LEGE nr. 59 din 29 martie 2012

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 3 aprilie 2012
Intrat în vigoare
06.04.2012
Forma consolidată din
06.04.2012
Cuprins

privind înființarea Universității Agora din municipiul Oradea, județul Bihor

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se înființează Universitatea Agora din municipiul Oradea, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, județul Bihor, cod poștal 410526.

Articolul 2

Universitatea Agora din municipiul Oradea se înființează cu următoarea facultate și următoarele specializări acreditate: Facultatea de Drept și Științe Economice, cu specializările Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Drept, toate cu predarea în limba română.

Articolul 3

În structura Universității Agora din municipiul Oradea intră și facultățile și specializările, altele decât cele prevăzute la art. 2, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 4

Personalul didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu se preia, în condițiile legii, la instituția nou-înființată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 5

(1) Universitatea Agora din municipiul Oradea dispune de patrimoniu propriu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Patrimoniul universității constă din patrimoniul inițial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile și imobile și din creanțe.

(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea privată a Universității Agora din municipiul Oradea, de care dispune în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universității, contravaloarea lor revine universității.

(3) În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universității Agora din municipiul Oradea, înființată prin lege, revine fondatorilor.

Articolul 6

Cheltuielile privind funcționarea universității prevăzute la art. 1 se asigură din veniturile proprii dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.

Articolul 7

Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, Universitatea Agora din municipiul Oradea este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

IOAN OLTEAN

PREȘEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

București, 29 martie 2012.

Nr. 59.

Anexa

*Font 8* Denumirea Adresa Valoarea - lei - Titlul în baza căruia este deținut I. Bunuri imobile 1.253.287,5 A. Clădiri campus universitar și eren aferent Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 1.253.287,5 Contract de vânzare-cumpărare extras de carte funciară II. Bunuri mobile 199.341,54 A. Tehnică de calcul Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 33.709,00 Facturi de achiziție B. Programe informatice și licențe Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 19.468,67 Facturi de achiziție C. Mobilier Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 81.820,02 Facturi de achiziție D. Fond de carte-bibliotecă Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 36.950,00 Facturi de achiziție E. Birotică 12.670,00 Facturi de achiziție F. Aparatură de laborator 783,00 Facturi de achiziție G. Mijloace de transport Municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, CP 410526, județul Bihor 13.940,85 Facturi de achiziție III. Active circulante 336.088,65 A. Disponibilități 323.120,65 Extrase de cont B. Alte valori (obiecte de inventar) 12.968,00 Facturi de achiziție

PATRIMONIUL

Universității Agora din municipiul Oradea

Patrimoniul Universității Agora din municipiul Oradea este constituit din:

NOTĂ:

Prezenta anexă are la bază protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundația Agora din municipiul Oradea și Universitatea Agora din municipiul Oradea.

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.