ORDIN nr. 2288 din 31 decembrie 1997

ORDIN Ministerul Muncii ?i Protec?iei Sociale
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 31 decembrie 1997
Intrat în vigoare
31.12.1997
Forma consolidată din
31.12.1997
Cuprins

pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate în anul 1998

În temeiul prevederilor art. 90 alin. (6) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997,

ministrul finanțelor, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății

emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice privind constituirea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate, prevăzute în anexa la prezentul ordin.

Articolul 2

Normele metodologice privind constituirea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 1998.

Ministrul finanțelor,

Daniel Daianu

Ministru de stat,

ministrul muncii și protecției sociale,

Alexandru Athanasiu

Ministrul sănătății,

prof. dr. Ion Victor Bruckner

Anexa 1

NORME METODOLOGICE

privind constituirea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate în anul 1998

În baza art. 90 alin. (6) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, se emit următoarele norme metodologice:

1. Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate se constituie, potrivit art. 90 alin. (1) din Legea nr. 145/1997, din contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată și vărsată de angajatori și din contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată și suportată de asigurați.

2. Prin angajatori, în sensul prezentelor norme metodologice, se înțelege persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat cu contract individual de muncă, precum și alte forme asociative, cum ar fi: asociații agricole, obștești, schituri, manastiri etc.

3.a) Angajatorii au obligația sa participe la constituirea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate din contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată de angajator, în cota de 5%, formată din contribuția de 2% care până la data de 1 ianuarie 1997 se include în C.A. S., fiind reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, aprobată prin Legea nr. 114/1992, și din contribuția de 3% calculată asupra fondului de salarii.

Prin fond de salarii, în sensul prezentelor norme metodologice, se înțelege suma câștigurilor brute salariale realizate lunar de către salariații angajați cu contract individual de muncă, inclusiv sumele plătite, potrivit legii, din acest fond, pentru concediile medicale. În câștigurile brute salariale se includ elementele definite prin precizările metodologice tipărite pe chestionarele Comisiei Naționale pentru Statistica.

b) Contribuția de 2% nu mai este inclusă în contribuția de asigurări sociale de stat prevăzută la art. II din Legea nr. 49/1992.

c) În mod corespunzător se calculează și contribuția datorată de organizațiile cooperației meșteșugărești, cota de 5% aplicându-se asupra veniturilor brute lunare acordate membrilor cooperatori.

d) Pentru persoanele trimise în străinătate în vederea îndeplinirii unor misiuni permanente, calculul contribuției se face ca și în cazul contribuției de asigurări sociale de stat, în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcției cu care personalul este încadrat în țara.

4. Angajatorii vor elibera, la cerere, salariaților proprii documente justificative care să ateste calitatea acestora de asigurați și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită de lege, în contul acesteia.

5. Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, datorată de asigurați, se constituie astfel:

a) o cota de 5% aplicată asupra veniturilor salariale brute (în bani și în natura), realizate lunar de angajații cu contract individual de muncă pe durata determinata sau nedeterminată, asupra veniturilor brute lunare realizate de membrii cooperatori ai organizațiilor cooperației meșteșugărești, precum și asupra veniturilor brute realizate de persoanele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului în vărsată de până la 2 ani.

Evaluarea produselor acordate cu plata în natura se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, cu modificările și completările ulterioare.

Contribuția calculată potrivit prevederilor de mai sus se înscrie într-o coloana distinctă a statului de salarii, sub denumirea "Contribuția de asigurări sociale de sănătate", diferența care excede impozitului pe salariu suportandu-se de către asigurat din veniturile salariale nete;

b) o cota de 5% calculată de angajator asupra venitului impozabil realizat lunar de către angajații care lucrează pe bază de convenție civilă;

c) o cota de 5% aplicată de fiecare persoana fizica asupra venitului impozabil privind liber-profesioniștii. Prin liber-profesionisti se înțelege toate persoanele care realizează venituri supuse impozitării potrivit Ordonanței Guvernului nr. 44/1995 privind îmbunătățirea impunerii activităților producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere și din lucrări literare, de arta și științifice, aprobată și modificată prin Legea nr. 125/1995, cu modificările ulterioare.

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate calculată conform lit. b) și c) de mai sus se face integral, diferența care excede impozitului din care se deduce suportandu-se de către asigurat din veniturile sale;

d) o cota de 4% aplicată la venitul agricol impozabil declarat anual de către persoanele fizice care nu sunt asigurate în condițiile prevăzute la lit. a) și c) de mai sus.

