HOTĂRÂRE nr. 729 din 7 noiembrie 1997

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 18 noiembrie 1997
Intrat în vigoare
18.11.1997
Forma consolidată din
18.11.1997

privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei

În temeiul prevederilor art. 115 din Constituția României și al celorlalte reglementări legale,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Ministerul Cercetării și Tehnologiei este organul administrației publice centrale de specialitate care are misiunea de a asigura, pe de o parte, elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării și inovarii, iar pe de altă parte, coordonarea elaborării, aplicării, monitorizarii și evaluării politicilor pentru dezvoltarea infrastructurilor calității, în acord cu strategia și Programul de guvernare, în scopul de a fi asigurate, pe aceste baze, lărgirea patrimoniului național și internațional științific, tehnologic și de inovare, dezvoltarea economică durabila, accesul pe piața interna, europeană și pe piețe globale, realizarea societății informationale bazate pe cunoștințe, satisfacerea nevoilor cetățeanului și creșterea calității vieții acestuia.

Articolul 2

Ministerul Cercetării și Tehnologiei, în domeniul sau de competența, are rolul și responsabilitatea:

a) de a asigura planificarea strategica și tactica;

b) de a defini obiectivele strategice și tactice;

c) de a defini, aplica, monitoriza și evalua politicile necesare realizării obiectivelor;

d) de a defini cadrul normativ-metodologic, funcțional, operational și financiar necesar aplicării politicilor, de a urmări armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene și de a prelua acquisurile comunitare;

e) de a asigura comunicarea cu celelalte autorități publice pentru a realiza coerenta politicilor guvernamentale;

f) de a asigura comunicarea cu structurile societății civile și cu cetățeanul, pentru a da consistenta obiectivelor și politicilor;

g) de a defini, finanta, aplica, monitoriza și evalua programe în scopul atingerii obiectivelor;

h) de a stimula dezvoltarea regionala și locală, precum și pe cea a sectorului privat;

i) de a stimula dezvoltarea parteneriatului internațional.

Articolul 3

În vederea îndeplinirii rolului sau, Ministerul Cercetării și Tehnologiei exercita următoarele funcții:

a) funcția politica - funcția de reprezentare și de armonizare a punctelor de vedere politice privind domeniul științei, tehnologiei și inovarii;

b) funcția de strategie - prin care planifica strategic și asigura elaborarea și implementarea politicilor în domeniul științei, tehnologiei și inovarii;

c) funcția de administrare - prin care prognozeaza, planifica, aloca, monitorizează și evalueaza utilizarea de resurse pentru implementarea politicilor în domeniu;

d) funcția de monitorizare, evaluare și control al realizării politicilor în domeniul științei, tehnologiei și inovarii;

e) funcția de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcțional, operational și financiar în care se realizează politicile în domeniu;

f) funcția de autoritate de stat - prin care se asigura urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniul sau de activitate;

g) funcția de reprezentare - prin care se asigura, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele și organizațiile naționale, regionale și internaționale ca autoritate de stat pentru domeniul sau de activitate;

h) funcția de comunicare atât cu celelalte structuri ale administrației publice, cat și cu societatea civilă și cu cetățeanul.

Articolul 4

În vederea executării funcțiilor sale, Ministerul Cercetării și Tehnologiei are următoarele atribuții principale:

1. diseminarea de informații în domeniul cercetării-dezvoltării și inovarii; stimularea creșterii conștiinței publice cu privire la rolul științei, tehnologiei și inovarii în procesul dezvoltării economice durabile; stimularea și, după caz, asigurarea editării, tipăririi și difuzării de publicații sau de materiale specifice domeniului sau de competența;

2. dezvoltarea resurselor umane;

