Articolul 1
Imobilul "Casa Maria Teodorescu", din Calea Câmpulung nr. 6, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, având regimul juridic de monument istoric, grupa B, cod DB-II-m-B-17205, se declasează.
privind declasarea din Lista monumentelor istorice a imobilului "Casa Maria Teodorescu", din Calea Câmpulung nr. 6, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița
Luând în considerare Sentința civilă nr. 290 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.081/42/2010 rămasă irevocabilă la data de 3 noiembrie 2011 prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,
în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii și patrimoniului național emite prezentul ordin.
Imobilul "Casa Maria Teodorescu", din Calea Câmpulung nr. 6, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, având regimul juridic de monument istoric, grupa B, cod DB-II-m-B-17205, se declasează.
Direcția patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național comunică prezentul ordin Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Dâmbovița pentru ducere la îndeplinire.
Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Dâmbovița va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 5 zile de la data publicării prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul culturii și patrimoniului național,
Kelemen Hunor
București, 5 decembrie 2011.
Nr. 2.729.
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.