LEGE nr. 292 din 28 decembrie 2010

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2011
Intrat în vigoare
01.05.2011
Forma consolidată din
01.05.2011

pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010

Parlamentul României adoptă prezenta lege

Articolul 1

Se ratifică Acordul privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010.

Articolul 2

Categoriile de cheltuieli ocazionate de aplicarea acordului prevăzut la art. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se asigură din fondurile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 28 decembrie 2010.

Nr. 292.

ACORD

privind Programul de schimburi pentru studii

universitare în Europa Centrală (CEEPUS III)*)

___________

Notă *) Traducere.

Părțile contractante, dorind să promoveze cooperarea în domeniul învățământului superior, în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală, denumit în continuare CEEPUS III,

au decis următoarele:

Articolul 1

1. Cooperarea în domeniul învățământului superior și al cercetării asociate acestuia dintre părțile contractante, în special cooperarea și mobilitatea interuniversitară, va fi promovată în conformitate cu prezentul acord.

2. Cooperarea menționată la paragraful 1, cu excepția mobilităților din afara rețelelor ("Freemovers"), menționate la art. 2 paragraful 6, se va realiza în cadrul rețelelor din Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală, așa cum este definit în prezentul acord.

3. Bursele CEEPUS III asigură integral, pe durata șederii în țara-gazdă, cheltuielile aferente costului de trai, costurilor legate de taxele de laborator, conform uzanței din țara-gazdă, costurile de cazare și asigurare medicală de urgență, după caz. Bursele CEEPUS III vor fi stabilite în raport cu costul de trai în țara-gazdă și vor fi ajustate în funcție de inflație.

4. În cadrul prezentului acord nu se vor efectua transferuri de fonduri între părțile contractante. Bursele CEEPUS III vor fi finanțate de țara-gazdă, cu excepția costurilor de transport. Costurile de transport vor fi finanțate, dacă este cazul, de către țara trimițătoare. Țările-gazdă și universitățile participante sunt încurajate să aloce voluntar fonduri suplimentare pentru bursele CEEPUS III.

5. În conformitate cu prezentul acord și cu regulile procedurale adoptate de Comitetul mixt al miniștrilor, părțile contractante vor anunța, anual, lunile-bursă oferite pentru cooperare (valoarea internă a CEEPUS) pentru anul academic următor. Valoarea minimă CEEPUS va fi de 100 de luni-bursă.

6. Bursele CEEPUS III vor fi folosite doar pentru mobilități și nu vor acoperi costurile globale sau cheltuielile organizatorice ori administrative. Părțile contractante și universitățile participante sunt încurajate să aloce voluntar fonduri suplimentare pentru a acoperi aceste costuri sau cheltuieli.

7. Întâlnirile de coordonare ale rețelelor pot fi finanțate folosind lunile-bursă neutilizate, dacă este cazul.

Articolul 2

1. În cadrul prezentului acord, termenul "universitate" va defini o instituție de învățământ superior, recunoscută de autoritățile competente ale părții contractante ca aparținând sistemului său de învățământ superior. Fiecare parte contractantă va prezenta anual o listă cu universitățile eligibile pentru participarea la programul CEEPUS III.

2. În cadrul prezentului acord, termenul "an universitar" se va aplica perioadei cuprinse între 1 septembrie al anului în curs și 31 august al anului următor.

3. Sunt eligibili pentru a beneficia de burse CEEPUS III studenții înmatriculați în universități, la toate nivelurile de studii, inclusiv doctoral, indiferent de domeniul de studiu, cu condiția ca perioada de studii, pregătirea sau stagiul să se desfășoare la o universitate ori instituție-gazdă, după caz, în conformitate cu prezentul acord, a cărei programă analitică este compatibilă cu cea a universității trimițătoare și face parte din programul de studiu universitar al respectivului student.

