privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului, în domeniul public al orașului Segarcea și în administrarea Consiliului Local al Orașului Segarcea, județul Dolj
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului, în domeniul public al orașului Segarcea și în administrarea Consiliului Local al Orașului Segarcea, județul Dolj, în vederea implementării în orașul Segarcea, județul Dolj, a Master Planului privind alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate.
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și de cadastru și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
p. Ministrul administrației și internelor,
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Ministrul finanțelor publice,
București, 7 septembrie 2011.
Anexa
*Font 8*Nr. crt. Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite Numărul de inventar M.F.P. Codul de clasifi- care Caracteristicile tehnice ale imobilului 1. Orașul Segarcea, Str. Unirii nr. 4, județul Dolj Statul român, din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului - CUI 12708834 Orașul Segarcea - CUI 4554467, în administrarea Consiliului Local al Orașului Segarcea 145464 parțial 8.05.01 Teren agricol extravilan Suprafața: 9.200 mý Tarlaua 130, Parcela A1097 C.F. nr. 30061 2. Orașul Segarcea, Str. Unirii nr. 4, județul Dolj Statul român, din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului - CUI 12708834 Orașul Segarcea - CUI 4554467, în administrarea Consiliului Local al Orașului Segarcea 145464 parțial 8.05.01 Teren agricol extravilan Suprafața: 20.300 mý Tarlaua 129, Parcela A1096 C.F. nr. 30062 3. Orașul Segarcea, Str. Unirii nr. 4, județul Dolj Statul român, din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului - CUI 12708834 Orașul Segarcea - CUI 4554467, în administrarea Consiliului Local al Orașului Segarcea 145464 parțial 8.05.01 Teren agricol extravilan Suprafața: 2.900 mý Tarlaua 127, Parcela A936 C.F. nr. 30063
ale imobilului care se transmite din domeniul public al
statului și din administrarea Ministerului
Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor
Statului, în domeniul public al orașului Segarcea și în administrarea
Consiliului Local al Orașului Segarcea, județul Dolj