3. stimularea transferului tehnologic, valorificării rezultatelor, a inovarii, a absorbtiei și difuziei acestora în rândul agenților economici și în economie în general; definirea, finanțarea și implementarea de proiecte, programe și activități prin care se creează și se utilizează instrumente financiare și scheme de finanțare pentru reducerea riscului pe piața al întreprinderilor, în special al celor mici și mijlocii, în scopul de a stimula valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării, absorbtia și difuzia în economie și în societate a acestora, transferul tehnologic și innoirea tehnologică, precum și în alte scopuri;

4. definirea de politici de restructurare, privatizare și de atragere a capitalului străin în domeniu;

5. urmărirea armonizării politicilor proprii cu cele din domeniul industriei, comerțului, educației, precum și din alte domenii;

6. atragerea, utilizarea, monitorizarea și evaluarea asistenței tehnice și a consultantei interne și internaționale pentru domeniul sau specific de competența;

7. definirea de indicatori specifici, asigurarea elaborării și implementarii de scheme de analiza și de monitorizare și evaluare a sistemului științei, tehnologiei și inovarii; publicarea de rapoarte, studii și altele asemenea; realizarea de studii, analize, monitorizari, evaluări și alte activități similare în domeniul cercetării-dezvoltării și inovarii, pentru evaluarea și controlul conducerii programelor și proiectelor; organizarea de seminarii și mese rotunde, acțiuni promotionale de imagine și diseminare de informații, traduceri, precum și pentru altele asemenea; în aceste scopuri, poate contracta servicii de consultanța, expertiza, asistența tehnica și altele asemenea;

8. stimularea și monitorizarea participării României la programe și proiecte internaționale, europene, comunitare și bilaterale în domeniu;

9. elaborarea și inițierea de proiecte de legi, de hotărâri și ordonanțe ale Guvernului, în domeniu; crearea și dezvoltarea cadrului instituțional în domeniu; avizarea proiectelor de acte normative care conțin prevederi ce intra sub incidența domeniului sau de competența;

10. stimularea dezvoltării regionale și locale, precum și a coeziunii sociale prin programe și proiecte de dezvoltare a științei, tehnologiei și de stimulare a inovarii; stimularea, înființarea sau inițierea infiintarii și dezvoltării de parcuri științifice și tehnologice, centre de inovare și incubare în afaceri, centre de legături cu industria, de transfer tehnologic și altele asemenea, inclusiv organizații fără scop lucrativ sau patrimonial;

11. conducerea, finanțarea, monitorizarea și implementarea de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii; atribuirea conducerii de programe, conform reglementărilor în vigoare, agenților economici, instituțiilor publice, inclusiv celor cu profil de cercetare-dezvoltare și de inovare, organizațiilor neguvernamentale, în sistem competitional sau în mod direct;

12. exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, ca organ al administrației publice centrale, sub a cărui autoritate directa funcționează unități aflate în subordinea sau în coordonarea sa; monitorizarea și evaluarea de unități specifice domeniului;

13. elaborarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare, denumit în continuare planul național, pe perioade multianuale, inclusiv evaluarea surselor necesare; stabilirea și actualizarea obiectivelor strategiei urmărite prin planul național, în concordanta cu prioritățile politicilor economice și sociale ale Guvernului;

14. stimularea dialogului cu comunitatea științifică și cu alte structuri ale societății civile; în acest sens, se consulta și se stimuleaza implicarea acestor structuri, în mod direct și activ, inclusiv prin sustinere financiară, în definirea și implementarea politicilor în domeniul științei, tehnologiei și inovarii;

15. aprobarea regulamentului-cadru și a componentei Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare, denumit în continuare Colegiul consultativ, precum și a organelor de lucru ale acestuia; asigurarea secretariatului Colegiului consultativ și, după caz, a organelor de lucru ale acestuia;

16. evaluarea programelor cuprinse în planul național și detalierea lor anuală; aprobarea prevederilor anuale ale planului național și informarea Guvernului asupra realizării acestora;

17. prognozarea, planificarea și programarea, după caz, în proiectul de buget propriu sau în bugetul propriu a resurselor financiare necesare realizării politicilor în domeniul sau de competența; utilizarea acestor resurse;

