Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 4^1, cu următorul cuprins:
"4^1. arierate - plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenței;"
1^1. După articolul 4 se introduc două noi articole, articolele 4^1 și 4^2, cu următorul cuprins:
Măsuri pentru eliminarea arieratelor
(1) În termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), precum și de la aprobarea rectificărilor bugetare, ordonatorii de credite au obligația de a notifica prestatorilor, executanților și furnizorilor cu care au încheiate contracte valoarea maximă în limita căreia se pot executa lucrări, presta servicii și livra bunuri, valoare calculată ca diferență dintre creditele bugetare și sumele aferente plăților restante.
(2) Ordonatorii de credite au obligația de a întocmi și de a actualiza, după caz, împreună cu prestatorii, executanții și furnizorii, graficele de execuție/livrare atât fizice, cât și valorice, anexe la contracte, aferente anului bugetar, în funcție de valoarea maximă calculată conform alin. (1).
(3) Se interzice ordonatorilor de credite recepționarea de servicii, lucrări și produse peste valoarea maximă calculată și notificată conform alin. (1).
Verificarea încadrării angajamentelor în bugetele aprobate
Proiectele angajamentelor legale din care rezultă cheltuieli pentru investiții publice, inițiate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale și instituțiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanțare, se transmit unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului în vederea avizării din punctul de vedere al încadrării sumelor în creditele de angajament și bugetare rămase disponibile. Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale pot încheia angajamente legale noi numai pentru proiectele avizate de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului."
2. La articolul 14, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(8) Ordonatorii de credite au obligația ca în execuția bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăților restante prevăzute la alin. (6), precum și a plăților restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuția anului curent, cu excepția celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanțare a proiectelor derulate prin programe naționale."
3. La articolul 14, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
"(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8), se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte/programe finanțate din fonduri externe nerambursabile."
4. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale."
5. La articolul 32 alineatul (1), teza introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepția impozitului pe veniturile din pensii, se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de:".
6. La articolul 33 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului județean, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Hotărârea consiliului județean se comunică directorului direcției generale a finanțelor publice județene, instituției prefectului și consiliilor locale din județ."
7. La articolul 33, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Pentru repartizarea sumelor conform criteriilor prevăzute la alin. (3) lit. b), precum și a celor prevăzute la alin. (4) lit. f), consiliul județean are obligația ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, să solicite în scris tuturor unităților administrativ-teritoriale din cadrul județului prezentarea de cereri pentru acordarea de sume pentru achitarea arieratelor, precum și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală."
8. La articolul 33 alineatul (6), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) 15% din sumă, precum și sumele reținute prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (4) lit. f) se repartizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (5), pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Hotărârea Consiliului General al Municipiului București se comunică directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, Instituției Prefectului Municipiului București și consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București."
9. La articolul 49, după alineatul(13) se introduc zece noi alineate, alineatele> (13^1)-(13^10), cu următorul cuprins:
"(13^1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația raportării, până cel târziu la data de 6 a fiecărei luni, către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a situației plăților restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la finele lunii precedente. În situația plăților restante se evidențiază distinct plățile restante provenite din activitatea instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, din neacordarea sumelor cuvenite la care s-au angajat instituțiile publice din administrația publică centrală prin semnarea contractelor de finanțare a proiectelor derulate prin programe naționale și cele determinate de implementarea proiectelor ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile care nu se iau în considerare la aplicarea prevederilor alin. (13^2)-(13^7). La situația plăților restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se anexează situația plăților restante pe fiecare instituție publică de subordonare locală, finanțată integral din venituri proprii. Metodologia privind raportarea plăților restante se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(13^2) Ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale care înregistrează arierate au obligația să diminueze lunar volumul acestora cu cel puțin 5%, calculat la soldul lunii anterioare.
(13^3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (13^1) și (13^2), directorii direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
(13^4) La cererea ordonatorilor principali de credite prin care se angajează să achite arierate și în care se menționează beneficiarii sumelor și detaliile privind plata, directorii direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale până la nivelul sumelor solicitate pentru plata arieratelor.
(13^5) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită arieratele, potrivit celor menționate în cerere.
(13^6) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (13^5) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației prevăzute la alin. (13^4), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase.
(13^7) Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, prevăzută la alin. (13^3), se reia la data respectării prevederilor alin. (13^1) și (13^2).
(13^8) Ordonatorii de credite ai instituțiilor publice de subordonare locală, finanțate integral din venituri proprii, care înregistrează arierate au obligația să diminueze lunar volumul acestora cu cel puțin 3%, calculat la soldul lunii anterioare, potrivit situațiilor prezentate conform alin. (13^1) pentru fiecare instituție în parte.
(13^9) În cazul nerespectării prevederilor alin. (13^1) și (13^8), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să nu opereze plăți din conturile instituțiilor publice de subordonare locală, finanțate integral din venituri proprii, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor.
(13^10) Măsura prevăzută la alin. (13^9) încetează la data respectării prevederilor alin. (13^1) și (13^8)."
