HOTĂRÂRE nr. 1.230 din 12 decembrie 2012

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 21 decembrie 2012
Intrat în vigoare
19.02.2013
Forma consolidată din
02.10.2025

În scopul aplicării în România a prevederilor art. 72 și 75 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, se impune adoptarea prezentului act normativ pentru asigurarea compatibilității legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene de stabilire a cadrului instituțional și de aplicare a sancțiunilor în cazul nerespectării prevederilor Regulamentului.

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prezenta hotărâre stabilește cadrul instituțional pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 309 din 24 noiembrie 2009, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 , și reglementează sancțiunile aplicate în cazul nerespectării prevederilor acestuia.

Articolul 2

(1) Se desemnează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară, ca autoritate națională coordonatoare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 , potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 .

(2) Se desemnează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Sănătății, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor ca autorități competente pentru implementarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 .

Articolul 3

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

b) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

c) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

d) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

e) nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 de către deținătorii certificatelor de omologare ale produselor de protecție a plantelor privind notificarea informațiilor, care sugerează că produsul de protecție a plantelor nu mai satisface cerințele prevăzute la art. 27 și 29, respectiv, criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 ;

f) nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind efectuarea de experimente sau teste în cadrul activităților de cercetare și dezvoltare care implică eliberarea în mediu a unui produs de protecție a plantelor neautorizat, sub rezerva obținerii unui permis în scop experimental;

g) nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 de către deținătorii certificatelor de omologare ale produselor de protecție a plantelor privind raportarea anuală către autoritatea națională coordonatoare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind nerealizarea eficienței scontate, dezvoltarea rezistenței, orice alte efecte neprevăzute asupra plantelor, produselor vegetale sau mediului;

h) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera h) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

i) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera i) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

j) nerespectarea de către producători, furnizori, distribuitori, importatori și exportatori a prevederilor art. 64 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind ambalarea și prezentarea produselor de protecție a plantelor și adjuvanților;

k) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera k) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

l) abrogată;

(la 02-10-2025, Litera l) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 )

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-l) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

(3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând mențiunea despre această posibilitate în procesul-verbal.

(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează de către:

a) personalul specializat al Poliției Fitosanitare împuternicit să efectueze controale potrivit legislației în vigoare pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) și l);

b) persoane nominalizate de Garda Națională de Mediu în conformitate cu responsabilitățile de control în vigoare pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. j) și k).

Articolul 5

Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin Ministrul sănătății, Raed Arafat Ministrul mediului și pădurilor, Rovana Plumb Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu

București, 12 decembrie 2012.

Nr. 1.230.

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.