18. implementarea sistemului informatic național pentru știința și tehnologie, elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare a tehnologiilor informatice;

19. coordonarea și armonizarea politicilor pentru dezvoltarea infrastructurilor calității produselor, procedeelor și serviciilor, în ceea ce privește activitățile de standardizare, certificare, acreditare, metrologie, protecția consumatorilor și coordonarea asistenței tehnice în acest domeniu;

20. colaborarea cu organisme și organizații naționale și internaționale din domeniul științei, tehnologiei și inovarii, precum și din domeniul infrastructurilor calității, dezvoltarea sau stimularea dezvoltării relațiilor cu acestea;

21. coordonarea de politici în domeniul proprietății intelectuale și stimularea dezvoltării unui mediu favorabil inovarii;

22. coordonarea activității de participare a României la târguri, expoziții și alte asemenea manifestări interne și internaționale cu caracter tehnico-științific;

23. îndeplinirea oricăror alte atribuții care îi revin prin alte acte normative.

Articolul 5

Ministerul Cercetării și Tehnologiei organizează, în structura sa, o direcție generală specializată - Agenția Naționala pentru Energie Atomica - prin care exercită, în domeniul utilizării fenomenelor și proceselor atomice și nucleare în scopuri pașnice, și următoarele atribuții principale:

a) elaborarea și monitorizarea strategiei, politicilor și programelor guvernamentale pentru utilizarea fenomenelor și proceselor atomice și nucleare în scopuri pașnice; în acest sens, ia în considerare propunerile pe care le fac organele de specialitate ale administrației publice centrale, agenții economici, unitățile de învățământ și de cercetare-dezvoltare, care au responsabilitatea promovării și aplicării în practica a activităților din domeniul atomic și nuclear;

b) elaborarea, implementarea și monitorizarea strategiei politicilor și programelor guvernamentale de cercetare-dezvoltare și inovare;

c) sprijinirea dezvoltării resurselor umane;

d) stimularea comunicării și a diseminarii informațiilor tehnico-științifice, în condițiile legii, inclusiv informarea cetățenilor în legătură cu beneficiile și riscurile asociate activităților nucleare, precum și crearea de atitudini și comportamente adecvate;

e) stimularea dezvoltării parteneriatului internațional; colaborarea cu Agenția Naționala pentru Energie Atomica de la Viena, precum și cu alte organizații internaționale, regionale sau naționale din alte tari, de profil, precum și reprezentarea României în relațiile cu acestea; în acest scop, încheie acorduri și contracte de cercetare-dezvoltare, de asistența tehnica, de expertiza, de informare și/sau specializare a personalului, regionale sau bilaterale, sau participa la acțiuni promotionale și altele asemenea;

f) monitorizarea sau, după caz, coordonarea sau controlarea activității unor unități de cercetare-dezvoltare de profil sau implicate în programe specifice; în acest sens, Ministerul Cercetării și Tehnologiei poate da mandat Institutului de Fizica Atomica, instituție publică din subordinea sa, sa exercite unele dintre atribuțiile sale, în special cele legate de programele de cercetare fundamentală, teoretică sau experimentala, de cercetare aplicativa, de dezvoltare tehnologică, de creare, la nivel local sau național, a unui mediu stimulativ pentru inovare și transfer tehnologic, inclusiv prin forme adecvate de organizare și de parteneriat (cum ar fi: parcuri tehnologice, centre de inovare și incubare în afaceri etc.) cu actori locali relevanti pentru dezvoltarea economico-socială (cum ar fi: universități, consilii locale și județene, primării, camere de comerț, asociații de întreprinzători etc.), în scopul sprijinirii agenților economici, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, pentru a-și moderniza sau innoi tehnologiile, pentru a produce noi materiale, produse, procedee, servicii sau pentru altele asemenea;

g) asigura cadrul necesar corelării politicilor și programelor industriale și a celor de alta natura, care au relevanta pentru domeniul în cauza, cu politicile și programele de cercetare-dezvoltare și inovare de profil.

