Raportul actuarial va cuprinde cel puțin următoarele elemente, în funcție de categoria de asigurări pentru care se emite:
a) opinia actuarului cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește calculul primelor de asigurare și al rezervelor tehnice, incluzând prezentarea oricăror situații prevăzute la art. 12^1 alin. (3)-(5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, care s-au întâmplat în cadrul perioadei pentru care a fost emis raportul actuarial;
b) opinia actuarului cu privire la adecvarea nivelului primelor de asigurare, rezervelor tehnice și a capitalurilor proprii, incluzând prezentarea analizelor detaliate care au stat la baza fundamentării opiniei;
c) descrierea tehnică a tuturor produselor de asigurare, incluzând toate detaliile tehnice ale produselor de asigurare practicate de către asigurător necesare efectuării calculului primelor și rezervelor tehnice, precum și prezentarea tuturor opțiunilor și garanțiilor contractelor de asigurare;
d) prezentarea datelor/tabelelor statistice, precum și a tabelelor de mortalitate/morbiditate utilizate în calculul primelor și rezervelor tehnice pentru fiecare produs de asigurare. Aceste informații vor fi prezentate fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, menționându-se referințele corespunzătoare din punctul de vedere al utilizării datelor/tabelelor în cadrul calculului matematic asociat pentru fiecare tarif de primă și pentru fiecare tip de rezervă tehnică;
e) prezentarea criteriilor de stabilire a primelor pentru fiecare produs de asigurare, incluzând comisioane și cheltuieli incluse în primă. În cazul în care în stabilirea tarifelor de primă practicate de asigurător au fost utilizate metode de calcul actuariale/statistice, acestea vor fi prezentate în mod detaliat, cu definirea tuturor termenilor/factorilor luați în considerare. În cazul în care în stabilirea tarifelor de primă practicate de asigurător nu au fost utilizate metode de calcul actuariale/statistice, se va prezenta o analiză detaliată privind adecvarea nivelului primelor de asigurare;
f) structura pe tip de active a fiecărui program investițional, randamente investiționale, structura costurilor, precum și modul de calcul al prețului unității pentru fiecare program investițional, pentru asigurările de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții;
g) prezentarea dobânzilor tehnice garantate pentru fiecare produs de asigurare practicat și adecvarea lor în conformitate cu politica investițională a asigurătorului, incluzând prezentarea unei analize comparative între ratele dobânzilor tehnice garantate și randamentele prezente/viitoare ale activelor admise să acopere rezervele tehnice;
h) descrierea modului de calcul al sumelor de răscumpărare, restituiri de prime și al sumelor asigurate reduse pentru fiecare produs de asigurare;
i) descrierea modului de calcul al beneficiilor obținute din investirea activelor admise să acopere rezervele tehnice, precum și a modului în care acestea sunt distribuite asiguraților, pentru produsele de asigurare care oferă asiguraților aceste drepturi;
j) descrierea modului de calcul în cazul unor reduceri de prime acordate asiguraților, pentru fiecare produs de asigurare care oferă asiguraților acest drept;
k) prezentarea detaliată a metodologiilor de calcul al rezervelor tehnice pentru fiecare tip de rezervă tehnică și pentru fiecare tip de produs de asigurare/clasă de asigurare, cu definirea tuturor termenilor/factorilor luați în considerare, menționarea datelor la care aceste metodologii au fost aprobate de către conducerea asigurătorului, respectiv a termenelor de când acestea au fost aplicate în mod consecvent. În cazul în care în cadrul perioadei pentru care se realizează raportul actuarial a fost modificată o anumită metodologie de calcul al rezervelor tehnice, se va prezenta analiza care a stat la baza fundamentării luării acestei măsuri;
l) descrierea modului de calcul al cheltuielilor de achiziție reportate pentru fiecare tip de produs de asigurare;
m) descrierea tehnică a tratatelor de reasigurare în vigoare și prezentarea primelor cedate și a comisioanelor din reasigurare;
n) prezentarea detaliată a metodologiilor de calcul al rezervelor tehnice cedate în reasigurare, respectiv formulele de calcul al rezervelor tehnice nete de reasigurare pentru fiecare tip de rezervă tehnică și pentru fiecare tip de produs de asigurare/clasă de asigurare, în conformitate cu tratatele de reasigurare în vigoare, cu definirea tuturor termenilor/factorilor luați în considerare;
o) descrierea tipurilor de active pe care asigurătorul le utilizează în acoperirea rezervelor tehnice, gradul lor de dispersie, precum și randamentul investițional obținut în perioada analizată, informații despre evaluarea activelor, metoda aleasă, active asupra cărora s-au creat sarcini, incluzând prezentarea unei analize referitoare la controlul activelor admise să acopere rezervele tehnice brute;
p) analiza gradului de adecvare a capitalurilor și a solvabilității asigurătorului.
Anexa
privind activitatea de asigurări generale/de viață
Numele asigurătorului ....................................................
Perioada pentru care se realizează evaluarea .............................
III. Date statistice, tabele de morbiditate/mortalitate, dobânzi tehnice garantate
VI. Sume de răscumpărare/retur de prime
VII. Participare la profit
IX. Cheltuieli de achiziție reportate
XI. Active admise să acopere rezervele tehnice
XII. Marja de solvabilitate
Întocmit, actuar ..........
Nr. și data înregistrării în Registrul actuarilor ................