4. Bursele vor fi acordate, de asemenea, studenților, pentru pregătirea practică sau stagiu într-o întreprindere comercială, unitate de cercetare, instituție guvernamentală ori altă organizație din țara-gazdă, după caz, cu condiția formulării de către solicitant a unei propuneri bine definite.

5. Programul CEEPUS III va sprijini și mobilitatea membrilor facultăților - personal didactic, de cercetare și/sau personal artistic, din instituțiile de învățământ superior, prin acordarea de burse CEEPUS III în scopul promovării cooperării interuniversitare transnaționale și pentru a crește dimensiunea central-europeană a programelor analitice universitare.

6. Se pot acorda, de asemenea, burse studenților înmatriculați la universități, precum și membrilor universităților, din afara unei rețele CEEPUS III ("Freemovers"), cu condiția existenței unor înțelegeri speciale pentru studiu sau activitate didactică și de coordonare.

Articolul 3

1. Se constituie un Comitet mixt al miniștrilor, denumit în continuare Comitet mixt, alcătuit din câte un reprezentant al fiecărei părți contractante. Comitetul mixt este responsabil pentru toate măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea implementării prezentului acord, inclusiv aprobarea rapoartelor de evaluare. Comitetul mixt va adopta un program de lucru privind cooperarea în cadrul CEEPUS III.

2. Comitetul mixt se va reuni ori de câte ori va fi necesar. Acesta va adopta propriile reguli procedurale și va alege un președinte dintre membrii săi. Comitetul mixt poate stabili grupuri de lucru pentru implementarea prezentului acord și decide componența acestora.

3. Comitetul mixt va depune toate eforturile pentru a lua deciziile prin consens. Dacă toate modalitățile de a lua deciziile prin consens au fost utilizate, iar acesta nu a fost atins, deciziile vor fi adoptate, în ultimă instanță, printr-o majoritate de două treimi din numărul membrilor Comitetului mixt prezenți și care își exprimă votul.

4. Comitetul mixt va adopta în unanimitate deciziile referitoare la suma totală a lunilor-bursă CEEPUS III, pe baza comunicărilor făcute în conformitate cu prevederile art. 1 paragraful 5.

Articolul 4

1. Deciziile privitoare la procedura de selecție a rețelelor CEEPUS III vor fi luate de către un grup de lucru al Comitetului mixt.

2. Fiecare parte contractantă va înființa o comisie națională, compusă din cadre universitare și/sau alți experți, pentru a sprijini procesul de selecție menționat la paragraful 1.

3. Fiecare parte contractantă va înființa un Oficiu național CEEPUS, cu următoarele responsabilități:

- promovarea cooperării și oferirea de informații asupra tuturor aspectelor legate de aceasta, în special referitoare la diplome comune, în strânsă cooperare cu Oficiul Central CEEPUS și cu celelalte oficii naționale CEEPUS;

- primirea și evaluarea aplicațiilor;

- pregătirea acordării burselor pentru solicitanți;

- oferirea burselor după obținerea unui loc de studiu;

- acordarea burselor conform prezentării din programul de lucru;

- organizarea plății burselor;

- primirea rapoartelor;

- realizarea evaluării naționale a cooperării și contribuirea la realizarea evaluării generale, atunci când este necesar;

- raportarea anuală asupra implementării cooperării la nivel național.

4. Părțile contractante vor notifica Oficiul Central CEEPUS privind înființarea oficiului național CEEPUS.

5. Oficiile naționale CEEPUS vor participa la întâlnirile organizate de Oficiul Central CEEPUS.

6. Părțile contractante vor lua măsuri pentru a asigura respectivului oficiu național CEEPUS mijloacele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor.

Articolul 5

1. Oficiul Central CEEPUS are sediul la Viena. Oficiul Central CEEPUS va avea capacitatea legală necesară pentru exercitarea atribuțiilor sale.

2. Secretarul general al Oficiului Central CEEPUS va fi ales, la propunerea Republicii Austria, pentru o perioadă de 7 ani, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate de Comitetul mixt. Secretarul general poate fi revocat înainte de termen prin decizia unanimă a Comitetului mixt.

