LEGE nr. 121 din 5 iulie 2012

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 31 iulie 2012
Intrat în vigoare
03.08.2012
Forma consolidată din
03.08.2012

privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 16 decembrie 2011, pentru finanțarea Proiectului "Centrala Electrică Paroșeni"

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

(1) Se ratifică Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), semnat la București la 16 decembrie 2011, pentru finanțarea Proiectului "Centrala Electrică Paroșeni", în valoare de 32.650.000 euro, denumit în continuare Contract de finanțare.

(2) Proiectul "Centrala Electrică Paroșeni", denumit în continuare Proiectul, cuprinde două subproiecte de investiții de mediu:

a) subproiectul privind schimbarea tehnologiei actuale de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii;

b) subproiectul privind instalația de desulfurare a gazelor de ardere.

Articolul 2

(1) Valoarea totală netă a Proiectului de 65.300.000 euro va fi acoperită din următoarele surse de finanțare:

a) 32.650.000 euro din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții;

b) 32.650.000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând contribuția părții române la finanțarea Proiectului, prin contractarea de instrumente de datorie publică de către Ministerul Finanțelor Publice.

(2) Cele două împrumuturi prevăzute la alin. (1) vor fi subîmprumutate beneficiarului final prevăzut la alin. (3), conform legislației în vigoare privind datoria publică și ajutorul de stat.

(3) Implementarea Proiectului se realizează de către beneficiarul final al împrumutului, respectiv Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Electrocentrale Paroșeni" - S.A. sau orice succesor legal al acesteia rezultat din măsurile de reorganizare a producătorilor de energie electrică aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prevăzute de legislația în vigoare.

Articolul 3

(1) Ministerul Finanțelor Publice va încheia un acord de împrumut subsidiar pentru împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții cu beneficiarul final al împrumutului, prevăzut la art. 2 alin. (3), și cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în care vor fi stipulate drepturile și obligațiile părților privind implementarea Proiectului și aplicarea prevederilor Contractului de finanțare, inclusiv cele referitoare la delegarea implementării Proiectului, efectuarea tragerilor, achitarea comisionului la fondul de risc, rata dobânzii și plata serviciului datoriei publice.

(2) Subîmprumutarea împrumutului contractat de la Banca Europeană de Investiții și a contribuției părții române la finanțarea Proiectului prin contractarea de instrumente de datorie publică guvernamentală de către Ministerul Finanțelor Publice se va realiza la prețul pieței. Beneficiarul final al împrumutului va plăti Ministerului Finanțelor Publice, din surse proprii, pe lângă costurile atrase de acesta, respectiv împrumut BEI și contractarea de instrumente de datorie publică guvernamentală, și o primă de risc, astfel încât costul total aferent subîmprumuturilor să reflecte prețul de piață conform legislației relevante referitoare la datoria publică, legislației privind ajutorul de stat și Comunicării Comisiei 2008 C14/02 privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont. Prima de risc se face venit la bugetul de stat.

(3) Pentru acoperirea riscului de neplată al finanțării subîmprumutate, beneficiarul final al împrumutului, prevăzut la art. 2 alin. (3), va plăti un comision la fondul de risc calculat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.

Articolul 4

Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului contractat de la Banca Europeană de Investiții și a contribuției părții române la finanțarea Proiectului, precum și platataxelor și impozitelor datorate și plătite pe teritoriul României aferente Proiectului se asigură din surse proprii ale beneficiarului final al împrumutului prevăzut la art. 2 alin. (3).

Articolul 5

(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții, să introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a Contractului de finanțare, amendamente la conținutul acestuia, care privesc realocări de fonduri, modificări în structură pe componente, modificări de termene, precum și alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2) Amendamentele la Contractul de finanțare convenite cu Banca Europeană de Investiții, prevăzute la alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

București, 5 iulie 2012.

Nr. 121.

CONTRACT 16/12/2011

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.