HOTĂRÂRE nr. 796 din 3 august 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 11 august 2011
Intrat în vigoare
11.08.2011
Forma consolidată din
11.08.2011

pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Articolul 2 din Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Nerespectarea prevederilor art. 4-6, art. 7 alin. (2), (3), (5) și (7), art. 8 alin. (1) și (4)-(6), art. 9 alin. (1)-(3), art. 10 alin. (1)-(4), art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (2) și (3), art. 14, 15, art. 16 alin. (1) și (3)-(6), art. 17, art. 18 alin. (1) și ale art. 19, 21 și 22 din normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1, ale art. 2 alin. (2), art. 3, art. 4 alin. (4) și ale art. 7 și 8 din normele metodologice prevăzute în anexa nr. 2 constituie contravenție și se sancționează conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Articolul II

Alineatul (1) al articolului 18 din Hotărârea Guvernului nr. 527/2007 privind denumirea, marcarea compoziției fibroase și etichetarea produselor textile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 26 iunie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - (1) Constituie contravenție nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (2), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) și (2), art. 6, 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (2) și ale art. 16 și se sancționează conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Articolul III

Articolul 12 din Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 9 septembrie 2008, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - Neindicarea prețului pe unitatea de măsură potrivit art. 4-7, art. 10 și 11 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei."

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul economiei, comerțului

și mediului de afaceri,

Ion Ariton

Președintele Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor,

Constantin Cerbulescu

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Valeriu Tabără

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

București, 3 august 2011.

Nr. 796.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.