Articolul 1
(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor:
1. Președintele României;
2. consilierii prezidențiali și consilierii de stat;
3. președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii;
4. membrii din România în Parlamentul European și membrii în Comisia Europeană din partea României;
5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;
6. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
7. judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, asimilații acestora, precum și asistenții judiciari;
8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor;
9. judecătorii Curții Constituționale;
10. membrii Curții de Conturi și personalul cu funcții de conducere și de control din cadrul acesteia;
11. președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție;
12. Avocatul Poporului și adjuncții săi;
13. președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
14. membrii Consiliului Concurenței;
15. membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;
16. membrii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;
17. membrii Consiliului Economic și Social;
18. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
19. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
20. membrii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
21. membrii Consiliului Național al Audiovizualului;
22. membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare ale Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune;
23. președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Integritate, precum și membrii Consiliului Național de Integritate;
24. directorul general și membrii consiliului director al Agenției Naționale de Presă AGERPRES;
25. directorul Serviciului Român de Informații, prim-adjunctul și adjuncții săi;
26. directorul Serviciului de Informații Externe și adjuncții săi;
27. personalul diplomatic și consular;
28. directorul Serviciului de Protecție și Pază, prim-adjunctul și adjunctul său;
29. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prim-adjunctul și adjuncții săi;
30. aleșii locali;
31. persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice;
32. persoanele cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților sistemului de învățământ de stat și unităților de stat din sistemul de sănătate publică;
33. personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administrația publică centrală, precum și personalul încadrat la cancelaria prefectului;
34. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ, direct sau indirect, inclusiv în filiale sau alte dezmembrăminte și unități ale entităților enumerate anterior, precum și în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care una dintre entitățile enumerate anterior este acționar majoritar sau semnificativ;
(la 25-07-2024, Punctul 34. , Alineatul (1) , Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I , Partea I a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 235 din 19 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 22 iulie 2024 )
35. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administrație, angajații cu funcții de conducere ai Băncii Naționale a României, precum și personalul din conducerea băncilor la care statul este acționar majoritar sau semnificativ;
36. personalul instituțiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum și personalul instituțiilor și autorităților publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare;
37. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale;
38. prefecții și subprefecții;
39. candidații pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar;
40. președinții, vicepreședinții, secretarii generali, directorii economici și/sau trezorierii federațiilor sportive naționale, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Comitetului Național Paralimpic.
(la 25-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I , Partea I a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 372 din 21 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1241 din 22 decembrie 2022 )
Notă Art. III din LEGEA nr. 105 din 3 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020, prevede: Articolul III Până la data de 31 decembrie 2021, toate autoritățile publice, instituțiile publice sau unitățile din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a asigura deponenților certificate calificate pentru semnătură electronică.
Notă Potrivit art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 127 din 15 decembrie 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1190 din 15 decembrie 2021, termenul prevăzut de art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 iulie 2020, se prorogă până la data de 31 decembrie 2022. Potrivit art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 182 din 28 decembrie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1263 din 28 decembrie 2022, termenul prevăzut de art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 iulie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.
(2) Obligația privind declararea averii și a intereselor revine, în condițiile prezentei legi, și celorlalte categorii de persoane, care sunt numite în funcție de Președintele României, de Parlament, de Guvern sau de primul-ministru, cu excepția celor care ocupă funcții aparținând cultelor religioase.
(3) Activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de Integritate, înființată prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenția. Pentru președintele și vicepreședintele Agenției, precum și pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor și a incompatibilităților se desfășoară în cadrul Consiliului Național de Integritate.
(4) Veniturile realizate de categoriile de persoane prevăzute la alin. (1), din exercitarea funcției sau calității pentru care există obligația declarării averii și intereselor, nu sunt supuse anonimizării, fiind exceptate de la normele care reglementează confidențialitatea.
(la 22-12-2023, Articolul 1, Capitolul I, Titlul I, Partea I a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 410 din 18 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1147 din 19 decembrie 2023 )
Notă Potrivit art. II din Legea nr. 410 din 18 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1147 din 19 decembrie 2023, la data intrării în vigoare a respectivei legi se abrogă dispozițiile contrare prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, inclusiv cele cuprinse în legi speciale.