Articolul 6

Atribuțiile Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care, potrivit regulamentului propriu de organizare și funcționare, sunt aduse la îndeplinire de către Agenția Naționala pentru Energie Atomica, nu inlatura sau nu restrang competența ce revine, potrivit legii, ministerelor, altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și agenților economici, unităților de învățământ, de cercetare, de sănătate, care desfășoară activități în domeniul nuclear-atomic.

Articolul 7

(1) Ministerul Cercetării și Tehnologiei este condus de ministrul cercetării și tehnologiei, denumit în continuare ministru.

(2) Ministrul îndeplinește, conform legii, funcția de ordonator principal de credite.

(3) Ministrul reprezintă Ministerul Cercetării și Tehnologiei în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice și fizice, din țara și din străinătate.

(4) Inlocuitorul ministrului este secretarul de stat.

(5) Ministrul da mandat secretarului de stat sa îndeplinească unele atribuții și îi stabilește răspunderile.

(6) Ministrul poate delega dreptul de semnatura secretarului de stat, secretarului general, directorilor generali și președintelui Agenției Naționale pentru Energie Atomica, cu excepția atributiei de ordonator principal de credite, care poate fi delegată numai înlocuitorului de drept.

(7) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul emite ordine și instrucțiuni.

Articolul 8

(1) Secretarul general este asimilat, în ierarhia funcțiilor și ca salarizare, cu directorul general. Secretarul general este numit în funcție, conform legii, prin ordin al ministrului.

(2) Secretarul general îndeplinește atribuții de conducere administrativă a ministerului și alte atribuții care îi sunt conferite de către ministru. Secretarul general acționează pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor și a măsurilor stabilite de ministru, îl sprijină în conducerea activității și asigura buna coordonare și comunicare dintre direcții și celelalte compartimente ale ministerului; are răspunderea corectitudinii, din punct de vedere al legalității și oportunității, a actelor administrative, informării cu acuratete, corecte și în timp util a ministrului, a secretarului de stat și a membrilor cabinetului ministrului, precum și a planificarii curente a activităților, în acord cu prevederile legale în vigoare și cu măsurile stabilite de ministru.

Articolul 9

(1) Structura organizatorică a Ministerului Cercetării și Tehnologiei, precum și organismele consultative de pe lângă acesta sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) În structura organizatorică a Ministerului Cercetării și Tehnologiei pot funcționa direcții generale, direcții, servicii și birouri. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului, se pot organiza numai servicii și birouri, precum și colective temporare, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 40/1991, republicată.

(3) Pe lângă ministru funcționează cabinetul ministrului, format din secretarul de stat și consilierii ministrului și secretarului de stat; ministrul îi stabilește funcțiile și atribuțiile, în condițiile legii.

(4) Coordonarea compartimentelor de către secretarul de stat și secretarul general se stabilește prin ordin al ministrului.

(5) Atribuțiile și sarcinile compartimentelor din aparatul propriu al ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului și se aproba prin ordin al ministrului.

(6) Numărul maxim de posturi este de 147, exclusiv demnitarii.

Articolul 10

În vederea îmbunătățirii comunicării între organele administrației publice centrale și a armonizării politicilor elaborate de acestea, pe lângă Ministerul Cercetării și Tehnologiei funcționează, cu rol consultativ: Consiliul Interministerial pentru Știința, Tehnologie și Inovare; Consiliul Interministerial pentru Infrastructurile Calității, Armonizarea Reglementărilor Tehnice și Protecția Consumatorilor; Consiliul Interministerial pentru Politica Științei și Tehnologiei în Domeniul Energiei Atomice; acestea se constituie și funcționează, fiecare dintre ele, potrivit hotărârii de Guvern specifice, iar secretariatele lor, potrivit ordinului ministrului.

Articolul 11

Agenția Naționala pentru Energie Atomica este condusă de un președinte, asimilat ca salarizare cu funcția de director general și numit prin ordin al ministrului.