3. Infrastructura necesară îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Central CEEPUS, inclusiv salariile secretarului general și ale personalului oficiului, va fi finanțată de Republica Austria.

4. Costurile pentru reprezentanții părților contractante sau pentru personalul trimis pe lângă Oficiul Central CEEPUS vor fi suportate de respectiva parte contractantă.

5. Părțile contractante sunt încurajate să ofere, în mod voluntar, fonduri pentru activități ale Oficiului Central CEEPUS care sunt menite să îmbunătățească implementarea programului.

6. Oficiul Central CEEPUS va avea funcție de coordonare și de evaluare, iar părțile contractante își vor păstra depline puteri și control asupra bugetului național destinat cooperării.

7. Oficiul Central CEEPUS:

- va notifica Comitetul mixt, la următoarea sa întâlnire, asupra deciziilor referitoare la chestiuni urgente, tehnice și administrative, luate de secretarul general în perioada dintre reuniunile Comitetului mixt;

- va pregăti un raport anual de progres și va realiza evaluarea generală a implementării prezentului acord;

- va face propuneri pentru dezvoltarea viitoare a programului;

- va pregăti și va organiza reuniunile Comitetului mixt și ale grupurilor de lucru și va realiza minutele acestor reuniuni;

- va sprijini implementarea deciziilor luate de Comitetul mixt;

- va dezvolta o strategie comună de relații publice privind cooperarea și va oferi consultanță părților contractante asupra politicilor de informare;

- va publică informații privind cooperarea dintre universitățile părților contractante.

Articolul 6

1. Părțile contractante, în conformitate cu prezentul acord, vor depune toate eforturile pentru evitarea restricțiilor privind libera circulație și rezidența participanților la programul CEEPUS III.

2. Părțile contractante vor lua măsurile necesare, în conformitate cu legislația națională, pentru eliminarea obstacolelor administrative sau financiare aflate în calea implementării depline a programului.

Articolul 7

O revizuire a prezentului acord, efectuată de Comitetul mixt, va fi realizată înaintea celui de-al patrulea an academic după intrarea în vigoare. Această revizuire va avea la bază o evaluare generală a programului.

Articolul 8

1. Orice diferend între părțile contractante sau între părțile contractante și Oficiul Central CEEPUS privind interpretarea ori aplicarea prezentului acord sau a programului de lucru va fi soluționat prin negocieri și consultări de bună-credință între părțile în dispută. Orice diferend care nu poate fi soluționat prin asemenea negocieri sau consultări va fi stabilit pe cale amiabilă de către Comitetul mixt. În acest scop, Comitetul mixt poate stabili un grup de lucru, în conformitate cu art. 3 paragraful 2. Grupul de lucru va face recomandări Comitetului mixt în vederea rezolvării diferendului. Dacă diferendul nu poate fi soluționat de Comitetul mixt, acesta va fi supus arbitrajului, la cererea oricărei părți aflate în litigiu.

2. Tribunalul de arbitraj va fi alcătuit din 3 membri. Fiecare parte aflată în litigiu va nominaliza un arbitru. Acești 2 arbitri îl vor nominaliza pe cel de-al treilea, care va fi președintele tribunalului.

3. Tribunalul de arbitraj își va stabili sediul și propriile reguli de procedură.

4. Decizia tribunalului de arbitraj va fi luată cu majoritatea voturilor membrilor săi. Membrii tribunalului de arbitraj nu se pot abține de la vot. Această decizie va fi definitivă și obligatorie pentru toate părțile aflate în litigiu, fără drept de apel. Părțile se vor supune verdictului fără întârziere. În cazul unui diferend referitor la sensul sau sfera de acțiune a deciziei, tribunalul de arbitraj, în cazul în care este necesar, va interpreta, prin majoritate de voturi, decizia, la cererea oricărei părți aflate în litigiu.