În cazul obstilor (manastiri, schituri, asociații agricole fără personalitate juridică) veniturile agricole impozabile se defalca pe număr de persoane asigurate.

Începând cu data de 1 ianuarie 1998, persoanele asigurate în condițiile Legii nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, nu mai datorează contribuția de 2% pentru finanțarea ocrotirii sănătății;

e) o cota de 4% aplicată asupra drepturilor individuale ale pensionarilor;

f) o cota de 4% aplicată asupra drepturilor individuale ale șomerilor, respectiv asupra ajutorului de șomaj, după caz, ajutorului de integrare profesională, alocației de sprijin;

g) persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate fără plata contribuției, potrivit art. 6 din Legea nr. 145/1997, vor face dovada încadrării în una dintre categoriile enumerate în articolul menționat, prin documente justificative potrivit fiecărei categorii. Aceste acte vor fi prezentate direcțiilor sanitare județene și a municipiului București, pentru înscrierea în carnetele de sănătate a calității de asigurat astfel dobândite.

Asigurantul are obligația de a anunta medicul de familie despre orice schimbare care poate conduce la modificarea condițiilor de dobândire a calității de asigurat fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

6. Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate se constituie și se derulează prin următoarele conturi:

- 30.15 "Disponibil din Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate" deschis la trezoreria municipiului reședința de județ pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București pe seama administrațiilor financiare ale sectoarelor 1 și 3;

- 64.88 "Disponibil din Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate" deschis pe seama Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București și a județului Ilfov, pe seama administrațiilor financiare ale sectoarelor 2, 4, 5 și 6 și a județului Ilfov, la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A.

- Pe măsura ce în unitățile menționate la alineatul precedent se vor înființa trezorerii ale statului, constituirea și derularea Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate se vor face prin contul 30.15 deschis pe seama direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat;

- 64.89 "Disponibil din fondul de rezerva constituit conform Legii nr. 145/1997" deschis pe seama Ministerului Sănătății la Sucursala municipiului București a Băncii Comerciale Române - S.A.

7. Contribuțiile pentru Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate se vărsa de către persoanele juridice sau fizice, prevăzute la pct. 3 și 5 din prezentele norme metodologice, în contul deschis la trezoreriile statului (cont 30.15) sau la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A. din municipiul București și din județul Ilfov (cont 64.88), astfel:

a) contribuțiile prevăzute la pct. 5 lit. a) și b) se rețin de către angajator din impozitul pe salariu sau pe venit datorat de către asigurați, precum și direct din veniturile salariale sau din venitul pentru partea care excede impozitului din care s-a dedus contribuția și se virează la termenul stabilit pentru virarea impozitului pe salarii și pe venit;

b) contribuția prevăzută la pct. 5 lit. c) se plătește de către liber-profesionist o dată cu plata impozitului pe venit, reducându-se impozitul pe venit datorat la buget și direct din veniturile sale pentru partea care excede impozitului din care s-a dedus contribuția;

c) contribuția prevăzută la pct. 5 lit. d) se plătește de către persoanele asigurate, până la finele anului, prin organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor. Suma ce se achită în acest caz se stabilește de către organele fiscale în raport cu veniturile agricole anuale, declarate de către persoanele fizice, care stau la baza determinării impozitului pe venitul agricol;

d) contribuția prevăzută la pct. 5 lit. e) și f) se retine lunar de către administratorii fondurilor de pensii și, respectiv, ai Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, din drepturile individuale ale pensionarilor, ale beneficiarilor de ajutor de șomaj sau de alocație de sprijin și se virează lunar, la aceeași dată la care se virează poștei drepturile de baza.

Pentru a nu se diminua drepturile individuale de pensii, ajutorul de șomaj și alocația de sprijin, acestea se vor majoră, începând cu data de 1 ianuarie 1998, cu 4%, cuantumul absolut al acestei majorări constituind contribuția datorată la asigurările sociale de sănătate;

e) contribuția pentru persoanele asigurate în condițiile art. 55 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 145/1997 se calculează prin aplicarea cotei de 5% asupra valorii a doua salarii minime brute pe țara, se suporta de la bugetul de stat și se prevede anual, după caz, în bugetele Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Justiției, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatiei, la titlul "Transferuri".