10. La articolul 51, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 51. - (1) Creditele bugetare aprobate prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum și cu respectarea procedurilor și calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice."
"11. La articolul 63, alineatul (4^3) se modifică și va avea următorul cuprins:
«(4^3) În cazul împrumuturilor pentru refinanțarea datoriei publice locale, totalul datoriilor anuale, reprezentând rate scadente de capital, dobânzi și comisioane aferente împrumuturilor refinanțate, nu se ia în considerare la determinarea încadrării în limita prevăzută la alin. (4). Totalul datoriilor anuale, reprezentând rate scadente de capital, dobânzi și comisioane aferente împrumuturilor contractate și/sau garantate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare și postaderare de la Uniunea Europeană, nu se ia în considerare la determinarea încadrării în limita prevăzută la alin. (4).»"
12. La articolul 78 alineatul (1), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2)-(4), art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1)-(4), art. 33 alin. (3)-(6), art. 39 alin. (2), art. 49 alin. (3)-(5) și (7), art. 51 alin. (1), art. 54 alin. (2)-(6) și (9), art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1), art. 70 alin. (1), art. 72 alin. (2), art. 73 alin. (3), art. 74 alin. (4), (6) și (13), art. 75 alin. (19) și ale art. 76^1;
c) nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și (6), art. 14 alin. (1) și (6), art. 23, art. 30 alin. (3)-(6), art. 32 alin. (7), art. 38, art. 39 alin. (3)-(6), art. 63, art. 73 alin. (1) și ale art. 75 alin. (4) și (6);"
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:
"3^1. arierate - plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenței;"
2. La articolul 2, după punctul 35 se introduce un nou punct, punctul 35^1, cu următorul cuprins:
"35^1. plăți restante - sume datorate și neachitate care au depășit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract/factură. Pentru sumele datorate și neachitate, reeșalonate la plată, cu acordul părților, se modifică termenul de plată în mod corespunzător;"
3. După articolul 28 se introduc două noi articole, articolele 28^1 și 28^2, cu următorul cuprins:
Art. 28^1. - Ordonatorii de credite au obligația ca în execuția bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, precum și a plăților restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuția anului curent, cu excepția angajamentelor noi pentru proiecte/ programe finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele instituțiilor publice
Art. 28^2. - (1) În situația în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele instituțiilor publice prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. b) și c) în ultimii 2 ani este mai mic de 97% pe fiecare an, aceste instituții fundamentează veniturile proprii pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent.
(2) Gradul de realizare a veniturilor proprii prevăzut la alin. (1) se stabilește potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice."
4. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins:
Transmiterea proiectului de buget la Guvern și Parlament în anii în care se organizează alegeri generale parlamentare în ultimele 3 luni ale anului
"Art. 35^1. - În cazul în care alegerile generale parlamentare sunt organizate în ultimele 3 luni ale anului, calendarul este următorul:
a) Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor pe anul următor, pe care le depune la Guvern în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern, conform art. 103 din Constituția României, republicată;
b) după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, prevăzute la art. 35 alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu în 20 de zile de la învestire, fără a depăși data de 31 decembrie a anului în curs."
5. La articolul 49, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Creditele bugetare aprobate prin bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii, bugetul Trezoreriei Statului, precum și bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii vor fi utilizate în condițiile prezentului articol, potrivit procedurilor și calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice."
Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Prin derogare de la prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul au obligația să vireze dividendele cuvenite acționarilor în termen de 60 de zile de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situațiilor financiare anuale."
2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate , alineatele (4^1)-(4^4), cu următorul cuprins:
"(4^1) În termen de 3 zile de la data aprobării repartiției profitului, conducerea operatorilor economici menționați la alin. (3) are obligația înștiințării acționarilor, respectiv a autorităților publice centrale și locale sub autoritatea cărora funcționează asupra cuantumului dividendelor de virat la bugetul de stat sau local, în vederea înregistrării acestor creanțe în contabilitatea autorităților respective.
(4^2) În termenul prevăzut la alin. (4^1), conducerea regiilor autonome are obligația înștiințării autorităților publice centrale și locale sub autoritatea cărora funcționează asupra cuantumului vărsămintelor la bugetul de stat sau local, după caz, în vederea înregistrării acestor creanțe în contabilitatea autorităților respective.
(4^3) Până la data de 25 a lunii următoare aprobării repartiției profitului, conducerea operatorilor economici menționați la alin. (3), precum și cea a regiilor autonome vor declara sumele prevăzute la alin. (4^1) și (4^2) la organele teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv organele de control ale administrației publice locale, după caz, în vederea urmăririi încasării acestor dividende/vărsăminte la bugetul de stat sau local.
(4^4) Repartiția profitului, conform alin. (1), se va aproba odată cu situațiile financiare anuale."
3. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În caz de nerespectare a termenului prevăzut la art. 1 alin. (3), societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul și regiile autonome datorează dobândă penalizatoare conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."