privind dispunerea radierii din Registrul general al instituțiilor financiare nebancare a Societății Comerciale EXCLUSIVE FINANCE IFN - S.A.
Având în vedere solicitarea privind radierea din Registrul general a Societății Comerciale EXCLUSIVE FINANCE IFN - S.A., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, prin Scrisoarea înregistrată la Banca Națională a României sub numărul 26.351 din 8 noiembrie 2011, și îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
guvernatorul Băncii Naționale a României emite următorul ordin:
Se dispune radierea din Registrul general al instituțiilor financiare nebancare a Societății Comerciale EXCLUSIVE FINANCE IFN - S.A., cu sediul în municipiul București, Str. Ozana nr. 3, bl. I 31, sc. 4, ap. 58, sectorul 3, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J40/17863/2007, având codul unic de înregistrare 22457047, înscrisă în registrul general la secțiunea k) "Activități multiple de creditare" sub nr. RG-PJR-41-110220.
Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 19 decembrie 2011.