Lunar, până la data de 10 a lunii următoare pentru luna expirată, consiliile locale vor comunică direcțiilor județene de muncă și protecție socială, respectiv a municipiului București, numărul de persoane din familiile beneficiare de ajutor social care, potrivit Legii nr. 145/1997, se impune a fi achitată contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Contribuția calculată potrivit alineatului precedent se virează în conturile menționate la pct. 6, în termen de 10 zile de la primirea comunicării de la consiliile locale.

Consiliile locale răspund pentru comunicarea la timp și pentru exactitatea datelor transmise;

f) contribuția pentru persoanele asigurate în condițiile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 145/1997, calculată prin aplicarea cotei de 5% asupra valorii a doua salarii minime brute pe țara, se cuprinde în bugetul anual al asigurărilor sociale de stat și se virează lunar de către angajatorii care plătesc drepturile pentru concediile medicale sau concediile medicale pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 6 ani, la termenele prevăzute pentru virarea impozitului pe salarii, diminuându-se contribuția la asigurările sociale cu sumele vărsate, corespunzătoare zilelor lucrătoare în care s-au aflat în incapacitate de muncă.

8. Din sume colectate în contul 30.15 "Disponibil din Fondul de asigurări sociale de sănătate" și, respectiv, în contul 64.88, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, prin Direcția de trezorerie, procedează astfel:

a) chenzinal, virează cota de 80% cu nota contabila în contul 64.88 "Disponibil din Fondul de asigurări sociale de sănătate", deschis pe seama Ministerului Sănătății;

b) chenzinal, direcțiile de trezorerie virează cu ordin de plată cota de 20% în contul 64.89 "Disponibil din fondul de rezerva constituit conform Legii nr. 145/1997", deschis pe seama Ministerului Sănătății, care în anul 1998 îndeplinește atribuțiile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

9. În contabilitatea agentiilor economici angajatori, contribuția lunară de 5% prevăzută la pct. 3 se înregistrează în debitul contului 64.51 "Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale", prin creditul contului 43.11 "Contribuția unității la asigurările sociale", analitic distinct.

Contribuția lunară de 5%, prevăzută la pct. 5 lit. a) și b), se înregistrează în debitul contului 444 "Impozit pe salarii", prin creditul contului 431 "Asigurări sociale", analitic distinct.

Contribuția care excede impozitului pe salariu, care se suporta de asigurat din veniturile salariale, se înregistrează în debitul contului 421 "Personal - remunerații datorate", prin creditul contului 431 "Asigurările sociale", analitic distinct.

10. În contabilitatea instituțiilor publice și a persoanelor juridice fără scop lucrativ, contribuția lunară de 5% datorată se înregistrează, după caz, în debitul contului 410 "Cheltuielile instituției de la buget" sau 420 "Cheltuielile instituției finanțate din venituri extrabugetare" sau 417 "Cheltuielile organizației obștești", prin creditul contului 233 "Decontări privind asigurările sociale", analitic "Decontări cu Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate".

Contribuția lunară de 5% prevăzută la pct. 5 lit. a) și b), se înregistrează în debitul contului 232 "Decontări cu bugetul statului", prin creditul contului 233 "Decontări privind asigurările sociale", contul analitic menționat mai sus.

Contribuția care excede impozitului pe salariu și care se suporta de asigurat din veniturile salariale se înregistrează în debitul contului 230 "Decontări cu personalul", prin creditul contului 233 "Decontări privind asigurările sociale", analitic distinct.

11. În contabilitatea Ministerului Sănătății și a unităților din subordine, disponibilitățile, veniturile și cheltuielile Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate se înregistrează cu ajutorul conturilor:

179 "Disponibil din Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate";

379 "Veniturile Fondului inițial de asigurări sociale de sănătate";

479 "Cheltuieli din Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate".

Funcțiunea conturilor menționate mai sus este asemănătoare celor de disponibilitati, venituri și cheltuieli din fondurile cu destinație specială.

12. În contabilitatea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate disponibilitățile încasate în anul 1998, potrivit legii, pentru constituirea fondului de rezerva, se înregistrează cu ajutorul contului 129 "Disponibil din fondul de rezerva constituit potrivit Legii nr. 145/1997", prin creditul contului 350 "Fondul de rezerva constituit potrivit Legii nr. 145/1997".

13. Pentru neplata la termenele stabilite în prezentele norme metodologice a contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 145/1997, se aplică majorării de întârziere egale cu cele prevăzute pentru impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

----------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.