Articolul 12

(1) Unitățile din subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei sunt prevăzute în anexa nr. 2, iar cele în coordonarea sa sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

(2) Structura organizatorică, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor și statele de funcții pentru unitățile subordonate, precum și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului.

(3) Numirea și revocarea membrilor consiliilor de administrație, a directorilor generali și, după caz, a directorilor unităților prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se fac prin ordin al ministrului, în mod nemijlocit.

(4) Prevederile legale în vigoare, referitoare la numirea și revocarea, în anumite condiții, a membrilor consiliilor de administrație, a directorilor generali și, după caz, a directorilor unităților prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se înlocuiesc cu cele ale alineatului precedent.

Articolul 13

Ministerul Cercetării și Tehnologiei are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit conform Ordonanței Guvernului nr. 63/1994, modificată prin Legea nr. 13/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 27 februarie 1995, precum și un autovehicul destinat deplasarilor în teritoriu, pentru monitorizare și control.

Articolul 14

În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Cercetării și Tehnologiei conlucreaza cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile publice locale și cu alte organisme interesate.

Articolul 15

Personalul existent în cadrul Ministerului Cercetării și Tehnologiei va putea fi reincadrat în posturi din structura organizatorică aprobată prin prezenta hotărâre, pe baza examinării profesionale efectuate în scopul evaluării aptitudinilor și competentei necesare îndeplinirii noilor atribuții, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Articolul 16

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 459/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 februarie 1996, cu modificările ulterioare, precum și orice alte prevederi contrare.

Articolul 17

Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul cercetării și tehnologiei,

