Articolul UNIC
Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 8 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, litera i) va avea următorul cuprins:
"i) informează semestrial și ori de câte ori este nevoie pe Președintele României, pe primul-ministru, conducerile organelor administrației publice centrale cu atribuții în domeniul protecției sociale, prefecții și primarii, precum și conducerile celor două Camere ale Parlamentului în legătură cu aspecte ce privesc riscurile și situația de criză în care se găsesc unele persoane vârstnice;".
2. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - Membrii comisiei permanente a Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice reprezintă persoanele prevăzute la art. 5 lit. b) și c), astfel încât organizațiile centrale reprezentative ale pensionarilor să aibă în mod obligatoriu câte un reprezentant."
3. La articolul 19, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia permanentă asigură conducerea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice în intervalul dintre ședințele plenului și adoptă hotărâri cu majoritate calificată de voturi, urmând ca acestea să fie ratificate ulterior de către plen."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 5 decembrie 2011.
Nr. 255.
----