LEGE nr. 221 din 11 noiembrie 2010

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2010
Intrat în vigoare
29.11.2010
Forma consolidată din
29.11.2010

pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifică Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, numită în continuare Convenție, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, intrată în vigoare la data de 3 mai 2008.

Articolul 2

În temeiul art. 33 din Convenție, se desemnează Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap în calitate de autoritate centrală de coordonare privind implementarea Convenției.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 11 noiembrie 2010.

Nr. 221.

CONVENTIE 26/09/2007

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.