Bujor Bogdan Teodoriu

Ministru de stat,

ministrul finanțelor,

Mircea Ciumara

Ministrul muncii

și protecției sociale,

Alexandru Athanasiu

Anexa 1

MINISTERUL CERCETĂRII ȘI TEHNOLOGIEI Numărul maxim de posturi ┌───────────────┐ pentru aparatul propriu al ministerului = 147 | MINISTRU | (exclusiv demnitari) ┌ - - - - - - - --- -┐ └───────┬──────-┘ ┌ - - - - - - - -┐ |COLEGIUL CONSULTATIV|- - ┐ │ ┌| CONSILIUL | | PENTRU | |- - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - │ - - - - - - - - - - - - - - - - - --||INTERMINISTERIAL| |CERCETARE-DEZVOLTARE| | ┌ - - - - - - - - - - - - - - - - -│- - - - - - - - - - - - - - - -┐ || PENTRU ȘTIINȚĂ | | ȘI INOVARE | | |┌────────────────┐ │ | || TEHNOLOGIE ȘI | └- - - - - - - - - - ┘ | |│SECRETAR DE STAT│--───────────────│ | || INOVARE | ┌- - - - - - - - - - ┐ | |└────────────────┘ │ ┌────────────┐ | |└ - - - - - - - -┘ | COMISIA | | | │────│ CONSILIERI │ | |┌ - - - - - - - -┐ | CONSULTATIVĂ DE |- - ┘ | │ └────────────┘ | || CONSILIUL | | DIALOG SOCIAL | |- - - - - - - - - - - - - - - - - -│ - - - - - - - - - - - - - - - -| ||INTERMINISTERIAL| └- - - - - - - - - - ┘ | ┌───────┴────────┐ | || PENTRU | | │CABINET MINISTRU│ | ||INFRASTRUCTURILE| | └───────┬────────┘ | ├┤ CALITĂȚII, | └- - - - - - - - - - - - - - - - - -│ - - - - - - - - - - - - - - - -┘ || ARMONIZAREA | │ ||REGLEMENTĂRILOR | │ ┌──────────────────────┐ || TEHNICE ȘI | │ ┌───│ DIRECȚIA GENERALĂ │ || PROTECȚIA | │ │ │JURIDIC ȘI CONTENCIOS │ || CONSUMATORILOR | │─────│ └──────────────────────┘ |└ - - - - - - - -┘ │ │ ┌──────────────────────┐ |┌- - - - - - - - ┐ │ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ │ || CONSILIUL | │ └───│ CONTROL FINANCIAR │ ||INTERMINISTERIAL| │ │ PROPRIU, CORPUL DE │ └|PENTRU POLITICA | │ │ CONTROL AL │ | ȘTIINȚEI ȘI | │ │ MINISTRULUI ȘI AUDIT │ | TEHNOLOGIEI ÎN | │ └──────────────────────┘ | DOMENIUL | │ |ENERGIEI ATOMICE| │ └- - - - - - - - ┘ │ ┌- - - - - - - - ┐ ┌- - - - - - - - - - - --┐ │ | SECRETARIATUL | | SECRETARIATUL | │ | CONSILIULUI | | COLEGIULUI CONSULTATIV | │ |INTERMINISTERIAL| | PENTRU |- ┐ ┌──────┴─────────┐ ┌|PENTRU ȘTIINȚĂ, | | CERCETARE-DEZVOLTARE | | │SECRETAR GENERAL│ || TEHNOLOGIE ȘI | | ȘI INOVARE | | └──────┬─────────┘ || INOVARE | └ - - - - - - - - - - --┘ |- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -│- - - - - - - -- - - - - - - - - - --|└- - - - - - - --┘ ┌ - - - - - - - - - - --┐ | │ |┌- - - - - - - - ┐ | SECRETARIATUL COMISIEI | | │ || SECRETARIATUL | | CONSULTATIVE DE DIALOG |- ┘ │ || CONSILIULUI | | SOCIAL | │ ||INTERMINISTERIAL| └- - - - - - - - - - - --┘ │ || PENTRU | ┌───────────────────────────┬──────────────────────────┼───────────────────────────┐ ||INFRASTRUCTURILE| ┌────────────┴──────────────┐┌───────────┴───────────┐┌─────────────┴────────────┐┌─────────────┴────────┐├| CALITĂȚII, | │DIRECȚIA GENERALĂ INOVARE, ││ DIRECȚIA GENERALĂ ││ DIRECȚIA GENERALĂ ││ DIRECȚIA GENERALĂ │|| ARMONIZAREA | │INFRASTRUCTURILE CALITĂȚII,││ MONITORIZARE PROGRAME ││DEZVOLTARE INSTITUȚIONALĂ,││POLITICA TEHNOLOGICA, │||REGLEMENTĂRILOR | │ COMUNICARE ȘI PARTENERIAT ││ ȘI INSTITUȚII ││RESURSE UMANE ȘI ASISTENȚĂ││ POLITICI BUGETARE ȘI │|| TEHNICE ȘI | │ INTERNAȚIONAL ││ ││ TEHNICĂ ││ REGLEMENTARI │|| PROTECȚIA | └┬──────────────────────────┘└┬──────────────────────┘└┬─────────────────────────┘└┬─────────────────────┘|| CONSUMATORILOR | │┌─────────────────────────┐ │┌─────────────────────┐ │┌────────────────────────┐ │┌────────────────────┐|└- - - - - - - --┘ ││ DIRECȚIA TRANSFER │ ││DIRECȚIA MONITORIZARE│ ││ DIRECȚIA DEZVOLTARE │ ││DIRECȚIA PLANIFICARE│|┌- - - - - - - -┐ ├┤ TEHNOLOGIC, DEZVOLTARE │ ├┤ PROGRAME DE │ └┤ INSTITUȚIONALĂ ȘI │ ├┤ STRATEGICA, │|| SECRETARIATUL | ││ LOCALĂ ȘI DIFUZIA │ ││CERCETARE-DEZVOLTARE │ │ ASISTENȚĂ TEHNICĂ │ ││ REGLEMENTARI ȘI │|| CONSILIULUI | ││ INOVĂRII │ ││ ȘI DE INOVARE │ │ │ ││ PARTENERIAT SOCIAL │||INTERMINISTERIAL| │└─────────────────────────┘ │└─────────────────────┘ └────────────────────────┘ │└────────────────────┘└|PENTRU POLITICA | │┌─────────────────────────┐ │┌─────────────────────┐ │┌────────────────────┐ | ȘTIINȚEI ȘI | ││ DIRECȚIA DISEMINARE │ ││DIRECȚIA MONITORIZARE│ ││ DIRECȚIA POLITICA │ | TEHNOLOGIEI ÎN | ├┤ INFORMAȚII, PARTENERIAT │ ├┤ INSTITUȚII ȘI │ ├┤ ȘTIINȚEI, │ | DOMENIUL | ││ INTERNAȚIONAL ȘI │ ││ POLITICI DE │ ││ TEHNOLOGIEI ȘI │ |ENERGIEI ATOMICE| ││ ACTIVITĂȚI ÎN REȚEA │ ││ RESTRUCTURARE │ ││ INOVĂRII │ └----------------┘ │└─────────────────────────┘ │└─────────────────────┘ │└────────────────────┘ │┌─────────────────────────┐ │┌─────────────────────┐ │┌────────────────────┐ ││DIRECȚIA INFRASTRUCTURILE│ ││ AGENȚIA NAȚIONALĂ │ ││ DIRECȚIA POLITICI │ └┤CALITĂȚII ȘI ARMONIZAREA │ └┤ PENTRU ENERGIE │ ├┤ BUGETARE ȘI DE │ │ REGLEMENTĂRILOR TEHNICE │ │ ATOMICĂ*) │ ││ FINANȚARE A │ └─────────────────────────┘ └─────────────────────┘ ││ PROGRAMELOR │ │└────────────────────┘ │┌────────────────────┐ ││ DIRECȚIA EFICIENTA │ └┤ INVESTIȚIILOR, │ │ACHIZIȚII PUBLICE ȘI│ │ PATRIMONIU │ └────────────────────┘ ----------- *) Se organizează la nivel de direcție generală.

