care au în plasament sau încredințare cel puțin 2 copii.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1
lit. e) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții periculoase
A. Spor de până la 30% din salariul de bază:
- personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generator de radiații, diferențiate pe categorii de risc radiologic, astfel:
a) 10% la categoria I;
b) 15% la categoria a II-a;
c) 20% la categoria a III-a;
d) 30% la categoria a IV-a.
la regulament
Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului
"Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1
lit. g) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
I. Criterii de clasificare a localităților izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, în care funcționează unități sanitare publice, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale
Spor de 20% din salariul de bază:
1. localități cu drum principal nemodernizat;
2. localități unde nu sunt posibilități de cazare asigurate prin grija unității sanitare pentru personalul nelocalnic;
3. localități unde parcurgerea distanței până la unitatea sanitară publică cu mijloacele de transport existente se face într-un timp mai mare de o oră;
4. localități în care au rămas neocupate posturile vacante de medici aparținând unităților sanitare publice, după organizarea a două concursuri succesive în anul pentru care se aprobă sporul de izolare;
5. localități în care numărul de medici din unitățile sanitare publice este sub 50% din cel normat, iar medicii existenți preiau și o parte din sarcinile ce revin posturilor vacante;
6. localități amplasate în zone de munte la peste 800 m altitudine sau în Delta Dunării în zone greu accesibile;
7. localități în care aprovizionarea personalului cu cele necesare traiului curent este greoaie și se face la intervale mari de timp.
II. Condițiile de acordare, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului ce se acordă personalului care își desfășoară activitatea potrivit contractului individual de muncă în unități sanitare publice, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale aflate în localități cu condiții deosebite sau unde atragerea personalului se face cu greutate
1. Pentru activitatea desfășurată potrivit contractului individual de muncă în unități sanitare, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale din localități cu condiții deosebite sau unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul din unitățile sanitare publice aflate în localități pentru care sunt îndeplinite cel puțin 3 dintre criteriile de clasificare prevăzute la lit. A beneficiază de sporul de 20% din salariul de bază.
2. Sporul se acordă personalului care locuiește în localitatea în care își desfășoară activitatea potrivit contractului individual de muncă, cel puțin 5 zile săptămânal.
--------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.