ORDIN nr. 112 din 14 decembrie 2011

ORDIN Autoritatea Na?ională Sanitară Veterinară ?i pentru Siguran?a Alimentelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
Intrat în vigoare
20.12.2011
Forma consolidată din
20.12.2011

privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală

Văzând Referatul de aprobare nr. 2.002 din 6 decembrie 2011, întocmit de Direcția de trasabilitate și siguranță a alimentelor de origine animală din cadrul Direcției generale sanitare veterinare și pentru siguranța lanțului alimentar a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor,

ținând cont de prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la data de 31 decembrie 2012."

2. Anexa se modifică după cum urmează:

a) Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Unitățile în care personalul de specialitate își desfășoară activitatea de control oficial sanitar-veterinar sunt prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 și sunt definite la pct. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităților care produc, procesează, depozitează, transportă și/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 57/2010, cu modificările ulterioare, precum și la cap. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 111/2008, cu modificările și completările ulterioare."

b) Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar în unitățile care produc alimente de origine animală prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 se percepe un tarif al cărui cuantum este prevăzut la pct. II din anexa nr. 1."

c) La anexa nr. 1, la punctul II, partea introductivă va avea următorul cuprins:

"II. Cuantumul tarifului perceput pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar în unitățile care produc alimente de origine animală prevăzute la pct. I"

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele

Autorității Naționale Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor,

Radu Roatiș Chețan

București, 14 decembrie 2011.

Nr. 112.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.