Anexa 2

Nr. crt.Denumirea unitățiiSursa de finanțare 1.Institutul de Fizică Atomică1)Venituri extrabugetare și alocații de la buget 2.Agenția Spațială RomânăVenituri extrabugetare 3.Institutul de Chimie "Raluca Ripan"Venituri extrabugetare 4.Centrul de Cercetări pentru Tehnologii EcologiceVenituri extrabugetare 5.Institutul Național de Informare și Documentare2)Venituri extrabugetare și alocații de la buget 6.Editura Tehnică, BucureștiVenituri extrabugetare 7.Institutul Național de Inventică IașiVenituri extrabugetare 8.Centrul Regional de Inovare, Implementare și Aplicare a Invențiilor IașiVenituri extrabugetare 9.Centrul Regional de Inovare, Implementare și Aplicare a Invențiilor CraiovaVenituri extrabugetare 10.Centrul Regional de Inovare, Implementare și Aplicare a Invențiilor Târgu MureșVenituri extrabugetare

UNITĂȚILE care funcționează în subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei

1)

Un număr maxim de 10 posturi, pentru aparatul administrativ, este subvenționat de la bugetul de stat.

2)

Un număr maxim de 20 de posturi, pentru bibliotecă, este subvenționat de la bugetul de stat.

Anexa 3

Nr. crt.Denumirea unității 1.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică - INOE 2000 București 2.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI București 3.Institutul Geologic al României - I.G.R. București 4.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie - INCDTP București 5.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie 6.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială "Elie Carafoli" - INCAS 7.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii și Industriei Alimentare - INMA 8.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN-HH București 9.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației - INFLPR București 10.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași 11.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor - INCDFM București 12.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP București 13.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - ICCF București 14.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată - INCEMC Timișoara 15.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină - GEOECOMAR București 16.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București 17.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT București 18.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea

UNITĂȚILE care funcționează în coordonarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.