Articolul 9

1. Prezentul acord va fi deschis pentru semnare de către toate părțile contractante ale Acordului pentru promovarea cooperării în domeniul învățământului superior în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS II).

2. Prezentul acord va fi supus aprobării de către statele semnatare, în conformitate cu procedurile naționale proprii. Instrumentele de aprobare vor fi depozitate la Oficiul Central CEEPUS, în calitate de depozitar al prezentului acord.

3. Depozitarul va informa toate părțile contractante în legătură cu notificările și instrumentele de aprobare primite.

4. Originalul prezentului acord va fi păstrat de către depozitar.

Articolul 10

1. Prezentul acord va intra în vigoare la data de 1 mai 2011 pentru statele semnatare care au depozitat instrumentele de aprobare. Dacă mai puțin de 3 instrumente de aprobare au fost depozitate până la respectiva dată, prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni după depozitarea celui de-al treilea instrument de aprobare. Prezentul acord va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 7 ani de la data intrării sale în vigoare.

2. Pentru statele semnatare care vor depozita instrumentul de aprobare după data intrării în vigoare a prezentului acord în conformitate cu paragraful 1, prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează datei în care a fost depozitat instrumentul de aprobare.

3. Prezentul acord va fi reînnoit automat pentru o nouă perioadă de 7 ani dacă Comitetul mixt nu decide, în unanimitate, altfel. Pentru părțile contractante care trebuie să obțină reînnoirea prezentului acord conform procedurilor lor naționale, reînnoirea va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după data notificării depozitarului asupra finalizării procedurilor interne pentru reînnoire.

4. Fiecare parte contractantă poate propune, în orice moment, un amendament la prezentul acord. Un astfel de amendament va fi înaintat în scris președintelui Comitetului mixt și celorlalte părți contractante cu cel puțin 6 săptămâni înaintea reuniunii Comitetului mixt, dacă președintele nu decide altfel. Deciziile privind amendarea prezentului acord vor fi luate în unanimitate de Comitetul mixt. Amendamentul va fi supus semnăturii și aprobării părților contractante în conformitate cu procedurile lor naționale. Instrumentele de aprobare vor fi depozitate la depozitar. Amendamentul va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni după depozitarea celui de-al treilea instrument de aprobare, dacă nu este prevăzut altfel în amendament.

Articolul 11

1. Prezentul acord rămâne deschis aderării statelor care nu sunt părți contractante ale Acordului CEEPUS II în baza deciziei unanime a Comitetului mixt. Statele care doresc să adere la prezentul acord vor notifica în scris depozitarul. Depozitarul va informa în scris celelalte părți contractante referitor la intenția unui stat de a adera la prezentul acord.

2. Instrumentele de aderare vor fi depozitate la Oficiul Central CEEPUS. Depozitarul va informa părțile contractante referitor la instrumentele de aderare primite.

3. Pentru statele care aderă la prezentul acord după intrarea sa în vigoare, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după depozitarea instrumentului de aderare.

4. Statele care au aderat la prezentul acord, după intrarea acestuia în vigoare, vor participa la activitățile CEEPUS III așa cum se specifică în programul de lucru și în conformitate cu deciziile Comitetul mixt.

Articolul 12

Orice parte contractantă se poate retrage din prezentul acord în orice moment, adresând în prealabil o notificare scrisă depozitarului. O astfel de retragere își va produce efectul în 6 luni de la data primirii de către depozitar a notificării de retragere.

Aceasta nu va afecta rețelele, acțiunile sau activitățile începute în baza prezentului acord înainte ca retragerea să își producă efectul.

Semnat la Budva, Muntenegru, la data de 25 martie 2010, într-un singur exemplar original în limba engleză.

Statele semnatare:

Republica Albania

Republica Austria

Republica Bulgaria

Republica Bosnia și Herțegovina

Republica Croația

Republica Cehă

Republica Macedonia

Muntenegru

Republica Polonia

România

Republica Serbia

Republica Slovacă

Republica Slovenia

Republica Ungară

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.